Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2022
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4214/2022

HOTĂRÂRE
27.09.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4214/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 27 septembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 1376 din 25 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 27 septembrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-04-07
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2146/2022
Ședința publică din data de 7 aprilie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Prin decizia civilă nr. 837 din 09.07.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019 al Curți
ÎCCJ 2023-11-14
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5292/2023
Ședința publică din data de 14 noiembrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 972 din 23.09.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Cluj, s-a resp
ÎCCJ 2022-12-08
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5917/2022
Ședința publică din data de 8 decembrie 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac Prin decizia civilă nr. 996 din 27
ÎCCJ 2024-03-05
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1267/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios ad
ÎCCJ 2022-03-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1574/2022
hotărârii apelate și judecarea cauzei în fond. 4. Hotărârea instanței de apel. Prin decizia nr. 7 din data de 22 aprilie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a respins apelul formulat de apelantul rec
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă