ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1848/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bistrița, secția civilă la data de 14.09.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții a solicitat obligarea pârâților A. și B. la plata sumei de totale de 17.141,71 RON reprezentând cota de 0,1%, respectiv cota de 0,7% și penalități de întârziere, aferente autorizației de construcții nr. x/2008, respectiv, nr. 493/2010, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 30 din Legea nr. 50/1991 republicată, art. 40 din Legea nr. 10/1995, art. 76 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991, dispozițiile Codul fiscal și ale Codului de procedură fiscală.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1544/06.06.2018, Judecătoria Bistrița – secția civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune referitoare la cota de 0,7%, invocată de pârâți; a admis acțiunea reclamantului Inspectoratul de Stat în Construcții și a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 17.141,71 RON reprezentând cota de 0,1%, cota de 0,7% și penalități de întârziere aferente AC 473/2008 și AC 493/2010.

1.3. Prin decizia nr. 926/12.12.2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de apelanții A. Și B., împotriva sentinței civile nr. 1544/2018 pronunțată de Judecătoria Bistrița.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții A. și B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj

2.1. Prin Decizia nr. 853/09.07.2020, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulate de pârâții A. și B. împotriva deciziei nr. 926/2019 pronunțate de Tribunalul Bistrița-Năsăud, în favoarea secției I civilă a Curții de Apel Cluj.

2.2. Prin decizia civilă nr. 306/06.10.2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția necompetenței materiale procesuale a secției, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de pârâții A. și B. împotriva Deciziei nr. 926/2019, pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția a II-a de contencios, în favoarea secției a III-a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării regulatorului de competență.

II. Soluția Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

În speță, conflictul negativ de competență s-a ivit în soluționarea unei cauze aflate în faza procesuală a recursului.

În raport cu dispozițiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Așadar, spre deosebire de necompetența de ordine privată, atât completul de judecată, cât și oricare dintre părți, inclusiv reclamantul care a sesizat o instanță necompetentă, pot invoca necompetența de ordine publică. Soluția este justificată de interesul public ocrotit prin norma de competență încălcată.

Dacă necompetența de ordine publică nu a fost invocată la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, ori în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., la termenul acordat în mod excepțional de către instanță pentru lămurirea împrejurărilor de fapt necesare stabilirii competenței, aceasta se acoperă definitiv și nu mai poate fi invocată, în tot cursul procesului.

Pe cale de consecință, instanța sesizată devine competentă să soluționeze cauza, prin efectul dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență de ordine publică in discuție.

Dacă excepția de necompetență nu a fost invocată în aceste condiții, atunci necompetența instanței sesizate se acoperă definitiv și ea devine competentă să soluționeze cauza deși, în general, nu este competentă să soluționeze cauze similare. În acest sens sunt dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

Instanța de control judiciar nu mai are posibilitatea, în aceste circumstanțe, să invoce din oficiu o necompetență de ordine publică.

În prezentul proces, în discuție este necompetența materială procesuală, care este o necompetență de ordine publică, în sensul legii de procedură.

În primă instanță, procesul a fost judecat la judecătorie, această instanță stabilind că are competența de a soluționa litigiul.

Activitatea de judecată a Judecătoriei Bistrița este organizată în două secții: penal și civil.

La nivelul Tribunalului Bistrița-Năsăud, în calea de atac, dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, iar nu pe rolul secției I civile.

Înalta Curte reține că, în ședința publică din data de 07.02.2019, Tribunalul Bistrița-Năsăud, ca instanță de control judiciar, și-a verificat din oficiu competența, constatând textual:" instanța este competentă din punct de vedere general, material și teritorial să judece prezenta cauză, în baza art. 95 pct. 2 C. proc. civ.." (pag. 28, dosar tribunal)

Prin urmare, un complet specializat în materia contenciosului administrativ și fiscal, verificându-și din oficiu competența, în condițiile art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., a constatat explicit că este competent să judece prezentul litigiu și s-a pronunțat printr-o decizie dată pe fondul dreptului litigios.

În aceste circumstanțe, recursul declarat în cauză a fost înregistrat la nivelul Curții de Apel Cluj pe rolul secției similare celei care a pronunțat decizia atacată cu recurs, respectiv secția de contencios administrativ și fiscal.

Așa fiind, secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj nu se mai poate considera necompetentă să judece în recurs, chiar dacă, după materie, competența ar fi aparținut pe tot parcursul procesului secției I civile, întrucât necompetența material procesuală s-a acoperit și nu mai poate fi invocată din oficiu, de către instanța de recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe recurenții-pârâți A. și B. și pe intimatul-reclamant Inspectoratul de Stat în Construcții în favoarea Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.