ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 331/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursurilor

de față;

În baza actelor

și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 146 din data

de 02 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 13271/63/2011, în

temeiul art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 13 C.

pen., a fost condamnat inculpatul M.C.I. la pedeapsa de 2 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b), lit. c) C. pen. - acesta

din urmă constând în decăderea din dreptul de a fi administrator al unei societăți

comerciale pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul

art. 71 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a și lit. b), lit. e)

C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul

art. 81-82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe

un termen de încercare de 4 ani.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii

pe durata termenului de încercare.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.

83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul

art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă acțiunea civilă formulată

de partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 437.697 RON, precum și la dobânzi legale și penalitățile de întârziere

aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale a debitului.

În temeiul

art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus instituirea

masurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurența sumei

de 437.697 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalitățile de

întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale

a debitului.

În temeiul

art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul să nu fie fondator, administrator,

director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar dacă a fost ales,

este decăzut din drepturi.

În baza art. 7

din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului

pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

În temeiul

art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500

RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON reprezintă onorariu

avocat.

Pentru a pronunța

această sentință, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 12030/P/2008

din data de 14 aprilie 2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, s-a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de

libertate a inculpatului M.C.I., administrator al SC C.T. SRL Geoagiu Băi, pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen.

Prin același act

de sesizare s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de F.P. pentru fapta prevăzută

de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea dispozițiilor

art. 13 C. pen., precum și neînceperea urmăririi penale față de M.C.I. pentru faptele

prevăzute de art. 6 și 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 și art. 43 din

Legea nr. 82/1991, republicată.

În actul de sesizare

a instanței s-au reținut următoarele:

Prin adresele

din 21 august 2008 și 14 octombrie 2008 reprezentanții D.G.F.P. Hunedoara au solicitat

celor din cadrul D.G.F.P. Dolj efectuarea unui control asupra activității economice

desfășurate de SC P.A.M. SRL Craiova, având ca obiect relațiile comerciale evidențiate

în cuprinsul facturilor fiscale de livrare emise de către această societate în favoarea

SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi.

Pe cale de consecință,

consilieri din cadrul D.G.F.P. Dolj - A.F.P.M. Craiova - Serviciul Inspecție fiscală

persoane juridice 2, au procedat în zilele de 02 și 31 octombrie 2008 la o verificare

încrucișată, din cuprinsul procesului-verbal întocmit cu acest prilej rezultând

următoarele aspecte relevante:

Activitatea de

administrare a SC P.A.M. SRL Craiova era asigurată, conform datelor din evidența

fiscală, de inculpatul M.C.I. și de numitul F.P., aceștia nefiind găsiți la sediul

societății, declarat în municipiul Craiova, județul Dolj, solicitările transmise

în perioada 03-21 octombrie 2008 având ca obiect prezentarea documentelor justificative

și de evidență financiară a societății, rămânând fără rezultat.

În condițiile

în care nici persoana desemnată în funcția de lichidator al societății nu se afla

în posesia documentelor financiar contabile ale acesteia, activitatea de control

nu s-a putut efectua.

Din consultarea

bazei de date a D.G.F.P. Dolj și Ministerului Economiei și Finanțelor, ultimul decont

privind taxa pe valoare adăugată și ultima declarație privind obligațiile datorate

către bugetul de stat au fost depuse în luna decembrie 2002, ultimul bilanț contabil

fiind aferent, de asemenea, acestui an, fără ca în perioada 2003-2007 să mai fi

fost depuse situații financiare anuale.

În aceste împrejurări,

având în vedere conținutul adreselor D.G.F.P. Hunedoara, conform cărora SC

P.A.M. SRL Craiova a emis în favoarea SC B.D.R. SRL factura fiscală din 05

august 2004 în valoare de 302.260 RON, iar către SC P. SRL 3 facturi fiscale,

din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003 și din 19 septembrie 2003, pentru

suma totală de 127.235 RON, s-a stabilit că, în urma neevidențierii contabile a

veniturilor obținute, societatea din Craiova s-a sustras de la plata unui impozit

pe profit în cuantum de 90.230 RON și a taxei pe valoare adăugată în sumă de 68.575

RON.

S-a reținut că

fotocopiile facturilor fiscale, având ca beneficiar SC P. SRL Orăștie, fișa mijlocului

fix livrat către SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi și chitanțele aferente facturii fiscale

eliberate în favoarea acestei din urmă societăți, declarațiile martorului D.D.,

asociat în cadrul ambelor societăți, confirmă în mod indubitabil conținutul procesului-verbal

întocmit de consilierii D.G.F.P. Dolj, înregistrat în 31 octombrie 2008.

