Decizia nr. 1689/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 70/83 — recurs împotriva sentinței nr. 1854/2018 a Curții de Apel București

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din x/5.08.2016, a deciziei de soluționare a contestației nr. 13/2016, exonerarea sa de la plata creanței bugetare rezultată din constatarea neregulilor de 183000lei.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1854 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale – Direcția Generală de Control Antifraudă și Inspecții, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 1854 din 18 aprilie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. În contextul prezentării situației de fapt expusă, recurenta-reclamantă a susținut în esență că următoarele aspecte: - interpretarea eronata a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistemic si dispozițiile din legislația comunitara si naționala aplicabile - greșita aplicare a normelor comunitare si naționale in sensul ca nu a existat o plata dubla, ci o compensație calculata pentru anul 2008 si una pentru anul 2009; - greșita analiza privind inaplicabilitatea dispozițiilor Regulamentului UE nr. 65/2011 si a jurisprudenței aferente; - încălcarea principiului încrederii legitime potrivit cu care statul este dator sa asigure respectarea realității create de către autoritatea contractanta prin punerea la dispoziție a modalității de acordare a compensației, metodologia de calcul si nivelul primelor acordate in baza POP privind pierderile de venituri, acestea fiind stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 (ulterior reglementata prin Decizia nr. 16/2010 si Decizia nr. 43/12.07.2013) si confirmate prin adrese oficiale cu lămuriri pentru beneficiarii proiectului; - este prescris dreptul de a aplica sancțiuni, ca paratul este decăzut din dreptul de a emite proces-verbal; - sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 14 din legea nr. 554/2004 pentru suspendarea procesului-verbal atacat, existând un caz bine justificat si necesitatea prevenirii unei pagube iminente Existenta neregulii de natura sistemica constatate si asumate atât de autoritatea contractanta cat si de autoritatea de audit lipsește autoritatea naționala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului potrivit normelor comunitare si naționale Instanța de fond a incalcat si aplicat greșit normele de drept național si comunitar, si a reținut ca "obligația de restituire nu este condiționata de existenta unei culpe a reclamantei, încasarea unei sume necuvenite atrăgând obligația restituirii ei", (pagina 5, ultimul paragraf din sentința). A mai reținut faptul ca "[...] reclamanta nu poate susține legislația comunitara ar fi echivoca si aplicarea sa nu ar fi previzibila, astfel ca jurisprudenta comunitara invocata referitoare la acest aspect nu are relevanta in cauza (Cauza Gerda Kloppenburg v Faianzamt Leer)" (pagina 5, paragraful 8 din hotărârea recurata). De asemeni instanța de fond in mod greșit a aplicat si interpretat prevederile art. 96, alin. (4) din Regulamentul CE nr. 1198/2006 reținând faptul ca este irelevant faptul ca este vorba despre o eroare sistemica, si ([...] ca in cazul unei erori sistemice isi extinde investigațiile pentru a acoperi toate operațiunile care pot fi afectate.) (pagina 6, paragraful 5 din sentința). Eroarea sistemica este cunoscuta la nivelul Autorității, chiar organismele europene concluzionând ca modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, inregistrandu-se o neregula de natura sistemica la nivelul organismelor naționale de implementare a Programului Operațional pentru Pescuit. Astfel, constatarea unei erori sistemice lipsește autoritatea naționala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului. - Dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 stabilesc astfel: "Obligația de rambursare prevăzuta la alin. (1) nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil." - In același sens, este si jurisprudenta relevanta europeana, in cauza C-434/12 (Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia), astfel: "[...] obligația de rambursare nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități [...]