ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8/2023

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 12 decembrie 2016 la Curtea de Apel Târgu-Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Euuropene– Direcția Generală Programe Competitivitate, solicitând, în principal, admiterea acțiunii și anularea atât a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul "Modernizare și integrare în sistem SCADA stații de transformare B. SA" cât și a Notei de constatare rectificativă nr. 49524/13.06.2016 și pe cale de consecință admiterea în totalitate a contestației formulate cu consecința restituirii sumei de 666.289,75 RON plătită de reclamantă; în subsidiar, să se constate faptul că Ministerul Fondurilor Europene nu și-a îndeplinit obligația legală privind soluționarea contestației administrative.

Prin sentința civilă nr. 16 din 16 martie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II – a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea, a anulat Decizia nr. DGPC/2537/18.01.2017 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență privind proiectul "Modernizare și integrare în sistem SCADA stații de transformare A. SA" cod SMIS 27652 nr. 18301/29.07.2015, rectificată prin Nota de constatare rectificativă nr. 49524/13.06.2016, emise de pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene(cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene) – Direcția Generală Programe Competitivitate și a dispus restituirea, de către pârâtă a sumei de 666.289,75 RON, reprezentând creanță bugetară, către reclamantă.

Totodată, a dispus obligarea pârâtului Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene) la plata către reclamantă a sumei de 350 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 16 din data de 16 martie 2021 a Curții de Apel Târgu – Mureș – secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene(cu denumirea anterioară Ministerul Fondurilor Europene), invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii s-a susținut că între Societate (C.) și instituția recurentă a fost încheiat Contractul de finanțare nr. x/25.07.2012 având ca obiect acordarea finanțării nerambursabile pentru implementarea proiectului intitulat Modernizare și integrare în sistem SCADĂ stații de transformare B. S.A., cod SMIS 27652, în cadrul Programului Operațional Competitivitate.

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.07.2015 rectificată prin Nota de constatare nr. x/13.06.2015 autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în baza prevederilor art. 6 alin. (20) din Contractul de finanțare nr. x/25.07.2012, a sancționat conduita Societății (intimatei-reclamante) care, în cadrul procedurii de achiziție a solicitat criterii minime de calificare irelevante (disproporționate), prin impunerea unui număr exagerat de specialiști și persoane calificate pentru diverse specialități, nefiind prezentată (la data controlului) necesitatea și relevanța acestor cerințe minime de calificare prin notă justificativă a procedurii de achiziție.

Prin solicitarea cumulativă a unui număr de specialiști în cadrul echipei de proiect, număr ce depășește necesitatea obiectivă a îndeplinirii obiectivelor generale și specifice, Beneficiarul a restricționat participarea la procedură a potențialilor ofertanți, fiind încălcat astfel principiul transparenței și tratamentului egal.

Prin sentința civilă nr. 34/28.03.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș (dată în primul ciclu procesual), instanța de fond a admis cererea Societății dispunând anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.07.2015 rectificată prin Nota de constatare nr. x.06.2015 și a Deciziei nr. 3745/18.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de beneficiar împotriva actului administrativ menționat, precum și restituirea către Societate a sumei de 666.289,75 RON reprezentând creanță bugetară, fără cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 3094/01.07.2020 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, instanța de control judiciar a admis recursul declarat de instituția noastră în contradictoriu cu S.C Gospodăria Comunală S.A, împotriva sentinței civile nr. 34/28.03.2017 a Curții de Apel Târgu Mureș, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.

În rejudecare (cel de-al doilea ciclu procesual) prin sentința civilă nr. 16/16.03.2021 Curtea de Apel Târgu Mureș a admis cererea Societății dispunând anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.07.2015 rectificată prin Nota de constatare nr. 49524/'13.06.2015 și a Deciziei nr. 3745/18.01.2016 privind soluționarea contestației formulate de beneficiar împotriva actului administrativ menționat, precum și restituirea de către Minister a sumei de 666.289,75 RON către Societate reprezentând creanță bugetară, cu obligarea instituției noastre la plata sumei de 350,00 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Din perspectiva considerentelor care au condus la pronunțarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată de către prima instanță (în rejudecare), apreciază că hotărârea trebuie modificată pentru interpretarea greșită dată dispozițiilor legale care reglementează procedura de atribuire a contractului de achiziție publică în cazul contractelor cu finanțare europeană, în urma constatării unor neregularități, precum și pentru nerespectarea recomandărilor făcute de către instanța de control judiciar prin hotărârea de casare pronunțată:

Deși, în considerentele hotărârii de casare, instanța de control judiciar a constatat și precizat faptul că prima instanță nu a analizat susținerile de la pct. lll. 3 al cererii de chemare în judecată, cu privire la justificarea cerințelor în discuție, unde Societatea a arătat în mod amplu care sunt prevederile obligatorii de respectat în cazul lucrărilor care au făcut obiectul procedurii de achiziție publică, întemeind soluția de admitere a acțiunii pe considerente cu caracter general legate de reglementarea cuprinsă în Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31.03.2004, totuși, în rejudecare, aceeași instanță recidivează în apreciere reținând, cu mici excepții, aceleași considerente menționate în primul ciclu procesual.

