ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2440/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra cauzei de față, constată următoarele;

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată:

Prin cererea adresată Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 12.02.2019 și înregistrată sub nr. x/2019, reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor (UCMR - ADA) a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată la plata sumei de 230.113,20 RON, inclusiv TVA, egală cu valoarea triplului remunerațiilor (drepturi patrimoniale de autor) corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în spațiu, pe perioada și modalitățile menționate la capetele fiecare capăt de cerere, corespunzătoare comunicării publice a operelor muzicale în următoarele locații: unitatea de cazare A., din localitatea Buzău, județul Buzău, Piața Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Recepția situată în incinta A., din localitatea Buzău, județul Buzău, Piața Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Restaurantul situat în incinta A., din localitatea Buzău, Județul Buzău, Piața Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; în cadrul evenimentelor desfășurate în incinta restaurantului din cadrul A., din localitatea Buzău, județul Buzău, Piața Daciei, nr. 1, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; unitatea de cazare A. din județul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Restaurantul situat în incinta A., din județul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; în cadrul evenimentelor desfășurate în incinta restaurantului din cadrul A., din județul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; sala de fitness situată în incinta A., din județul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; sala de biliard și bowling situată în incinta A., din județul Buzău, în perioada: ianuarie 2016 - ianuarie 2019; Terasa situata în incinta A., Sat Hales, Comuna, Tisău, județul Buzău, în perioada: mai 2016 - septembrie 2016, mai 2017 - septembrie 2017, mai 2018 - septembrie 2018: Piscina situată în incinta A., județul Buzău, în perioada: mai 2016 - septembrie 2016, mai 2017- septembrie 2017, mai 2018 - septembrie 2018.

Prin sentința civilă nr. 1387/13.06.2019, Tribunalului București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău. Dosarul nr. x/2019 a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Buzău la data de 09.09.2019, primind prim termen de judecată la data de 10.10.2019.

I.2. Hotărârea pronunțată în primă instanță

Prin sentința nr. 80 din data de 12 februarie 2020, Tribunalul Buzău – secția I Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru perioada ianuarie 2016, a respins acțiunea pentru această perioadă ca fiind prescrisă și a respins în rest, ca neîntemeiată, acțiunea.

I.3. Hotărârea pronunțată în apel

Prin decizia nr. 590 din data de 15 martie 2021 pronunțată de Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor A Compozitorilor (U.C.M.R. – A.D.A.), împotriva sentinței civile nr. 80 din data de 12 februarie 2020, pronunțată de Tribunalul Buzău – secția I Civilă, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada ianuarie 2016, a admis în parte cererea, a obligat pârâta la plata sumei de 88.421, 95 de RON către reclamantă, reprezentând remunerații (15.044,75 RON), penalități (35.563,7 RON) și prejudicii (37.813,5 RON), pentru perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2019, a obligat pârâta la plata sumei de 390 RON către reclamantă, reprezentând cheltuieli de judecată și a menținut restul dispozițiilor sentinței.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă a declarat recurs pârâta A. S.A.

II.1. Motivele de recurs

Prin motivele de recurs recurenta susține, în primul rând, că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

In motivarea deciziei pronunțate, instanța statuează că "în apel însă, la solicitarea apelantei-reclamante, instanța de control judiciar a dispus suplimentarea probatoriului, raportul de expertiză tehnică judiciară, specialitatea proprietate intelectuală întocmit de expertul B. fiind atașat la dosar. Ca atare, omisiunea tribunalului de a se pronunța asupra probatoriului a fost remediată în prezenta cauză.'"

De asemenea, se susține că instanța de apel omite că reclamanta a solicitat expertiză tehnică contabilă, și în consecință, în mod corect instanța de fond a apreciat că "nu se poate reține existența unei fapte ilicite, nu poate fi reținută nici existența unui prejudiciu, întrucât prin Decizia ORDA nr. 266/2011 modificată prin Decizia nr. 198/20121 au fost stabilite tarife care se pot însă aplica numai în situația difuzării operelor. Or, în cauză tocmai această primă condiție nu a fost dovedită."

Astfel, deși instanța de apel încuviințează expertiză tehnică, specialitatea proprietate intelectuală, ignoră concluziile expertului care au statuat că "S.C. A. S.A. în calitate de prestator de servicii trebuie să aibă îndeplinite simultan mai multe condiții pentru a fi considerat utilizator al operelor muzicale în scop ambiental. (...) în conformitate cu Metodologia Orda, ultimul criteriu tehnic legat de comunicarea unei opere muzicale, nu poate fi considerat ea îndeplinit".

