ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 579/2024

Ședința publică din data de 01 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22 februarie 2022 pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2022, reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a solicitat anularea Deciziei nr. 9912 a Ședinței din 25 noiembrie 2021 a Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase în România, pronunțată în cadrul Dosarului de retrocedare x/10.01.2022, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii prin care aceasta să dispună retrocedarea în natură în favoarea reclamantei a imobilului reprezentat de Seminarul Sfântul Apostol Andrei, situat în Mun. Galați, str. x, Jud. Galați, compus din teren în suprafață de 6 ha și construcții în suprafață de 1.254,74 mp, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de soluționarea prezentei cauze.

Prin sentința civilă nr. 92 din 14 iunie 2022, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galați, în contradictoriu cu instituția pârâtă Comisia Specială de Retrogedare a unor Imobile care au aparținut Cultelor Religioase în România, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 92 din 14 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galați, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și, în consecință, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că motivarea sentinței recurate este una incompletă, în sensul ca nu s-a răspuns în mod corespunzător fiecărui argument esențial invocat în cadrul contestației ce stă la baza prezentului dosar. Practic, instanța de fond și-a argumentat hotărârea prin preluarea pe scurt a argumentației intimatei-pârâte, fără, a întocmi un raționament juridic propriu prin care să răspundă principalelor argumente prezentate de aceasta.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a învederat, în esență, că hotărârea recurată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că seminariile teologice ortodoxe fac parte din structura de ansamblu a Bisericii Ortodoxe Române, cult român recunoscut de statul român în baza Legii nr. 489/2006, asigurând pregătirea profesională a personalului bisericesc din cadrul acestui cult.

În acest sens, recurenta-reclamantă a reluat argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată potrivit cărora, pe de o parte, unitățile de cult includ și unitățile de învățământ din subordinea acestora, relația acestora din urmă cu unitățile de cult fiind de la parte-întreg, iar pe de altă parte, s-a probat o legătură juridică semnificativă între aceasta și Seminarul Teologic Ortodox Galați, care să ateste această relație parte-întreg, prezentând totodată pe larg cadrul legislativ care în opinia sa demonstrează evoluția simbiozei dintre Seminarul Teologic Ortodox din Galați și aceasta, respectiv necesitatea aplicării la acest caz a art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Un al doilea motiv de nelegalitate a sentinței atacate este reprezentat în opinia recurentei-reclamante de greșita aplicare de către instanța de fond a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în ceea ce privește puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1394/04.10.2005 a Tribunalului Galați.

Intimata – pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței recurate, ca fiind legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările susținute în fața instanței de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galați este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința recurată respectă dispozițiile art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță.

Astfel, așa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza A. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil, inclusiv prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante cu privire la reținerea de către instanța de fond doar a apărărilor formulate de pârâtă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a dezvoltat propriile argumente logico-juridice raportate la dispozițiile legale aplicabile problemei de drept ce trebuia dezlegată, considerentele instanței de fond fiind coerente și logice, apte de a susține dispozitivul, iar împrejurarea că instanța nu a valorizat argumentele reclamantei este consecința logică a soluției pronunțate, fiind de subliniat în acest context că, întotdeauna, considerentele instanței vor fi în opoziție cu argumentele unei părți, atunci când, urmare hotărârii pronunțate, partea va fi căzută în pretenții.

Faptul că recurenta-reclamantă este nemulțumită de raționamentul instanței de fond sau de concluzia la care aceasta a ajuns nu se poate circumscrie în niciun caz motivului de recurs invocat, cu atât mai mult cu cât, în concordanță cu prevederile art. 22 alin. (1) C. proc. civ., în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, judecătorul va soluționa litigiul aplicând dispozițiile legale incidente în cauză, respectând astfel principiul legalității.

Așadar, instanța de recurs reține, pe de o parte, că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante referitoare la modul în care a interpretat prima instanță dispozițiile legale în cauză nu constituie o veritabilă critică de nelegalitate care să se subsumeze motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., iar pe de altă parte, faptul că judecătorul interpretează elementele bazei factuale într-o altă manieră decât cea agreată de parte, relevanța acestora nu echivalează cu o nemotivare în sensul prevăzut de art. 425 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, instanța de recurs constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a formulat critici care privesc, în concret, modul de aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, pe care le va analiza din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecință, motivul de recurs analizat este nefondat, întrucât motivarea primei instanțe răspunde argumentelor prezentate de parte, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, nefiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-și găsească incidența în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material, acesta este nefondat, iar în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin cererea de retrocedare nr. x/26.02.2003, Episcopia Dunării de Jos a solicitat retrocedarea imobilului Seminarul Sf. Apostol Andrei situat în municipiul Galați, strada x, nr. 48, compus din teren și construcții.