Astfel, sub o aparentă analiză, instanța de fond face trimitere, cu insistență, la Nota justificativă x/12.09.2012 a Societății, pe care în primul ciclu procesual a ignorat-o prin omisiune, fără să considere necesar și util soluționării pricinii acest document, reluând aproape mecanic, (...) din lecturarea acestor motive, coroborat cu explicațiile din nota justificativă analizată rezultă faptul că, prin raportare la obiectul contractului, la complexitatea tehnică a lucrării, la volumul semnificativ de lucrări aferente proiectului și luând în considerare dispozițiile legale care impun o anumită structură de personal specializat în activitățile specifice domeniului distribuției energiei electric, este justificată stabilirea criteriilor de participare menționate, ele fiind în legătură cu obiectul contractului. (...) și, păstrând în fapt, același raționament steril ca argumentație, folosit în primul ciclu procesual.

Pe de altă parte, în total dezacord cu practica și doctrina în materie, prima instanță a mai reținut în mod greșit faptul că, în actul administrativ emis de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene (Nota de constatare nr. x/29.07.2015 rectificată prin Nota de constatare nr. x/13.06.2015) nu ar exista, în mod explicit (expres) o mențiune cu privire la existența și descrierea abaterii, prin indicarea punctului din Anexa la O.U.G. nr. x, care ar circumscrie o asemenea abatere, ori în legătură cu cerințele minime de calificare, în sensul că autoritatea publică ar fi trebuit să probeze afirmațiile făcute (sarcina probei).

Instanța de fond a omis faptul că, urmare a reglementării prin norme de drept intern a termenului de neregulă, acesta a fost preluat în contractele de finanțare încheiate între autoritățile care gestionează programele prin care sunt acordate fondurile provenite din bugetul general al UE cu diferiți beneficiari (instituții publice, organizații neguvernamentale, societăți, persoane fizice etc), motiv pentru care, în cazul constatării unor nereguli (abateri), suma (corecția aplicată) poate fi recuperată, fie în virtutea contractului de finanțare, prin acordul părților, fie pe cale administrativă, prin întocmirea unor documente de constatare ce pot fi atacate la instanța de contencios administrativ.

Nu în ultimul rând, față de recomandările făcute de instanța de control judiciar prin decizia civilă nr. 3094/01.07.2020, respectiv (...) pentru a putea stabili în concret dacă în cauză alegerea cerințelor minime de calificare de către reclamantă, ținând cont de complexitatea, volumul, durata, valoarea și natura contractului de achiziție publică ce urma a fi încheiat s-a făcut cu respectarea legislației aplicabile în materia achizițiilor publice era necesară examinarea susținerilor din cererea de chemare în judecată referitoare la cadrul normativ pe care reclamanta și-a întemeiat alegerea respectivelor cerințe)...) ori faptul că (...) instanța de fond nu a examinat în integralitate susținerile reclamantei, nici toate apărările pârâtului prin raportare la aspectele reținute în actele administrative contestate, ci s-a limitat la invocarea normelor comunitare apreciate ca fiind incidente, (...), sau că, (...) instanța de fond a analizat doar parțial criticile de nelegalitate formulate cu privire la actele administrative contestate, pe baza unei documentații incomplete, echivalează cu necercetarea în fond a cauzei, de natură a conduce la pronunțarea unei hotărâri lacunare sub aspectul motivelor pe care se sprijină, apreciem că prima instanță nu a respectat îndrumările obligatorii date prin decizie de casare de către instanța de control judiciar.

Astfel, apreciază că motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este întemeiat, iar cenzurarea Hotărârii atacate se impune a fi făcută, pentru considerentele dezvoltate în continuare:

Conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., considerentele vor cuprinde obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Totodată, instanța trebuie să arate obligatoriu fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele care au fost administrate, cu menționarea motivelor pentru care unele au fost reținute, iar altele înlăturate, excepțiile invocate și soluționarea acestora, normele juridice aplicate la situația de fapt stabilită, astfel încât motivarea să fie clară, precisă și necontradictorie, aceste cerințe înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar, precum și exercitarea căilor de atac de retractare.

Or, pe de o parte, deși instanța de fond a admis acțiunea reclamantei, aceasta și-a însușit în mod vădit, cel puțin parțial, din presupusele argumente prezentate de Societate în cererea sa, în contextul în care instituția noastră a prezentat un probatoriu consistent sub aspectul neconformităților constatate în procedura de achiziție publică derulată de C., pe care însă prima instanța l-a ignorat total.