De asemenea, cu

prilejul întocmirii raportului de expertiză contabilă, s-a constatat că societatea

a fost radiată din evidențele fiscale începând că data de 31 iulie 2010, precum

și că, în lipsa documentelor financiar contabile și a oricărei situații financiare,

este îndreptățită aplicarea dispozițiilor art. 83 C. proc. fisc., având ca obiect

stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate

bugetului general consolidat, stabilindu-se astfel, cu titlu de prejudiciu, suma

de 437.697 RON, reprezentând impozit pe profit (90.230 RON), taxă pe valoare adăugată

(68.575 RON), majorări și penalități.

S-a arătat că

desfășurarea în numele SC P.A.M. SRL Craiova de operațiuni comerciale cu cele două

societăți, menționate mai sus a fost recunoscută de inculpatul M.C.I., - declarațiile

sale în acest sens coroborându-se cu cele ale martorului D.D. - pe parcursul urmăririi

penale asumându-și, totodată, în calitate de administrator al societății, obligația

conducerii, urmăririi și raportării înregistrărilor contabile în condițiile în care

a afirmat că funcția de contabil a fost deținută de numitul U.C., decedat în cursul

anului 2006.

Având în vedere

că SC P.A.M. SRL Craiova a fost reprezentată, în cadrul relațiilor comerciale cu

cele două societăți comerciale, de către inculpatul M.C.I. - aspect recunoscut de

acesta și confirmat de martorul D.D. - s-a dispus neînceperea urmăririi penale față

de F.P., persoană care, deși cumula calitatea de asociat cu cea de administrator,

nu a avut cunoștință de livrările aferente facturilor fiscale ce fac obiectul prezentei

cauze.

Totodată, date

fiind: împlinirea termenului de prescripție pentru fapta prevăzută de art. 6 din

Legea nr. 241/2005, împrejurarea că nu s-au efectuat activități în numele societății

la un alt sediu decât cel declarat [art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005],

precum și că fapta prevăzută de art. 43 din Legea nr. 82/1991, republicată, este

absorbită în elementul constitutiv al infracțiunii de evaziune fiscală, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale pentru faptele enumerate mai sus, reclamate de către

reprezentanții D.G.F.P. Dolj.

Pe parcursul urmăririi

penale, A.N.A.F. nu s-a constituit parte civilă.

Situația de fapt

expusă s-a probat cu:procesul-verbal din 31 octombrie 2008; adresele D.G.F.P.

Hunedoara; declarații de martori; copiile facturilor fiscale neînregistrate; raportul

de expertiză contabilă; declarațiile învinuitului.

La data de 18

aprilie 2011 Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a înaintat Tribunalului Dolj

rechizitoriul nr. 12030/P/2008, în conformitate cu art. 264 C. proc. pen., cauza

fiind înregistrată pe rolul instanței la aceeași dată, sub nr. 13271/63/2011.

Pe parcursul cercetării

judecătorești au fost audiați martorii D.D., M.N., F.P., declarațiile acestora fiind

consemnate și atașate la dosar.

Totodată, prin

adresa din 30 septembrie 2011, D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F.,

s-a constituit parte civilă cu suma de 437.697 RON, la care se adaugă dobânzile

și penalitățile de întârziere calculate de la data săvârșirii faptei până la data

achitării integrale a sumei datorate.

De asemenea, prin

încheierea de ședință din data de 31 octombrie 2011, instanța a admis cererea formulată

D.G.F.P. Dolj, în numele Statului Român, prin A.N.A.F., și a dispus instituirea

sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului până

la concurenta sumei de 437.697 RON.

Urmare a solicitării

instanței, prin adresa din 03 februarie 2012, Serviciul de Probațiune de pe lângă

Tribunalul Dolj a înaintat referatul de evaluare psiho-socială a inculpatului M.C.I.,

concluzionându-se în sensul că datele referatului de evaluare nu reflectă în persoana

inculpatului un comportament cu manifestări infracționale, apreciindu-se că inculpatul

are capacitatea înțelegerii contextului apariției comportamentului infracțional,

evitând pe viitor reeditarea conduitei de încălcare a normelor legale.

Analizând actele

și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul M.C.I.

