Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.03.2024
respins

ÎCCJ, Decizia nr. 71/2024

HOTĂRÂRE
18.03.2024
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 71/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 18 martie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia ce formează obiectul recursului Prin decizia nr. 1915 din 4 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a civilă a constatat perimat recursul formulat de recurentul A. împotriva încheierii din 23 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020. 2. Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei menționate la pct. 1, recurentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, sub nr. x/2023. Prin cererea de recurs, recurentul contestă modalitatea de calcul a drepturilor sale de pensie.

3. Apărările părților Casa Națională de Pensii Publice a depus întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului pentru nemotivare și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului față de faptul că hotărârea recurată este temeinică și legală. Casa Județeană de Pensii Hunedoara a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, excepția inadmisibilității acestuia, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare prin care reia susținerile privitoare la modul de calcul al pensiei sale. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători Asupra excepției tardivității recursului de față, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc.

civ.: "hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare". Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., potrivit cărora: "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește". Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, se reține că termenul de 5 zile pentru exercitarea recursului s-a împlinit la 10 octombrie 2023, care a fost o zi lucrătoare. Or, cererea de recurs a fost formulată de recurentul A. la 24 noiembrie 2023, după cum rezultă din viza de înregistrare aplicată pe cererea de recurs, dosarul de recurs.

Potrivit art. 185 alin. (1) teza I din C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Având în vedere cele arătate mai sus, reținând că recurentul a formulat calea de atac în afara termenului legal, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) cu referire la art. 185 alin. (1) teza I C. proc. civ., va respinge, ca tardiv, recursul formulat în cauză.

D E C I D E Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 1915 din 04 octombrie 2023 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2020. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 martie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-09-09
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 177/2024
Ședința publică din data de 9 septembrie 2024 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia nr. 152 din 3 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul d
ÎCCJ 2024-05-13
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 127/2024
Ședința publică din data de 13 mai 2024 Asupra recursului, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 152 din 3 iunie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 jud
ÎCCJ 2023-10-04
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1915/2023
Ședința publică din data de 4 octombrie 2023 Asupra constatării perimării cererii de recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 702/2021 pronunțată la data de 12.05.2021 de Tribunal
ÎCCJ 2024-12-02
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 255/2024
Asupra cauzei de față, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin Decizia nr. 152 din 3 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr.x/1/2018 de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul de 5 judecători, s-a anulat recursul declarat de
ÎCCJ 2022-01-26
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 149/2022
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2022 Asupra recursului de față, reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secția I civilă la 04.04.2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei Casa Județean
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă