ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6112/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 03.08.2021, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale: - în principal, la obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului PEMBROLIZUMAB (denumire comercială KEYTRUDA) pentru indicația terapeutică adenocarcinom gastric; - În subsidiar, la obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, publicat în transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 1969 din 17 decembrie 2021 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâți, ca neîntemeiate, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, ca inadmisibilă.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a admis, în mod eronat, excepția inadmisibilității acțiunii, deși anterior promovării cererii de chemare în judecată, reclamantul s-a adresat pârâților cu o solicitare conținând cele două petite ale acțiunii deduse judecății. Anexat cererii de recurs, recurentul a depus copii ale cererii adresate pârâților și ale dovezilor de comunicare prin poșță, cu confirmare de primire.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., căruia îi pot fi subsumate criticile formulate de recurentul A., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente: Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al deciziei, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul din prezenta cauză a fost generată de refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, reținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada faptului că anterior formulării acțiunii s-a adresat autorităților publice pârâte cu o cerere administrativă privind drepturile și interesele pretinse în cauza de față, iar aceste autorități au refuzat în mod nejustificat să soluționeze cererea sau nu i-au răspuns în termenul legal. Este adevărat că recurentul-reclamant nu a depus în fața instanței de fond dovada faptului că, anterior sesizării instanței, s-a adresat autorităților pârâte cu solicitările ce fac obiectul prezentului dosar, pentru a putea fi verificată existența unui refuz de soluționare din partea autorităților pârâte, deși reclamantului îi incumba această obligație conform art. 12 din Legea nr. 554/2004. Cu toate acestea, potrivit înscrisurilor anexate cererii de recurs în condițiile art. 492 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-reclamant s-a adresat autorităților pârâte cu o cerere administrativă în sensul anterior menționat, astfel încât sancțiunea constatării inadmisibilității cererii de chemare în judecată apare ca fiind nelegală, dar și disproporționată prin raportare la poziția procesuală a pârâtelor rezultată din documentele depuse la dosar. Pentru considerentele expuse, reținând incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul A., va casa în parte sentința recurată și va trimite cauza pentru judecarea fondului acțiunii la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării cauzei se va proceda la un examen efectiv al criticilor reclamantului din cuprinsul cererii de chemare în judecată și în susținerea cărora a administrat înscrisurile depuse în recurs, prin raportare la apărările formulate de pârâți și la alte eventuale mijloace de probă necesare a fi administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond esențiale, necesare lămuririi situației de fapt. Totodată, soluția de casare va afecta hotărârea atacată doar parțial, câtă vreme prin recurs nu s-au formulat critici referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului și a excepțiilor lipsei calității procesuale pasive, astfel că aspectele tranșate de prima instanță au căpătat caracter definitiv și nu mai pot fi repuse în discuție.