Sub acest aspect arată că, în considerentele hotărârii recurate (al doilea ciclu procesual) prima instanță reține aproape identic aceleași considerente în baza cărora a admis (în primul ciclu procesual) cererea Reclamantei, respectiv propria interpretare și argumentație preluată de la C. dată neregulii constatate, însușită aproape integral, despre avizarea documentației de atribuire de către ANRMAP și/sau MFP-UCVAP, ori despre inexistența abaterii prin neîncălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal, fapt care demonstrează lipsa de raționament individualizat asumat de către prima instanță în examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă prezentate, în mod echitabil, de către părțile litigante.

Or, din analiza actelor contestate, se poate reține în mod relevant că acestea întrunesc cerința motivării, în cuprinsul acestora fiind expuse situația de fapt, argumentele și temeiul de drept care au condus la emiterea lor.

Societatea a formulat apărări în raport de motivarea acestor acte, aspect susținut invariabil de către prima instanță (atât în primul ciclu procesual, cât și în al doilea), fără însă a dovedi (nici Societatea, nici prima instanță) vreo vătămare legată de critica privind lipsa motivării actelor administrative contestate sau vreo încălcare a dreptului la apărare.

Simpla nemulțumire/dezacordul Societății față de temeiul de fapt și de drept inserate în cuprinsul actelor contestate, sau motivarea succintă a instanței de fond, nu pot susține în mod legal critica invocată, cu atât mai mult cu cât, astfel cum s-a arătat, nu a fost invocată/dovedită vreo vătămare.

Potrivit dispozițiilor art. 324 din H.G. nr. 457/2008 privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale: "(1) în cazul în care autoritatea de management consideră ca au existat încălcări ale legislației comunitare sau naționale privind achizițiile publice, aceasta stabilește și aplică corecții financiare, în condițiile O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. (2) în exercitarea atribuției prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiționată în luarea deciziilor de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP potrivit dispozițiilor art. 322 și 323 .

Având în vedere dispozițiile legale menționate mai sus, este evident că Autoritatea de Management POS CCE nu este condiționată de activitățile desfășurate de ANRMAP și UCVAP.

Verificările efectuate de ANRMAP nu pot determina imposibilitatea efectuării verificărilor de către pârâtă în temeiul contractului de finanțare, în cadrul controlului ulterior și la sesizarea menționată în nota de constatare, ci constituie exclusiv un control inițial al documentației de atribuire care nu poate avea un caracter irevocabil față de autoritatea pârâtă.

Atât pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului cât și pe o perioadă de 5 ani de la data închiderii oficiale a POS CCE 2007-2013, dispozițiile contractuale menționate anterior acordă dreptul autorităților competente în gestionarea fondurilor europene să efectueze verificări/controale/audituri asupra modului de utilizare a finanțării nerambursabile.

Pe de altă parte, ieșind din cadrul dedus judecății (obiectul litigiului) prima instanță, făcând trimitere la aceleași organisme de control (ANRMAP, UCVAP) ale căror concluzii ar fi fost "infirmate" de către autoritatea publică, conchide că acest fapt ar încălca principiile protecției încrederii legitime și securității juridice care decurg din jurisprudența CJUE.

Or, sub acest aspect apreciază că sunt de notorietate prevederile Hotărârii CJUE din 26 mai 2016 privind Cauzele C-260/14 și C-261/14, respectiv concluziile relevante din această perspectivă și anume: 1) Articolul 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene și articolul 2 punctul 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 care trebuie interpretate în sensul că, nerespectarea dispozițiilor naționale de către o autoritate contractantă care beneficiază de fonduri structurale în cadrul atribuirii unui contract de achiziții publice având o valoare estimată inferioară pragului prevăzut la articolul 7 litera (a) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1422/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007, poate constitui, cu ocazia atribuirii acestui contract, o "abatere" în sensul articolului 1 alin. (2) menționat, respectiv o "neregularitate" în sensul articolului 2 punctul 7 amintit, în măsura în care această nerespectare are sau ar putea avea ca efect prejudicierea bugetului general al Uniunii prin imputarea unei cheltuieli nejustificate.

Articolul 98 alin. (2) primul paragraf a doua teză din Regulamentul nr. 1083/2006 trebuie interpretat în sensul că, corecțiile financiare efectuate de statele membre, în cazul în care acestea au fost aplicate unor cheltuieli cofinanțate din fondurile structurale pentru nerespectarea dispozițiilor în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, sunt măsuri administrative în sensul articolului 4 din

Regulamentul nr. 2988/95.

Principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să țină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Din rațiunile înfățișate anterior, care atrag incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și având în vedere art. 425 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează că, în dispozitivul unei hotărâri judecătorești trebuie să se regăsească soluția dată fiecărei cereri ce a făcut obiectul judecății, considerăm că prin soluția pronunțată instanța de fond a încălcat vădit aceste prevederi.

Mai mult, o astfel de hotărâre nu respectă nici exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă să fi examinat în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre analiză.

