ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4950/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 10.02.2022 pe rolul Curții de Apel Târgu-Mureș sub nr. x/2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Secretarul General al Camerei Deputaților, Secretarul General al Senatului și Președintele Casei Naționale de Pensii Publice, obligarea pârâților emitenți ai Ordinului nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, pentru aprobarea Normelor cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, privind statutul funcționarului public parlamentar, modificat prin Ordinul nr. 2/2013/XXXV/266/12/2018, emis în conformitate cu dispozițiile art. 73 indice 1 alin. (14) din Legea nr. 7/2006 privind funcționarul public parlamentar, de a completa, de îndată, cu o dispoziție distinctă care să evidențieze/nominalizeze ca beneficiari ai pensiei de serviciu conform "statutului juridic și funcțiile de conducere și de execuție de specialitate al personalului instituției Avocatul Poporului, ca funcții asimilate funcționarului public parlamentar", așa cum Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 77/2019 - pct. 108, a constatat existența acestei asimilări. De asemenea, reclamantul a solicitat recunoașterea dreptului pretins și interesului legitim privat în considerarea realizării dreptului subiectiv de a beneficia de pensie de serviciu, ca funcție asimilată, și obligarea pârâților emitenți ai ordinului menționat mai sus, să respecte Decizia Curții Constituționale nr. 77/2019 (pct. 108 din considerentele deciziei).

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 37 din data de 4 mai 2022, Curtea de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, prin Secretarul General prin întâmpinare și a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Camera Deputaților, Senatul României prin Secretarul General și Casa Națională de Pensii Publice, prin Președinte.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile indicate în pct. I.2 de mai sus a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a solicitat casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii, așa cum a fost formulată. În susținerea căii de atac exercitate, recurentul a arătat, în esență, că prima instanță a înțeles să ignore pct. 108 din Decizia Curții Constituționale nr. 77/2019, deși nicio autoritate nu poate refuza aplicarea legii controlate constituțional, forța deciziilor Curții Constituționale neputând fi contestată sau confirmată de nimeni, întrucât acestea sunt emise în exercitarea unei atribuții constituționale. De asemenea, recurentul a argumentat în sensul că instanța de fond, în pronunțarea sentinței, a aplicat greșit prevederile art. 94 și art. 97 din Legea nr. 7/2006, și a reținut eronat incidența, în cauză, a Deciziei nr. 50/18.06.2018, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. A mai apreciat recurentul că instanța de fond a eludat și dispozițiile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 36/1997, prin raportare la Decizia nr. 77/2019 a Curții Constituționale, prin care s-a apreciat că asimilarea funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului se referă la acordarea dreptului de pensie de serviciu. De asemenea, recurentul a clamat și o aplicare greșită a art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care obligau pârâții, ca semnatari ai ordinului, să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora a fost emis ordinul. A mai arătat recurentul că Legea nr. 35/1997 cuprindea o reglementare care să stabilească asimilarea funcționarilor din cadrul Instituitei Avocatului Poporului cu cei din cadrul Parlamentului României, astfel încât, o dublare a unei astfel de reglementări în cuprinsul Legii nr. 7/2006 ar fi generat doar o încălcare a art. 16 din Legea nr. 24/2000.

Apărările formulate în recurs 4.1. Intimatul-pârât Senatul României, prin Secretarul General a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, argumentând, în esență, că prima instanță a valorificat corect aspectele statuate în Decizia nr. 77/2019 a Curții Constituționale, prin care a fost realizată o delimitare între prevederile ce reglementează instituția asimilării în materia salarizării și prevederile ce reglementează acordarea pensiei de serciviu. 4.2. În cauză a formulat întâmpinare și intimata – pârâtă Casa Națională de Pensii Publice, prin care aceasta a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, drept temeinică și legală, a sentinței civile nr. 37 din data de 4 mai 2022, susținând, în esență, că Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 a fost emis în condiții de legalitate și că prevederile art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006 nu reglementează, în enumerarea categoriilor beneficiare ale pensiei de serviciu, și personalul instituției Avocatului Poporului. În acest sens, intimata a făcut trimitere la Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 4.3. Împotriva recursului formulat de recurentul - reclamant A. a depus întâmpinare și intimata – pârâtă Camera Deputaților prin Secretarul General, prin care a solicitat respingerea căii de atac promovate de recurent, ca nefondată, susținând, în esență, că prima instanță a interpretat corect statuările Curții Constituționale expuse în pct. 108 al Deciziei nr. 77/2019 și a dat eficiența impusă de art. 521 alin. (3) C. proc. civ. Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 constituind un act administrativ normativ legal.

Răspunsurile la întâmpinări Prin răspunsurile la întâmpinările depuse în cauză, recurentul - reclamant A. a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimații - pârâți Camera Deputaților prin Secretarul General, Senatul României prin Secretarul General și Casa Națională de Pensii Publice, prin președinte, ca neîntemeiate.