Prin cererea de retrocedare nr. x/9.09.2005 Episcopia Dunării de Jos a solicitat retrocedarea imobilului Seminarul Sf. Apostol Andrei situat în municipiul Galați, strada x, nr. 48, compus din teren în suprafață de 6 ha. și construcții în suprafață de 1254, 74 m.p.

Prin Decizia nr. 9912/25.11.2021, emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România au fost respinse ambele cereri de retrocedare întrucât, pe de o parte, seminarul "Sf. Apostol Andrei" nu a fost și nu este cult religios, astfel încât nu se încadrează în sfera persoanelor îndreptățite să beneficieze de procedura de restituire prevăzută de O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar pe de altă parte, solicitanta nu a depus înscrisuri din a căror coroborare să reiasă dovada calității de fost proprietar la momentul preluării abuzive și nici nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în perioada de referință a legii, respectiv 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Criticile recurentei-reclamante referitoare la greșita aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile ordonanței de urgență, iar potrivit art. 4 alin. (2) din O.U.G. nr. 94/2000, pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziție Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calității de fost proprietar.

Se constată astfel că, în vederea restituirii în natură a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, modificată și completată, statuează cu privire la obligația îndeplinirii condiției ca imobilul să fi fost în proprietatea cultului religios, printre alte condiții prevăzute de acest act normativ.

Actele doveditoare ale drepturilor solicitate sunt cele prevăzute de pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că în mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta nu a dovedit că a avut calitatea de fost proprietar la momentul preluării abuzive, în condițiile în care aceasta nu a depus dovezi în acest sens, prezentând doar un istoric al înființării și statutului juridic al Seminarului și susținând existența unei legături juridice semnificative dintre Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei și Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Așadar, câtă vreme recurenta–reclamantă nu a prezentat niciun act de proprietate pe numele său cu privire la imobilele solicitate să îi fie restituite în natură, soluția organului administrativ, validată de judecătorul fondului, este corectă și legală.

În ceea ce privește modul de interpretare a dispozițiilor legale incidente în cauză, raportat la situația de fapt reținută, Înalta Curte reține ca fiind relevantă în cauză și Decizia nr. 21 din 13 noiembrie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, care a statuat cu caracter obligatoriu:

"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare, cu modificările ulterioare, sintagma "imobile care au aparținut cultelor religioase" are în vedere exclusiv patrimoniul unităților componente ale cultelor religioase, iar nu și patrimoniul unor așezăminte distincte, înscrise în cartea funciară ca proprietari tabulari.

În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 4 alin. (2) – (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 și art. 32-34 din Decretul-lege nr. 115/1938, o structură a unui cult religios poate dovedi calitatea de fostă proprietară a imobilului a cărui retrocedare o solicită, în sensul că proprietarul tabular a fost un așezământ al său, căruia i-a conferit o masă patrimonială de afectațiune prin divizarea patrimoniului său unic, numai prin mijloace de probă directe cu privire la situația juridică pretinsă".

Apreciind aplicabile mutatis mutandis în cauza de față, atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 21/13.11.2023, instanța de control judiciar reține că soluția instanței de fond este în acord cu statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii în această materie.

Nu în ultimul rând, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de recurs mai constată și că în mod corect judecătorul fondului a valorificat în prezenta cauză efectul pozitiv al autorității de lucru judecat cu privire la calitatea procesuală activă a persoanei care a formulat cererea de restituire, prin prisma analizei cerinței de a proba că este fostul proprietar al bunului solicitat sau continuatorul acestuia, într-una din formele cu valoare juridică de transmitere a calității de proprietar, prin raportare la sentința civilă nr. 1394/04.10.2005 pronunțată de Tribunalul Galați în dosarul nr. x/2004, rămasă definitivă prin decizia nr. 9730/27.11.2006, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție și în condițiile prevăzute la art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., dispoziții legale aplicabile în cauză având în vedere că prezentul proces a fost început după intrarea în vigoare a legii noi de procedură.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Dunării de Jos Galați împotriva sentinței civile nr. 92 din 14 iunie 2022 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 01 februarie 2024.