ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2024

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față,

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Timiș la data de 21.02.2023 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Apărării Naționale, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

- să se constate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, în sensul actualizării în mod nelegal a pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017;

- obligarea pârâtei la actualizarea și indexarea drepturilor de pensie ale reclamantului, rezultate de la data deschiderii drepturilor de pensie, respectiv 31.03.2005, actualizată prin decizia 77562/3 din 08.06.2018;

- obligarea pârâtei, potrivit art. 65 alin. (2) din Legea 223/2015, la repararea pagubelor cauzate reclamantului, respectiv achitarea în totalitate a sumelor rezultate în plus în urma recalculărilor, în cadrul termenului general de prescripție, la care să se adauge majorările, actualizările și indexările aplicate ulterior, potrivit Legii 223/2015 nemodificată prin O.U.G. nr. 59/2017, precum și dobânzile legale aferente, prevăzute de art. 3 alin. (2) din OG13/2011, de la data intrării în drepturile de pensie și până în prezent.

Totodată, în temeiul art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11-14, 16-20 și art. XXV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 1202/18.12.2021, prin raportare la art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) și (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) și (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Prin întâmpinare, pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la obligarea pârâtei la actualizarea și indexarea drepturilor de pensie (...) raportat la art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017, situate, prin raportare la data introducerii cererii de chemare în judecată (21.02.2023), în afara termenului de 3 ani prevăzut de art. 2517 din C. civ., în care pot fi formulate cereri având un obiect patrimonial.

Prin sentința civilă nr. 1025/PI 28 septembrie 2023, Tribunalul Timiș a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a declinat competența de soluțioare a cauzei în favoarea Cutrții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

Reținând că obiectul cauzei privește constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime ale reclamantului prin emiterea O.U.G. cu nr. 59/2017, instanța a apreciat că secțiile de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Timișoara sunt competente să soluționeze prezenta cauză, reclamantul având domiciliul pe raza de competență a acestei instanțe.

Pe cale de consecință, nefiind incidente normele speciale de competență în materia jurisdicției muncii, instanța, reținând natura raporturilor juridice deduse judecății, a apreciat că se impune ca litigiul să se judece de către instanța de drept comun cu plenitudine de competență în materie de contencios administrativ și fiscal, respectiv Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Timișoara, sub același număr la data de 25 octombrie 2023, primul termen fiind stabilit în cauză la data de 21 noiembrie 2023, când instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a curții și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții.

Astfel, prin sentința nr. 703/2013 din 21 noiembrie 2023, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, în favoarea Tribunalului Timiș, secția I civilă.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, a dispus suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal - în vederea pronunțării asupra conflictului negativ de competență.

Pentru a dispune astfel, în considerentele hotărârii s-a reținut că, chiar dacă reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 59/2017 - fără a-și întemeia în drept, acțiunea pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 - demersul său are la bază un raport juridic specific asigurărilor sociale, reclamantul solicitând, de la autoritatea obligată la plata pensiei, și nu de la Guvernul României - restituirea diferențelor aferente pensiei, ce ar fi rezultat din indexarea și actualizarea acesteia.

A mai reținut curtea că, simpla invocare a unei excepții de neconstituționalitate nu transformă un litigiu de altă natură (civilă, de dreptul muncii, penală etc.), într-unul de contencios administrativ.

Altfel spus, pentru a fi competentă instanța de contencios administrativ, este necesar ca și obiectul cauzei să se circumscrie contenciosului administrativ, natura juridică a cauzei să fie contencios - administrativă, iar nu una civilă, comercială, de asigurări sociale ori penală.

Conchide instanța, în sensul că în cauza de față, nu se solicită despăgubiri de la Guvernul României, nici anularea unui act administrativ, nici obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, ci restituirea, de către plătitorul pensiei, a sumelor de bani cu care a fost diminuată pensia acestuia pe parcursul anului 2022.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Este de necontestat că, prin prezenta cerere de chemare în judecată, reclamantul a chemat în judecată pârâta Casa Sectorială de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale și a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate vătămarea drepturilor și intereselor legitime, în sensul actualizării în mod nelegal a pensiei, prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 59/2017.

