ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2696/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2696/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 9 decembrie 2021
Asupra recursului de față;
La data de 23 august 2021 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, sub nr. x/2021/A1/a1.1, recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 29 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea formulată de petentul A. privind recuzarea doamnei grefier B. în cadrul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj.
Conform dispozițiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, prin rezoluția din 25 august 2021, s-a stabilit în sarcina recurentului A. obligația de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 100 RON.
Prin cererea înregistrată la data de 2 septembrie 2021, petentul A. a solicitat să se constate că este scutit de plata taxei judiciare de timbru, în baza dispozițiilor art. 266 și art. 270 din Codul muncii, întrucât este vorba despre un litigiu care se poartă în materia asigurărilor sociale, sens în care s-a procedat la formarea dosarului nr. x/2021 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Prin încheierea din 20 octombrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2021.1.1, s-a respins cererea formulată de petentul A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru, încheiere care a fost comunicată acestuia la data de 5 noiembrie 2021, conform dovezii aflate la dosarul nr. x/2021.1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
La termenul din data de 9 decembrie 2021, Înalta Curte a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții.
Astfel, se reține că potrivit dispozițiilor art. 197 din C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condițiile legii".
Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă, primul termen de judecată, iar conform art. 33 din același act normativ, taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.
Conform art. 36 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, dacă până la termenul prevăzut de lege sau stabilit de instanță reclamantul nu îndeplinește obligația de plată a taxei, instanța va anula cererea sau o va soluționa în limitele în care taxa judiciară de timbru s-a plătit în mod legal.
În speță, Înalta Curte constată că recursul nu a fost timbrat anticipat, iar recurentul A. nu a îndeplinit obligația ce-i revenea, deși i s-a pus în vedere, prin adresa comunicată la data de 30 august 2021, să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar.
Totodată, se reține că recurentul avea obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 100 RON, până la termenul de judecată din 9 decembrie 2021, atâta timp cât prin încheierea din 20 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a respins cererea de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, încheiere definitivă conform dispozițiilor art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013.
Este de amintit că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei acțiuni sau căi de atac, dar și respectarea dispozițiilor imperative vizând plata taxelor judiciare de timbru fără de care nu se poate trece la analiza cererilor formulate în fața instanței, aceasta nefiind legal sesizată.
Față de cele ce preced și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii, instanța este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de lege.
Or, în cauză, aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, motiv pentru care, Înalta Curte urmează să anuleze ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 29 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACEST MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu de la 29 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2021.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 decembrie 2021.