." - Mai mult decât atât, in jurisprudenta CJUE (Cauza Gerda Kloppenburg v. Finanzamt Leer, întrebare preliminară adresata de Finanzgericht Niedersachsen - Germania, Dosar nr. 70/83, decizie pronunțata in 22 februarie 1984) a fost statuat in sensul ca: "Legislația comunitara trebuie sa fie neechivoca si aplicarea sa trebuie sa fie previzibila pentru cei căreia I se adresează. Ar trebui sa fie formulata fara echivoc, astfel incat sa ofere persoanelor in cauza o intelegere clara si precisa a drepturilor si obligațiilor lor. Nici autoritatea nu trebuie sa încalce acest principiu in regulile pe care Ie-a stabilit." Societatea este asimilata unui furnizor al unor servicii de mediu de protecție, puietul piscicol pe care ii creste in amenajarea piscicola ii achiziționează din resurse financiare proprii, neexistand insa posibilitatea de a restricționa in niciun fel acțiunea pasărilor ihtiofage (care se hrănesc cu acești pești), suferă astfel pierderi substanțiale, protejând insa in aceasta modalitate site-ul Natura 2000. La nivel legislativ, inca prin Dispozițiile O.U.G. nr. 57/2007, s-a consacrat dreptul proprietarilor si concesionarilor terenurilor aflate in arii naturale protejate de a primi o serie de compensații (despăgubiri), tocmai in considerarea restricțiilor specifice impuse in exploatarea acestor zone. In exercitarea acestui drept, revenea Ministerul Mediului, Apelor si Pădurilor, in calitatea acestuia de autoritate publica centrala pentru protecția mediului si pădurilor, obligația de a iniția procedura normativa (inițiativa legislativa) privind modalitatea de solicitare, calcul si acordare a compensațiilor. Pana in prezent astfel de compensații nu au fost acordate din lipsa unei Hotărâri de Guvern in acest sens. Or, Statul Roman solicita rambursarea unor sume de bani pentru finanțări acordate in cadrul unui proiect european, in raport de un mod de calcul pe care l-a stabilit si asumat ca fiind cel corect, deși este in culpa cu acordarea - la nivel legislativ - a unor compensații anuale, de natura a remedia pierderile suferite prin acțiunea pasărilor ihtiofage si a altora din habitatul "Natura 2000." Acordarea finanțării A. S.R.L. s-a efectuat in urma verificării îndeplinirii tuturor criteriilor legale Îndeplinirea condițiilor de eligibilitate din perspectiva solicitantului si cererilor de finanțare a fost atestata si asumata anterior acordării finanțării, menținerea si îndeplinirea condițiilor aferente acestor finanțări conforme fiind certificata inclusiv ulterior implementării acesteia. Revocarea acestor certificări anterioare, care au produs efecte juridice prin insuși faptul acordării si utilizării corespunzătoare a compensațiilor financiare, reprezintă o puternica afectare a stabilității și a siguranței unui act de răspundere publica, care obliga insăși autoritatea statala. Mai mult decât atât, ceea ce este cel mai grav, este ca o astfel de revocare a certificărilor repetitive anterioare este făcuta in baza unei acțiuni de control la nivel de stat si autoritate de management care a statuat clar asupra unei nereguli sistemice, respectiv eroarea autorității in privința aplicării normelor legale. Un astfel de comportament din partea autorității statale afectează in mod cert garanțiile care trebuie oferite particularului din perspectiva încurajării implicării acestuia intr-un circuit juridic pentru care și autoritatea răspunde si trebuie sa răspundă, la rândul sau, mai ales atunci când revine asupra rezultatului unei analize anterioare. Astfel, din perspectiva jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene s-a stabilit faptul ca: "Legislația comunitara trebuie sa fie neechivoca și aplicarea sa trebuie sa fie previzibila pentru cei căreia i se adresează. Ar trebui sa fie formulata fără echivoc, astfel incat sa ofere persoanelor in cauza o 'înțelegere clara si precisa a drepturilor și obligațiilor lor. Nici autoritatea nu trebuie sa încalce acest principiu in regulile pe care Ie-a stabilit. " (Cauza Gerda Kloppenburg v. Finanzamt Leer (întrebare preliminară adresată de Finanzgericht Niedersachsen - Germania); Dosar nr. 70/83, decizie pronunțată în 22 februarie 1984. In concluzie, procedând de o asemenea maniera, autoritatea publica este pe deplin responsabila, in numele și pentru Statul Roman, pentru încălcarea regimului de securitate a unui raport juridic creat, din perspectiva recunoașterii inițiale a eligibilității, certificata in mod conform. De asemenea, autoritatea publica este responsabila pentru acordarea unei finanțări in temeiul unor criterii considerate, la momentul inițial ai verificării si acceptării, ca fiind certe, transparente si in mod rezonabil cunoscute particularului. Eroarea sistemica este cunoscuta la nivelul Autorității, chiar organismele europene concluzionând ca modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, respectiv eroarea autorității in privința aplicării normelor legale înregistrându-se o neregula de natura sistemica la nivelul organismelor naționale de implementare a Programului Operațional pentru Pescuit. Astfel, constatarea unei erori sistemice lipsește autoritatea naționala de posibilitatea unui regres contra beneficiarului. Conform susținerilor MADR, Raportul de verificare al Compartimentului Control, Antifrauda și