ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1743/2021

Ședința publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra plângerii de față;

Prin încheierea din 30 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată cererea de recuzare, formulată de petentul A..

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a declarat recurs, înregistrat, la 5 februarie 2021, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, sub nr. x/2021, pentru soluționarea căruia s-a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita o taxă judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 1 martie 2021 petentul A. a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar, sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 200 RON.

Prin încheierea din 24 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins cererea petentului A. privind acordarea ajutorului public judiciar.

Împotriva acestei încheieri, petentul a formulat cerere de reexaminare, care a fost respinsă prin încheierea din 18 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1.

La data de 21 mai 2021, petentul A. a formulat cerere de lămurire și completare a încheierii din 18 mai 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1., înregistrată în dosarul nr. x/2021.1.1, aflat pe rolul completului de judecată nr. 5, cu termen la 21 septembrie 2021.

Petentul A. a formulat, la 4 iunie 2021, contestație privind tergiversarea procesului cu referire la soluționarea cererii de lămurire și completare a încheierii din 18 mai 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și

Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021/a1.1.

În motivare, a arătat că potrivit dispozițiilor art. 443-444 din C. proc. civ. cererile de lămurire și completare se soluționează de urgență, susținând că termenul de urgență nu poate fi mai mic decât termenul de motivare de 30 de zile de la data pronunțării, potrivit art. 426 alin. (5) din același cod.

Pe cale de consecință, petentul a solicitat schimbarea termenului de judecată stabilit pentru soluționarea cererii de lămurire și completare.

La data de 23 iunie 2021 petentul a formulat o completare a motivelor contestației prin care reiterat aspectele referitoare la termenul de soluționare a cererii de lămurire și completare a încheierii din 18 mai 2021, expunând, totodată, și modalitatea în care instanța trebuia să motiveze în fapt și în drept cererea de reexaminare.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 1-4 din C. proc. civ.

Prin încheierea nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a respins contestația formulată de petentul A. privind tergiversarea soluționării procesului ce formează obiectul dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția a II-a civilă.

În argumentarea acestei încheieri, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 522 alin. (1) din C. proc. civ., "oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată".

De asemenea, alin. (2) al aceleiași norme statuează cu privire la contestația menționată la alin. (1), că aceasta se poate face în următoarele cazuri: 1. când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; 2. când instanța a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia să îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanței, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informații rezultate din evidențele ei și care erau necesare soluționării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanța nu a luat, față de cel care nu și-a îndeplinit obligația, măsurile prevăzute de lege; 4. când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Rezultă din cele patru motive ale contestației că scopul instituirii acestei proceduri este acela de a remedia situațiile în care judecarea cauzei stagnează fie din motive neimputabile instanței, dar cu privire la care aceasta nu a luat măsurile prevăzute de lege în vederea dinamizării procesului, fie din motive imputabile instanței care nu a efectuat lucrările cauzei în termenul prevăzut de lege.

În speță, Înalta Curte a constatat că, potrivit datelor furnizate de sistemul "Ecris" cererea de completare/lămurire formulată de petentul A. a fost înregistrată, sub nr. x/2021/a1.1.1, la data de 25 mai 2021, completul învestit cu soluționarea acesteia stabilind termen de judecată la 21 septembrie 2021.

Astfel, s-a reținut că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., având în vedere că legea nu impune termene prefixe sau luarea unor măsuri procesuale pe care instanța de judecată le-ar fi ignorat. Totodată, Înalta Curte a subliniat că nu există o situație de tergiversare a judecății care se impune a fi înlăturată, caracterul urgent al procedurii nefiind incompatibil cu luarea unor măsuri optime cu caracter administrativ care presupun organizarea activității de judecată printr-o repartizare echilibrată a încărcăturii ședințelor.

Pe de altă parte, Înalta Curte a reținut că petentul avea la dispoziție mijlocul procesual prevăzut de dispozițiile art. 230 din C. proc. civ., care oferă posibilitatea părții să solicite preschimbarea termenului de judecată.

În considerarea celor anterior expuse, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte a respins contestația privind tergiversarea procesului.

Petentul A. a formulat în termenul legal plângere împotriva încheierii nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021, înregistrată pe rolul instanței supreme, sub nr. x/2021, la data de 16 iulie 2021.

În motivarea acestei căi de atac, petentul a arătat că statul român împiedică prin toate autoritățile și prin toate mijloacele punerea în discuție publică a lipsei de voință, știință și capacitate administrativă pentru respectarea obligațiilor internaționale ca membru al Organizației Națiunilor Unite și stat semnatar al tratatelor internaționale.

Analizând plângerea, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte a reținut următoarele:

Prin art. 522-526 din C. proc. civ., legiuitorul a instituit o procedură specifică, prin care partea interesată sau procurorul, în cazul în care acesta din urmă participă la judecată, poate solicita instanței sesizate cu judecarea procesului ca, în măsura în care se constată încălcarea dreptului la soluționarea cauzei într-un termen optim și previzibil, să ia măsurile legale pentru ca această situație să fie înlăturată.

Așadar, procedura în discuție este în strânsă legătură cu dreptul la un proces echitabil, în conținutul căruia intră și durata sa rezonabilă și, în acest context, Înalta Curte a reamintit că scopul punerii la dispoziția celor interesați a mijlocului procedural reglementat de art. 522-526 din C. proc. civ. constă în înlăturarea dificultăților ivite în soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil și a oricăror tendințe de tergiversare a judecății.

În speță, contestația privind tergiversarea procesului a fost întemeiată pe dispozițiile art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. referitoare la ipoteza în care instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului.

Similar, prin plângerea împotriva încheierii prin care s-a respins contestația privind tergiversarea procesului se urmărește realizarea aceluiași obiectiv, adică înlăturarea situației care a provocat amânarea, aspect care rezultă cu evidență din prevederile art. 525 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cărora, "dacă instanța găsește întemeiată plângerea, va dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și subliniind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor".

Înalta Curte a reținut că în cuprinsul plângerii formulate petentul A. a susținut doar că "statul român împiedică prin toate autoritățile și prin toate mijloacele punerea în discuție publică a lipsei de voință, știință și capacitate administrativă pentru respectarea obligațiilor internaționale ca membru al Organizației Națiunilor Unite și stat semnatar al tratatelor internaționale", fără a expune critici cu privire la greșita soluționare a contestației privind tergiversarea procesului.

Totodată, în raport de prevederile art. 525 alin. (3) din C. proc. civ., instanța învestită cu soluționarea plângerii nu va putea da îndrumări și nici nu va putea oferi dezlegări asupra unor probleme de fapt sau de drept care să anticipeze modul de soluționare a pricinii ori care să aducă atingere judecătorului cauzei de a hotărî, conform legii, cu privire la soluția ce trebuie dată.

Ca atare, în analiza plângerii formulate împotriva încheierii prin care a fost soluționată contestația privind tergiversarea procesului nu pot fi avute în vedere chestiuni de genul celor învederate de petent, singurele măsuri pe care instanța le poate dispune, în cazul în care plângerea ar fi întemeiată, fiind acelea de a dispune ca instanța care judecă procesul să îndeplinească actul de procedură sau să ia măsurile legale necesare, arătând care sunt acestea și stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor, în raport de dispozițiile art. 525 alin. (2) din C. proc. civ.

Față de cele reținute mai sus, Înalta Curte a constatat că plângerea este nefondată, motiv pentru care, în temeiul art. 525 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de petentul A. împotriva încheierii nr. 1639 din 23 iunie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 septembrie 2021.