Or, având în vedere că, motivarea reprezintă un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie, precum și o condiție a procesului echitabil, potrivit art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale (CEDO), considerăm așadar că sub aspectul motivelor de fapt și de drept reținute de prima instanță (în rejudecare) cu privire la emiterea actelor administrative criticate hotărârea nu este motivată, conform exigențelor art. 425 alin. (1) Ut. b) C. proc. civ., văzând "convingerea obiectivă a instanței" vădit influențată de presupusele argumente prezentate de intimată, preluate și regăsite fidel în considerentele soluției pronunțate.

Astfel, în considerentele sale prima instanță se limitează să abordeze un raționament steril și succint care vizează o pretinsă analiză a prevederilor legale invocate de părți, reținând în esență, fără relevanță că, în ceea ce privește procedura de atribuire a contractului de achiziție nu există încălcări ale legislației privind achiziția publică derulată de autoritatea contractantă (Societatea), alegerea criteriilor fiind justificate și în legătură cu obiectul contractului, ori că, Societatea și-ar fi exercitat în mod corect dreptul conferit de prevederile art. 176, art. 178 și art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, nefiind încălcate principiile transparenței și al tratamentului egal, apreciind că procedura de atribuire a contractului nr. x/12.03.2013 s-ar fi desfășurat potrivit legii achizițiilor publice, stabilirea criteriilor de participare fiind în legătură cu obiectul contractului, complexitatea tehnică a lucrării și volumul semnificativ de lucrări aferente (preluate din presupusele argumente ale Societății).

În aceeași logică, de lipsă de raționament pe baza căruia să admită sau să respingă susținerile părților din cauză, prima instanță și-a însușit practic motivele Reclamantei prin care a solicitat anularea actelor administrative menționate, fără să facă vorbire despre obligațiile asumate de aceasta prin semnarea contractului de finanțare, despre modalitatea de atribuire a contractului de achiziție publică, atribuit de reclamantă operatorului economic declarat câștigător, fără organizarea unei proceduri concurențiale de ofertare reală, în condițiile în care C. a luat în considerare contrar legii achizițiilor publice, propriile reguli de promovare a criteriilor de calificare.

Prin urmare, în condițiile în care prin activitatea sa de control, autoritatea responsabilă cu gestionarea fondurilor europene a constatat abaterile comise de reclamantă în derularea procedurii de achiziție publică, pe cale de consecință actul administrativ reprezentat de Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.07.2015 rectificată prin Nota de constatare nr. x/13.06.2015 a fost temeinic și legal emis, fiind validat prin Decizia nr. 2537/18.01.2017 privind soluționarea contestației.

Din perspectiva considerentelor care au condus la pronunțarea soluției de admitere a cererii de chemare în judecată de către prima instanță, apreciază că motivul de recurs ce vizează încălcarea sau aplicarea greșită de către prima instanță a normelor de drept material, respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este întemeiat, astfel încât cenzurarea Hotărârii atacate se impune a fi făcută.

În concordanță cu prevederile pct. (8) și pct. (9) coroborat cu pct. (15) din Decizia Comisiei Europene nr. C(2013)9527, precum și ale pct. 3 din Secțiunea Evaluarea ofertelor, pct. A.9 din Secțiunea Anunțul de participare și Documentația de atribuire din Anexa la H.G. nr. 519/2014, prima instanță ar fi trebuit să clarifice:

- corectitudinea aplicării de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a corecției financiare, prin raportare la prerogativele legale pe care autoritatea contractantă le avea în vederea atribuirii unui contract (de lucrări);

- verificarea îndeplinirii criteriului de calificare referitor la capacitatea profesională, respectiv criteriul referitor la cerințele minime de calificare impuse prin documentația de atribuire, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 34/2006,;

Pe de altă parte, în contextul interpretării și aprecierii eronate de către prima instanță a noțiunii de abatere (neregulă, neregularitate, după caz), aspect menționat punctual și argumentat de către autoritatea publică în actele administrative atacate, apreciem că, pronunțarea Hotărârii (în rejudecare) s-a făcut cu ignorarea totală a jurisprudenței constante a ICCJ în ceea ce privește existența unei abateri (neregulă) și consecințele acesteia (Decizia civilă nr. 132/2016, decizia civilă nr. 751/2016, decizia civilă nr. 4011/2015), ori a CJUE care a statuat că, inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465110, pct. 7 și C-199/03, pct. 31), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanțării (C-271/01, pct. 48 și C-465/10, pct. 35).

În acest sens, a redat cele reținute de către ÎCCJ în decizia civilă nr. 132/2016 (...) neregula, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 este reprezentată de orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele ordonatorilor publici internaționali și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit(...). Prin urmare, prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naționale poate fi real sau potențial, iar producerea unei nereguli și utilizarea necorespunzătoare a fondurilor accesate atrage sancțiunea restituirii parțiale sau totale a cestora.

Prin urmare, față de cele ce preced, reevaluând întregul ansamblu probator administrat în cauză, inclusiv în cele două cicluri procesuale și răspunzând, în același timp, considerentelor reținute în mod greșit de prima instanță, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene vă solicită respectuos admiterea recursului pentru motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., reținerea cauzei și, în rejudecare, respingerea acțiunii care face obiectul prezentului litigiu, ca neîntemeiată și constatarea legalității actelor administrative contestate.

Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, a întâmpinării depuse, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Înalta Curte reamintește că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmărește, așa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară și devolutivă, întrucât dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conțin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Așa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanța de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod și nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În ceea ce privește Ministerul Finanțelor Publice, având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 1/2018, acesta nu mai are calitatea de reprezentant al Ministerului Fondurilor Europene, în prezent, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, astfel că excepția lipsei calității procesual pasive invocate este întemeiată, urmând a fi admisă.

Cu titlu prealabil Înalta Curte constată că, deși în preambulul memoriului de recurs, recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 488 alin. (1), punctele 5, 6, 8 C. proc. civ., criticile sunt încadrate ulterior numai în ipotezele prevăzute de articolul 488, alin. (1), punctele 6 și 8, texte de lege pe care recurentul le invocă în final ca temei legal al demersului său judiciar.

Totuși, Înalta Curte va răspunde motivului de recurs așa cum a fost formulat în cadrul concluziilor orale, respectiv faptul că prima instanță nu ar fi respectat întocmai îndrumările instanței de control judiciar.

Astfel, prin decizia de casare s-a stabilit în sarcina instanței de trimitere, obligația de a analiza argumentele prezentate la punctul III.3 din cererea de chemare în judecată. A apreciat Înalta Curte că este necesară examinarea susținerilor din cererea de chemare în judecată referitoare la cadrul normativ pe care reclamanta și-a întemeiat alegerea respectivelor cerințe.

La pagina 11 din sentința de fond, instanța de trimitere arată că verificarea conformității cu legea a criteriilor de specializare urmează a fi făcute prin prisma O.U.G. nr. 34/2006 și O.U.G. nr. 66/2011, respectiv H.G. nr. 875/2006, precum și H.G. nr. 519/2014. Totodată sunt verificate reglementările legale indicate de reclamantă la capitolul III din acțiune, astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare.

În consecință, prima instanță s-a conformat întocmai celor statuate de instanța de control judiciar, criticile recurentului-pârât fiind neîntemeiate.

Reține Înalta Curte că raportat la starea de fapt stabilită în primul ciclu procesual și avută în vedere de către instanța de recurs, în rejudecare se reține că prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/29.07.2015 emisă de Ministerul Fondurilor Europene – Direcția Generală Programe Competitivitate s-a constatat că reclamanta, în cadrul procedurii de achiziție, ar fi solicitat criterii minime de calificare irelevante, prin impunerea unui număr exagerat de specialiști și persoane calificate pentru diverse specialități, iar fundamentarea relevanței și a necesității acestor cerințe minime nefiind realizate prin nota justificativă a procedurii fiind încălcate principiile transparenței și tratamentului egal de către reclamantă, la atribuirea Contractului de achiziție nr. x/12.03.2013.

Ulterior, prin Nota de constatare rectificativă nr. 49524/13.06.2016 au fost remediate unele erori referitoare la indicarea contractului de furnizare, perioada de desfășurare a verificării și de a comunica și datele de identificare ale structurii de verificare, etc. (a se vedea dosar x/2016).

În mod corect, în rejudecare, instanța de fond a admis acțiunea formulată, dispunând anularea Deciziei nr. DGPC/2537/18.01.2017 și nota de constatare a neregulilor nr. 18301/29.07.2015, rectificată prin nota nr. x/13.06.2016.

Un alt motiv de recurs invocat și susținut de către recurentul-pârât este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1), punctul 6 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere…" când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei.

Exigența motivării hotărârii judecătorești este o garanție a caracterului echitabil al procedurii și împotriva arbitrariului instanței, fiind reglementată de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Transpunând dispozițiile acestei norme în contextul afirmațiilor recurentului-pârât, Înalta Curte apreciază că obligația instanței de fond de a motiva sentința pe care a pronunțat-o privește, în esență, arătarea situației de fapt pe care a reținut-o și a considerentelor de fapt și de drept pentru care a pronunțat soluția criticată în recurs, criterii legale pe care sentința recurată le îndeplinește.

În jurisprudența sa constantă, instanța supremă a stabilit că "motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar. Înalta Curte a mai statuat că motivarea hotărârii constituie o garanție pentru părți în fața eventualului arbitrariu, judecătoresc, precum și singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar, circumscriindu-se astfel noțiunii de proces echitabil în condițiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului".

Se rețin a fi incidente în cauză argumentele statuate în jurisprudența CEDO (paragraful 20 din hotărârea pronunțată în cauza D. contra României): "În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)".

Instanța de fond a expus raționamentul care a condus la soluția pronunțată, argumente bazate pe îndrumările instanței de control și pe analiza proprie a probelor administrate.

Înalta Curte nu poate să dea eficiență criticilor recurentului-pârât privind neanalizarea de către judecătorul fondului a unor aspecte, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt și de drept expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății și să le răspundă prin considerente comune.

