ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1840/2021

Ședința publică din data de 24 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 06.11.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspectia Judiciară:

(i) Anularea Rezoluției de clasare nr. 2855/A/2019 din 29.08.2019, dispuse de inspectorul judiciar în lucrarea C19-3612;

(ii) Anularea Rezoluției 16.10.2019, dispuse de Inspectorul șef al Inspecției Judiciare în lucrarea C19-3362, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 2855/A/2019 din 29.08.2019;

(iii) Obligarea pârâtei la completarea verificarilor și începerea cercetării disciplinare;

(iv) Obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 434 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței menționate, reclamantul A. a formulat recurs, neîncadrat în drept, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurentul a susținut că sentința conține motive contradictorii, în sensul că pe de o parte, judecătorul fondului reține în considerente existența unor sincope în anchetă, iar pe de altă parte, constată că nu au fost evidențiate indicii de încălcare a îndatoririlor profesionale de către procuror.

Totodată, în motivarea sentinței se menționează în mod nejustificat că procurorul de caz ar fi trebuit să dea dovadă în mod repetat de întârziere în efectuarea lucrărilor ca să fie cu adevărat vinovat, ceea ce este în opinia recurentului reprezintă o absurditate, deoarece este suficientă o singură greșeală care să-l afecteze în mod decisiv.

Potrivit jurisprudenței CEDO, durata unui proces trebuie să fie rezonabilă, or în cazul de față procesul nu trebuia să dureze foarte mult, cauza fiind simplă, deoarece domnul B. își recunoscuse fapta, respectiv delapidarea din fondul asociației de proprietari.

De asemenea, recurentul a susținut că nu a fost audiat în calitate ca persoană vătămată, așa cum ar fi trebuit în mod expres, conform art. 81 și art. 111 din C. proc. pen., fapt ce nu excedează prezentei cauze, cum în mod eronat reține judecătorul fondului.

În opinia recurentului, procurorul de caz a încălcat în mod flagrant art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, prin inacțiune, lăsând în nelucrare o perioadă îndelungată un dosar simplu, care nu necesita un volum mare de muncă.

II. Procedura derulată în recurs

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare la dosar, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, apreciind că prin cererea de recurs nu au fost dezvoltate critici de nelegalitate care se pot încadra în vreunul din cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat reluând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

Excepția nulității recursului a fost examinată cu prioritate, conform art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., și respinsă în ședința publică din 24 martie 2021.

III. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate care pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele sentinței regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței cu privire la soluția pronunțată, reținându-se că obligația instanței de judecată este aceea de a analiza criticile formulate, iar nu de a răspunde fiecărui argument invocat în susținerea acestor critici.

De asemenea, hotărârea recurată nu cuprinde motive contradictorii, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să respingă contestația, în raport de susținerile părților și de prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

Aspectele reclamate de recurent, în sensul că, pe de o parte, judecătorul fondului reține în considerente existența "unor sincope în anchetă", iar pe de altă parte, constată că "nu au fost evidențiate indicii de încălcare a îndatoririlor profesionale de către procuror" nu constituie o motivare contradictorie, în sensul dispozițiilor legale mai sus menționate, întrucât pasajele respective au fost citate trunchiat și scoase din context, ele referindu-se de fapt la două aspecte distincte.

În aceste condiții, împrejurarea că recurentul-reclamant nu împărtășește raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu poate conduce la incidența motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurent, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt, de asemenea, nefondate.

Prin sesizarea înregistrată la Direția de inspecție pentru procurori sub nr. x/29.07.2019, petentul A. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la modul de instrumentare și nesoluționarea dosarului nr. x/2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, dosar în cadrul căruia formulase o plângere penală împotriva numitului B. pentru săvârșirea infracțiunii de "inducere în eroare a organelor judiciare".

În plângere, petentul a învederat faptul că "procedura de lucru este lipsită de celeritate", arătând că a încercat să îi comunice organului de cercetare penală anumite înscrisuri, dar nu l-a găsit niciodată la sediu, astfel încât a fost nevoit sa depună acele înscrisuri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, adresând totodată prim-procurorului și o plângere legată de lipsa de celeritate.

Prin Rezoluția nr. 2855/A/2019/29.08.2019, Inspecția Judiciară a dispus clasarea sesizării, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, modificată și republicată, reținând, în esență, că din verificările prealabile efectuate nu a rezultat dezinteresul repetat și culpabil al procurorului în solutionarea cu celeritate a cauzelor repartizate, ca durata procedurii judiciare a fost determinata în principal de specificul cauzei și necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluționare a acesteia, precum și datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliție desemnat cu efectuarea cercetării penale și remediate în urma admiterii plângerii petiționarului prin ordonanța nr. 2003/VI11-1/2019 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz. S-a apreciat că durata procedurii judiciare a fost determinata în principal de specificul cauzei și necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluționare a acesteia, precum și datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliție desemnat cu efectuarea cercetării penale și remediate în urma admiterii plângerii petiționarului prin ordonanța nr. 2003/VI11-1/2019 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz.

