ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2021

Ședința publică din data de 1 aprilie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman – secția civilă, la data de 19 august 2019, sub nr. x/2019, reclamantele S.C. A. S.R.L., București, S.C. B. S.R.L., București și CABINET DE AVOCAT "C." au chemat în judecată pe pârâta S.C. D. S.A., Alexandria, solicitând instanței ca, în urma probatoriului administrat, să dispună obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor executate și neachitate în baza contractului de execuție lucrări construcții- montaj nr. 243.15/07.05.2015, a lucrărilor suplimentare contractate și penalități de întârziere în cuantum de 0,05%, de la data scadenței și până la plata efectivă a creanței, sumă estimată a fi în cuantum de 6.544.644,18 RON, echivalentul în RON al sumei de 1.386.107,29 Euro; în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea S.C. D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat, între altele, prescripția dreptului material la acțiune al reclamantelor, în temeiul dispozițiilor art. 2500 și urm. C. civ., față de data depunerii cererii de chemare în judecată.

Prin sentința civilă nr. 448 din 18 decembrie 2019, Tribunalul Teleorman – secția civilă a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâta S.C. D. S.A. și a respins acțiunea formulată de către reclamanții S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și Cabinet de Avocat "C.", în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., ca fiind prescrisă.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 990 A din 07 septembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelantele- reclamante S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L. și Cabinet de Avocat "C." împotriva sentinței civile nr. 448 din data de 18.12.2019, pronunțată de Tribunalul Teleorman– secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. D. S.A., Alexandria.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen, reclamantele CABINET DE AVOCAT "C.", S.C. B. S.R.L., București și S.C. A. S.R.L., București, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei civile și trimiterea spre rejudecare către Curtea de Apel București; cu acordarea cheltuielilor de judecată.

În recursul lor, întemeiat în drept pe prevederile pct. 5, pct. 6 și pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentele- reclamante au criticat soluția instanței de apel ca nelegală, sens în care, au invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

Instanța de apel a nesocotit prevederile art. 292 alin. (5) din C. proc. civ. -art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În esență, au arătat că, din punct de vedere probator, înscrisul redactat într-o limbă străină poate produce efecte doar împreună cu traducerea sa legalizată, care atestă conținutul înscrisului tradus. Cum înscrisul în cauză nu a fost înlăturat de instanța de apel, cu nerespectarea prevederilor art. 292 alin. (5) din C. proc. civ. și a fost tocmai cel ce a dus la admiterea excepției prescripției, apreciază că soluția pronunțată este nelegală.

Decizia apelată nu respectă prevederile art. 425 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. și nu conține în considerente motivele ce au dus la înlăturarea unor apărări formulate prin cererea de apel - art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

În acest sens, recurentele- reclamante solicită a se observa că, prin cererea de apel, s-a invocat: incidența art. 2524 din C. civ., iar, din cuprinsul deciziei nr. 990/2020 nu se face nicio trimitere la acest articol de lege și nici motivele care au dus la a se considera a nu fi aplicabil situației de fapt.

De asemenea, au mai arătat că, în analiza incidenței art. 2537 pct. 2 din C. proc. civ., au invocat efectul întreruptiv implicit al cererii de încuviințare a procedurii de executare silită și, în cuprinsul deciziei civile nr. 990/2020, instanța de apel nu a analizat, în ce măsură, cerere de încuviințare a procedurii de executare silită reprezintă o cerere de chemare în judecată ce produce efectul întreruptiv de prescripție.

Recurentele- reclamante au mai susținut că instanța de apel a apreciat greșit că nu este aplicabil art. 1864 din C. civ. reluat în convenția părților - art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Arată că părțile au stabilit că exigibilitatea ultimei tranșe a prețului contractului (pretențiile lor) va fi la recepția la terminarea lucrărilor contractate, respectiv, conform art. 1864 din C. civ.

Independent de cele stabilite de părți contractual și fără a observa dinamica raportului contractual dintre părți, instanța de apel a reținut ca moment al nașterii dreptului material la acțiune al reclamantului data de 25.11.2015, anterior expirării termenului contractual de predare a lucrării, anterior momentului stabilit de părți a fi momentul exigibilității prețului, anterior chiar adresei prin care intimata a învederat că înțelege să rezilieze contractul părților (18.02.2016).

Instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 2523 din C. civ. - art. 488 pct. 8 dîn C. proc. civ.

Instanța de apel făcând trimitere la art. 2523 din C. civ., ce reprezintă norma generală, a apreciat că ar fi trebuit să cunoască nașterea dreptului la acțiune, la data de 25.11.2015, data la care a fost emisă adresa nr. x/25.11.2015 prin care s-a arătat decizia de sistare a plăților viitoare, independent de convenția părților, exigibilitatea plăților și norma specială edictată de art. 2524 din C. civ.