Totodată, în motivarea soluției pronunțate, instanța de apel, a apreciat că "receptoarele TV din incinta spațiilor deținute de intimata - pârâtă simt conectate la instalații de cablu, care aparțin prestatorilor de servicii cu care a încheiat contracte, iar acestea interzic orice intervenție asupra instalației, dar și înregistrarea sau utilizarea programelor în scop comercial. Se arată că recurenta nu are calitatea de utilizator de opere muzicale întrucât, contrar celor susținute de reclamantă în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Susținerile instanței de apel sunt combătute atât de prevederile art. (27) din Directiva 2001/29/CE A Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 potrivit cărora "Simpla furnizare a instalațiilor care permit sau care realizează comunicarea nu reprezintă comunicare în înțelesul prezentei directive" cât și de jurisprudența în materie.

Cu referire la întrebarea dacă instalarea televizoarelor în camerele de hotel constituie, în sine, o comunicare către public în sensul articolului 3 alin. (1) din Directiva 2001/29, trebuie subliniat că prevederile art. 27 din cuprinsul Directivei menționate prevăd, în conformitate cu articolul 8 din Tratatul OMPI privind drepturile de autor, că [doar] simpla furnizare de facilități fizice pentru activarea sau realizarea unei comunicări nu înseamnă în sine o comunicare în sensul [acelei] directive.).

Prin urmare, contrar susținerilor instanței de apel, prezența televizoarelor în camerele de hotel, nu-i atribuie în mod automat recurentei calitatea de utilizator de opere muzicale în scop ambiental.

În plus, se consideră că, dacă s-ar merge pe raționamentul instanței de apel și s-ar aprecia că prezența televizoarelor echivalează cu calitatea recurentei de utilizator de opere muzicale în scop ambiental, ar fi incidentă situația în care ar trebui să se considere dotările camerei (mobilier, ferestre etc) ca fiind publicul cărora li se adresează muzica ambientală, întrucât sunt situații în care 90% din camerele de hotel nu au mai primit clienți de 1 an de zile (exemplul cel mai concludent fiind perioada 2020-2021) sau sunt camere dezafectate spre a fi renovate/locuite de angajații hotelului.

În consecință, se arată că este o absurditate susținerea instanței de apel potrivit căreia prezența televizoarelor echivalează cu calitatea recurentei de utilizator de opere muzicale în scop ambiental.

II.3. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare dispozițiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

O primă critică din cuprinsul memoriului de recurs vizează incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Potrivit acestui text, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care, potrivit textului invocat, se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, inclusiv sub aspectul acordării penalităților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de apel de a motiva decizia pe care a pronunțat-o, privește, în esență, analiza criticilor formulate de către pârâtă prin motivele de apel, cu arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a confirmat soluția primei instanțe, criterii legale pe care decizia recurată pronunțată de Curtea de Apel Ploiești le îndeplinește.

Totodată, considerentele deciziei de apel relevă aplicarea dispozițiilor legale prin raportare la circumstanțele particulare ale speței, context în care nu se poate reține nemotivarea în fapt și în drept a hotărârii recurate, prin prisma exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Aprecierea recurentei în sensul că cele reținute de instanța de apel în decizie reprezintă o nemotivare a hotărârii, respectiv o hotărâre străină de natura cauzei nu poate conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate, cu atât mai mult cu cât recurenta nu precizează în ce constă nemotivarea deciziei sau care sunt argumentele străine de natura pricinii.

Pe de altă parte, în măsura în care recurenta tinde la reaprecierea în prezenta cale de atac a probelor administrate, în sensul valorificării anumitor probe administrate, potrivit aprecierii sale, trebuie constatat că asemenea susțineri constituie critici de netemeinicie, și nu de nelegalitate a deciziei.

Or, atare scop al motivelor de recurs este incompatibil cu atribuțiile instanței de control judiciar, circumscrise exclusiv verificării legalității hotărârii, din perspectiva cazurilor de recurs descrise de art. 488 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-ar putea proceda la reevaluarea situației de fapt și a probelor administrate.

