ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.03.2021

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2021

HOTĂRÂRE
17.03.2021
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1688/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.06.2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Negrești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea deciziei nr. 106/18.05.2015, de soluționare a contestației împotriva Notei de Constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.03.2015.

Prin sentința nr. 1094 din 28 martie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Negrești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat decizia nr. 106/18.05.2015 și nota de constatare nr. x/20.03.2015.

Împotriva sentinței nr. 1094 din 28 martie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul, solicitând casarea sentinței atacate și, ulterior rejudecării, respingerea acțiunii.

În motivarea căii de atac au fost formulate critici ce pot fi subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă UAT Negrești a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Negrești a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, anularea deciziei nr. 106/18.05.2015, de soluționare a contestației împotriva Notei de Constatare a neregulilor si de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.03.2015.

Prin sentința atacată, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Negrești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a anulat decizia nr. 106/18.05.2015 și nota de constatare nr. x/20.03.2015.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.03.2015, s-a stabilit corecția financiară de 100% din valoarea contractului de prestări servicii nr. x/18.06.2009.

În fapt, s-a reținut că reclamanta, în calitate de autoritate contractantă, a încheiat contractul de prestări servicii nr. x din 18.12.2008 cu S.C. A. S.R.L. IAȘI pentru servicii de întocmire a studiului de fezabilitate pentru realizarea investiției "Reabilitare, modernizare străzi și trotuare în orașul Negrești, județul Vaslui", ca urmare a atribuirii directe.

Potrivit prevederilor art. 9 – "Drepturi de proprietate intelectuală" din acest contract, orice documente vor rezulta din acest contract vor fi proprietatea intelectuală a Asociației S.C. B.- S.C. C. S.R.L..

SC B. S.R.L. a înregistrat lucrarea în Registrul National de Opere Științifice din cadrul Oficiului Roman pentru Drepturi de Autor cu nr. x/28.04.2009.

Prin adresa nr. x/21.05.2009, S.C. B. S.R.L. a refuzat să cedeze drepturile de autor pentru această lucrare și a menționat faptul că înregistrarea drepturilor de proprietate intelectuală permite utilizarea de către Autoritatea Contractantă, ca procedura de achiziție pentru faze ulterioare de proiectare, negocierea fără publicare a anunțului de participare.

Procedura aleasă pentru atribuirea serviciilor de proiectare PT și detalii de execuție, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului, a fost negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în condițiile prevăzute de art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Pârâtul a reținut încălcarea art. 2 alin. (2) și art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, în vigoare la data procedurii, apreciind că Autoritatea Contractantă nu ar fi trebuit să încheie un contract de elaborare de studii de fezabilitate prin care nu i s-a transferat dreptul de proprietate intelectuală asupra acestora, mai ales în condițiile în care știa la momentul derulării procedurii că studiul de fezabilitate va fi utilizat la elaborarea proiectului tehnic.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.03.2015 au fost reținute, la calificarea neregulii și stabilirea măsurii, dispozițiile Regulamentului (CE) al Consiliului nr. 1083/2006, prevederi legale direct aplicabile, conform art. 288 din Tratatul privind funcționarea UE: art. 2.7: "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.", art. 98 referitoare la corecțiile financiare, precum și principiul proporționalității, conform COCOF/2007 aprobat prin decizia Comisiei C/2001/476, respectiv Orientări pentru stabilirea corecțiilor financiare care trebuie aplicate cheltuielilor cofinanțate din fondurile structurale și fondul de coeziune în caz de nerespectare a normelor în materie de achiziții publice, astfel că în cauză nu se poate reține motivul de nelegalitate privind încălcarea principiilor securității raporturilor juridice și protecției încrederii legitime prin reținerea unui temei juridic al actului administrativ care nu era aplicabil față de data săvârșirii faptei.

Pe de altă parte, curtea de apel a reținut că aceleași elemente de fapt au făcut obiectul analizei în anul 2012, pentru verificarea aspectelor sesizate ca urmare a Raportului Autorității de Audit din cadrul Curții de Conturi nr. 51140/AP/23.07.2012.

Conform Notei de constatare nr. x/27.12.2012, în urma analizei aspectelor de fapt și de drept care fac obiectul Notei de constatare contestate în prezenta cauză, pârâtul a reținut că nu a fost identificată o neregulă în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

În Raportul de control ANRMAP nr. x din 17.12.2012, la capitolul 3 - Alte constatări s-a reținut: "Având în vedere că operatorul economic respectiv și-a înscris dreptul de autor în Registrul Național de Opere, fapt ce-i oferă exclusivitate asupra studiului de fezabilitate, au fost create premisele aplicării prevederilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 pentru atribuirea contractului".

"Totodată, având în vedere, atât prevederile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cât și punctele de vedere emise, în condițiile legii, de către ANRMAP în spețe similare, autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumări tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără TVA, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice suplimentari sau majorări ale valorii contractului."

"Se pot admite estimarea și achiziționarea separată a serviciilor pentru realizarea Studiului de fezabilitate numai dacă în Documentația de atribuire și în Contract se va specifica faptul că odată cu recepționarea și plata Studiului de fezabilitate, realizat conform Contractului, prestatorul cedează dreptul său de autor în favoarea Autorității Contractante fără a mai emite niciun fel de pretenții legate de acesta (…); în acest mod Studiul de fezabilitate poate sta la baza întocmirii unei viitoare documentații de atribuire pentru atribuirea contractului pentru restul serviciilor de proiectare necesare, pe baze competitive și cu respectarea principiilor prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006; Prin urmare, în condițiile în care nu a solicitat cedarea drepturilor de autor asupra Studiului de fezabilitate, autoritatea contractantă avea obligația de a alege procedura de atribuire pentru atribuirea contractului de servicii referitoare la întocmirea Studiului de fezabilitate, însumând valorile estimate ale Studiului de fezabilitate, Proiectului Tehnic, a Detalii lor de Execuție și a execuției lucrărilor, Astfel, prin atribuirea contractului de servicii referitoare la întocmirea Studiului de fezabilitate prin achiziție directă, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 34/2006, care institute obligații ale acesteia în raport cu anumite praguri valorice."

În condițiile în care în cadrul verificării anterioare au fost analizate aceleași documente, inclusiv Raportul de control ANRMAP nr. x/17.12.2012, judecătorul fondului a constatat că Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/20.03.2015 este emisă cu încălcarea prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 conform cărora activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată "dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora."

Instanța fondului a apreciat că semnalarea neregulii în Raportul de audit al Autorității de Audit nr. 42158/AP/18.12.2014 cu recomandarea emiterii unei noi Note de constatare a neregulilor nu poate fundamenta concluzia îndeplinirii condiției existenței unor "date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor" în sensul art. 31 sus menționat, de vreme ce acest Raport de audit cuprinde punctul de vedere al auditorilor în interpretarea acelorași elemente de fapt și de drept, precum și invocarea Raportului ANRMAP nr. x/17.12.2012, act care a fost avut în vedere la emiterea Notei de constatare din 27.12.2012.

Faptul că, potrivit art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, nu poate fundamenta admiterea acțiunii. Aceste dispoziții se aplică prin coroborare cu cele ale art. 31 din același act normativ, care reglementează condițiile în care activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată.

Înalta Curte apreciază că sentința atacată este legală și își însușește considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile formulate de recurent din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., în condițiile în care, contrar susținerilor acestuia, judecătorul fondului a apreciat în mod corect că dispozițiile art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, nu pot fundamenta admiterea acțiunii. Aceasta întrucât dispozițiile menționate se aplică prin coroborare cu cele ale art. 31 din același act normativ, care reglementează în mod limitativ condițiile în care activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată, respectiv apariția unor date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau a unor erori de calcul care influențează rezultatele acestora, fără a se menționa posibilitatea reluării acestei activități în situația existenței recomandărilor la care face referire art. 5 lit. c) din actul normativ menționat.

Totodată, din analiza prevederilor art. 14 din H.G. nr. 875/2011 rezultă că datele suplimentare menționate în cuprinsul art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt cuprinse în sesizări, rapoarte de control/audit etc. ceea ce înseamnă că, în sine, aceste din urmă acte nu reprezintă date suplimentare, astfel cum susține implicit recurentul.

Nu pot fi considerate date suplimentare în sensul art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 nici aspectele prezentate în Raportul ANRMAP nr. x/17.12.2012, atâta timp cât, astfel cum rezultă din analiza Notei de constatare nr. x/27.12.2012, raportul ANRMAP menționat a stat la baza întocmirii acestei note. Faptul că în raportul de follow-up al Autorității de Audit nr. 52158/18.12.2014, se exprimă un punct de vedere diferit de cel exprimat în nota de constatare emisă în anul 2012 cu privire la existența unei nereguli, nu echivalează cu existența unor date suplimentare, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 1094 din 28 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 1094 din 28 martie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 17 martie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-01-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 45/2022
nța civilă nr. 1007 din 18 decembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și A
ÎCCJ 2021-05-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3108/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel
ÎCCJ 2021-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 274/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată la data de 02.02.2018 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administra
ÎCCJ 2021-01-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 372/2021
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărâr
ÎCCJ 2021-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2021
Ședința publică din data de 7 aprilie 2021 Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea de chemare în judecată înr
Sursă