ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6006/2023

Obiectul cauzei 1.1. Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2022 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâtului la acordarea unor zile libere plătite sau acordarea unor învoiri plătite în timpul programului de lucru pentru ca reclamantul să poată participa, în nume personal, la procesele pe care le are cu instituția, pentru fiecare termen la care va fi citat, precizând că se prezintă singur în instanță. 1.

Prin sentința civilă nr. 2768 din 18 mai 2022, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea ca inadmisibilă. În dispozitivul hotărârii s-a menționat calea de atac ca fiind recursul, în termen de 5 zile de la pronunțare. 1.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat apel, înregistrat la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu număr de dosar x/2022 Prin completarea cererii de apel, înregistrată la data de 2 iunie 2022, apelantul-reclamanta a arătat că înțelege să conteste și încheierea de ședință din 18 mai 2022 1.

Prin decizia civilă nr. 26 din 2 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția inadmisibilității apelului și s-a respins apelul, ca inadmisibil. 1.

Împotriva deciziei civile nr. 26 din 2 august 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, apelantul A. a formulat contestație în anulare. În cuprinsul cererii, a arătat că ridică excepția de neconstituționalitate față de Decizia nr. 17/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la "interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac a apelului în material contenciosului administrativ"; a menționat că, în principal, critică această decizie întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat, instanța legiferând și schimbând legile în vigoare, lucru nepermis într-un stat de drept. 2. Hotărârea atacată cu recurs Prin decizia civilă nr. 9 din 24 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității contestației în anulare și a anulat contestația în anulare formulată de contestatorul-reclamant A. în contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul Național de Statistică. Totodată, instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă. 3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile menționate în punctul I.2 de mai sus, a formulat recurs contestatorul A. prin care a criticat soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, solicitând, prin invocarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a oricăror texte de lege incidente, casarea hotărârii recurate și sesizarea Curții constituționale cu neconstituționalitatea prevederilor art. 1000 alin. (1) din C. proc. civ. ("ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare"), în interpretare, calificată de recurent drept modificare, făcută de Deciziei ICCJ nr. 17/2017 care a stabilit că împotriva hotărârilor pronunțate în această materie (a contenciosului administrativ) poate fi exercitată numai calea de atac a recursului. În susținerea recursului, recurentul a arătat că prevederile art. 1000 alin. (1) C. proc. civ. au fost modificate prin Decizia ICCJ nr. 17/2017, întrucât textul de lege incident în materia ordonanței președințiale, astfel cum a fost publicat de parlament și disponibil în C. proc. civ., arată că: "ordonanța este supusă numai apelului în termen de 5 zile de la pronunțare". A învederat recurentul că ICCJ, printr-un recurs în interesul legii a stabilit că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ, împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.", iar, în opinia recurentului, completul învestit să judece recursul în interesul legii, prin Decizie nr. 17/2017 din 18.09.2017, a încălcat principiul fundamental al unui stat de drept, cel al separației puterilor în stat, modificând o lege organică. Recurentul a argumentat și în sensul că, în raport de prevederile art. 517 alin. (4) C. proc. civ., adresabilitatea interpretărilor date prin mecanismul reglementat de aceste prevederi normative vizează doar instanțele de judecată or, în realitate, prin Decizie nr. 17/2017 a operat o modificare a unei prevederi legale de care justițiabilii sunt obligați să țină cont, și despre care nici nu sunt informați în cuprinsul textului de lege disponibil pe portalul legislativ. A mai arătat recurentul că modificările afectează felul actului de procedură, termenul de exercitare a căii de atac și eventualul timbraj. În opinia recurentului, această modificare nu poate fi realizată decât prin lege organică, nu prin dezlegare sau interpretare, iar legiferarea, în statul român, este descrisă prin art. 73 - 79 din Constituție, puterea judecătorească neavând dreptul să modifice legile votate în parlament, în maniera în care se face această modificare prin decizia contestată. Totodată, recurentul a arătat că Parlamentul României este singura instituție care poate emite legi, iar modificarea impusă prin Decizia nr. 17/2017 este una majoră, ce schimbă complet un întreg mecanism juridic al căii de atac, din cel al apelului, cu foarte puține constrângeri, în cel al recursului, cu o mulțime de limitări, mai multe reguli și implicații asupra căii de atac în cazul ordonanței președințiale. De asemenea, recurentul a apreciat că Decizia nr. 17/2017 intră în