În concluzie, s-a reținut că nu au fost evidențiate indicii ale încălcării îndatoririlor profesionale de către procurorul de caz C., în legătură cu modul de realizare a urmăririi penale, cu consecința depășirii duratei rezonabile de finalizare a urmăririi penale.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, petentul a formulat plângere în temeiul art. 45

1

alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată și modificată, care a fost respinsă prin rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-3362.

Faptele reclamate au fost analizate din perspectiva abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în conformitate cu care constituie abatere disciplinara "nerespectarea în mod repetat și din motive imputabile a dispozițiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor ori întârzierea repetată în efectuarea lucrărilor, din motive imputabile".

Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, trebuie identificate acele acțiuni sau inacțiuni ale procurorului, neconforme cu îndatoririle profesionale, din care să rezulte dezinteresul repetat și culpabil al acestuia în soluționarea cu celeritate a cauzelor repartizate.

La aprecierea rezonabilității perioadei de efectuare a cercetărilor sunt avute în vedere și o serie de împrejurări de ordin obiectiv care pot influența durata urmăririi penale independent de conduita profesională a celui desemnat cu soluționarea cauzei, printre care complexitatea cauzei, dificultăți de realizare a probatoriului/verificărilor, comportamentul autorităților sau al părților, gradul de încărcare al rolului organului judiciar, respectiv fluctuația de personal, alte incidente procesuale (abțineri/recuzări, infirmări/redeschideri de urmărire penală, preluări/declinări/conexări etc.).

În plus, astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de fond, ipoteza apariției unor întârzieri punctuale, izolate în activitatea magistratului, determinată de împrejurări contextuale obiective, a fost avută în vedere de legiuitor atunci când instituit procedura plângerii privind durata urmării penale potrivit art. 488

1

C. proc. pen.

Prin urmare, nu orice intarziere are semnificația unei abateri disciplinare.

În acest context s-a reținut și faptul că în materie penală, legiuitorul nu a instituit un termen fix maxim pentru realizarea urmăririi penale, art. 8 C. proc. pen. făcând referire la un termen rezonabil.

Există totuși o circumstantiere a noțiunii de termen rezonabil, potrivit art. 488

1

alin. (3) C. proc. pen. care împiedică formularea unei plângeri privind durata urmăririi penale mai devreme de 1 an de la data începerii urmăririi penale, presupunându-se că un termen de 1 an poate fi considerat, în principiu, rezonabil pentru această fază.

Contrar susținerilor recurentului, în mod temeinic și legal instanța fondului a reținut că durata procedurii judiciare corespunzătoare urmăririi penale a fost determinată în principal de specificul cauzei și necesitatea administrării unui probatoriu care să conducă la justa soluționare a acesteia, precum și datorită unor sincope constatate în activitate lucrătorului de poliție desemnat cu efectuarea cercetării penale și remediate în urma admiterii plângerii petentului prin ordonanța nr. 2003/V111-1/201 din 08.08.2019, dispusă de procurorul de caz.

S-a constatat de către judecătorul fondului că plângerea penală depusă de petent, ce a dus la formarea dosarului nr. x/2018 pe rolul Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, a fost înregistrată în 24.10.2018.

Prin Ordonanța din 05.11.2018, procurorul de caz, C., a dispus începerea urmării penale in rem cu privire la infracțiunea de "inducere în eroare a organelor judiciare", cauza fiind repartizată spre cercetare secție 10 de Poliție.

La data de 19.04.2019, persoana vătămată a solicitat depunerea la dosar a unor înscrisuri, cererea fiind admisă de procurorul de caz prin Ordonanța din 22.05.2019, dispunându-se totodată înaintarea către secția 10 de Poliție .

În data de 17.07.2019, persoana vătămată a formulat plângere privind durata urmării penale, plângerea fiind admisă de procurorul de caz prin Ordonanța din 08.08.2019, dosarul nr. x/2018 al Parchetului de e lângă Judecătoria Sector 3 București fiind soluționat prin ordonanța de clasare din data de 09.08.2019.

Or, în condițiile în care de la data începerii urmaririi penale - 05.11.2018 și până la data formularii sesizarii disciplinare- 29.07.2019, nu trecuse 1 an, în mod judicios a arătat instanța fondului că nu poate fi reținută existența unor indicii privind abaterea disciplinară analizată, rezoluția de clasare contestată fiind legală.

Cât privește celelalte critici formulate de recurent referitoare neascultarea acestuia, ca parte vătămată în respectivul dosar penal, neparticiparea la audierea numitului B. și neinfirmarea actelor de cercetare penală, în mod legal și temeinic s-a reținut de către judecătorul fondului că aceste aspecte nu au fost invocate în sesizarea disciplinară, așa încât nu au fost supuse analizei de către instanța de judecată.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 434 din 17 iunie 2020 a Curții de Apel București – secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 martie 2021.