ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2014

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 146 din data de 02 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13271/63/2011, în temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost condamnat inculpatul M.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. c) C. pen. - acesta din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale pe o perioadă de 2 ani. În temeiul art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b), lit. e) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare. În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 437.697 RON, precum și la dobânzi legale și penalitățile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurența sumei de 437.697 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalitățile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului. În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariu avocat. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 12030/P/2008 din data de 14 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M.C.I., administrator al SC C.T. SRL Geoagiu Băi, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. Prin același act de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.P.

pentru fapta prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de M.C.I. pentru faptele prevăzute de art. 6 și 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată. În actul de sesizare a instanței s-au reținut următoarele: Prin adresele din 21 august 2008 și 14 octombrie 2008 reprezentanții D.G.F.P. Hunedoara au solicitat celor din cadrul D.G.F.P. Dolj efectuarea unui control asupra activității economice desfășurate de SC P.A.M. SRL Craiova, având ca obiect relațiile comerciale evidențiate în cuprinsul facturilor fiscale de livrare emise de către această societate în favoarea SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R.

SRL Geoagiu Băi. Pe cale de consecință, consilieri din cadrul D.G.F.P. Dolj - A.F.P.M. Craiova - Serviciul Inspecție fiscală persoane juridice 2, au procedat în zilele de 02 și 31 octombrie 2008 la o verificare încrucișată, din cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acest prilej rezultând următoarele aspecte relevante: Activitatea de administrare a SC P.A.M. SRL Craiova era asigurată, conform datelor din evidența fiscală, de inculpatul M.C.I. și de numitul F.P., aceștia nefiind găsiți la sediul societății, declarat în municipiul Craiova, județul Dolj, solicitările transmise în perioada 03-21 octombrie 2008 având ca obiect prezentarea documentelor justificative și de evidență financiară a societății, rămânând fără rezultat.

În condițiile în care nici persoana desemnată în funcția de lichidator al societății nu se afla în posesia documentelor financiar contabile ale acesteia, activitatea de control nu s-a putut efectua. Din consultarea bazei de date a D.G.F.P. Dolj și Ministerului Economiei și Finanțelor, ultimul decont privind taxa pe valoare adăugată și ultima declarație privind obligațiile datorate către bugetul de stat au fost depuse în luna decembrie 2002, ultimul bilanț contabil fiind aferent, de asemenea, acestui an, fără ca în perioada 2003-2007 să mai fi fost depuse situații financiare anuale. În aceste împrejurări, având în vedere conținutul adreselor D.G.F.P. Hunedoara, conform cărora SC P.A.M. SRL Craiova a emis în favoarea SC B.D.R.

SRL factura fiscală din 05 august 2004 în valoare de 302.260 RON, iar către SC P. SRL 3 facturi fiscale, din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003 și din 19 septembrie 2003, pentru suma totală de 127.235 RON, s-a stabilit că, în urma neevidențierii contabile a veniturilor obținute, societatea din Craiova s-a sustras de la plata unui impozit pe profit în cuantum de 90.230 RON și a taxei pe valoare adăugată în sumă de 68.575 RON. S-a reținut că fotocopiile facturilor fiscale, având ca beneficiar SC P. SRL Orăștie, fișa mijlocului fix livrat către SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi și chitanțele aferente facturii fiscale eliberate în favoarea acestei din urmă societăți, declarațiile martorului D.D., asociat în cadrul ambelor societăți, confirmă în mod indubitabil conținutul procesului-verbal întocmit de consilierii D.G.F.P.

Dolj, înregistrat în 31 octombrie 2008. De asemenea, cu prilejul întocmirii raportului de expertiză contabilă, s-a constatat că societatea a fost radiată din evidențele fiscale începând că data de 31 iulie 2010, precum și că, în lipsa documentelor financiar contabile și a oricărei situații financiare, este îndreptățită aplicarea dispozițiilor art. 83 C. proc. fisc., având ca obiect stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, stabilindu-se astfel, cu titlu de prejudiciu, suma de 437.697 RON, reprezentând impozit pe profit (90.230 RON), taxă pe valoare adăugată (68.575 RON), majorări și penalități. S-a arătat că desfășurarea în numele SC P.A.M.

