ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1105/2021

Ședința publică din data de 24 februarie 2021

Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 11 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 17 alin. (2) și art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, formulată de reclamanții A., B. și C..

Împotriva încheierii din data de 11 noiembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2017 au declarat recurs reclamanții A., B. și C., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5. 6 și 8 din C. proc. civ.

Prin cererea de recurs s-a criticat modul în care instanța de judecată a apreciat și interpretat îndeplinirea condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, precum și modalitatea în care a motivat soluția astfel pronunțată.

Recurenții au apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale excepției de neconstitutionalitate invocate, întrucât:

- textele legale care fac obiectul excepției sunt în vigoare;

- Curtea Constituțională nu a pronunțat anterior o decizie de neconstitutionalitate a normelor legale;

Raportat la motivele privind nerespectarea principiului bicameralismului, precum și la obligația stabilirii sursei de finanțare pentru orice cheltuială bugetară, Curtea Constituțională nu a mai pronunțat anterior o decizie de neconstitutionalitate a textelor de lege invocate.

Recurenții au susținut că prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei au arătat că într-un dosar similar, având ca obiect anularea deciziei de salarizare pe aceleași considerente expuse în prezenta cauză, instanța a admis cererea de sesizare a Curtii Constitutionale a României cu o formă identică a excepției de neconstitutionalitate - în sensul încălcării principiului bicameralismului, anexând și un extras de pe portalul instanței cu privire la dosar nr. x/2018 al ÎCCJ.

Prin urmare, în mod greșit a considerat instanța că cererea de sesizare este inadmisibilă, întrucât și această condiție este îndeplinită.

- între dispoziția legală și modul de soluționare a prezentei cauze există o strânsă legătură.

Având în vedere că în dosarul de fond nr. x/2017 (atât în fondul cauzei, cât și în recurs), reclamanții au solicitat anularea actelor administrative vătămătoare (și care au fost emise în baza Legii nr. 153/2017), precum și reîncadrarea salariată, pornind de la însăși nelegalitatea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, recurenții au apreciat că rezolvarea excepției de neconstituționalitate are o hotărâre înrăurâtoare asupra prezentei cauze.

Strânsa legătură dintre dispozițiile art. 17 alin. (2) din cadrul secțiunii a 4-a, din Legea nr. 153/2017 si ale art. 22 și respectiv soluționarea recursului este mai mult decât evidentă, în condițiile în care declararea ca neconsituționale a acestor dispoziții are o înrâurire fundamentală asupra anulării deciziei nelegale de încadrare, respectiv a rezoluției prin care Colegiul de Conducere a respins contestația formulată. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a solicitat în fața instanței este tocmai admiterea recursului, cu consecința de a dispune anularea actelor anterior indicate, și reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare prevăzută de cap. I lit. B) crt. 4 anexa V din Legea nr. 153/2017, respectiv plata diferențelor salariale de care au fost privați în mod nelegal în tot acest timp, astfel că declararea neconstitutionalității textelor invocate este absolut fundamentală în acest sens.

Invocând și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenții au apreciat că încheierea trebuie casată și în raport cu lipsa de motivare efectivă asupra soluției pronunțate, întrucât judecătorul nu a cuprins în mod efectiv și lămuritor motivele pentru care a pronunțat o asemenea soluție.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Cu titlu prealabil, se constată că, deși au invocat și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenții au expus critici care se încadrează în ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., motiv pentru care sentința atacată va fi analizată numai din perspectiva acestor din urmă motive de casare.

În ceea ce privește motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză.

Înalta Curte a arătat constant în jurisprudența sa că dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerința ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția și cele pentru care s-au admis și, respectiv, s-au înlăturat cererile părților.

Or, încheierea recurată cuprinde în mod evident argumentele pe care s-a întemeiat soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate invocate, chiar dacă soluția și argumentarea îi nemulțumesc pe recurenți, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reține incidența motivului de casare invocat.

Referitor la invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că reclamanții A., B. și C. au învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, anularea Hotărârii Colegiului de conducere nr. 6/26.09.2017, anularea Deciziei nr. 81/17.08.2017, reîncadrarea reclamanților în grila de salarizare prev. la Cap. I, lit. B). nr. crt. 4 din Legea 153/2017, în ceea ce privește salariul de bază și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 26.03.2018, reclamanții au depus o primă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 17 alin. (2) și art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin încheierea din data de 16 mai 2018 s-a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 17 alin. (2) și art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V - "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prin aceeași încheiere, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecarării cauzei până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate.

Prin Decizia nr. 75 din 18 februarie 2020, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de reclamanți.

După pronunțarea acestei decizii și reluarea judecării cauzei, reclamanții au formulat o nouă cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a acelorași prevederi legale, cu motivarea că textele încalcă dispozițiile cuprinse la art. 61 alin. (2), art. 75 din Constituția României, respectiv art. 138 alin. (5) și art. 111 alin. (1) din Constituția României.

Curtea de apel a respins ca inadmisibilă noua cerere de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 17 alin. (2) și art. 22 din Capitolul VIII al Anexei nr. V- "Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională" din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, formulată de reclamanții A., B. și C..

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că invocarea excepției de neconstituționalitate a unor prevederi cu privire la care instanța s-a pronunțat anterior, în aceeași cauză, reprezintă un demers inadmisibil.

Potrivit art. 146 lit. d) teza I din Constituție, Curtea Constituțională are atribuția de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate referitoare la legi și ordonanțe, ridicate în fața instanțelor judecătorești, în controlul posterior intrării în vigoare a normei juridice, pe calea excepției de neconstituționalitate.

Invocarea exepției de neconstituționalitate este un incident procedural care, deși nu pune în discuție fondul propriu-zis al pretențiilor, privește dreptul aplicabil raportului juridic dedus judecății. Astfel, pe calea excepției de neconstituționalitate, se tranșează validitatea constituțională a legii aplicabile cauzei.

Odată ce excepția vizând o normă legală a fost invocată în cadrul litigiului, pe seama anumitor argumente de neconstituționalitate și a fost respinsă de forul constituțional, printr-o decizie definitivă, reiterarea excepției, chiar pe seama unor argumente diferite, este inadmisibilă, reprezentând o exercitare abuzivă a drepturilor procesuale.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanții A., B. și C. împotriva încheierii din 11 noiembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2021.