ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 759/2023

Ședința publică din data de 14 februarie 2023

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la data de 24 februarie 2022 pe rolul Curții de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal și înregistrată sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat în contradictoriul cu pârâtul Ministerul Educației suspendarea executării actului administrativ, respectiv a alin. (2) și (3) ale art. 1 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993 din 16.06.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 605/17 06.2021 până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, speță, sunt îndeplinite condițiile prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 43 din 17 mai 2022, Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondate, atât excepția inadmisibilității formulării cererii, invocată de pârât, cât și acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Ministrul Educației.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, a declarat recurs reclamantul A., și invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării alin. (2) și (3) ale art. 1 din Ordinul Ministrului Educației nr. 3993 din 16.06.2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 605/17.06.2021 până la pronunțarea Curții de Apei Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2022.

În motivarea recursului, reclamantul a susținut că hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 15 alin. (2) din Constituția României și art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000.

Susține recurentul că, deși eliminarea dreptului salarial reprezentat de indemnizația pentru titlul științific de doctor vizează perioada ulterioară intrării în vigoare a ordinului, această eliminare se aplică și unor persoane în privința cărora Legea nr. 153/2017 nu dispune.

Având în vedere că potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, precum și conținutul art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, rezultă că doar personalul didactic care solicită si obține gradul didactic I prin echivalare după data de 01.07.2017 optează pentru primirea drepturilor pentru gradul didactic I si nu mai primește indemnizației pentru titlul științific de doctor. În mod evident, cadrele didactice care au obținut gradul I pe baza titlul de doctor anterior datei de 01.07.2017 nu au posibilitatea de a renunța la gradul didactic I astfel obținut (nefiind reglementat cadrul legal pentru a fi exercitat un asemenea drept) și de a opta pentru primirea indemnizației pentru titlul științific de doctor.

Având în vedere "completarea" adusă de ministru prin ordinul contestat, recurentul - reclamant poate doar opta între cele două drepturi salariale, în timp ce personalul didactic de predare, care deține gradul didactic II și titlu științific de doctor în domeniul în care lucrează, în baza art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 are posibilitatea de a opta pentru obținerea gradul didactic I prin procedura prev. de Secțiunea 2 din Ordinul nr. 5561/2011 pentru a beneficia atât de drepturile aferente gradului I. cât si de indemnizația pentru titlul științific de doctor.

Susține astfel că, contrar reținerilor primei instanțe, prin ordinul contestat se încalcă art. 14 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 153/2017, art. 77 și art. 78 din Legea nr. 24/2000, art. 1 alin. (3) și (5), art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României, precum și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării, precum și dispozițiile art. 1 par. 1 din Protocolul nr. 12 la convenție, privind interzicerea generală a discriminării.

Din considerentele sentintei reiese că nu a fost avută în vedere situația particulară a recurentului — reclamant consemnându-se ca și temei de drept art. 6 din C. civ. (pag. 6 penultimul alineat), ce nu a fost invocat în cererea introductivă, și făcându-se trimitere "modul de interpretare avansat de către reclamantă" (pag. 7 alin. (7).

Or, consideră că aceste împrejurări au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumtiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, în speță fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveste conditia privind necesitatea prevenirii unei pagube iminente, instanta de fond arată la pag. 8 alin. (3) din sentintă că "prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului ar fi usor de reparat", respectiv "condiția pagubei iminente presupune ca prin punerea în executare a actului administrativ să se producă efecte dăunătoare mai importante decât simpla punere în executare a actului administrativ".

În conditiile în care, urmare a Ordinului nr. 3993/2021, ce excede cadrului stabilit de legea în executarea căreia a fost emis și are putere retroactivă, recurentul - reclamant nu a mai beneficiat de indemnizația prev. de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, deși își desfășoară activitatea în domeniul în care deține titlul stiintific de doctor, apreciază că argumentele instantei de fond sunt nelegale.