Nereguli din cadrul DGP - AMPOP a stabilit natura sistemica a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensațiilor. In acest sens, s-a stabilit înregistrarea unei nereguli sistemice la nivelul DGP AMPOP, cu consecința corecțiilor financiare la nivel de stat membru. Revenirea asupra acestei masuri prin sancționarea directa a beneficiarilor finanțării denota o interpretare eronata a mecanismului juridic specific erorilor cu caracter sistemic. Lipsa existenței unui debitor înseamnă asumarea erorii sistemice și a corecției financiare aferenta in relația dintre stat și autoritatea de management. Mai mult decât atât, interpretarea modului de calcul nu le poate fi imputata, atâta timp cât misiunile de audit desfășurate de organisme ale Comisiei Europene, începând cu decembrie 2011, au constatat faptul ca, in cazul tuturor beneficiarilor SIT NATURA 2000, modul de plata al primelor a fost rezultatul unei aplicări eronate a formulei de calcul, inregistrându-se o neregula de natura sistemica la nivelul DGP-AMPOP. Or, exact pentru acest motiv, Statul Român a reintregit bugetul Fondului European pentru Pescuit cu suma aferenta compensațiilor plătite beneficiarilor măsurii "Plați compensatorii pentru proiecte Sit Natura 2000." Prin procesul-verbal si Decizia de soluționare nu se indica nici un temei legal din care sa rezulte o obligație 'încălcata de către contestatoare Indicarea temeiului de drept (care sa conducă la obligația incalcata) reprezintă minima garanție a legalității actului administrativ, in lipsa căreia nu se poate exercita dreptul la apărare al particularului. Evoluția situației juridice, de la momentul aprobării finanțării pana in prezent, conduce la stabilirea de către autoritate a unei acuzații de culpa a societății, pentru ca nu a ghicit sau anticipat ca aceeași autoritate peste mai mult de 4-5 ani de zile isi va schimba poziția si va retracta confirmările si atestările anterioare (comune cu cele ale tuturor beneficiarilor proiectului). Formula de calcul a fost stabilita de către Autoritate prin Ghidul Solicitantului (explicata de Autoritatea de Management, 'înțelegerea fiind comuna in 2010, a acestei formule de calcul) . Prin procesul-verbal atacat, nu se indica in ce consta culpa contestatoarei in speța. Pe cale de consecința, nu se poate susține ca autoritatea a fost in eroare atunci când a acordat compensația contestatoarei, aceasta calculând la acel moment suma cuvenita in modalitatea in care a procedat cu toți beneficiarii Natura 2000. In aceste condiții, eroarea nu poate fi cuantificata doar raportat la situația contestatoarei, aceasta fiind in fapt modalitatea in care autoritatea acorda toate finanțările din program, potrivit clarificărilor de la acea data. In contextul Regulamentului nr. 2988/95 potrivit jurisprudentei Curții Europene de Justiție, noțiunea de abatere presupune existenta unei acțiuni sau a unei omisiuni a agentului economic din care rezulta încălcarea unei dispoziții de drept comunitar (cauza C-281/07 Hauptzollamt Hamburg-Jonas împotriva Bayerische Hypotheken - und VereisbankAG). Rezulta ca, in cazul in care o restituire este plătită nejustificat unui operator ca urmare a unei erori a autorităților naționale, o asemenea situație nu se încadrează in noțiunea de "abatere" in sensul Regulamentului nr. 2988/95. Contestatoarea A. S.R.L. nu avea posibilitatea sa depisteze eroarea sistemica in mod rezonabil, produsa ulterior la mai bine de 4-5 ani de la data acordării finanțării, Autoritarea neiindicand in cuprinsul actelor contestate acest aspect Potrivit dispozițiilor ari. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 "obligația de rambursare nu se aplica in cazul in care plata a fost efectuata ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități si atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistata de beneficiar in mod rezonabil". Autoritatea recunoaște faptul ca modul de calcul eronat s-a datorat nepreluarii in Ghidul Solicitantului - Măsura 2.2, a legislației europene. Ca urmare a acestei nepreluari, organismele competente la nivel european au raportat o "neregula de natura sistemica" din culpa funcționarilor publici ai autorităților naționale, situație in care regresul fata de beneficiarii proiectului este inadmisibil. Autoritatea confirma făptui ca legislația aplicabila la momentul accesării finanțărilor nu era de natura a permite ca beneficiarii sa deducă alta modalitate de aplicare ori dubii in aplicare, aspect care confirma elementul de eroare sistemica si pe cale de consecința lipsa unei culpe a beneficiarilor: Coroborat principiului securității raporturilor juridice si interdicției aplicării retroactive a normelor, nu se poate impune aplicarea la momentul accesării finanțărilor (2010 și 2011) a unor explicații/clarificări aduse prin documente ulterioare acestui moment (Minuta din iulie 2013) Specificul conceptului de "neregula cu caracter sistemic" consta in aplicarea sancțiunilor financiare si recuperarea sumelor care fac obiectul unei astfel de nereguli doar in relația dintre stat si autoritatea publica. Recurenta a susținut că dreptul de aplicare a sancțiunii este prescris iar instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului de aplicare a sancțiunii, apreciind: "Referitor la prescrierea dreptului de a aplica sanctiunia instanța constata ca prevederile art. 2, ai. 2 din ordinul de finanțare nu au relevanta in privința dreptului de a controla si eventual de a aplica sancțiunile pentru nereguli, pentru ca respectivul text se refera la durata de valabilitate a ordinului de finanțare si nu la dreptul autorității de a aplica sancțiuni, de a stabili creanțe bugetare." Pagina 4, paragraful 5 din sentința recurata" "Prescripția dreptului de a aplica sancțiuni curge atât potrivit art. 11* din O.U.G. nr. 79/2003 cat si art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 in funcție de data 'închiderii programului daca normele comunitare nu prevăd un termen mai mare. Pagina 4, paragraful 6 din sentința recurata" In speța sunt aplicabile dispoziții speciale, derogatorii de la cele reținute de către instanța de fond. Ordinul de finanțare cuprinde, in cadrul art. 2 alin. (2) următoarele prevederi: "Durata de valabilitate a prezentului Ordin de finanțare nerambursabila este de 5 ani de monitorizare, de la data plații făcuta de către Agenția de plata". Ordinul de finanțare cuprinde, in cadrul Art. 2 alin. (2) următoarele prevederi: "Durata de valabilitate a prezentului Ordin de finanțare nerambursabila este de 5 ani de monitorizare, de la data plații făcuta de către Agenția de plata". In concret: Ordinul de finanțare nr. x/22.11.2010 a fost închis prin plata finanțării la data de 27.12.2010 pe cale de consecința, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabilește o prescripție care s-a implinit la data de 27.12.2015. Ordinul de finanțare nr. x/17.02.2011 a fost inchis prin plata finanțării la data de 31.03.2011; pe cale de consecința, aplicarea celor 5 ani prin raportare la acest moment stabilește o prescripție care s-a implinit la data de 31.03.2016. Ca atare, peste si in afara duratei de finalizare a proiectelor, nicio sancțiune nu mai poate fi aplicata beneficiarului proiectului. Instanța de fond a reținut in mod greșit ca paratul nu este decăzut din dreptul de a emite proces-verbal, ca termenul prevăzut la art. 21, alin. (26) din O.U.G. nu este un termen de decădere, ci unul de recomandare. Decăderea din dreptul de a emite Procesul-verbal, pentru depășirea termenului de 60 de zile Recurenta arată că decizia si procesul-verbal nu sunt motivate Nu se regăsesc nici in conținutul deciziei si nici in cel al procesului-verbal elemente care sa conducă la verificarea sub aspectul temeiului legal invocat. Raportat la apărările formulate, la practica europeana si la legislația comunitara, decizia de soluționare nu cuprinde niciun un element, mai mult decât atât decizia conține 4 pagini in care nu se indica nici un motiv de legalitate sau conformitate a procesului-verbal, in conținutul ultimei pagini mentionandu-se exclusiv, fara a se face nici o analiza, ca se respinge contestația. Atât decizia cat si Procesul-Verbal sunt pur formale. Au beneficiat de compensații financiare in cadrul POP 2010-2011 un număr de 26 de ferme piscicole, denumite de către MADR "beneficiarii Natura 2000". Scopul acestor compensații a fost de a se acoperi pierderile provocate fermierilor de către pasările si animalele sălbatice: cormorani, pelicani, stârci sau vidre, totalul acestor pierderi putând ajunge in unele cazuri si la 70-80% din peste. Prin decizia nr. 13/07.10.2016 de respingere a contestației formulate împotriva procesului-verbal nu a fost făcuta o analiza pertinenta si obiectiva pentru a se determina temeinicia aspectelor reținute in procesul-verbal, comisia limitandu-se la a-si insusi punctul de vedere al echipei de control. S-a ajuns in aceasta situație de a se dispune recuperarea compensațiilor, datorita exclusiv conduitei culpabile a paratei si a culpei exclusive a acesteia. În fine, recurenta a susținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, în subsidiar solicitând respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanță a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente circumstanțelor de fapt reținute. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte apreciază că excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât este fondată, iar recursul declarat este nul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Instanța de control judiciar constată că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5.08.2016 s-a stabilit că reclamanta a primit necuvenit suma de 183000 RON pentru exploatarea pentru acvacultură, fapt ce constituie neregulă și se impune restituirea finanțării conform art. 10 din anexa 1 la ordinele de finanțare. Prin acest proces-verbal s-a reținut în esență că a primit necuvenit, pentru anul 2009, suma de 183.000 RON deoarece prima a fost deja acordată pentru primul proiect aferent primei Cereri de Finanțare x, aprobata prin Ordinul de Finanțare nr. 44/12.10.2010. În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din x/5.08.2016, a deciziei de soluționare a contestației nr. 13/2016, exonerarea sa de la plata creanței bugetare rezultată din constatarea neregulilor de 183000lei. Prin sentința recurată, acțiunea a fost respinsă, reclamanta formulând critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte reține că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din același act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților. Astfel, deși există formal o declarație de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanței de fond fiind astfel imposibil de realizat. Or, exprimarea nemulțumirii față de soluția pronunțată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie și prin prisma dispozițiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., nu poate echivala cu motivarea recursului. Înalta Curte constată că în declarația scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamantă prezintă situația de fapt și preia aceleași texte legale incidente raportului juridic de drept material invocate în apărările formulate în fața instanței de fond, fără însă să evidențieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în unul din motivele limitativ și expres prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ. chiar dacă această normă a fost invocată expres de recurent. Așa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere la susținerile de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunțării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziția părții față de cererea de chemare în judecată, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunțată. Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale și la prezentarea circumstanțelor factuale ale cauzei, ci condiția legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor și raționamentelor pe care se bazează. În acest context, deși așa cum s-a relevat mai sus, recurenta-reclamantă a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. din perspectiva încălcării textelor de lege de drept material incidente în cauză, se reține că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situațiile în care instanța de fond evocă norme de drept substanțial incidente situației în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greșit, consecință a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textul de lege menționat. Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de față la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reținute ca temei al recursului. În aceste condiții, instanța de recurs nu este îndreptățită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greșite de către instanța de fond a unor dispoziții legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate. Conform art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului. Înalta Curte constată că, în speță, raportat la obiectul acțiunii, prin cererea de recurs, recurent-reclamantă a reiterat argumentele referitoare la nelegalitatea actelor atacate pe motiv că nu au fost motivate, că este vorba despre o eroare sistemică, că era prescris dreptul de a mai aplica sancțiunea și că pârâtul era decăzut din dreptul de a mai emite procesul-verbal. Or, aceste aspecte au fost supuse în această formă controlului de legalitate în fața primei instanțe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin reluarea acelorași argumente în cuprinsul cererii de recurs, nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanța de control judiciar, vizând temeinicia sentinței recurate, neconstituind, așadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate. Prima instanță a reținut caracterul neîntemeiat al susținerilor reclamantei, în ceea ce privește nemotivarea actelor, constatând, în esență, că " (...)actele atacate sunt amplu motivate pentru că spre exemplu în procesul-verbal, motivele de fapt nu sunt regăsite numai la pct. 6 al actului contestat ci și la pct. 5 prezentarea verificărilor efectuate unde sunt inserate constatările echipei de control (paginile 7-12 din procesul-verbal), iar motivele de drept sunt indicate la pct.