și numitul F.P. au fost asociați și administratori ai SC P.A.M. SRL Craiova. Contabilul

societății, potrivit declarațiilor inculpatului, era U.C., care a decedat în anul

2006.

Societatea inculpatului,

în perioada 2003-2004, a vândut mărfuri (vopseluri, butoaie de tablă, instalație

de recirculare și dedurizare) în baza facturilor din 10 septembrie 2003, din 06

septembrie 2003 și din 19 septembrie 2003 către societatea SC P. SRL Orăștie și

în baza facturii din 05 august 2004 către societatea SC B.D.R. SRL.

Având în vedere

că livrările de mărfuri nu au fost raportate organului fiscal, societatea administrată

de către inculpat a diminuat profitul impozabil și baza de calcul a TVA, producând

un prejudiciu în cuantum de 437.697 RON.

Fiind audiat în

ședința publică din data de 31 octombrie 2011, inculpatul M.C.I. a declarat că nu

recunoaște săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată. Contabilitatea

firmei SC P.A.M. SRL al cărei administrator era, a fost ținută de către unchiul

său, U.C., care a decedat în anul 2006, și nu are cunoștință dacă acesta a depus

la administrația financiară toate declarațiile fiscale, balanțele și bilanțurile.

De asemenea, inculpatul a mai relatat că în anul 2003 au fost emise numai 4 facturi,

iar cea emisă către SC B.D.R. SRL nu a fost niciodată achitată, iar celelalte facturi

emise către SC P. SRL au fost achitate doar parțial.

Potrivit art.

11 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 în vigoare la momentul săvârșirii faptei [art.

10 alin. (1) în numerotarea în vigoare în prezent], se prevede că răspunderea pentru

organizarea și ținerea contabilității revine administratorului (respectiv a inculpatului

M.C.I. în cazul de față), ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația

gestionarii patrimoniului.

Totodată, această

lege prevede, în. art. 29 alin. (1) și (2), obligația pentru societățile comerciale

de a depune un exemplar al bilanțului contabil anual la direcția generală a finanțelor

publice, or, potrivit dispozițiilor Legii societăților comerciale, persoana care

reprezintă societatea comercială este administratorul, astfel încât acesta, alături

de contabilul autorizat care a întocmit bilanțul contabil, semnează acest bilanț

și îl depune, răspunzând de existența registrelor prevăzute de lege, și de corecta

lor ținere, ca și de îndeplinirea îndatoririlor pe care legea le impune.

Faptul că prin

neînregistrarea celor 4 facturi fiscale s-a ajuns la neplata către stat a obligațiilor

aferente acestora a fost stabilit și prin expertiza contabilă efectuată în cursul

urmăriri penale. Or, chiar dacă pentru această neînregistrare răspunderea aparține

și contabilului societății, această răspundere nu o exclude pe cea a administratorului,

având în vedere în acest sens dispozițiile legale menționate anterior. Totodată,

în acest sens sunt și declarațiile martorului D.D., asociat la cele 2 societăți

comerciale cumpărătoare, care confirmă realizarea tranzacțiilor derulate și înregistrate

în contabilitatea acestor societăți.

Faptul că prin

Legea contabilității s-a dorit ca și administratorul să răspundă pentru conducerea

contabilității este dovedit și de dispozițiile actuale ale acestei legi, care prevăd

în prezent în mod explicit că situațiile financiare anuale vor fi însoțite de o

declarație scrisă a persoanelor prevăzute la art. 10 alin. (1), (respectiv administratorul)

prin care își asumă răspunderea pentru întocmirea situațiilor financiare anuale.

Față de cele de

mai sus, prima instanță a apreciat că inculpatul avea obligația de a verifica înregistrările

contabile, realitatea Ior, sumele integrale înregistrate în contabilitate și corespondența

acestora cu facturile aferente.

De asemenea, martorul

F.P. a arătat că deși era numit administrator al societății, niciodată nu a semnat

acte în numele societăți, deoarece inculpatul M.C.I. era cel care se ocupa exclusiv

de societate.

În drept, s-a

apreciat că fapta inculpatului M.C.I., care, în calitate de administrator al SC

PA.M. SRL Craiova, în perioada septembrie 2003 - august 2004, în scopul sustragerii

de la plata impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, a omis evidențierea

în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul

pe profit și în actele contabile ale societății a operațiunilor comerciale având

ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi,

aferente facturilor fiscale din 10 septembrie 2003, din 06 septembrie 2003, din

19 septembrie 2003 și din 05 august 2004, prejudiciind astfel bugetul de stat cu

suma de 437.697 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune

fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea

dispozițiilor art. 13 C. pen.

