ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1739/2021

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 21.06.2010, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Galați, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 504.879,83 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate. A solicitat obligarea pârâtului și la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că A. s-a înființat și funcționează ca serviciu public de interes local cu personalitate juridică sub autoritatea Consiliului Local și în subordonarea directă a Primarului, prestând servicii din sfera serviciilor comunitare și utilități publice, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare aprobat prin art. 3 din HCL 644/20.12.2007. Obiectul principal de activitate este reglementat prin art. 2 din ROF, astfel cum a fost modificat prin art. II din HCL 589/26.10.2017, care la lit. l) enumeră și noțiunea de "alte activități din sfera administrării domeniului public și privat al municipiului Galați". Aceste activități, prestate de reclamantă, sunt diverse: curățare monumente de pe domeniul public Galați, ecarisaj, optimizare și organizare circulație rutieră și pietonală, lucrări de întreținere a drumurilor și străzilor, asigurarea funcționării, întreținerea și repararea instalațiilor de semaforizare, verificarea, întreținerea și repararea ceasurilor stradale și i-au fost atribuite în temeiul art. 2 din HCL nr. 24/03.02.2009, respectiv prin art. 2 din HCL 588/22.12.2011. S-a mai arătat că între părți s-a încheiat contractul nr. x/29.04.2008, al cărui obiect este reglementat prin art. 3, modificat printr-o succesiune de acte adiționale, ultimul fiind Actul adițional nr. x/26.04.2018. Reclamanta arată că a prestat beneficiarului pârâtul Municipiul Galați activitățile la care s-a obligat prin contractul nr. x/29.04.2008, serviciile sale fiind achitate cu întârziere, astfel încât pârâtul datorează și penalitățile calculate în sumă de 504.879,83 RON, conform art. 22 alin. (1) și (2) din contract. În drept, a invocat art. 1170, 1179, 1266, 1270, 1272, 15616, 1523, 148 alin. (1), (14)9 alin. (1), (15)0 alin. (1)-(3), 254, 453 și art. 223 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 192 din 24.06.2020 Tribunalul Galați a admis acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galați, având ca obiect pretenții; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 504.879,83 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate în temeiul contractului nr. x/29.04.2008; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 8.653,80 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru). Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele: Între părți s-a încheiat contractul de prestare a unor activități ale serviciului de administrare a domeniului public/privat al municipiului Galați nr. x/29.04.2008, modificat succesiv prin mai multe acte adiționale, în baza căruia reclamanta, în calitate de prestator, a prestat pe raza teritorială a municipiului Galați diverse servicii, astfel cum sunt enumerate la art. 3 din contract, în favoarea pârâtului, în calitate de achizitor. Serviciile prestate de reclamantă au fost plătite de către pârât, însă cu întârziere, ceea ce a determinat reclamanta să calculeze penalități potrivit disp. art. 22 din contract, astfel cum a fost modificat prin Actul adițional nr. x, înregistrat la reclamantă sub nr. x/26.04.2018 și la pârât sub nr. x/25.04.2018, care prevăd că "(1) Achizitorul are obligația de a efectua plata către prestator în termen de 60 de zile de la emiterea facturii de către prestator. (2) Dacă achizitorul nu respectă termenul prevăzut la alin. (1), datorează penalități în cuantum de 0,1% pe zi de întârziere din suma neachitată, începând cu prima zi după expirarea termenului de 60 de zile". S-a apreciat că apărarea prezentată de pârât, faptul că nu a avut venituri, neexistând încasări de la populație, nu exonerează pârâtul de obligația de a achita penalitățile calculate ca urmare a faptului că a plătit debitele principale cu întârziere. Astfel, s-a constatat că pârâtul datorează penalități pentru achitarea cu întârziere a facturilor emise de reclamantă pentru serviciile prestate, astfel: pentru "accidente rutiere"-22,50 RON; pentru "ceasuri electronice"-664,46 RON; pentru "construcții și reparații"-365.393,22 RON; pentru ecarisaj-86.017,25 RON; pentru "grafitti"-33,99 RON; pentru "indicatoare"-7.133.61 RON; pentru "marcaje rutiere"-44.379,06 RON; pentru "semafoare"-788,11 RON; pentru "situații diverse"-447,63 RON. Relațiile contractuale sunt supuse dispozițiilor vechiul C. civ., întrucât acesta era în vigoare la data încheierii contractului, 29.04.2008, în speță fiind aplicabile disp. art. 969, 970, 1073, 1075, 1082, 1084, 1085 vechiul C. civ.. Astfel, condițiile în care se pot acorda daune compensatorii sunt, potrivit art. 1081-1082 vechiul C. civ.: existența unei fapte ilicite, constând în nerespectarea de către pârâta debitoare a unei obligații contractuale care creează (raport de cauzalitate) un prejudiciu în patrimoniul reclamantei creditoare, vinovăția pârâtei debitoare, condiția ca debitoarea să fi fost pusă în întârziere (cu excepția cazurilor în care debitoarea este de drept în întârziere) și condiția inexistenței unei clauze de neresponsabilitate. Instanța a constatat că fapta ilicită a pârâtului constă în nerespectarea obligației contractuale de la art. 22 din contract, de plată a contravalorii facturilor în termen de 60 de zile de la emitere, prejudiciul creat este chiar debitul solicitat, calculat potrivit clauzei contractuale de al art. 22 alin. (2), vinovăția pârâtului este dovedită, iar pârâtul a fost pus în întârziere anterior introducerii acțiunii prin somația comunicată pârâtului la 04.04.2019. În concluzie, instanța a admis acțiunea și a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 504.879,83 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate. Ca parte care a pierdut procesul, în accepțiunea art. 453 alin. (1) C. proc. civ., pârâtul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul proces.

Apelul Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul Galați solicitând admiterea căii de atac iar în judecarea cererii, schimbarea în tot a sentinței apelate și respingerea cererii ca fiind nefondată, pentru următoarele motive: Instanța de fond a extins cadrul juridic și asupra normelor prevăzute de contractul de prestare a serviciilor de salubrizare a municipiului Galați deși reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 504.879,83 RON, cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru neplata la termen a contravalorii serviciilor prestate, în baza contractului de prestări servicii încheiat între părți. Mai arată apelantul pârât că în executarea contractului a intervenit o cauză de impreviziune, respectiv adoptarea O.U.G. nr. 79/2017, care a avut ca impact reducerea substanțială a cotei defalcate din impozitul pe venit cuvenit bugetelor locale, inclusiv bugetului local Municipiului Galați. A mai subliniat și faptul că potrivit art. 7 lit. b) din contractul părților, intimatul-reclamant are obligația de a asigura echilibrul contractual pe toată durata derulării acestuia, aspect stipulat și prin HCL nr. 644 din 20.12.2007 privind înființarea A.; că acesta, în calitate de serviciu public de interes local cu finanțare din venituri proprii, dar și din subvenții acordate de la bugetul local, este ținut să-și asume, în parte, riscul datorat aplicării actului normativ menționat anterior. A arătat apelantul pârât că intimatul reclamant nu a făcut dovada că așa zisul prejudiciu a fost produs exclusiv numai din vina Municipiului Galați și nu din vina condițiilor impuse de: art. 484, art. 485, alin. (1), lit. "b" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, condiție indispensabilă pentru angajarea răspunderii Municipiului Galați. Prin urmare, față de toate argumentele enunțate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. (2) C. proc. civ. a solicitat admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței civile nr. 192 din 02.07.2020, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca fiind nefondată. În drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art. 32 și art. 36, art. 468, art. 470, art. 480 alin. (2) din noul C. proc. civ., art. 136 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 3 pct. 1; 2; 18; 19; 91 din Legea 215/2001, HCL nr. 644 din 20.12.2007.

Soluția instanței de apel Curtea de apel, prin decizia civila nr. 33/A din 10 februarie 2021 a respins apelul, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente: În fapt, Curtea a constatat că apelantul nu a negat situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței apelate, respectiv faptul că a achitat cu întârziere facturile de prestări servicii emise de reclamantul A. în temeiul contractului nr. x/29.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale succesive. Conform art. 22 alin. (1) din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. x/26.04.2018, plata facturilor de prestări servicii trebuia efectuată de achizitor în termen de 60 de zile de la data emiterii facturilor, iar conform art. 22 alin. (2) din contract, în caz de neplată, pârâtul datorează penalități de întârziere în procent de 0,1% pe zi de întârziere din suma neachitată. Curtea a reținut că apelantul nu a negat situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței apelate, ci, după redarea integrală a considerentelor avute în vedere de Tribunalul Galați în pronunțarea sentinței apelate, a invocat faptul că Tribunalul a extins cadrul juridic și asupra normelor prevăzute de contractul de prestare a serviciilor de salubrizare. Afirmația apelantului în acest sens a fost înlăturată de instanța de apel, ca vădit neîntemeiată, prima instanță neextinzând cadrul juridic, odată ce aceasta a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală, iar conform art. 969 C. civ. din 1864, aplicabil cauzei prin raportare la data încheierii contractului dintre părți, contractul constituie legea părților. Așadar, s-a reținut că, în mod legal, Tribunalul Galați s-a raportat la contractul existent între părțile cauzei. Totodată, apelanta a făcut trimitere la dispozițiile art. 1351 alin. (2) din Noul C. civ. privind forța majoră ca o cauză exoneratoare de răspundere. Reamintind că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiul C. civ., instanța de apel a reținut că insuficienta colectare a taxei de habitat nu poate fi asimilată unui fapt cu totul extern, invincibil, inevitabil și insurmontabil care face imposibilă executarea obligației și care exonerează de răspundere debitorul. Acesta nu întrunește nici condiția de a fi extern, ținând de activitatea serviciului taxe și impozite din cadrul aparatului propriu al pârâtului Municipiul Galați, de urmărirea scadențelor și executarea la timp a obligațiilor bugetare scadente, nefiind astfel nici invincibil și insurmontabil. În plus, în mod constant în doctrină și jurisprudență s-a reținut că imposibilitatea fortuită de executare va produce efecte numai în situația în care este vorba de o imposibilitate de executare a obligațiilor de a da bunuri individual determinate, de a face sau de a nu face, dar nu și în cazul obligațiilor de a da bunuri de gen, deoarece acestea pot fi procurate, în principiu, totdeauna. Un alt motiv de apel invocat de către pârât a fost reprezentat de susținerea că O.U.G. nr. 79 din 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ar constitui o cauză de impreviziune, iar pentru faptul că reclamantul reprezintă un serviciu public de interes local, finanțat din venituri proprii, dar și din subvenții acordate de la bugetul local este ținut să-și asume riscul aplicării acestui act normativ. Cu privire la acest aspect, Curtea de apel a reținut că nu există o legătură logico – juridică între sursele de finanțare ale reclamantei și respectarea obligațiilor contractuale ale Municipiului Galați. Mai mult decât atât, impactul unui act normativ de modificare a Codul fiscal putea și trebuia să fie preconizat de către apelantul – pârât, nefiind întrunită condiția de a se circumscrie unui risc materializat ulterior și neavut în vedere de părți la încheierea contractului prin amplitudinea sa. Mai mult decât atât, cu privire la impactul situației financiare a debitorului în raport de noțiunea de impreviziune, inclusiv Curtea Constituțională a României (cu titlu exemplificativ: Decizia nr. 415 din 19 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 12 septembrie 2018) a apreciat că în mod greșit instanțele judecătorești analizau și administrau un probatoriu pentru a determina situația materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual, considerând că, în acest mod, se evaluează starea de impreviziune a contractului, în fapt echilibrul contractual impunându-se raportat strict la conținutul clauzelor acestuia. În ceea ce privește susținerea pârâtului privind lipsa culpei în temeiul condițiilor impuse de art. 484, art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015 din Codul fiscal, în apel, Municipiul Galați a reluat argumentul privind producerea