SRL Craiova de operațiuni comerciale cu cele două societăți, menționate mai sus a fost recunoscută de inculpatul M.C.I., - declarațiile sale în acest sens coroborându-se cu cele ale martorului D.D. - pe parcursul urmăririi penale asumându-și, totodată, în calitate de administrator al societății, obligația conducerii, urmăririi și raportării înregistrărilor contabile în condițiile în care a afirmat că funcția de contabil a fost deținută de numitul U.C., decedat în cursul anului 2006. Având în vedere că SC P.A.M. SRL Craiova a fost reprezentată, în cadrul relațiilor comerciale cu cele două societăți comerciale, de către inculpatul M.C.I. - aspect recunoscut de acesta și confirmat de martorul D.D.

- s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.P., persoană care, deși cumula calitatea de asociat cu cea de administrator, nu a avut cunoștință de livrările aferente facturilor fiscale ce fac obiectul prezentei cauze. Totodată, date fiind: împlinirea termenului de prescripție pentru fapta prevăzută de art. 6 din Legea nr. 241/2005, împrejurarea că nu s-au efectuat activități în numele societății la un alt sediu decât cel declarat [art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005], precum și că fapta prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, este absorbită în elementul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru faptele enumerate mai sus, reclamate de către reprezentanții D.G.F.P.

Dolj. Pe parcursul urmăririi penale, A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă. Situația de fapt expusă s-a probat cu:procesul-verbal din 31 octombrie 2008; adresele D.G.F.P. Hunedoara; declarații de martori; copiile facturilor fiscale neînregistrate; raportul de expertiză contabilă; declarațiile învinuitului. La data de 18 aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat Tribunalului Dolj rechizitoriul nr. 12030/P/2008, în conformitate cu art. 264 C. proc. pen., cauza fiind înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată, sub nr. 13271/63/2011. Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii D.D., M.N., F.P., declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.

Totodată, prin adresa din 30 septembrie 2011, D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F., s-a constituit parte civilă cu suma de 437.697 RON, la care se adaugă dobânzile și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate. De asemenea, prin încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2011, instanța a admis cererea formulată D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F., și a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până la concurenta sumei de 437.697 RON.

Urmare a solicitării instanței, prin adresa din 03 februarie 2012, Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat referatul de evaluare psiho-socială a inculpatului M.C.I., concluzionându-se în sensul că datele referatului de evaluare nu reflectă în persoana inculpatului un comportament cu manifestări infracționale, apreciindu-se că inculpatul are capacitatea înțelegerii contextului apariției comportamentului infracțional, evitând pe viitor reeditarea conduitei de încălcare a normelor legale. Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele: Inculpatul M.C.I. și numitul F.P. au fost asociați și administratori ai SC P.A.M. SRL Craiova.

Contabilul societății, potrivit declarațiilor inculpatului, era U.C., care a decedat în anul 2006. Societatea inculpatului, în perioada 2003-2004, a vândut mărfuri (vopseluri, butoaie de tablă, instalație de recirculare și dedurizare) în baza facturilor din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003 și din 19 septembrie 2003 către societatea SC P. SRL Orăștie și în baza facturii din 05 august 2004 către societatea SC B.D.R. SRL. Având în vedere că livrările de mărfuri nu au fost raportate organului fiscal, societatea administrată de către inculpat a diminuat profitul impozabil și baza de calcul a TVA, producând un prejudiciu în cuantum de 437.697 RON. Fiind audiat în ședința publică din data de 31 octombrie 2011, inculpatul M.C.I.

a declarat că nu recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Contabilitatea firmei SC P.A.M. SRL al cărei administrator era, a fost ținută de către unchiul său, U.C., care a decedat în anul 2006, și nu are cunoștință dacă acesta a depus la administrația financiară toate declarațiile fiscale, balanțele și bilanțurile. De asemenea, inculpatul a mai relatat că în anul 2003 au fost emise numai 4 facturi, iar cea emisă către SC B.D.R. SRL nu a fost niciodată achitată, iar celelalte facturi emise către SC P. SRL au fost achitate doar parțial. Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 în vigoare la momentul săvârșirii faptei [art. 10 alin. (1) în numerotarea în vigoare în prezent], se prevede că răspunderea pentru organizarea și ținerea contabilității revine administratorului (respectiv a inculpatului M.C.I.