La individualizarea

pedepsei ce a fost aplicată inculpatului M.C.I., prima instanță a avut în vedere

criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C. pen., limitele de pedeapsă

prevăzute de textul încriminator, gradul de pericol social concret, modul și mijloacele

de săvârșire a faptelor, prejudiciul important produs bugetului de stat, nerecuperat

până în prezent, persoana inculpatului, necunoscută cu antecedente penale, care

a avut o atitudine relativ sinceră pe parcursul procesului penal.

Față de cele menționate

anterior, prima instanță a dispus condamnarea inculpatului M.C.I. la pedeapsa de

2 ani închisoare în baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 cu aplic.

art. 13 C. pen.

S-a aplicat inculpatului

pedeapsa accesorie și pedeapsa complementară constând în interzicerea exercițiului

drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C.

pen., aceasta din urma constând în interzicerea dreptului de a fi administrator

al unei societăți comerciale. Pedeapsa complementară a fost dispusă pe o durată

de 2 ani, începând de la data executării integrale a pedepsei sau considerării ca

executată. Necesitatea aplicării pedepselor accesorii și complementare decurge caracterul

nedemn al persoanei inculpatului, care, în exercițiul funcției de administrator

al unei societăți comerciale a încheiat operațiuni comerciale cu societăți din alte

state europene, însă nu și-a îndeplinit și obligațiile fiscale obligatorii, ceea

ce este de natură a releva gradul ridicat de periculozitate care decurge din comportamentul

său în raporturile comerciale.

În temeiul

art. 12 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus ca inculpatul M.C.I. să nu fie fondator,

administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale, iar

dacă a fost ales, este decăzut din drepturi. Această interdicție s-a reținut că

reprezintă o nedemnitate care decurge de drept din condamnarea suferită și care

are o natură juridică diferită de pedeapsa complementară, întrucât: se execută pe

toată perioada începând cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare penală

la intervenirea reabilitării de drept, adică egală cu cea în care condamnarea suferită

reprezintă un antecedent penal și nu numai pe o perioadă determinată cum stipulează

art. 53 pct. 2 lit. a) C. pen.; include interdicția exercitării nu numai a funcției

de care s-a folosit inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii, astfel cum prevede

art. 64 lit. c) C. pen., ci și alte funcții sau activități în corelație cu aceasta

- fondator, administrator, director sau reprezentant legal al unei societăți comerciale;

decurge din hotărârea definitivă de condamnare, fiind o decădere prevăzută de o

lege extrapenală, dar care este obligatorie, imperativă, nefiind lăsată la dispoziția

și aprecierea instanței de judecată; nu depinde de cuantumul pedepsei aplicate,

ci singura condiție impusă este aceea ca obiectul condamnării penale definitive

suferite să fie una dintre infracțiunile prev. de Legea nr. 241/2005, întrucât această

decădere din drepturi este considerată un veritabil mijloc de protejare a relațiilor

și activităților comerciale ce se caracterizează prin fermitate, loialitate și încredere

între parteneri.

Apreciind că scopul

preventiv-educativ al pedepsei aplicate poate fi realizat și fără privarea de libertate

a inculpatului, prima instanță a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei

sus-menționate, conform art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare prev.

de art. 82 C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 64 lit. a), teza a ll-a și lit. b), c) C. pen., pe durata prev. de art. 71

C. pen. Astfel, în ceea ce privește pedeapsa accesorie, prima instanță a apreciat,

având în vedere cauza Sabou și Pîrcălab contra României, că pentru a se interzice

drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea

acestor drepturi. Prima instanță a reținut că natura faptei săvârșite, reflectând

o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă

existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute

de art. 71 C. pen. - 64 lit. a) teza a ll-a lit. b), c) C. pen. Prin urmare, dreptul

de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice sau de a ocupa

o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, precum și dreptul de a ocupa

o funcție sau de a exercita o profesie de natura acelei de care s-a folosit (administrator),

au fost interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce privește dreptul de

a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană

a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă

tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește

un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând, astfel,

o încălcare a art. 3 Protocolul nr. 1 la Convenție, prima instanță a apreciat că,

în raport de natura infracțiunii săvârșite de inculpat, acesta nu este nedemn să

exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exercițiul acestui

drept.