Apreciază că instanța de apel, în mod greșit, a indicat ca aplicabil art. 2523 din C. civ., și nu art. 2524 din C. civ., întrucât prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă, respectiv, de la data când debitorul trebuie s-o execute (în cauză, la momentul recepției la terminarea lucrărilor contractate).

Instanța a interpretat greșit și a încălcat art. 2537 pct. 2 din C. civ.- art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Apreciază că instanța de apel nu a avut în vedere fundamentul acestui caz de întrerupere a cursului prescripției, respectiv, ieșirea din pasivitate a titularului dreptului și încercarea de a și-l realiza.

De asemenea, instanța de apel nu a avut în vedere că legiuitorul atribuie efect întreruptiv cererii de intervenție în cadrul urmăririi silite pornite de alți creditori, astfel încât acest efect ar trebui să fie asociat, în mod evident, și cererii de executare silită, respectiv cererii de încuviințare a executării silite.

Totodată, privitor la art. 2537 pct. 2 C. civ., recurentele- reclamante susțin că este incidentă și teza finală: prin invocarea pe cale de excepție a dreptului a cărui acțiune se prescrie.

Arată că, pe rolul Tribunalul Teleorman, secția Civilă, se află la acest moment în curs de soluționare și dosarul nr. x/2017 cu termen de judecată la data de 16.11.2019, având ca obiect pretențiile S.C. D. S.A. pentru presupusa neîndeplinire a obligațiilor asumate contractual de către subscrisa.

Or, în cuprinsul acestui litigiu, se arată, au invocat excepția de neexecutare a propriilor obligații de către S.C. D. S.A., prin apărările formulate.

Astfel, apreciază că se află în ipoteza prevăzută de art. 2537 pct. 2 C. civ. și prin raportare la existența litigiului introdus de pârâtă, în care au invocat excepția de neexecutare a obligațiilor S.C. D. S.A. ce au dus la înscrierea dreptului de ipotecă legală asupra imobilului edificat și a cărei ștergere nu poate să intervină în lipsa achitării integrale a contravalorii lucrărilor executate.

Intimața-pârâtă S.C. D. S.A., Alexandria a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 04 ianuarie 2021, prin care, fără a invoca excepții, a solicitat respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluția din 01 februarie 2021, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 1 aprilie 2021, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, când s-a pronunțat prezenta decizie.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept invocat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin primul motiv de recurs invocat, prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.., recurentele-reclamante susțin nelegalitatea deciziei recurate, din perspectiva nesocotirii dispozițiilor art. 292 alin. (5) din C. proc. civ..,

În procedura jurisdicțională, în cadrul demersului judiciar făcut de reclamante, instanța de apel a soluționat cauza pe baza probelor administrate la dosarul cauzei, actele cu care acestea au înțeles să facă dovada pretențiilor lor și a actelor depuse în copii, fără a fi legalizate sau certificate.

Instanța de recurs reține că, în principiu, actul în discuție la care se face referire prin recurs, chiar neînsoțit de o traducere legalizată, este probă în procesul civil, iar operațiunea de apreciere a probelor, conform art. 264 din C. proc. civ., este o activitate mentală a judecătorului, ce se realizează în finalul judecății, respectiv cu prilejul deliberării asupra fiecărui element de fapt al judecății.

Însă, aprecierea probelor poartă numai asupra elementelor de fapt ale cauzei, nu și asupra celor de drept.

Or, din actele dosarului, rezultă, pe de o parte, că, într-adevăr, nu s-a prezentat în instanță o traducere legalizată a adresei din data de 25.11.2015, dar, în egală măsură, se reține că recurentele- reclamante nu s-au opus administrării acestei probe, și nici nu au invocat o nulitate a acestei adrese, conform art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Mai mult, soluția instanței de apel, de menținere a celei pronunțate de instanța de fond în sensul respingerii acțiunii, ca fiind prescrisă, s-a fundamentat pe analiza întregului material probator administrat în cauză, și nu a unui singur înscris, iar înscrisul întocmit în altă limbă decât cea folosită în fața instanței, chiar dacă nu a fost însoțit de traducere legalizată, nu a fost singurul și hotărâtorul în raționamentul instanței.

De altfel, acest înscris a fost cunoscut de recurentele- reclamante, le-a fost comunicat, au și răspuns la acesta și, așa cum s-a arătat mai sus, nici nu a fost contestat.

În aceste condiții, se constată că legal instanța de apel a soluționat cauza în baza înscrisurilor depuse la dosar de părți, și, inclusiv, a adresei x/25.11.2015, care, deși nu a fost însoțită de traducerea legalizată, și fără ca instanța să solicite părților să prezinte o atare traducere, nu se poate considera că aceasta a încălcat prevederea procedurală stipulată la art. 292 alin. (5) C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentele-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se găsesc a fi, de asemenea, nefondate.

