Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
13 decembrie 2023

Decizia nr. 5990/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 16/2023 a Curții de Apel Oradea

Ședința publică din data de 13 decembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Admite excepția netimbrării recursului. Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 16 din 23 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 13 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.