HAMOUDA-LADHARI c. FRANCE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 21296/05 prezentată de Hassen, Eliane și Sonia HAMOUDA-LADHARI împotriva Franței Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 3 iulie 2007 într-o cameră compusă din F. Tulkens, președinte, dnii A.B. Baka, J.-P. Costa, R. Türmen, dl Ugrekhelidze, V. Zagrebelsky, D. Popović, judecători, și Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererea formulată mai sus la 6 iunie 2005, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și d Eliane Razboiul s-a casatorit cu Hamouda-Ladari si cu domnisoara Sonia Hamouda-Ladari sunt cetateni francezi, nascuti in 1958, 1946 si 1980 si rezidenti in Vallauris. Ele sunt reprezentate in fata Curtii de domnul Beatrice Eyrignoux, avocata din Nisa. Guvernul pârât este reprezentat de dl Edwige Belliard, director al afacerilor juridice la Ministerul Afacerilor Externe. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: reclamanții sunt părinții și sora lui Ralph Hamouda-Ladari, născut la 25 februarie 1984. La 7 mai 2001, suspectat de furt în ședință și în bandă organizată, acesta din urmă, la vârsta de 17 ani, a fost reținut provizoriu la casa din stație a lui Grasse. Pe fișa de intrare în casa din rest, el a fost descris ca un individ calm, făcând o bună impresie generală, neavând nici un istoric disciplinar și nu fiind aparent deprimat Tânărul care a manifestat unele tulburări de comportament, inclusiv o tentativă de sinucidere, a primit instrucțiuni de la personalul închisorii pentru a - l supraveghea și pentru a - i lăsa numai strictul necesar în celula sa. I s - au furnizat două saltele, iar al doilea a fost folosit ca acoperire și a păstrat un pachet de țigări. În seara zilei de 28 iulie 2001, în timp ce era singur în celulă, tânărul a declanșat un incendiu. Deși salvat de personalul închisorii, el a decedat, din cauză că nu putea fi resuscitat. Două autopsii au concluzionat, în afară de orice leziune traumatică, că a murit din cauza intoxicației cu monoxid de carbon, care a avut loc în timpul respirației într - un focar de incendiu. La 12 aprilie 2002, reclamanții au depus o plângere împotriva lui X cu constituție de parte civilă pentru neajutarea unei persoane aflate în pericol și omor prin imprudență și au considerat că fiul și fratele lor nu a beneficiat de un tratament adecvat pentru personalitatea și minoritatea sa și că ajutorul nu a fost purtat cu suficientă celeritate pentru a salva viața tânărului. La 3 februarie 2004, judecătorul din partea Grassei a emis o ordonanță de nejudiciare a motivului că nu a implicat suficiente informații cu privire la acuzațiile împotriva oricui de a fi comis infracțiunile de neajutorare a unei persoane aflate în pericol și de omucidere involuntară. La 6 iulie 2004, camera de lămurire a instanței de apel din Aix en-Provence a închis ordonanța de nejudecare. Printr-o hotărâre din 6 octombrie 2004, notificată reclamanților la data de 7 decembrie următoare, camera penală a Curții de Casație a declarat recursurile, anexate ca urmare a connexității lor, neadmise, din lipsă de mijloace de natură să permită admiterea lor în sensul articolului 131-6 din Codul de organizare judiciară. Potrivit celor mai recente elemente furnizate Curții, reclamanții au introdus o acțiune în despăgubire pentru nevinovăție în moartea lui Ralph Hamouda-Ladhari, care este pendinte în fața instanței administrative. Invocând articolele 2 și 3 din convenție, reclamanții s-au plâns că circumstanțele în care fiul și fratele lor murise în detenție încălcaseră obligația pozitivă de a lua măsuri adecvate pentru a-și proteja viața și sănătatea. (2) Pe același temei, reclamanții se plângeau de deficiențele anchetei și ale informațiilor confidențiale în acest caz, considerând că nu s-a făcut toată lumina cu privire la circumstanțele morții lui Ralph Hamouda-Ladari. Curtea arată că, la 10 ianuarie 2006, camera a decis să comunice cererea guvernului pârât, să o trateze cu prioritate și să pună în aplicare art. 29 alineatul (3) din convenție, astfel încât să fie examinate împreună admisibilitatea și fondul cauzei. Guvernul și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitate și la bunul întemeiat al cererii la 9 mai 2006. Curtea arată că, prin scrisoarea din 18 mai 2006, avocatul reclamanților a fost invitat ulterior să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului, precum și la cererile reclamanților cu titlu de satisfacție echitabilă. Cu toate acestea, Curtea constată că avocata din Ön Õ nu a transmis o notificare, deși a solicitat și a obținut de două ori o prelungire a termenului acordat pentru acest depozit. De asemenea, Comisia nu a răspuns la cele două scrisori de rechemare adresate prin recomandări cu aviz de primire la 19 ianuarie și 22 februarie 2007 și avertizând Curtea cu privire la posibila radiere a cererii de rol în lipsa unui răspuns. Anunțurile de primire a acestor scrisori au ajuns la Curte semnate în mod corespunzător de avocată la 31 ianuarie și 28 Februarie 2007. Aviz de primire a copiei celei de-a doua scrisori de rechemare, trimisă și la adresa personală a reclamanților, a revenit semnat la 1 martie 2007, fără a primi nici un răspuns din partea Curții. Curtea concluzionează că nu mai doresc să își mențină pledoaria, în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că nu există circumstanțe speciale care să se refere la respectarea drepturilor garantate prin convenție n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Prin urmare, este necesar să se pună capăt aplicării articolului 29 alineatul (3) din Convenție și să se șteargă cererea de rol. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Dolle Tulkens Presidente

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

21296/05

présentée par Hassen, Eliane et Sonia HAMOUDA-LADHARI

contre la France

La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 3 juillet 2007 en une chambre composée de

:

M

me

F. Tulkens,

présidente,

MM.