Referitor la acest motiv de recurs, instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanța de apel a analizat, în speță, apelul reclamantelor, Înalta Curte constată, contrar susținerilor acestora, că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, inclusiv, din perspectiva incidenței dispozițiilor legale invocate de reclamante, art. 2523 și art. 2526 din C. civ. și art. 2537 pct. 2 C. proc. civ.., astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Contrar susținerilor recurentelor- reclamante, se constată că instanța de apel a făcut o evaluare proprie a situației de fapt deduse judecății, argumentând judicios motivul pentru care a procedat la respingerea apelului, ca nefondat, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate aspectele invocate de acestea în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raționamentului pe care se fundamentează soluția adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate se circumscriu obligației legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanța de apel a răspuns, prin argumente comune.

Înalta Curte subliniază că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanței revenindu-i obligația de motivare a hotărârii judecătorești, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conținutul lor, influențează soluția.

Contrar afirmației recurentelor, hotărârea este motivată, argumentarea acesteia fiind logică, clară, coerentă și în acord cu prevederile legale aplicabile speței.

Faptul că instanța de apel a interpretat datele cauzei și dispozițiile legale incidente, ori invocate de părți, într-o altă manieră decât cea dorită de recurente, nu este de natură a atrage nemotivarea hotărârii, astfel cum nefondat susțin.

Față de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității acesteia cu susținerile părților și dispozițiile legale.

Nu sunt fondate nici criticile recurentelor-reclamante referitoare la încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile, corespunzător motivului de nelegalitate invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte reține că susținerile recurentelor- reclamante vizează modul de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune, prin raportare la dispozițiile art. 1864 și art. 2523 din C. civ., sunt susceptibile de încadrare în motivul de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din a cărui perspectivă va fi realizată examinarea legalității deciziei atacate.

Contrar susținerilor recurentelor- reclamante, termenul de prescripție de 3 ani începe să curgă de la data când acestea au cunoscut sau trebuiau să cunoască nașterea dreptului lor material la acțiune, conform art. 2523 C. civ., care, dat fiind obiectul cauzei- contravaloarea lucrărilor executate și neachitate în baza contractului de execuție lucrări construcții-montaj nr. 243.15/07.05.2015-, a început să curgă de la data când obligația a devenit exigibilă, și debitorul acesteia trebuia să o execute, conform art. 2524 din același Cod.

Motivele de recurs învederate de către recurentele-reclamante în ce privește soluționarea excepției prescripției dreptului material la acțiune sunt nefondate, interpretarea dată de instanța de apel celor prevăzute de art. 1864 și art. 2524 din C. civ. fiind corectă și legală.

Interpretarea instanței de apel și modul în care a făcut aplicarea prevederilor legale mai sus-arătate împrejurărilor concrete ale speței este vădit corectă, și în niciun caz nu s-ar putea deduce ideea pretinsă de recurente; caracterul prescriptibil al acțiunii nu este înlăturat, după cum tot în mod legal și cu respectarea convenției părților instanța a reținut momentul începerii termenului de prescripție ca fiind determinat de momentul emiterii respectivei adrese.

Momentul de la care începe să curgă un termen de prescripție, ori caracterul prescriptibil sau imprescriptibil al dreptului la acțiune, sunt chestiuni diferite, cu regim juridic diferit, care nu se confundă, cum eronat încearcă să pretindă recurentele că ar fi procedat instanța de apel, critica acestora fiind nefondată.

În fine, în ce privește ultima critică din recurs, prin care se reproșează instanței de apel că au fost greșit aplicate art. 2537 pct. 2 din C. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că este nefondată.

Pe de o parte, o executare silită care, ulterior, a fost anulată de către instanță, nu poate avea efect întreruptiv al termenului de prescripție extinctivă, cum nefondat pretind recurentele- reclamante, iar, pe de altă parte, greșit susțin acestea incidența art. 2537 pct. 2 teza finală C. civ.

Așa cum corect a reținut și instanța de apel, pretinsa invocare pe cale de excepție a dreptului pe care îl susțin în prezenta cauză recurentele- reclamante, nu a existat și a format obiect de analiză în dosarul nr. x/2017.

De altfel, a analiza ceea ce critică, în realitate, recurentele-reclamante prin acest ultim motiv de recurs, înseamnă a reanaliza probatoriul și situația de fapt, lucru nepermis, în această cale extraordinară de atac.

Prin urmare, Înalta Curte reține că argumentele recurentelor-reclamante, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanța de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care, urmează a fi înlăturate.

Înalta Curte constată că, în mod judicios, instanța de apel a apreciat că se impune respingerea apelului reclamantelor, fiind dezvoltat raționamentul în baza căruia s-a ajuns la această concluzie, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată, conform dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Și, față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată cuprinde motivele pe care se întemeiază, care nu sunt contradictorii, hotărârea astfel pronunțată nefiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele CABINET DE AVOCAT "C.", S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 990 A din 07 septembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2021.