prejudiciului din pricina condițiilor impuse de aceste dispoziții din Codul fiscal, însă, Curtea de apel a apreciat că, inclusiv în ipoteza respectării principiul specializării bugetare, respectiv adoptării unor taxe speciale în sarcina persoanelor fizice și juridice care beneficiază de serviciile create și oferite de instituția sau serviciul public în interesul acestora, execuția bugetară nu este o chestiune care să poată fi pusă în culpa altcuiva decât a pârâtului însuși, care, prin aparatul propriu de executare a creanțelor constând în impozite și taxe locale, trebuie să se asigure că are loc o colectare efectivă și eficientă a acestor venituri bugetare. Invocarea eventualelor scutiri acordate unui segment restrâns al beneficiarilor serviciilor publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, constituie, în egală măsură, o invocare a propriei culpe, cu ignorarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă), neîntrunind niciuna dintre cerințele forței majore, ca și cauză exoneratoare de răspundere, acesta neîntrunind niciuna dintre condițiile de a fi un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Față de aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 480 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel a apreciat ca neîntemeiat apelul formulat de către pârâtul Municipiul Galați – prin Primar și l-a respins în consecință.

Recursul Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurentul-pârât U.AT. Municipiul Galați, ca motive de recurs fiind invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul consideră că în speță sunt incidente și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. care prevăd că, "există motiv de casare atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", întrucât, în opinia sa, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale." Dispozițiile de mai sus le coroborează cu art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015 care prevăd posibilitatea (și nu obligativitatea) acordării reducerilor sau scutirilor de la plata taxelor speciale instituite conform art. 484, pentru persoanele fizice sau juridice prevăzute la art. 1 al Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările și completările ulterioare (adică persoanelor care au executat o pedeapsă privativă de libertate în baza unei hotărâri judecătorești rămase definitivă sau au fost lipsite de libertate în baza unui mandat de arestare preventivă pentru infracțiuni politice; au fost private de libertate în locuri de deținere în baza unor măsuri administrative sau pentru cercetări de către organele de represiune; au fost internate în spitale de psihiatrie; au avut stabilit domiciliu obligatoriu; au fost strămutate într-o altă localitate) și pentru persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 105/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000 (adică persoanelor fizice care au fost deportate în ghetouri și lagăre de concentrare din străinătate; au fost private de libertate în locuri de detenție sau în lagăre de concentrare; au fost refugiate, expulzate sau strămutate în altă localitate; au făcut parte din detașamentele de muncă forțată; au fost supraviețuitoare a trenului morții; sunt soțul sau soția persoanei asasinate ori executate din motive etnice sau în urma masacrelor îndreptate împotriva populației minoritare, dacă ulterior nu sa recăsătorit; au fost evacuate din locuința pe care o deținea și persoanele care aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile românești vremelnic ocupate de către alte state, indiferent dacă localitatea în care au fost refugiate, expulzate sau strămutate se afla sub administrație românească ori sub administrația acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluționate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) și alin. (11) din Ordonanța nr. 105/1999). Având în vedere considerentele ce au stat la motivarea hotărârii deciziei civile nr. 33 A din 10.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel Galați în dosarul nr. x/2019, pentru aceste motive recurentul arată că s-au încălcat și respectiv aplicat greșit normele de drept material - motiv de nelegalitate prev. de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea condițiilor răspunderii contractuale în cauză. Or, în acest sens, solicită să se aibă în vedere prevederile contractuale ce reglementează obligațiile intimatei reclamante și în acest sens, să se rețină că obligațiile contractuale sunt clar individualizate și stabilesc obligații de rezultat, cât și de diligența în sarcina prestatorului serviciului potrivit Contractului nr. x/29.02.2008 încheiat cu reclamanta unde este reglementat prin art. 2, astfel cum