Analizând maniera în care instanța de fond și-a îndeplinit obligația de a motiva hotărârea pronunțată, Înalta Curte reține că, în raport de circumstanțele cauzei pendinte, hotărârea primei instanțe cuprinde argumentele pe care judecătorul fondului și-a fundamentat soluția pronunțată, din succesiunea acestora rezultând că prima instanță a apreciat că în raport atât de prevederile legislației naționale, cât și ale dreptului comunitar, impunerea cerințelor minime de calificare de către autoritatea contractantă nu reprezintă încălcări ale principiilor egalității de tratament și ale transparenței, acestea fiind proporționale și justificate prin raportare la obiectul contractului, la complexitatea tehnică a lucrării, la volumul semnificativ de lucrări aferente proiectului și luând în considerare dispozițiile legale care impun o anumită structură de personal specializat în activitățile specifice domeniului distribuției energiei electrice.

Curtea s-a raportat, în concordanță cu dispozițiile deciziei de casare, la legislația indicată în actele administrative atacate și la apărările reclamantei din cap. III din acțiune, pentru a verifica daca sunt sau nu justificate criteriile menționate anterior și dacă acestea au fost stabilite cu încălcarea vreunei dispoziții legale.

Referitor la cadrul legal aplicabil stării de fapt dedus judecății, prima instanță a apreciat că verificarea conformității cu legea a criteriilor de specializare din speță urmează a fi făcută prin prisma O.U.G. nr. 34/2006 și O.U.G. nr. 66/2011, respectiv H.G. nr. 875/2006, care cuprinde normele metodologice de aplicare a Ordonanței, la care se adaugă H.G. nr. 519/2014, acestea constituind dreptul intern în materie. Totodată, urmează a fi verificate reglementările legale indicate de reclamantă la cap. III din acțiune (astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare).

De asemenea, prima instanță a avut în vedere în cuprinsul motivării în ceea ce privește dreptul comunitar relevant în cauză, faptul că reclamanta a susținut aplicabilitatea Directivei nr. 2004/17/CE și nu a Directivei nr. 2004/18/CE, așa cum susține pârâta; pe de altă parte în cuprinsul Notei de constatare rectificative sunt făcute referiri la aplicabilitatea Directivei nr. 2004/17/CE .

Aspectele invocate de către recurent în susținerea acestui motiv de recurs vizează, în esență, nemulțumirea față de soluția adoptată de către instanță și nu modalitatea de motivare a sentinței, aspecte care exced acestui cadru procesual.

Astfel, recurentul se referă la mijloacele de probă administrate, respectiv nota justificativă x/12.09.2012, la modalitatea de dovedire a vătămării de către societate, la dispozițiile contractuale, aspecte care vizează temeinicia și nu nemotivarea hotărârii atacate.

Aspectul potrivit căruia instanța de fond, în rejudecare, ar fi urmat linia considerentelor primei sentințe nu este apt de a atrage prin el însuși reformarea hotărârii.

Este normal ca, pronunțând aceeași soluție, instanța să fi îmbrățișat același raționament ca și predecesoarea sa.

Înalta Curte reține că instanța de fond a urmat însă, îndrumările stabilite prin decizia e casare și a analizat aspectele menționate de instanța de control judiciar.

Ceea ce trebuie observat în cauză este faptul că cerința existenței unei motivări concise, care nu are elemente de contradictorialitate, este îndeplinită, fiind respectate garanțiile unui proces echitabil și ale dreptului la apărare, astfel cum acestea sunt ocrotite prin prisma dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că sunt nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Nici motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. nu sete fondat.

Din perspectiva greșitei aplicări a normelor de drept material, recurentul susține că prima instanță ar fi trebuit să clarifice: corectitudinea aplicării de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene a corecției financiare, prin raportare la prerogativele legale pe care autoritatea contractantă le avea în vederea atribuirii unui contract (de lucrări);

verificarea îndeplinirii criteriului de calificare referitor la capacitatea profesională, respectiv criteriul referitor la cerințele minime de calificare impuse prin documentația de atribuire, prin raportare la prevederile O.U.G. nr. 66/2011, O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, a considerat recurentul că instanța de fond a interpretat și apreciat eronat noțiunea de" neregulă, neregularitate, după caz".

Înalta Curte constată din actele dosarului că la baza verificării documentare a stat suspiciunea de neregulă nr. 13636/11.06.2015, potrivit căreia referitor la Contractul nr. x/12.03.2013, neregula suspectată o reprezintă existența unor criterii minime de calificare irelevante prin impunerea unui număr exagerat de specialiști și persoane calificate pentru diverse specialități, care nu ar fi fost fundamentate în nota justificativă a procedurii (a se vedea și Alerte de neregulă – fila x și urm. dosar x/2016). La cap. 7 al notei - "Motivele de fapt " s-a menționat că, în urma verificărilor efectuate privind suspiciunile de neregulă semnalate, echipa de control a constatat că aspectele semnalate în SN nr. 13636/11.06.2015 se confirmă, deoarece beneficiarul ar fi încălcat principiile transparenței și tratamentului egal.