Față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge susținerile recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin motivul de recurs invocat de recurentă privind incidența art. 488 pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că prezența televizoarelor în camerele de hotel nu-i atribuie în mod automat recurentei calitatea de utilizator de opere muzicale în scop ambiental, indicându-se în fapt greșita interpretare a prevederilor incidente din legislația internă și prin prisma prevederilor Directivei 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională.

Acest motiv de recurs este neîntemeiat. Potrivit prevederilor art. 20 din Legea nr. 8/1996 "(1) Se consideră comunicare publică orice comunicare a unei opere, realizată direct sau prin orice mijloace tehnice, făcută într-un loc deschis publicului sau în orice loc în care se adună un număr de persoane care depășește cercul normal al membrilor unei familii și al cunoștințelor acesteia, inclusiv reprezentarea scenică, recitarea sau orice altă modalitate publică de execuție ori de prezentare directă a operei, expunerea publică a operelor de artă plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, proiecția publică a operelor cinematografice și a altor opere audiovizuale, inclusiv a operelor de artă digitală, prezentarea într-un loc public, prin intermediul înregistrărilor sonore sau audiovizuale, precum și prezentarea într-un loc public, prin intermediul oricăror mijloace, a unei opere radiodifuzate. De asemenea, se consideră publică orice comunicare a unei opere, prin mijloace cu fir sau fără fir, realizată prin punerea la dispoziția publicului, inclusiv prin internet sau alte rețele de calculatoare, astfel încât oricare dintre membrii publicului să poată avea acces la aceasta din orice loc sau în orice moment ales în mod individual. (2) Dreptul de a autoriza sau de a interzice comunicarea publică sau punerea la dispoziția publicului a operelor nu se consideră epuizat prin niciun act de comunicare publică sau de punere la dispoziția publicului."

Art. 145 alin. (1) lit. e), forma în vigoare la data formulării cererii, prevede că "Gestiunea colectivă este obligatorie pentru exercitarea următoarelor drepturi: (e) dreptul de comunicare publică a operelor muzicale, cu excepția proiecției publice a operelor cinematografice", iar alin. (2) "Pentru categoriile de drepturi prevăzute la alin. (1), organismele de gestiune colectivă îi reprezintă și pe titularii de drepturi care nu le-au acordat mandat".

În conformitate cu metodologia publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările aduse acesteia prin Decizia ORDA nr. 198/2021, art. 2, lit. b), utilizator de opere muzicale în scop ambiental este orice persoană juridică sau fizică autorizată, care deține ori folosește cu orice titlu (de proprietate, administrare, concesiune, închiriere, subînchiriere, împrumut etc.) spații, închise ori deschise, în care sunt instalate sau deținute aparate și orice alte mijloace tehnice ori electronice cum ar fi: televizoare, receptoare radio, casetofoane, combine muzicale, echipament informatic, CD-player, instalații de amplificare și orice alte aparate ce permit recepția, redarea sau difuzarea sunetelor sau imaginilor însoțite de sunet.

Pe de altă parte, la art. 2 lit. a) din aceeași Metodologie se reglementează comunicarea publică a operelor muzicale în scop ambiental ca fiind comunicarea uneia sau mai multor opere muzicale făcută într-un loc deschis publicului ori în orice loc în care se adună sau are acces, concomitent ori succesiv, un număr de persoane care depășește cercul normal al unei familii și al cunoștințelor acesteia, indiferent de modalitatea realizării comunicării și de mijloacele tehnice folosite, cu scopul de a crea ambianța pentru desfășurarea oricărei alte activități ce nu necesită în mod indispensabil utilizarea operelor muzicale, text interpretat în mod just de Curtea de apel.

Recurenta nu contestă faptul că deține mai multe spații – A., A. și A., dotate cu televizoare, atât în camere, cât și la recepție (115, 23, respectiv 8 televizoare), prin care este posibilă recepția semnalelor TV, în cazul în care aceste aparate sunt conectate printr-o instalație la o rețea de cablu TV sau antenă de satelit.

Trebuie menționat că prin hotărârea pronunțată în cauza C-162/10, CJUE a interpretat noțiunile de «utilizator» și «comunicare publică» prin raportare la difuzarea de fonograme la televizoare și/sau la radiouri instalate în camerele de hotel și a stabilit că, prin instalarea sau punerea la dispoziție a unei astfel de aparaturi în camerele de hotel, precum și a semnalului necesar funcționării acestora, hotelierul are calitatea de "utilizator", realizând acte de "comunicare publică".