În temeiul

art. 71 alin. (5) C. pen., a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe

durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul

art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.

83 C. pen. privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În temeiul

art. 14 și 346 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus obligarea inculpatului la plata

către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., a sumei de 437.697 RON, precum

și la dobânzile legale și penalitățile de întârziere aferente, conform C. fisc.,

calculate până la data achitării integrale a debitului. Aceste sume s-a reținut

că au caracter accesoriu față de creanța principală și se cuvin părții civile, în

temeiul principiului reparării integrale a pagubei, atât a celei efectiv produse,

cât și a beneficiului nerealizat (art. 14 C. proc. pen.).

Partea civilă

este îndreptățită la acordarea și a dobânzilor și penalităților conform C.

fisc., la data punerii în executare a dispozițiilor laturii civile a sentinței penale,

întrucât, conform prevederilor art. 446 C. proc. pen., dispozițiile din hotărârea

penală privitoare la despăgubirile civile și la cheltuielile judiciare cuvenite

părților se execută potrivit legii civile.

Executarea silită

are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până

la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor,

penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin acesta, precum și a

cheltuielilor de executare.

Conform art. 11

din Legea nr. 241/2005, în cazul în care s-a săvârșit o infracțiune prevăzută de

prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. Aceste dispoziții

legale nu impun și condiția prealabilă identificării bunurilor asupra cărora să

se instituie măsurile asigurătorii, întrucât identificarea bunurilor reprezintă

o problemă de punere în executare a dispoziției instanței, și nu de instituire a

măsurilor asigurătorii.

Rolul măsurilor

asigurătorii este acela de a garanta executarea obligațiilor de ordin patrimonial

ce decurg din rezolvarea acțiunii penale și acțiunii civile din cadrul procesului

penal. Din însăși natura acestor măsuri procesuale s-a reținut că funcționalitatea

lor este numai asigurătorie și nu reparatorie.

Având în vedere

obligativitatea instituirii măsurilor asigurătorii prin art. 11 din Legea nr.

241/2005, și luând în considerare că dispozițiile art. 163 și urm. C. proc.

pen. și nu instituie o condiție prealabilă privind identificarea bunurilor sau a

sumelor de bani asupra cărora să se instituie măsurile asigurătorii, s-a reținut

că aceste măsuri procesuale se pot institui fără o astfel de condiție prealabilă.

Conform art. 164

alin. (2) C. proc. pen., încheierea sau hotărârea instanței de judecată prin care

s-a dispus luarea măsurii asigurătorii se aduce la îndeplinire prin executorul judecătoresc

sau prin organele proprii de executare în cazul în care parte civilă este una dintre

unitățile prev. de art. 145 C. pen.

Măsurile asigurătorii

au în primul rând un scop preventiv și produc efecte nu numai prezente, ci și în

viitor. În acest sens, chiar dacă la momentul rămânerii definitive a hotărârii de

condamnare inculpatul nu are niciun bun propriu mobil sau imobil, urmare instituirii

sechestrului asigurător creditorul are posibilitatea oricând în viitor de a pune

în aplicare această măsură odată cu identificarea unor bunuri în patrimoniul său.

În temeiul

art. 11 din Legea nr. 241/2005 și art. 163 alin. (2) C. proc. pen. s-a dispus instituirea

măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului inculpatului până la concurența sumei

de 437.697 RON, precum și a sumei reprezentând dobânzi legale și penalitățile de

întârziere aferente, conform C. fisc., calculate până la data achitării integrale

a debitului.

În baza art. 7

din Legea nr. 26/1990, s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului

pentru înscrierea cuvenitelor mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F., și pentru D.G.F.P.

Dolj și inculpatul M.C.I.

În motivele de

apel formulate de partea civilă s-a arătat că instanța de fond a dispus obligarea

inculpatului la plata accesoriilor fără a se arăta data de la care datorează aceste

accesorii. Temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal

îl constituie prevederile art. 119 și 120 C. proc. fisc. și nu prevederile C.

fisc., așa cum a reținut instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor

art. 120

1

C. proc. fisc., majorările de întârziere se calculează pentru

fiecare zi, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la

data stingerii sumei datorate inclusiv.

S-a solicitat

admiterea apelului și obligarea inculpatului la plata accesoriilor de la data producerii

prejudiciului și până la data achitării integrale a sumei datorate.

