ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.11.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2023

HOTĂRÂRE
14.11.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 972 din 23.09.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, s-a respins recursul declarat de reclamantul A., împotriva sentinței civile nr. 924 din 06.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Cluj, care a fost menținută în întregime.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul A., solicitând anularea deciziei atacate, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1476 din data de de 17 decembrie 2021, Curtea de Apel Cluj – secția de contencios administrativ și fiscal a respins contestația în anulare formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatorul A..

Analizând cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate inadmisibilitatea recursului reclamantului, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii de recurs de față îl reprezintă decizia nr. 1476 din 17 septembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia menționată, instanța învestită cu soluționarea unei contestații în anulare formulate împotriva deciziei nr. 972 din 23.09.2021 pronunțate în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, a respins-o ca neîntemeiată și a păstrat în întregime hotărârea atacată.

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este cel al legalității căilor de atac și presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege, și nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

În conformitate cu dispozițiile art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Astfel, C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare și extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătorești, în cuprinsul art. 457 alin. (1) prevăzându-se că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar conform dispozițiilor art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege enunțate supra rezultă, așa cum s-a arătat în precedent, că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care legea specială aplicabilă sau C. proc. civ. nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

În cauza de față, reclamantul A. a declarat recurs împotriva unei decizii pronunțate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare, formulând critici din perspectiva normelor legale ce reglementează calea de atac a recursului și solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate și rejudecarea cauzei în sensul admiterii acțiunii formulate.

Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare a soluționat cauza, verificând legalitatea deciziei pronunțate de instanța de recurs, în acest sens pronunțând o soluție de respingere a cererii ca neîntemeiată.

Conform art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestație în anulare este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată".

În aplicarea dispozițiilor art. 10 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a soluționat recursul declarat de reclamantul A., prin decizia nr. 972/23.09.2021, care a fost menținută în urma soluționării contestației în anulare formulate de același reclamant, prin decizia recurată în cauza pendinte, pronunțată de aceeași Curte de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, hotărâre care este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. Se rețin în acest sens dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. conform cărora: " Sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului."

Așadar, Curtea de Apel Cluj a analizat cauza pe fond și a pronunțat o soluție de respingere a contestației în anulare, hotărâre care, astfel cum s-a evidențiat, este definitivă, în sensul că nu poate fi atacată cu apel sau recurs. De altfel, art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. prevede că "Sunt hotărâri definitive: 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii".

În acest context, Înalta Curte constată că decizia nr. 1476 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal este definitivă, iar recursul promovat de reclamantul A. împotriva acesteia este inadmisibil, hotărârea atacată nefiind susceptibilă de recurs în sensul dispozițiilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora: "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Totodată, se reține că prin jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că "(…..) sunt supuse recursului acele hotărâri judecătorești expres prevăzute de lege, iar o hotărâre judecătorească poate fi atacată numai cu acele căi de atac care sunt prevăzute de lege. Mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția presupun și instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de art. 126 alin. (2) și art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. Totodată, art. 129 din Constituție prevede posibilitatea exercitării căilor de atac în condițiile legii, ceea ce nu implică obligativitatea stabilirii unor căi de atac împotriva tuturor actelor îndeplinite de judecător în cursul procesului, ci libera exercitare de către părțile interesate și Ministerul Public a căilor de atac prevăzute de lege" (Decizia nr. 569 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 913 din 16 decembrie 2014, paragraful 24).

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ce formează obiectul prezentului demers judiciar, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind incident principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., în aplicarea căruia va admite excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, și va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant. Totodată, în raport de soluția pronunțată asupra excepției inadmisibilității recursului, nu va mai proceda la verificarea hotărârii din perspectiva criticilor invocate, analiza acestora fiind de prisos.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 508 alin. (4) coroborat cu art. 457 alin. (1) și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1476/2021 din 17 decembrie 2021 a Curții de Apel Cluj – secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2022
Ședința publică din data de 7 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin decizia civilă nr. 837 din 09.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curți
ÎCCJ 2023-04-04
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1880/2023
Ședința publică din data de 4 aprilie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 525 din 07.05.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, s-a admis excepția
ÎCCJ 2022-02-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2022
. (1) din Legea nr. 554/2004, cale de atac de care a uzat partea nemulțumită de soluția pronunțată. Recursul declarat de reclamantul A. a fost soluționat prin decizia civilă nr. 508 din 22 aprilie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a
ÎCCJ 2024-01-12
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 123/2024
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024 Asupra căii de atac de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin decizia civilă nr. 585/19.05.2022, pronunțată în dosarul
ÎCCJ 2022-10-27
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4975/2022
instanței schimbarea în tot a hotărârii apelate și judecarea cauzei în fond. 4. Hotărârea instanței de apel Prin decizia nr. 7 din data de 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins ape
Sursă