acesta a fost modificat și completat prin actul adițional nr. x, încheiat la data de 26.04.2018 și înregistrat la prestator cu nr. x/26.04.2018. De asemenea, susține recurentul, nu se pot reține nici criticile referitoare la prejudiciu, care deși a fost stabilit cert, astfel cum rezultă din înscrisurile anterioare și ulterioare realizate de beneficiar în urma unor proceduri legale care reglementează gestiunea. Legătura de cauzalitate nu poate fi considerată inexistentă, așa cum susține reclamanta A. deoarece, pretenția este în patrimoniul beneficiarului, a cărei contracarare se regăsește în obligațiile contractuale ale prestatorului. Față de aceste aspecte de drept, solicită să se aprecieze că sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și prin urmare, pentru aceste motive, să se admită recursul, să se caseze decizia civilă nr. 33 A din 10.02.2021 a Curții de Apel Galați, iar în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Întâmpinarea la recurs Strict cu privire la încadrarea recursului de către pârât în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ., dispoziții în baza cărora nu se poate pune în discuție decât nelegalitatea hotărârii recurate, intimata înțelege să invoce excepția nulității recursului, pentru următoarele considerente: Chiar dacă recurentul pârât a indicat ca motive de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din noul C. proc. civ., intimata consideră că se impune anularea recursului ca nemotivat, deoarece motivele de recurs indicate nu sunt urmate de o dezvoltare a lor și nu sunt formulate critici cu privire la modul de judecată a instanței în raport cu motivele de recurs invocate. Recurentul nu a susținut în niciun fel nelegalitatea soluției atacate, limitându-se doar la invocarea în mod formal a prevederilor cu caracter general ale art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziții care în opinia sa au fost încălcate de instanță. Dispozițiile art. 22 alin. (2) c. pronunțată de Tribunalul. civ. invocate, privesc îndatoririle pe care le are judecătorul în cursul procesului în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. În cauză, recurentul nu critică legalitatea hotărârii recurate ci coroborează în mod greșit prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. cu art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, dispoziții care prevăd posibilitatea acordării unor reduceri sau scutiri de plata taxelor speciale pentru anumite categorii de persoane, dispoziții care nu au nicio relevanță în speță prin raportare la obiectul acesteia. Referirea la prevederile art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, a fost făcută de către recurentul pârât pentru a justifica plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor executate și pentru care datorează conform prevederilor contractuale penalități de întârziere, la plata cărora a fost obligat de instanță prin admiterea acțiunii. După cum susține recurentul-pârât vina întârzierii la plată se datorează prevederilor legale invocate de acesta, respectiv art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, prevederi care nu au nicio legătură cu contractul încheiat între părți și obligațiile care-i incumbă acestuia. Intimata atrage atenția asupra confuziei pe care o face recurentul în cuprinsul ultimului paragraf de la pagina nr. 5 în care invoca "obligațiile contractuale ale intimatei reclamante", în sensul că acesta se referă la contractul nr. x/29.02.2008, în loc de contractul x/29.04.2008. Or, penalitățile de întârziere sunt datorate pentru plata cu întârziere a contravalorii lucrărilor prestate în baza contractului nr. x/29.04.2008 de prestare a unor activități ale serviciului de administrare a domeniului public al municipiului Galați, neavând nicio legătura cu contractul nr. x/29.02.2008 și cu taxa de habitat pe care acesta a încasat-o cu întârziere de la populație. Intimata mai arată că, deși s-au indicat drept motiv de casare a deciziei recurate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., nu există nicio abordare a acestui punct în sensul de a demonstra nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui motiv de casare, recurentul limitându-se doar la invocarea în mod formal a acestui motiv. Față de cele mai sus menționate, având în vedere imposibilitatea examinării sub vreun aspect de nelegalitate a deciziei recurate, precum și neîncadrarea motivelor invocate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicită ca, în temeiul art. 489 alin. (2) coroborat cu art. 496 C. proc. civ. să se admită excepția nulității recursului, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat și menținerea deciziei recurate, ca fiind legală și temeinică.