Instanța reține că, în cauză, cererea de chemare în judecată vizează constatarea vătămării drepturilor și intereselor legitime prin adoptarea O.U.G. nr. 59/2017 și repararea prejudiciului produs reclamantului prin restituirea sumelor de care ar fi beneficiat acesta, dacă nu interveneau modificările aduse de O.U.G. nr. 59/2017 asupra prevederilor la art. 59 și art. 60 din Legea 223/2015, modificări față de care reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate.

Așadar, natura pretențiilor reclamantului este cea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate printr-o ordonanță a Guvernului apreciată neconstituțională, chiar dacă nu a indicat temeiul acțiunii ca fiind reprezentat de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Altfel spus, acțiunea reclamantului are ca scop atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritatea publică responsabilă pentru cauzarea acestuia.

Or, instanța este chemată să analizeze constatarea vătămării intereselor și drepturilor reclamantului prin dispoziții din ordonanțe, iar nu recalcularea pensiei de serviciu, context în care instanța subliniază că acesta este obiectul acțiunii judiciare de contencios administrativ.

Împrejurarea că, în ipoteza admiterii cererii, acest aspect influențează cuantumul pensiei de serviciu este lipsit de relevanță din moment ce nu recalcularea în sine se solicită, recalculare ce presupune analizarea unor norme specifice, ci se solicită înlăturarea consecințelor unei ordonanțe de urgență, în opinia reclamantului, neconstituțională.

În speță, se apreciază că sunt incidente dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

În acest context, Înalta Curte constată că reperele cadrului procesual obiectiv al cauzei pendente sunt cele ale acțiunii în contencios administrativ reglementate de dispozițiile art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

Învestită fiind cu analiza constituționalității prevederilor legale citate anterior, Curtea Constituțională a României a stabilit cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor art. 126 alin. (6) din Constituție și că prin aceste două texte legiuitorul a optat pentru încadrarea acțiunilor persoanelor vătămate prin ordonanțe ale Guvernului declarate neconstituționale în mecanismul acțiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligației de reparare a vătămării constă în însăși adoptarea ordonanțelor neconstituționale.

În opinia instanței de contencios constituțional, atât timp cât acțiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanței Guvernului, care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-l, acesta are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, față de natura dreptului pretins și de scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție, demersul reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor O.U.G. nr. 130/2021 care se produc direct asupra dreptului legitim al acestuia la pensie și sunt apreciate de către reclamant vătămătoare, fiind incidentă procedura specială reglementată de art. 9 din Legea nr. 554/2004 care prevede sesizarea CCR în vederea efectuării controlului de constituționalitate al actului Guvernului, sesizare ce a fost formulată în cauză.

Prin urmare, acțiunea reclamantului intră în competența instanței de contencios administrativ, față de prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar în ceea ce privește instanța de contencios administrativ competentă se reține incidența dispozițiilor art. 10 alin. (1) și (3) din aceeași lege.

Față de temeiul acțiunii introductive, subsumat prevederilor art. 9 alin. (1) și (5) -teza I din legea nr. 554/2004, fiind vorba despre despăgubiri solicitate ca urmare a aplicării unei ordonanțe de urgență emise de Guvern, Înalta Curte urmează să stabilească competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, chiar dacă emitentul ordonanței de urgență nu figurează, ca pârât, în cererea de chemare în judecată.

Aceasta, întrucât stabilirea competenței de soluționare a cauzei este prioritară stabilirii cadrului procesual, fiind un aspect ce nu poate fi pus în discuția părților decât de instanța competentă material și teritorial în soluționarea litigiului.

Pe cale de consecință, nefiind incidente normele speciale de competență în materia jurisdicției muncii, instanța, reținând natura raporturilor juridice deduse judecății, apreciază că se impune ca litigiul să se judece de către instanța de drept comun cu plenitudine de competență în materie de contencios administrativ și fiscal, respectiv Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal.

În consecință, raportat și la dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că este competentă material și teritorial să soluționeze cauza în prima instanță Curtea de Apel Timișoara, în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul reclamantul.

II. Temeiul legal al regulatorului de competență

Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâta Casa Sectoriala de Pensii a Ministerului Apărării Naționale în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 10 ianuarie 2024.