Verificând cuprinsul notei justificative pentru motivarea cerințelor minime de calificare și selecție nr. PR.FS 22.4/12.09.2012 care a fost depusă la solicitarea Înaltei Curți se constată că în cuprinsul său se menționează drept justificare privind personalul următoarele: "Prin solicitarea unui personal calificat pe fiecare dintre activitățile contractului s-a urmărit asigurarea unui nivel tehnic și profesional al personalului pus la dispoziție, care să asigure buna îndeplinire a acestuia, în conformitate cu Metodologia privind organizarea și normarea muncii în activitatea de inginerie tehnologică și proiectare elaborată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Numai printr-o specializare conformă a fiecărui membru al echipei disponibilizate operatorul economic nu va întâmpina dificultăți în buna derulare a contractului, cu respectarea standardelor impuse în caietul de sarcini."

Sub aspectul oportunității, în preambulul Notei justificative întocmite în conformitate cu art. 8 alin. (2) din HGR nr. 925/19.07.2006 în forma în vigoare la acel moment, se arată că "Dat fiind faptul că obiectivul de investiții ce urmează a fi pus în funcțiune " Modernizarea și integrarea în sistem SCADA stații de transformare S.C. B. SA" presupune o complexitate deosebită, cu implicarea mai multor activități - furnizare echipamente, prestări servicii și execuție lucrări - cu cerințe stricte din partea Beneficiarului referitoare la calitatea, termenul, operativitatea realizării acestora, considerăm oportună solicitarea unor "Criterii minime de calificare" ".

Astfel, instanța de fond a apreciat în mod corect că, deși în Nota de constatare atacată pârâtul a afirmat faptul că fundamentarea necesității și relevantei acestor cerințelor minime de calificare nu a fost realizată în nota justificativă a procedurii, această susținere este infirmată de existența Notei justificative PR.FS. 22.4/12.09.2012, din al cărui conținut instanța a citat mențiunile anterioare. Trecând peste aspectul că în Nota justificativă au fost indicate în mod concret motivele care au stat la baza stabilirii criteriilor de calificare, dacă s-ar fi considerat faptul că există o abatere deoarece "lipsește justificarea sau ea este sumară, având un caracter destul de general, cu puține elemente care să permită aprecierea cu privire la relevanța criteriilor raportat la obiectul contractului ce urmează a fi încheiat" acest lucru ar fi trebuit menționat în mod expres în Nota de constatare, indicându-se inclusiv punctul din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011 care ar circumscrie o asemenea abatere, ceea ce în speță, organul de control nu a făcut.

Recurentul-pârât a mai susținut că cerințele minime de calificare sunt "irelevante" respectiv că numărul de specialiști ar fi "exagerat" respectiv că "depășește necesitatea obiectivă a îndeplinirii obiectivelor generale și specifice."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula reprezintă orice abatere de la legalitate/regularitate/conformitate cu prevederile legale naționale/comunitare ori contractuale, ce rezultă din conduita culpabilă a beneficiarului sau a autorității cu competență în gestionarea fondurilor europene, dacă a prejudiciat sau poate prejudicia bugetul UE/bugetele donatorilor publici internaționali/naționali, pretinsa plată necuvenită.

Pe de altă parte, activitatea de constatare a neregulilor este reglementată prin prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile actului normativ invocat, în vederea stabilirii existenței unei nereguli.

În mod corect a apreciat instanța de fond în sensul că sarcina probei că o anumită conduită reprezintă o abatere în sensul O.U.G. nr. 66/2011 revine organului de control. În speță, pârâta ar fi trebuit să justifice, prin raportare la dispozițiile legale interne și comunitare aplicabile, de ce cerințele minime de calificare analizate sunt irelevante și disproporționate, de natură să atragă încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal de către reclamantă.

Referitor la cadrul legal aplicabil stării de fapt dedus judecății, Curtea apreciază că, verificarea conformității cu legea a criteriilor de specializare din speță urmează a fi făcută prin prisma O.U.G. nr. 34/2006 și O.U.G. nr. 66/2011, respectiv H.G. nr. 875/2006, care cuprinde normele metodologice de aplicare a Ordonanței, la care se adaugă H.G. nr. 519/2014, acestea constituind dreptul intern în materie. Totodată, urmează a fi verificate reglementările legale indicate de reclamantă la cap. III din acțiune (astfel cum s-a stabilit prin decizia de casare).