În mod similar, Curtea a statuat că transmisia de opere radiodifuzate de către administratorul unui bar este realizată în scopul, și este susceptibilă să se repercuteze asupra, frecventării acestui local și, în final, asupra rezultatelor sale economice (Hotărârile SGAE și Football Association Premier League și alții). Or, din moment ce actele respective sunt de comunicare publică, prin comunicarea publică a fonogramelor sau a altor opere radiodifuzate sunt utilizate nu doar drepturile de proprietate intelectuală aferente producătorilor de fonograme, ci și drepturile de proprietate intelectuală aferente conținutului fonogramelor sau operelor radiodifuzate: drepturile autorilor de opere muzicale, drepturile autorilor de opere scrise, drepturi ale artiștilor interpreți sau executanți etc., ale căror opere sau prestații sunt fixate pe fonograme sau sunt incluse în operele radiodifuzate.

Prin urmare, plecând de la cele statuate de CJUE în cauzele menționate mai sus, rezultă, în mod implicit, că prin instalarea sau punerea la dispoziție de televizoare și/sau radiouri în camerele de hotel, precum și a semnalului necesar funcționării acestora, precum și prin comunicarea publică de fonograme sau opere radiodifuzate în incinta unui bar sau restaurant, hotelierul sau, după caz, deținătorul barului are calitatea de "utilizator" prin "comunicare publică" și a operelor muzicale fixate pe fonograme sau incluse în operele sau creațiile radiodifuzate. Prin raportare la hotărârile CJUE menționate, instanța de apel a reținut în mod corect că instalarea televizoarelor și/sau a radiourilor în camerele de hotel, restaurante, baruri, etc., și a semnalului necesar funcționării acestora prezumă existența calității de "utilizator" și realizarea de acte de "comunicare publică".

Drept urmare, Curtea de apel consideră în mod corect că, pentru o parte din spațiile indicate în care de chemare în judecată, astfel cum au fost identificate de expert, care au în dotare aparate TV – A., Recepție A., A., Recepție A., A., recurenta pârâtă îndeplinește cerințele legale pentru a fi considerată utilizator de opere muzicale în scop ambiental, revenindu-i astfel obligația de a obține autorizație neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental și de a achita remunerațiile aferente.

În mod just a reținut instanța de apel că, în privința spațiilor identificate de expert, care au în dotare aparate TV și pentru care se constată pentru pârâtă îndeplinirea cerințelor legale pentru a fi considerat utilizator de opere muzicale în scop ambiental, îi incumbă acesteia obligația de a obține autorizație neexclusivă pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental și de a achita remunerațiile aferente, din calculul expertului, rezultând că pârâtei îi revine obligația de plată a sumei de 88.421, 95 de RON, din care suma de 15.044,75 RON reprezintă remunerație, iar suma de 73.377,2 RON reprezintă penalități (35563,7 RON) și prejudicii (37813,5 RON) către reclamantă, pe perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2019. Sub acest ultim aspect, s-a considerat în mod legal și că, potrivit metodologiei publicată prin Decizia ORDA nr. 266/2011, cu modificările ulterioare, în eventualitatea întârzierilor la plată, utilizatorii datorează penalități de 0,5%/zi de întârziere, iar pentru perioada pentru care utilizatorul nu a încheiat autorizație licență neexclusivă cu UCMR-ADA, acestuia îi revine obligația de a plăti UCMR-ADA o sumă egală cu triplul remunerațiilor ce ar fi fost legal datorate dacă ar fi încheiat autorizația licență neexclusivă.

Pentru aceste considerente, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Având în vedere prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor constând în onorariu de avocat. De asemenea, potrivit art. 451 C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. Având în vedere cuantumul cheltuielilor solicitate de către reclamanta UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor, se apreciază că acesta este disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, motiv pentru care se impune reducerea acestuia. Astfel, va obliga pe recurenta-pârâtă A. S.A. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva deciziei nr. 590 din data de 15 martie 2021 a Curții de Apel Ploiești, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-pârâtă A. S.A. la plata către intimata-reclamantă UCMR-ADA, Asociația pentru Drepturi de Autor a Compozitorilor a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 noiembrie 2021.