In ceea ce privește decizia atacată, aceasta reprezintă practic răspunsul la plângerea prealabilă, la contestația formulată pe cale administrativă, astfel că formularea generală că se mențin cele constatate anterior ori că nu există un temei pentru a nu se aplica prevederile legale reținute prin procesul-verbal contestat, este suficientă pentru a se constata refuzul autorității de a-și revoca actul administrativ inițial, refuz ce dă naștere dreptului reclamantei de a ataca în justiție actul administrativ reprezentat de procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/5.08.2016" De asemenea, se constată că referitor la prescrierea dreptului de a aplica sancțiunea, instanța de fond a arătat că termenul de prescripție prevăzut de lege nu putea curge anterior datei de 31.12.2013, astfel că un termen de 5 ani s-ar fi împlinit cel mai devreme la 31.12.2018, astfel că în mod evident la 5.08.2016, dreptul de aplicare a sancțiunii nu era prescris. Înalta Curte reține că în considerentele sentinței atacate s-a concluzionat că sunt nefondate susținerile reclamantei că pârâtul era decăzut din dreptul de a emite procesul-verbal nefiind respectat termenul prevăzut la art. 21 alin. (26) din O.U.G. nr. 66/2011," termenul în cauză nefiind nici pe departe un termen de decădere, așa cum susține reclamanta, legea necalificând ca atare acest termen. Că nu este vorba despre un termen de decădere ci unul de recomandare reiese și din sancțiunile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011 care pot fi aplicate pentru nerespectarea lui." Prin urmare, instanța de fond a reținut și că "chiar dacă reglementările naționale nu ar fi fost clare și ar fi fost contrare dreptului unional, neregula există prin raportare la dispozițiile normei comunitare, ea prejudiciază în mod evident bugetul CE deoarece se încadrează în noțiunea de cheltuială necuvenită. Se constată de asemenea că obligația de restituire nu este condiționată de existența unei culpe a reclamantei, încasarea unei sume necuvenite atrăgând obligația restituirii ei.(… ) In acest context este irelevant faptul că este vorba despre o eroare sistemică, însă oricum potrivit art. 96 alin. (4) din același regulament statuează că "în cazul unei erori sistemice își extinde investigațiile pentru a acoperi toate operațiunile care pot fi afectate". De aici rezultă obligația statului membru de a înlătura erorile și a urmări restituirea sumelor în cazul tuturor operațiunilor afectate de o eroare sistemică. Referitor la prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011, aceste prevederi nu pot fi aplicabile în cauză și prin urmare nici jurisprudența aferentă pentru că regulamentul în cauză se referă la cererile de ajutor, la schemele de sprijin pentru dezvoltare rurală stabilite în temeiul Regulamentului CE nr. 1698/2005 și nicidecum a Regulamentului CE nr. 1198/2006, care se referă la acordarea unor compensații. Relevante sunt și prevederile art. 2 lit. d) din O.U.G. nr. 79/2003 care definesc "creanțele bugetare rezultate din nereguli" în sensul că "reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunității Europene și/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum și/sau la bugetele de cofinanțare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare și a sumelor de cofinanțare aferente și/sau ca urmare a obținerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanțare integrală ori parțială a acestor fonduri". Referitor la cererea de suspendare, instanța de fond a constatat că față de cele arătate nu este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat, că nu există o împrejurare de fapt sau de drept de natură a crea serioase dubii în privința actului atacat." Prin urmare, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privința motivării reținute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greșit prevederile legale incidente în cauză, ori regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forța probantă a unor asemenea mijloace administrate, criticând soluția de respingere prin reluarea cu copy-paste a argumentelor din cererea de chemare în judecată. Astfel, se constată că în cuprinsul cererii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia. Așa fiind, instanța de control judiciar constată că aspectele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției de respingere a acțiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă. Din această perspectivă, așa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural și, ca atare, nu satisface exigențele pentru validarea sa. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va admite excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și va constata nul recursul formulat de S.C. A. S.R.L..