Excepția nulității recursului Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimată prin întâmpinare și întemeiată pe dispozițiile art. 489 alin. (2) coroborate cu art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte o va respinge, constatând că prin cererea de recurs au fost dezvoltate și critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ..

Asupra recursului Examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, urmând a îl respinge ca atare, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește critica întemeiată pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se poate lesne observa că recurenta nu a prezentat nicio argumentare prin care să încerce să demonstreze nelegalitatea deciziei recurate din această perspectivă, ci doar s-a limitat la invocarea în mod formal a acestui motiv. Chiar așa fiind, Înalta Curte va observa decizia atacată prin prisma acestui motiv de casare, reținând că motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, iar lipsa acesteia atrage nelegalitatea ei, scopul motivării fiind acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță în cadrul dispozitivului. Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prevede obligația pentru instanță de a indica în considerentele hotărârii, obiectul cererii, susținerile părților, pe scurt expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Al șaselea motiv de casare, invocat de recurentă, are în vedere situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Textul este mult mai explicit în actuala reglementare, arătând toate ipotezele în care, de fapt, soluția nu este motivatâ: fie câ motivarea lipsește cu totul, fie câ este străinâ de cauzâ, fie câ este contradictorie. Așadar, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar și când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece și această situație poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării, cât și motivarea inexactă sau insuficientă. Articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului garantează părților dreptul la un proces echitabil care presupune, printre altele, și obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile. O motivare corespunzătoare presupune că instanța poate să nu răspundă tuturor susținerilor părților, însă este imperativ necesar ca susținerile esențiale ale acestora să fie analizate și să se indice în hotărârea judecătorească motivele pentru care instanța le-a apreciat ca fiind întemeiate sau neîntemeiate. Or, în cauza de față, Înalta Curte observă că, în analiza sa, instanța de apel a făcut un examen amănunțit al tuturor elementelor probatorii, dar și al susținerilor părților pentru a stabili situația de fapt din cauză, situație ce nu poate fi repusă în discuție în calea extraordinară a recursului. Astfel, se constată că nu există nicio contradicție în expunerea argumentelor instanței de apel, aceasta procedând la examinarea și interpretarea probatoriului și, pe cale de consecință, la stabilirea situației de fapt. Că recurentul este nemulțumit de rezultatul acestei analize nu este un motiv suficient care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată, în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanța între acestea și soluția din decizia instanței de apel, iar argumentele recurentului vizează aspecte ce țin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat, de asemenea, de recurent, vizează ipoteza "când hotărârea a fost datâ cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Noul Cod este categoric și are în vedere numai încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte reține că este corectă observația intimatei potrivit căreia recurentul nu critică legalitatea hotărârii recurate din perspectiva acestui motiv de casare, ci coroborează prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., privind îndatoririle pe care le are judecătorul în cursul procesului, cu cele ale art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, dispoziții care prevăd posibilitatea acordării unor reduceri sau scutiri de plata taxelor speciale pentru anumite categorii de persoane. Rolul activ al judecâtorului trebuie înțeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte douâ principii ale procesului civil, al disponibilității și cel al contradictorialității, neputând constitui temeiul substituirii instanței în poziția procesualâ a uneia dintre părți și în apărarea intereselor acesteia. Este știut câ rolul activ al judecâtorului, de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt este limitat asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecâții, instanța neputând iniția cereri pe seama părților în litigiu, fiind obligatâ sâ judece acțiunea cu care a fost învestitâ, astfel cum aceasta a fost formulatâ. Se constată că instanța de apel în virtutea efectului devolutiv a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, în raport de normele legale incidente și de întregul probatoriu administrat în cauză. Prin urmare, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurentul și-a structurat acțiunea principală, încercând, practic, în recurs să repună în discuție chestiunile de fapt tranșate de instanța de apel, nu constituie motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate. Or, trebuie subliniat că, în această cale extraordinară de atac, nu pot forma obiect al analizei instanței de recurs decât motivele care vizează nelegalitatea deciziei recurate. Aceasta deoarece, în actuala reglementare, art. 488 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Înalta Curte reține, din această perspectivă, că instanța de apel a constatat că apelantul nu a negat situația de fapt reținută în cuprinsul sentinței apelate, respectiv faptul că a achitat cu întârziere facturile de prestări servicii emise de reclamantul A. în temeiul contractului nr. x/29.04.2008, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale succesive. S-a reținut că prima instanță nu a extins cadrul juridic, odată ce aceasta a fost învestită cu o acțiune în răspundere contractuală, iar conform art. 969 C. civ. din 1864, aplicabil cauzei prin raportare la data încheierii contractului dintre părți, contractul constituie legea părților. Așadar, s-a reținut că, în mod legal, Tribunalul Galați s-a raportat la contractul existent între părțile cauzei. Instanța de apel a reținut, totodată, că insuficienta colectare a taxei de habitat nu poate fi asimilată unui fapt cu totul extern, invincibil, inevitabil și insurmontabil care face imposibilă executarea obligației și care exonerează de răspundere debitorul, constatând, astfel, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1351 alin. (2) din C. civ., la care apelanta a făcut trimitere, pentru a opera forța majoră ca o cauză exoneratoare de răspundere. Susținerea că O.U.G. nr. 79 din 2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ar constitui o cauză de impreviziune, iar pentru faptul că reclamantul reprezintă un serviciu public de interes local, finanțat din venituri proprii, dar și din subvenții acordate de la bugetul local este ținut să-și asume riscul aplicării acestui act normativ, a fost înlăturată de instanța de apel, care a reținut lipsa de legătură între sursele de finanțare ale reclamantei și respectarea obligațiilor contractuale ale Municipiului Galați. Cu privire la impactul situației financiare a debitorului în raport de noțiunea de impreviziune, instanța de apel a reținut, amintind și jurisprudența constantă a Curții Constituționale, că echilibrul contractual se impune raportat strict la conținutul clauzelor contractului încheiat între părți, neavând relevanță situația materială a debitorului în vederea stabilirii unei afectări a echilibrului contractual. În ceea ce privește susținerea recurentului Municipiul Galați potrivit căreia prejudiciul s-a produs din pricina condițiilor impuse de anumite dispoziții din Codul fiscal, Curtea de apel a apreciat că, inclusiv în ipoteza respectării principiului specializării bugetare, respectiv adoptării unor taxe speciale în sarcina persoanelor fizice și juridice care beneficiază de serviciile create și oferite de instituția sau serviciul public în interesul acestora, execuția bugetară nu este o chestiune care să poată fi pusă în culpa altcuiva decât a pârâtului (recurentului) însuși, care, prin aparatul propriu de executare a creanțelor constând în impozite și taxe locale, trebuie să se asigure că are loc o colectare efectivă și eficientă a acestor venituri bugetare. S-a reținut, totodată, că invocarea eventualelor scutiri acordate unui segment restrâns al beneficiarilor serviciilor publice locale create în interesul persoanelor fizice și juridice, constituie, în egală măsură, o invocare a propriei culpe, cu ignorarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă), neîntrunind niciuna dintre cerințele forței majore, ca și cauză exoneratoare de răspundere, acesta neîntrunind niciuna dintre condițiile de a fi un eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Înalta Curte observă că recurentul nu face decât să reia câteva din propriile susțineri din fața instanței de apel, susțineri care au primit răspuns punctual, fără ca prin motivele de casare să se aducă vreo critică concretă raționamentului expus de instanță în aplicarea dispozițiilor legale considerate incidente. Potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță. Deși redă dispozițiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ. și le coroborează cu cele ale art. 485 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 227/2015, redarea acestor prevederi legale a fost făcută pentru a se pune în discuție o reapreciere a modului în care instanța de apel a înțeles să administreze probatoriul în cauză și a stabilit situația de fapt. Or, astfel de critici, doar în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor instanței de apel, recurentul îndepărtându-se, astfel, și de dispozițiile menționate de art. 488 punctul 8 C. proc. civ. sub aspectul conținutului său. Pentru aceste considerente Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.