în cazul de față), ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii patrimoniului. Totodată, această lege prevede, în. art. 29 alin. (1) și (2), obligația pentru societățile comerciale de a depune un exemplar al bilanțului contabil anual la direcția generală a finanțelor publice, or, potrivit dispozițiilor Legii societăților comerciale, persoana care reprezintă societatea comercială este administratorul, astfel încât acesta, alături de contabilul autorizat care a întocmit bilanțul contabil, semnează acest bilanț și îl depune, răspunzând de existența registrelor prevăzute de lege, și de corecta lor ținere, ca și de îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune. Faptul că prin neînregistrarea celor 4 facturi fiscale s-a ajuns la neplata către stat a obligațiilor aferente acestora a fost stabilit și prin expertiza contabilă efectuată în cursul urmăriri penale.

Or, chiar dacă pentru această neînregistrare răspunderea aparține și contabilului societății, această răspundere nu o exclude pe cea a administratorului, având în vedere în acest sens dispozițiile legale menționate anterior. Totodată, în acest sens sunt și declarațiile martorului D.D., asociat la cele 2 societăți comerciale cumpărătoare, care confirmă realizarea tranzacțiilor derulate și înregistrate în contabilitatea acestor societăți. Faptul că prin Legea contabilității s-a dorit ca și administratorul să răspundă pentru conducerea contabilității este dovedit și de dispozițiile actuale ale acestei legi, care prevăd în prezent în mod explicit că situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o declarație scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1), (respectiv administratorul) prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale.

Față de cele de mai sus, prima instanță a apreciat că inculpatul avea obligația de a verifica înregistrările contabile, realitatea Ior, sumele integrale înregistrate în contabilitate și corespondența acestora cu facturile aferente. De asemenea, martorul F.P. a arătat că deși era numit administrator al societății, niciodată nu a semnat acte în numele societăți, deoarece inculpatul M.C.I. era cel care se ocupa exclusiv de societate. În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului M.C.I., care, în calitate de administrator al SC PA.M. SRL Craiova, în perioada septembrie 2003 - august 2004, în scopul sustragerii de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R.

SRL Geoagiu Băi, aferente facturilor fiscale din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003, din 19 septembrie 2003 și din 05 august 2004, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 437.697 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului M.C.I., prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă prevăzute de textul încriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, prejudiciul important produs bugetului de stat, nerecuperat până în prezent, persoana inculpatului, necunoscută cu antecedente penale, care a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.

Față de cele menționate anterior, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului M.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 13 C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., aceasta din urma constând în interzicerea dreptului de a fi administrator al unei societăți comerciale. Pedeapsa complementară a fost dispusă pe o durată de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca executată.

Necesitatea aplicării pedepselor accesorii și complementare decurge caracterul nedemn al persoanei inculpatului, care, în exercițiul funcției de administrator al unei societăți comerciale a încheiat operațiuni comerciale cu societăți din alte state europene, însă nu și-a îndeplinit și obligațiile fiscale obligatorii, ceea ce este de natură a releva gradul ridicat de periculozitate care decurge din comportamentul său în raporturile comerciale. În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul M.C.I. să nu fie fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales, este decăzut din drepturi.

Această interdicție s-a reținut că reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferită și care are o natură juridică diferită de pedeapsa complementară, întrucât: se execută pe toată perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penală la intervenirea reabilitării de drept, adică egală cu cea în care condamnarea suferită reprezintă un antecedent penal și nu numai pe o perioadă determinată cum stipulează art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.; include interdicția exercitării nu numai a funcției de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel cum prevede art. 64 lit. c) C. pen., ci și alte funcții sau activități în corelație cu aceasta - fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale; decurge din hotărârea definitivă de condamnare, fiind o decădere prevăzută de o lege extrapenală, dar care este obligatorie, imperativă, nefiind lăsată la dispoziția și aprecierea instanței de judecată; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate, ci singura condiție impusă este aceea ca obiectul condamnării penale definitive suferite să fie una dintre infracțiunile prev. de Legea nr. 241/2005, întrucât această decădere din drepturi este considerată un veritabil mijloc de protejare a relațiilor și activităților comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate și încredere între parteneri.

Apreciind că scopul preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatului, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei sus-menționate, conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen. S-a făcut aplicarea art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b), c) C. pen., pe durata prev. de art. 71 C. pen. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat, având în vedere cauza Sabou și Pîrcălab contra României, că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Prima instanță a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 71 C. pen.

- 64 lit. a) teza a ll-a lit. b), c) C. pen. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie de natura acelei de care s-a folosit (administrator), au fost interzise pe durata executării pedepsei.

În ceea ce privește dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel, o încălcare a art. 3 Protocolul nr. 1 la Convenție, prima instanță a apreciat că, în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui drept. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei. În temeiul art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., a sumei de 437.697 RON, precum și la dobânzile legale și penalitățile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului. Aceste sume s-a reținut că au caracter accesoriu față de creanța principală și se cuvin părții civile, în temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse, cât și a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc.

pen.). Partea civilă este îndreptățită la acordarea și a dobânzilor și penalităților conform C. fisc., la data punerii în executare a dispozițiilor laturii civile a sentinței penale, întrucât, conform prevederilor art. 446 C. proc. pen., dispozițiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite părților se execută potrivit legii civile. Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare. Conform art. 11 din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie.

Aceste dispoziții legale nu impun și condiția prealabilă identificării bunurilor asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, întrucât identificarea bunurilor reprezintă o problemă de punere în executare a dispoziției instanței, și nu de instituire a măsurilor asigurătorii. Rolul măsurilor asigurătorii este acela de a garanta executarea obligațiilor de ordin patrimonial ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile din cadrul procesului penal. Din însăși natura acestor măsuri procesuale s-a reținut că funcționalitatea lor este numai asigurătorie și nu reparatorie. Având în vedere obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr. 241/2005, și luând în considerare că dispozițiile art. 163 și urm. C. proc.

pen. și nu instituie o condiție prealabilă privind identificarea bunurilor sau a sumelor de bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, s-a reținut că aceste măsuri procesuale se pot institui fără o astfel de condiție prealabilă. Conform art. 164 alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanței de judecată prin care s-a dispus luarea măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc sau prin organele proprii de executare în cazul în care parte civilă este una dintre unitățile prev. de art. 145 C. pen. Măsurile asigurătorii au în primul rând un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente, ci și în viitor.

În acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare inculpatul nu are niciun bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii sechestrului asigurător creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune în aplicare această măsură odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul său. În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurența sumei de 437.697 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalitățile de întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului. În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., și pentru D.G.F.P. Dolj și inculpatul M.C.I. În motivele de apel formulate de partea civilă s-a arătat că instanța de fond a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fără a se arăta data de la care datorează aceste accesorii. Temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal îl constituie prevederile art. 119 și 120 C. proc. fisc. și nu prevederile C. fisc., așa cum a reținut instanța de fond. Potrivit dispozițiilor art. 120 1 C. proc. fisc., majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

S-a solicitat admiterea apelului și obligarea inculpatului la plata accesoriilor de la data producerii prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate. În motivele de apel formulate de inculpat s-a solicitat desființarea sentinței și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 întrucât nu s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condițiile în care organele fiscale pot lua cunoștință de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului. Fapta nu poate fi încadrată la omisiunea evidențierii întrucât veniturile au fost evidențiate doar că nu au fost declarate.

Din probele administrate în cauză nu rezultă fără dubiu că facturile fiscale nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale SC P.A.M. SRL. Activitatea de inspecție fiscală a avut loc în anul 2008 și nu a condus la verificarea documentelor justificative și a evidenței financiare a SC P.A.M. SRL astfel încât nu se poate reține că operațiunile comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi nu au fost evidențiate în registrele de contabilitate obligatorii. S-a mai solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. întrucât deși inculpatul a deținut funcția de administrator al societății comerciale, și-a delegat atribuțiile privind organizarea și conducerea evidenței contabile către numitul U.C.

Inculpatul nu avea niciun fel de obligație legală pe linia îndeplinirii obligațiilor fiscale ale societății, astfel că nu poate fi antrenată răspunderea penală a acestuia. Într-o altă teză s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen. Inculpatul a păstrat doar atribuțiile legate de desfășurarea activității și conducerii operative a SC P.A.M. SRL, U.C. fiind cel care avea atribuții de asigurare a întocmirii corecte și depunerii la termen a tuturor declarațiilor lunare și. situațiilor periodice, organizarea, îndrumarea, conducerea și controlul activității financiar contabile a societății. Nu se poate reține, sub aspectul laturii subiective, intenția directă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii și astfel nu s-a făcut dovada întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii.

Într-o ultimă teză s-a arătat că sentința este nelegală întrucât pedeapsa principală aplicată inculpatului este greșit individualizată, justificându-se redozarea acesteia ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., precum și a altor circumstanțe prevăzute de art. 74 C. pen. În privința laturii civile s-a arătat că instanța de fond a determinat eronat prejudiciul cauzat părții vătămate fără ca în faza de urmărire penală să fi fost administrate probe în acest sens, prejudiciul fiind determinat exclusiv prin raportul de expertiză contabilă, fiind incluse și accesoriile calculate anterior datei de 30 septembrie 2011, la care D.G.F.P. Dolj s-a constituit parte civilă.

Nu poate fi imputată inculpatului culpa părții civile constând în efectuarea controlului la 4 ani de la data emiterii facturilor. Nu s-au avut în vedere cheltuielile efectuate pentru achiziționarea bunurilor ce au făcut obiectul operațiunilor de vânzare-cumpărare, bunuri ce au fost achiziționate de la furnizor. Prejudiciul determinat în faza de urmărire penală este greșit, iar accesoriile imputate nu sunt datorate de inculpat. Apelurile formulate de partea civilă și inculpat s-au apreciat că sunt fondate pentru următoarele considerente: Criticile formulate de inculpat în sensul greșitei condamnări pentru infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Instanța de fond a reținut în mod corect că fapta inculpatului de a omite evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății, a operațiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, prejudiciind bugetul de stat cu suma de 437.697 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a mai depus bilanț contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G.

nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697 RON ce reprezintă impozit pe profit, TVA, precum și majorări și penalități. În procesul-verbal întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menționat că inculpatul nu formulează obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză. În declarația dată la 10 august 2008 inculpatul a arătat că din 2002 nu a mai urmărit depunerea situațiilor financiare anuale și a documentelor de raportare către D.G.F.P. În declarația dată la instanța de fond inculpatul a arătat că în anul 2003 au fost emise cele 4 facturi către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi și că nu știe dacă au fost depuse declarațiile la D.G.F.P. întrucât s-a mutat din localitate.

Deși inculpatul a susținut în motivele de apel că atribuțiile privind organizarea și conducerea evidenței contabile Ie-a delegat către numitul U.C., administratorului societății îi revine răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991. S-a reținut că nu sunt întemeiate nici criticile privind individualizarea judiciară a pedepsei. Instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute gradul de pericol social al faptei, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv faptul că nu are antecedente penale, atitudinea relativ sinceră conduita bună a inculpatului în familie, perspectivele de reintegrare în societate, prezentate în referatul de evaluare, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

În privința laturii civile a cauzei s-a reținut că prejudiciul a fost în mod corect reținut de către instanța de fond având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, care a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 437.697 RON prezentând impozit pe profit, TVA și majorări și penalități de întârziere, calculat potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003. Apelurile formulate în cauză s-a reținut că sunt fondate doar în privința modului de calcul al accesoriilor datorate. Inculpatul datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor art. 119 și urm C. proc. fisc. urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 și art. 122 1 C. proc.

fisc. Potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Potrivit art. 122 1 C. proc. fisc., în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură (...).