În motivele de

apel formulate de inculpat s-a solicitat desființarea sentinței și achitarea inculpatului

în temeiul art. 11 pct. 2 Iit. a) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a arătat

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.

9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 întrucât nu s-a realizat o ascundere a veniturilor

impozabile în condițiile în care organele fiscale pot lua cunoștință de veniturile

realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului. Fapta

nu poate fi încadrată la omisiunea evidențierii întrucât veniturile au fost evidențiate

doar că nu au fost declarate.

Din probele administrate

în cauză nu rezultă fără dubiu că facturile fiscale nu au fost înregistrate în evidențele

contabile ale SC P.A.M. SRL. Activitatea de inspecție fiscală a avut loc în anul

2008 și nu a condus la verificarea documentelor justificative și a evidenței financiare

a SC P.A.M. SRL astfel încât nu se poate reține că operațiunile comerciale având

ca obiect livrarea de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi

nu au fost evidențiate în registrele de contabilitate obligatorii.

S-a mai solicitat

achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit.

c) C. proc. pen. întrucât deși inculpatul a deținut funcția de administrator al

societății comerciale, și-a delegat atribuțiile privind organizarea și conducerea

evidenței contabile către numitul U.C. Inculpatul nu avea niciun fel de obligație

legală pe linia îndeplinirii obligațiilor fiscale ale societății, astfel că nu poate

fi antrenată răspunderea penală a acestuia.

Într-o altă teză

s-a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. Inculpatul a păstrat doar atribuțiile legate de desfășurarea

activității și conducerii operative a SC P.A.M. SRL, U.C. fiind cel care avea atribuții

de asigurare a întocmirii corecte și depunerii la termen a tuturor declarațiilor

lunare și. situațiilor periodice, organizarea, îndrumarea, conducerea și controlul

activității financiar contabile a societății. Nu se poate reține, sub aspectul laturii

subiective, intenția directă a inculpatului la săvârșirea infracțiunii și astfel

nu s-a făcut dovada întrunirii tuturor elementelor constitutive ale infracțiunii.

Într-o ultimă

teză s-a arătat că sentința este nelegală întrucât pedeapsa principală aplicată

inculpatului este greșit individualizată, justificându-se redozarea acesteia ca

efect al reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1)

lit. a) și c) C. pen., precum și a altor circumstanțe prevăzute de art. 74 C.

pen.

În privința laturii

civile s-a arătat că instanța de fond a determinat eronat prejudiciul cauzat părții

vătămate fără ca în faza de urmărire penală să fi fost administrate probe în acest

sens, prejudiciul fiind determinat exclusiv prin raportul de expertiză contabilă,

fiind incluse și accesoriile calculate anterior datei de 30 septembrie 2011, la

care D.G.F.P. Dolj s-a constituit parte civilă.

Nu poate fi imputată

inculpatului culpa părții civile constând în efectuarea controlului la 4 ani de

la data emiterii facturilor. Nu s-au avut în vedere cheltuielile efectuate pentru

achiziționarea bunurilor ce au făcut obiectul operațiunilor de vânzare-cumpărare,

bunuri ce au fost achiziționate de la furnizor.

Prejudiciul determinat

în faza de urmărire penală este greșit, iar accesoriile imputate nu sunt datorate

de inculpat.

Apelurile formulate

de partea civilă și inculpat s-au apreciat că sunt fondate pentru următoarele considerente:

Criticile formulate

de inculpat în sensul greșitei condamnări pentru infracțiunea de evaziune fiscală

prevăzută de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.

Instanța de fond

a reținut în mod corect că fapta inculpatului de a omite evidențierea în deconturile

lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind impozitul pe profit și

în actele contabile ale societății, a operațiunilor comerciale având ca obiect livrarea

de produse către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, prejudiciind bugetul

de stat cu suma de 437.697 RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. Din raportul de expertiză contabilă

întocmit în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a

mai depus bilanț contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare

potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697

RON ce reprezintă impozit pe profit, TVA, precum și majorări și penalități. În procesul-verbal

întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menționat că inculpatul nu formulează obiecțiuni

cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

În declarația

dată la 10 august 2008 inculpatul a arătat că din 2002 nu a mai urmărit depunerea

situațiilor financiare anuale și a documentelor de raportare către D.G.F.P. În declarația

dată la instanța de fond inculpatul a arătat că în anul 2003 au fost emise cele

4 facturi către SC P. SRL Orăștie și SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi și că nu știe dacă

au fost depuse declarațiile la D.G.F.P. întrucât s-a mutat din localitate.