Prin diminuarea nelegală a salariului recurentului — reclamant i se produce un prejudiciu material lunar însemnat și îi sunt diminuate drepturile la asigurări sociale aferente. Privarea de suma de 8.550 RON (9 luni x 950 RON) îi cauzează, totodată, un prejudiciul nepatrimonial imposibil de reparat

Față aceste aspecte, cererea de suspendare a executării actului administrativ este întemeiată, fiind necesară această măsură de protectie provizorie până la soluționarea pe fond a cauzei.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantul A. au formulat întâmpinări intimații Ministerul Educației și Ministrul Educației, apărările fiind aceleași, solicitându-se respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului din data de 07.10.2022 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 14.02.2023, în ședință publică, cu citarea părților, când, luând act de solicitarea ambelor părți de judecare a cauzei în lipsă, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. Înalta Curte a declarat dezbaterile închise și a reținut dosarul spre soluționare asupra cererii de recurs ce face obiectul pricinii deduse judecății.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, de apărările intimaților – pârâți și de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăți, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, urmând a fi respins, ca atare, având în vedere considerentele expuse în continuare:

Constată instanța de control judiciar că, în esență, motivele de recurs invocate privesc modalitatea de interpretare a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea suspendării executării unui act administrativ și de aplicare concretă a acestora în cauza de față, însă criticile formulate nu sunt apte să conducă la reformarea soluției primei instanțe, deoarece recurentul-reclamant nu a invocat nicio împrejurare de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului constestat.

Astfel, existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, recurentul-reclamant a invocat în susținerea îndeplinirii condiției cazului bine justificat aspectele referitoare la contrarietatea art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021cu prevederile art. 14 alin. (1) și (3) din Legea nr. 153/2017, art. 15 alin. (2) din Constituția României, art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000 și cu principiul constituțional al neretroactivității legii.

Examinând aparența de legalitate a actului administrativ atacat, în acord cu instanța de fond și Înalta Curte constată că nu există indicii temeinice de natură să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ ce face obiectul judecății, nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele: "(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiași ordin, s-a dispus că: "(3) Prevederile alin. (1) și (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia: "(3) Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Astfel, și Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forță juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul și în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, Înalta Curte reține că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparență, nu rezultă că există diferență între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparență, nu se poate reține nici încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziții de natură a afecta drepturile salariale ale intimatului-reclamant care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naștere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a și fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

Astfel cum în mod corect și instanța de fond a reținut, Înalta Curte constată la rându-i că argumentele recurentului – reclamant referitoare la temporalitate, la modul de interpretare a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și (3) din Legea nr. 153/2017, art. 77 și 78 din Legea nr. 24/2000, respectiv procedura de dobândire a gradului profesional, respectiv a titlului de doctor, sunt elemente ce pot fi analizate în cadrul unei acțiuni în anularea actului administrativ, excedând procedurii sumare a suspendării reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în caz contrar ajungându-se la prejudecarea fondului, ceea ce ar fi de nepermis.

Înalta Curte apreciază că analizarea lor pe calea prezentei cereri de suspendare ar presupune o verificare minuțioasă a tuturor acestor aspecte, prin examinarea modului de redactare a textelor legale pretins aflate în conflict, dar și a modalității de punere în aplicare de Ministerul Educației a prevederilor ordinului contestat, împrejurare ce ar echivala practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, fapt ce este incompatibil cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, motivele invocate de intimatul-reclamant nu pot fi reținute ca împrejurări legate de starea de drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului.

În acest context, Înalta Curte reține, în acord cu judecătorul fondului, că nu este îndeplinită în cauză condiția existenței cazului bine justificat prin raportare la considerentele anterior expuse.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate și criticile recurentului privitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, reținând că, în raport de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru admiterea cererii de suspendare trebuie întrunite cumulativ atât condiția pagubei iminente, cât și condiția cazului bine justificat.

În prezentul recurs nu se impune analizarea elementelor ce conturează îndeplinirea cerinței pagubei iminente, date fiind considerentele deciziei de față, prin care s-au menținut constatările instanței de fond referitoare la neîndeplinirea condiției cazului bine justificat. Nefiind îndeplinită una dintre condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, examinarea celei de-a doua cerințe nu-și găsește utilitatea, neavând aptitudinea de a modifica soluția instanței de control judiciar.

Se constată, așadar, că prima instanță a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ și a reținut fondat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor art. 1 alinetele 2 și 3 ale Ordinului Ministrului Educației nr. 3993 din 16.06.2021.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, iar soluția de respingere a cererii de suspendare este întemeiată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de A., ca nefondat, cu consecința menținerii, ca legale, a hotărârii pronunțate de prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 43 din data de 17 mai 2022 pronunțate de Curtea de Apel Suceava – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 februarie 2023.