În soluționarea acțiunii civile, instanța este ținută de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al societății nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea comercială, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile, a desființat sentința în privința laturii civile și a obligat inculpatul la plata sumei de 437.697 RON despăgubiri civile către partea civilă A.N.A.F.

- D.G.F.P. Dolj, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente perioadei 01 noiembrie 2008 - 25 iunie 2009, potrivit art. 122 1 C. proc. fisc. și art. 41 din Legea nr. 85/2006. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj și inculpatul M.C.I. Prin motivele de recurs, partea civilă a invocat, în esență, următoarele critici: - S-a arătat că instanța de apel a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fără a ține seama de temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal, respectiv prevederile art. 119 și 120 C. proc. fisc. și nu prevederile C. fisc.

Prin motivele de recurs, inculpatul a invocat, în esență, următoarele critici: - Cu privire la pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., a formulat critici de nelegalitate și a solicitat casarea sentinței și a deciziei recurate și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. c) C. proc. pen. - Cu privire la pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen., a formulat critici de nelegalitate și a solicitat casarea sentinței și a deciziei recurate și achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., pentru lipsa intenției. Examinând recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Dolj și de inculpatul M.C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. prevede, în alin. (2 1 ), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

În cauză, se observă că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare,fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc. pen. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă că recurenta parte civilă și-a motivat recursul la data de 13 august 2013, iar recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 20 noiembrie 2013 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-și, astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. În speța de față instanța de control judiciar apreciază, însă, că aceste critici formulate de recurenta parte civilă și recurentul inculpat sunt nefondate.

În recursul părții civile se constată că în mod corect instanța de apel a desființat sentința fondului în latura civilă doar în privința modului de calcul al accesoriilor datorate, inculpatul datorând dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor art. 119 și urm. C. proc. fisc. Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 și art. 122 1 C. proc. fisc. Astfel, potrivit art. 41 din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel, ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei deschiderii procedurii. Potrivit art. 122 1 C. proc. fisc., în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură.

Or, în soluționarea acțiunii civile instanța este ținută de respectarea principiului reparației integrale a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată - lucrum cesans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al societății nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea comercială, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc. În consecință, instanța de recurs își însușește în totalitate motivarea primei instanțe de control judiciar, dispoziuțiile legale evocate anterior având incidență în cauză. În recursul inculpatului, se reține că solicitarea de achitare nu poate fi primită, criticile sale nu se circumscriu cazurilor de casare invocate și nu sunt spijinite pe înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Astfel, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că fapta reținută în sarcina inculpatului a fost săvârșită de acesta, apărarea formulată de către inculpat, în sensul că atribuțiile privind organizarea și conducerea evidenței contabile Ie-a delegat către numitul U.C. (persoană decedată în prezent), nu poate fi primită, fiind formulată pro causa, întrucât administratorului societății îi revine răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991. Cu privire la criticile circumscrise de către inculpat cazului de casare prev. la pct. 12 al art. 385 9 C. proc. pen., se constată că și acestea sunt nefondate, întrucât din materialul probator administrat în cauză, rezultă că în perioada septembrie 2003 - august 2004, în calitate de administrator al SC P.A.M.

SRL Craiova a omis evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și în actele contabile ale societății, a operațiunilor comerciale având ca obiect livrarea de produse petroliere către SC P. SRL Orăștie și către SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată. Din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a mai depus bilanț contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare, potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697 RON ce reprezintă impozit pe profit, TVA, precum și majorări și penalități, iar în procesul-verbal întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menționat că inculpatul nu formulează obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Ca urmare, având în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj și de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Va obliga recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj și de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.