Cu privire la abaterea ce a atras stabilirea corecțiilor financiare în cauză – încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal, prin solicitarea cumulativă a unui număr de specialiști în cadrul echipei de proiect, număr ce în accepțiunea pârâtei, depășește necesitatea obiectivă a îndeplinirii obiectivelor generale și specifice, fiind restricționată participarea la procedură a potențialilor ofertanți, cum s-a susținut în cuprinsul Notelor - Curtea a reținut că aceste criterii de calificare și selecții au fost impuse ofertanților prin Anunțul de participare. De asemenea, ele au fost prevăzute în Cap. III- Cerințe minime de calificare și detaliate ca formă de prezentare, cu explicații privind formularele corespondente din Fișa de date a achiziției, parte componentă a Documentației de atribuire, regăsindu-se totodată în Cap. 7 din Caietul de sarcini .

Relativ la justificarea cerințelor în discuție, reclamanta a prezentat în cererea de chemare în judecată, la pct. III.3, în mod amplu, prevederile legale speciale obligatorii de respectat în cazul lucrărilor care au făcut obiectul procedurii de achiziție publică. Reclamanta a arătat că se justifică atât numărul specialiștilor solicitați, cât și criteriile minime de specializare, date fiind, în principal, următoarele: complexitatea tehnică a lucrării, volumul semnificativ de lucrări aferente proiectului (pe care le-a detaliat), necesitatea respectării unor normative care se aplică activităților ce urmau să fie realizate, și anume: Prevederile IPSSM-02-DEE/2008- " Instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă pentru distribuția energiei electrice", Prevederile NTE 002/03/00 al ANRE- Normativ de încercări și măsurători pentru sistemele de protecții, comandă-control și automatizări din partea electrică a centralelor și stațiilor aprobat prin Ordinul ANRE nr. 34/17.12.2003, prevederile din "Norme de timp și prețuri unitare pentru activitatea de protecții unitare, automatizări, măsură și curenți slabi, capitolul VI", legislația muncii, în general, referitoare la timpul legal de odihnă și repaus al lucrătorilor, respectiv legislația securității și sănătății în muncă (Legea 319/2006 și H.G. nr. 1425/2006). În cuprinsul cererii introductive, reclamanta a explicat modalitatea de lucru, cu activitate simultană în mai multe celule, din care rezultă structura minimă de personal, inclusiv specialiști, necesară pentru realizarea obiectivelor cuprinse în caietul de sarcini. În acest sens, instanța observă concordanța acestor explicații cu dispozițiile legale enumerate, semnificativ fiind art. 15 alin. (1) pct. 3 din H.G. nr. 1425/2006 potrivit cărora este permisă elaborarea de instrucțiuni proprii pentru completarea și/sau aplicarea reglementărilor de securitate și sănătate în muncă, ținând seama de particularitățile activităților și ale unității, normativele indicate stabilind că activitățile specifice domeniului energiei electrice trebuie executate de un anumit număr de persoane autorizate.

Așadar, din lecturarea acestor motive, coroborat cu explicațiile din nota justificativă analizată, rezultă faptul că, prin raportare la obiectul contractului, la complexitatea tehnică a lucrării, la volumul semnificativ de lucrări aferente proiectului și luând în considerare dispozițiile legale care impun o anumită structură de personal specializat în activitățile specifice domeniului distribuției energiei electrice, este justificată stabilirea criteriilor de participare menționate, ele fiind "în legătură cu obiectul contractului".

Pe de altă parte, în mod corect a arătat prima instanță că nu se confirmă nici susținerea pârâtei în sensul că prin solicitarea cumulativă a unui număr mare de specialiști în cadrul echipei de proiect, beneficiarul a restricționat participarea la procedură a potențialilor ofertanți. Astfel, Curtea observă că cerințele cu privire la numărul de specialiști era impus de reglementările specifice din materia securității și sănătății muncii din domeniul energiei și gazelor naturale menționate anterior. În plus, conform prevederilor din materia achizițiilor publice, capacitatea tehnică și profesională a unui candidat poate fi demonstrată și prin susținerea lui de către un terț (conform art. 190 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 aplicabilă care prevedea "(1) Capacitatea tehnică și profesională a ofertantului/candidatului poate fi susținută, pentru îndeplinirea unui contract, și de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă") sau prin asociere (conform art. 44 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 aplicabilă care prevedea "(1) Mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatură sau ofertă comună...").

Această posibilitate de asociere a fost prevăzută și în cazul din speță, la licitație participând mai multe asocieri de candidați, fiind depășit pragul de minim 3 candidați prevăzut de art. 116 alin. (4) din O.U.G. nr. 34/2006 în vigoare la acel moment care stabilea numărul minim de candidați suficient pentru a asigura o concurență reală.

Instanța de fond, în mod judicios a observat, de asemenea, că rămâne în continuare aplicabilă analiza instanței din primul ciclu de judecată cu privire la relevanța Directivei 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31.03.2004.

Potrivit art. 54 din Directivă, relativ la criteriile de selecție calitativă, entitățile contractante care stabilesc criterii de selecție în cadrul unei proceduri negociate, fac acest lucru în conformitate cu criterii și norme obiective pe care le-au stabilit și care sunt disponibile operatorilor economici interesați (alin. (1); și, mai mult, respectivele criterii pot avea la bază nece