conflict și cu aspectele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016. Recurentul a mai învederat că interpretarea dată de ÎCCJ creează un conflict juridic de natură constituțională, prin Decizia ICCJ nr. 17/2017 impunându-se, printr-o cale nelegală, că, în materia contenciosului administrativ, calea de atac în cazul ordonanței președințiale ar fi recursul, și nu apelul, iar neconstituționalitatea acestei modificări determină și caracterul de nelegalitate al dezlegării date sentinței civile care aplică această decizie. Nu în ultimul rând, recurentul a arătat că speța pe care a formulat-o în fața instanței nu era o speță de contencios administrativ, ci un drept civil și un drept izvorât din dreptul muncii, situație care a fost adusă la cunoștința instanței, dar nu a fost cercetată. 4. Apărările formulate în recurs Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimatul-pârât Institutul Național de Statistică a invocat, în principal, excepția nulității recursului pentru lipsa semnăturii olografe, excepția tardivității căii de atac și excepția nulității pentru nemotivare, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. 5. Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 28 august 2023 s-a fixat termen de judecată la data de 13 decembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului pentru nemotivare, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente: Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ. De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.). Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei. Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate. Se mai reține și faptul că, potrivit prevederilor art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ., în cazul în care termenul pentru exercitarea recursului curge de la un alt moment decât comunicarea hotărârii, motivarea recursului se va face într-un termen de aceeași durată, care curge, însă, de la data comunicării hotărârii. Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - contestator A. a învederat, în memoriul de recurs, exclusiv critici ce au vizat neconstituționalitatea textelor de lege în raport de care a invocat, în față Curții de Apel București, excepția de neconstituționalitate, fără, însă, ca recurentul să prezinte argumente care să vizeze modul în care instanța a analizat și aplicat prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992. Pe de altă parte, se reține că, prin decizia civilă nr. 9 din 24 martie 2023, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu a analizat constituționalitatea textelor vizate de excepție, ci, conform art. 29 din Legea nr. 47/1992, doar întrunirea condițiilor aferente sesizării Curții Constituționale. Astfel cum s-a reținut și în Decizia Curții Constituționale nr. 399/2023, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 869 din 27 septembrie 2023, par. 18, "dispozițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți. Curtea a mai statuat că instanța de judecată realizează un control al condițiilor de admisibilitate a excepției, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, iar recursul împotriva actului de sesizare se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanța de recurs este circumscris verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța ierarhic inferioară, exclusiv prin prisma acestor condiții." Memoriu de recurs depus de recurentul – contestator, ce a privit soluția din cuprinsul deciziei civile nr. 9 din 24 martie 2023 dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, nu cuprinde, însă, critici care să vizeze argumentele și raționamentele primei instanțe prin care aceasta a analizat dacă, în cauză, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Astfel, recurentul nu a evocat argumente împotriva aspectelor concret reținute de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în justificarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale. De asemenea, instanța de control judiciar reține că, deși decizia nr. 9 din 24 martie 2023 a fost comunicată contestatorului la data de 19.07.2023 (conform procesului-verbal de la dosar), acesta nu a depus, în termen de 48 de ore de la comunicare (conform art. 487 alin. (1) teză finală, coroborat cu art. 470 alin. (5) C. proc. civ.), un memoriu de recurs prin care să formuleze critici care să vizeze aspectele dezlegate efectiv de Curtea de Apel București din perspectiva excepției de neconstituționalitate. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată. Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., coroborat cu art. 487 C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de recurentul - contestator A. împotriva deciziei civile nr. 9 din 24 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 487 C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția invocată de intimatul – pârât Institutul National de Statistică și va anula recursul, ca nemotivat. Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimatul – pârât Institutul National de Statistică, aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, față de neîndeplinirea condiției impuse de art. 452 C. proc. civ., mai precis nedepunerea, până la data închiderii dezbaterilor, a dovezii existenței și întinderii unor astfel de cheltuieli.