Deși inculpatul

a susținut în motivele de apel că atribuțiile privind organizarea și conducerea

evidenței contabile Ie-a delegat către numitul U.C., administratorului societății

îi revine răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității potrivit

art. 10 din Legea nr. 82/1991.

S-a reținut că

nu sunt întemeiate nici criticile privind individualizarea judiciară a pedepsei.

Instanța de fond a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de

art. 72 C. pen., raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute gradul de pericol

social al faptei, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului, respectiv

faptul că nu are antecedente penale, atitudinea relativ sinceră conduita bună a

inculpatului în familie, perspectivele de reintegrare în societate, prezentate în

referatul de evaluare, astfel că pedeapsa aplicată este de natură să contribuie

la realizarea scopului educativ și preventiv al pedepsei prevăzut de art. 52 C.

pen.

În privința laturii

civile a cauzei s-a reținut că prejudiciul a fost în mod corect reținut de către

instanța de fond având în vedere raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză,

care a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este în sumă de 437.697

RON prezentând impozit pe profit, TVA și majorări și penalități de întârziere, calculat

potrivit dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003.

Apelurile formulate

în cauză s-a reținut că sunt fondate doar în privința modului de calcul al accesoriilor

datorate. Inculpatul datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor

art. 119 și urm C. proc. fisc. urmând a fi avute în vedere și dispozițiile art.

41 din Legea nr. 85/2006 și art. 122

1

C. proc. fisc. Potrivit art. 41

din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuială,

numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute anterior datei

deschiderii procedurii. Potrivit art. 122

1

C. proc. fisc., în cazul contribuabililor

cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru creanțele fiscale născute anterior

sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței se datorează dobânzi și penalități

de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură (...).

În soluționarea

acțiunii civile, instanța este ținută de respectarea principiului reparației integrale

a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată

- lucrum cesans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea

civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al

societății nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea

comercială, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc.

Având în vedere

considerentele de mai sus, Curtea, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc.

pen., a admis apelurile, a desființat sentința în privința laturii civile și a obligat

inculpatul la plata sumei de 437.697 RON despăgubiri civile către partea civilă

A.N.A.F. - D.G.F.P. Dolj, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere

aferente perioadei 01 noiembrie 2008 - 25 iunie 2009, potrivit art. 122

1

C. proc. fisc. și art. 41 din Legea nr. 85/2006.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Dolj și inculpatul M.C.I.

Prin motivele

de recurs, partea civilă a invocat, în esență, următoarele critici:

- S-a arătat că

instanța de apel a dispus obligarea inculpatului la plata accesoriilor fără a ține

seama de temeiul de drept privind calculul accesoriilor aferente debitului principal,

respectiv prevederile art. 119 și 120 C. proc. fisc. și nu prevederile C. fisc.

Prin motivele

de recurs, inculpatul a invocat, în esență, următoarele critici:

- Cu privire la

pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., a formulat critici de

nelegalitate și a solicitat casarea sentinței și a deciziei recurate și achitarea

inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10

lit. c) C. proc. pen.

- Cu privire la

pct. 12 al art. 385

9

C. proc. pen., a formulat critici de nelegalitate

și a solicitat casarea sentinței și a deciziei recurate și achitarea inculpatului

în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., pentru lipsa intenției.

Examinând recursurile

declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P. Dolj și de inculpatul

M.C.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Consacrând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară,

art. 385

6

C. proc. pen. stabilește, în alin. (2), că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor

date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile

care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate

pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele

încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ

reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată,

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen. prevede,

în alin. (2

1

), că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă

motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat

în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede

în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se iau în considerare din

oficiu.

În cauză, se observă

că decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și

pentru cauze cu minori, la data de 14 martie 2013, deci ulterior intrării în vigoare

(15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor

de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. ll din lege

- referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C.

proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data

intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de

declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Prin Legea

nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul

că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial

sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen., intenția clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare,fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin

intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni

de drept.

În ce privește

cazul de casare prevăzut în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C.

proc. pen., invocat de recurentul inculpat, se constată că, într-adevăr, acesta

a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin

Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., în

noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare

din oficiu, fiind necesar, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim

control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute în art. 385

10

alin. (1) și (2) C. proc. pen.

Verificând îndeplinirea

acestor cerințe, se observă că recurenta parte civilă și-a motivat recursul la data

de 13 august 2013, iar recurentul inculpat și-a motivat recursul la data de 20 noiembrie

2013 (primul termen de judecată acordat în cauză fiind 27 noiembrie 2013), respectându-și,

astfel, obligația ce le revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc.

pen.

În speța de față

instanța de control judiciar apreciază, însă, că aceste critici formulate de recurenta

parte civilă și recurentul inculpat sunt nefondate.

În recursul părții

civile se constată că în mod corect instanța de apel a desființat sentința fondului

în latura civilă doar în privința modului de calcul al accesoriilor datorate, inculpatul

datorând dobânzi și penalități de întârziere potrivit dispozițiilor art. 119 și

urm. C. proc. fisc. Totodată, au fost avute în vedere și dispozițiile art. 41 din

Legea nr. 85/2006 și art. 122

1

C. proc. fisc.

Astfel, potrivit

art. 41 din Legea nr. 85/2006, nicio dobândă, majorare sau penalitate de orice fel,

ori cheltuială, numită generic accesorii, nu va putea fi adăugată creanțelor născute

anterior datei deschiderii procedurii. Potrivit art. 122

1

C. proc.

fisc., în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenței, pentru

creanțele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenței

se datorează dobânzi și penalități de întârziere potrivit legii care reglementează

această procedură.

Or, în soluționarea

acțiunii civile instanța este ținută de respectarea principiului reparației integrale

a prejudiciului cauzat, ceea ce presupune atât repararea pagubei efectiv încercată

- lucrum cesans - cât și acoperirea folosului material, a unui câștig de care partea

civilă a fost lipsită - damnum emergens, însă inculpatul ca reprezentant legal al

societății nu poate datora mai mult decât ceea ce datorează contribuabilul - societatea

comercială, potrivit dispozițiilor C. proc. fisc.

În consecință,

instanța de recurs își însușește în totalitate motivarea primei instanțe de control

judiciar, dispoziuțiile legale evocate anterior având incidență în cauză.

În recursul inculpatului,

se reține că solicitarea de achitare nu poate fi primită, criticile sale nu se circumscriu

cazurilor de casare invocate și nu sunt spijinite pe înscrisurile aflate la dosarul

cauzei.

Astfel, din înscrisurile

aflate la dosarul cauzei rezultă fără dubiu că fapta reținută în sarcina inculpatului

a fost săvârșită de acesta, apărarea formulată de către inculpat, în sensul că atribuțiile

privind organizarea și conducerea evidenței contabile Ie-a delegat către numitul

U.C. (persoană decedată în prezent), nu poate fi primită, fiind formulată pro causa,

întrucât administratorului societății îi revine răspunderea pentru organizarea și

conducerea contabilității potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991.

Cu privire la

criticile circumscrise de către inculpat cazului de casare prev. la pct. 12 al

art. 385

9

C. proc. pen., se constată că și acestea sunt nefondate, întrucât

din materialul probator administrat în cauză, rezultă că în perioada septembrie

2003 - august 2004, în calitate de administrator al SC P.A.M. SRL Craiova a omis

evidențierea în deconturile lunare de taxă pe valoare adăugată, în declarația privind

impozitul pe profit și în actele contabile ale societății, a operațiunilor comerciale

având ca obiect livrarea de produse petroliere către SC P. SRL Orăștie și către

SC B.D.R. SRL Geoagiu Băi, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitului pe

profit și a taxei pe valoarea adăugată. Din raportul de expertiză contabilă întocmit

în cauză rezultă că societatea comercială administrată de inculpat nu a mai depus

bilanț contabil din 2003, astfel că prejudiciul a fost calculat prin estimare, potrivit

dispozițiilor art. 67 din O.G. nr. 92/2003, rezultând o sumă de 437.697 RON ce reprezintă

impozit pe profit, TVA, precum și majorări și penalități, iar în procesul-verbal

întocmit la 17 noiembrie 2010 s-a menționat că inculpatul nu formulează obiecțiuni

cu privire la raportul de expertiză întocmit în cauză.

Ca urmare, având

în vedere toate aceste considerente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în temeiul art. 385

15

pct 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

ca nefondate recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice

- D.G.F.P. Dolj și de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14

martie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Va obliga recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Va obliga recurentul

inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - D.G.F.P.

Dolj și de inculpatul M.C.I. împotriva deciziei penale nr. 88 din 14 martie 2013

a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta

parte civilă la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.