A.B. Baka,

J.-P. Costa,

R. Türmen,

M. Ugrekhelidze,

V. Zagrebelsky,

D. Popović,

juges,

et de

M

me

S.

Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 6 juin 2005,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M. Hassen Hamouda-Ladhari, M

me

Eliane Laguerre épouse Hamouda-Ladhari et M

lle

Sonia Hamouda-Ladhari sont des ressortissants français, nés respectivement en 1958, 1946 et 1980 et résidant à Vallauris. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

Béatrice Eyrignoux, avocate à Nice. Le gouvernement défendeur est représenté par M

me

Edwige

Belliard, Directrice des affaires juridiques au ministère des Affaires étrangères.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Les requérants sont les parents et la sœur de Ralph Hamouda-Ladhari, né le 25 février 1984.

Le 7 mai 2001, soupçonné de vol en réunion et en bande organisée, ce dernier, alors âgé de 17 ans, fut mis en détention provisoire à la maison d’arrêt de Grasse. Sur la fiche d’entrée à la maison d’arrêt, il était décrit comme un individu calme, faisant une bonne impression générale, n’ayant aucun antécédent disciplinaire et n’étant pas «

dépressif apparent

».

Le jeune homme ayant manifesté quelques troubles comportementaux, y compris une tentative de suicide, des consignes furent données au personnel pénitentiaire pour le surveiller et ne lui laisser que le strict nécessaire dans sa cellule. Deux

matelas lui furent fournis, le second devant servir de couverture. Il conserva également un paquet de cigarettes.

Le soir du 28 juillet 2001, alors qu’il se trouvait seul en cellule, le jeune homme déclencha un incendie. Bien que secouru par le personnel pénitentiaire, il décéda, faute d’avoir pu être réanimé.

Deux autopsies conclurent, excluant toute lésion traumatique, au décès par intoxication au monoxyde de carbone, survenu lors de la respiration dans un foyer d’incendie.

Le 12 avril 2002, les requérants déposèrent plainte contre X avec constitution de partie civile pour non-assistance à personne en danger et homicide involontaire. Ils estimaient que leur fils et frère n’avait pas bénéficié d’un traitement adéquat à sa personnalité et à sa minorité et que les secours n’avaient pas été portés avec suffisamment de célérité pour sauver la vie du jeune homme.

Le 3 février 2004, le juge d’instruction de Grasse rendit une ordonnance de non-lieu au motif qu’il ne résultait pas de l’information de charges suffisantes à l’encontre de quiconque d’avoir commis les infractions de non

‑

assistance à personne en danger et d’homicide involontaire.

Le 6 juillet 2004, la chambre de l’instruction de la cour d’appel d’Aix

‑

en-Provence confirma l’ordonnance de non-lieu.

Les requérants formèrent un pourvoi en cassation.

Par un arrêt du 6 octobre 2004, notifié aux requérants le 7 décembre suivant, la chambre criminelle de la Cour de cassation déclara les pourvois, joints en raison de leur connexité, non-admis, faute de moyens de nature à permettre leur admission au sens de l’article

L.

131-6 du code de l’organisation judiciaire.

Selon les derniers éléments fournis à la Cour, les requérants ont introduit une action en indemnisation pour faute de l’Etat dans le décès de Ralph

Hamouda-Ladhari, qui est pendante devant le tribunal administratif.

GRIEFS

1.

Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, les requérants se plaignaient du fait que les circonstances dans lesquelles leur fils et frère était décédé en détention avait enfreint l’obligation positive où se trouvait l’Etat de prendre des mesures adéquates pour protéger sa vie et sa santé.

toute la lumière n’a pas été faite sur les circonstances du décès

» de Ralph

Hamouda-Ladhari.

EN DROIT

La Cour relève que, le 10 janvier 2006, la chambre a décidé de communiquer la requête au gouvernement défendeur, de la traiter par priorité et de faire application de l’article 29 § 3 de la Convention afin que soient examinés conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire. Le Gouvernement a transmis ses observations sur la recevabilité et le bien

‑

fondé de la requête le 9 mai 2006.

La Cour relève que, par lettre du 18 mai 2006, l’avocate des requérants a ensuite été invitée à présenter ses observations en réponse à celles du Gouvernement ainsi que les demandes des requérants au titre de la satisfaction équitable.

Cependant, la Cour constate que l’avocate des requérants n’a pas transmis d’observations, bien qu’elle ait demandé et obtenu par deux fois une prolongation du délai imparti pour ce dépôt. Elle n’a pas non plus répondu aux deux lettres de rappel lui ayant été adressées en recommandés avec avis de réception les 19 janvier et 22 février 2007 et l’avertissant de la possible radiation de la requête du rôle en l’absence de réponse. Les avis de réception de ces lettres sont parvenus à la Cour dûment signés par l’avocate les 31 janvier et 28

février 2007. L’avis de réception de la copie de la seconde lettre de rappel, également envoyée en recommandé à l’adresse personnelle des requérants, est revenu signé le 1

er

mars 2007 sans que la Cour ne reçoive non plus de réponse de leur part.

La Cour en conclut que les requérants n’entendent plus maintenir leur requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention.

Partant, il convient de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de rayer la requête du rôle.

S.

Dollé

F.

Tulkens

Greffière

Présidente