Procedura de soluționare a recursului 6.1. În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 17 octombrie 2022 s-a fixat termen de judecată la data de 1 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților. 6.2. Prin cererea depusă în dosarul instanței de recurs, recurentul – reclamant a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, republicată, privind statutul funcționarului public parlamentar. Pentru soluționarea acestei excepții, în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, modificat și completat, în vigoare la data formulării cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal s-a format dosarul asociat nr. x/2022 II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, în scopul identificării limitelor controlului de legalitate pe care instanța de control judiciar este chemată să îl realizeze, Înalta Curte observă că, prin cererea de chemare în judecată, recurentul – reclamant a solicitat, în esență, obligarea pârâților la completarea Ordinului nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015 ("Ordinul"), în sensul includerii ca beneficiari ai pensiei speciale de serviciu și a personalului de conducere și de execuție din cadrul Instituției Avocatul Poporului, fiind invocate considerentele Curții Constituționale cuprinse în Decizia nr. 77/2019, pct. 108. Deși prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat și recunoașterea dreptului pretins și a interesului legitim privat în considerarea realizării dreptului subiectiv de a beneficia de pensie de serviciu ca funcție asimilată, prima instanță a calificat drept petit principal exclusiv solicitarea de obligare a pârâților la completarea ordinului, considerând, astfel, cererea de recunoaștere a dreptului drept petit accesoriu. Din analiza motivelor de recurs se reține că recurentul nu a formulat critici împotriva acestei calificări a petitelor cererii introductive de instanță, motiv pentru care o atare calificare nu mai poate fi reformată. De asemenea, după cum corect învederează și intimata Camera Deputaților, în memoriul de recurs nu au fost formulate nici critici care să vizeze raționamentul primei instanțe ce a stat la baza soluționării petitului principal, conform căruia admiterea unei astfel de cereri, în sensul că modificarea și completarea, respectiv adăugarea unor noi beneficiari în cuprinsul unui ordin ar echivala cu încălcarea principiului separației puterilor în stat, câtă vreme modificarea și completarea unui act normativ este apanajul exclusiv al puterii legislative. În lipsa unor critici care să vizeze acest considerent decizoriu, Înalta Curte apreciază că limitele învestirii sale nu vizează și o analiză a acestuia. În raport de limitele învederate mai sus, examinând argumentele expuse de recurent în calea de atac exercitată împotriva sentinței civile nr. 37 din data de 4 mai 2022 a Curții de Apel Târgu Mureș – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ce au fost subsumate de parte prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază nefondate, fiind corectă atât interpretarea dată de prima instanță normelor de drept material incidente cauzei, cât și aplicarea acestora. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță raționamentul juridic expus în pct. 47-60 ale Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Deși, prin antereferita decizie, situație premisă reținută a fost cea a personalului Autorității Electorale Permanente, decizia a rezolvat, în esență, chestiunea dacă dispoziții legale care fac trimitere la același statut cu cel al funcționarului public parlamentar, căruia, la rândul său, i se recunoaște dreptul la pensia de serviciu instituită prin art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, au ca rezultat includerea în categoria beneficiarilor pensiei de serviciu stabilite în favoarea acestei din urmă categorii (funcționarul public parlamentar) și a altor categorii de personal. Conform pct. 47-60 ale Deciziei nr. 50 din 18 iunie 2018: "47. Pornind de la dreptul comun în materia statutului funcționarilor publici, respectiv de la Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 188/1999), se constată că art. 1 din această lege stabilește domeniul său de aplicare, în sensul că "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică locală, prin autoritățile administrative autonome ori prin autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, denumite în continuare raporturi de serviciu". 48. În esență, legea sus-amintită reglementează raporturile de serviciu dintre funcționarii publici și stat sau administrația publică, prin autoritățile desemnate, raporturi de serviciu care încetează de drept, printre altele, "la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare", conform art. 98 alin. (1) lit. d). 49. Ca urmare, Legea nr. 188/1999 nu se ocupă și de dreptul la pensie al acestei categorii profesionale, care excedează raportului de serviciu, încetat de drept la momentul enunțat în lege. 50. Nu întâmplător, în cadrul capitolului V din lege, intitulat "Drepturi și îndatoriri", secțiunea 1 "Drepturile funcționarilor publici", se face referire, în art. 31, la componența dreptului la salariu al funcționarilor publici, deci la un drept cuvenit în desfășurarea raportului de serviciu al funcționarului public, în timp ce dreptul la pensie, care excedează unui asemenea raport, nu este reglementat în mod expres în actul normativ în discuție, existând în cuprinsul art. 39 doar o trimitere generală la lege (o altă lege decât cea a Statutului funcționarilor publici), în sensul că "funcționarii publici beneficiază de pensii (...), potrivit legii". 51. În consecință, trimiterile făcute, în cazul personalului Autorității Electorale Permanente, la același statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului și la aplicarea, în mod corespunzător, a prevederilor Legii nr. 7/2006, conform art. 102 alin. (2) teza a doua și alin. (6) din Legea nr. 208/2015, nu includ și dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului. 52. Împrejurarea că prin art. 102 alin. (4) din Legea nr. 208/2015 se reglementează salarizarea personalului de specialitate al Autorității Electorale Permanente la același nivel cu salarizarea prevăzută de lege pentru personalul din aparatul celor două Camere ale Parlamentului nu presupune aplicarea aceleiași reguli și în cazul dreptului la pensie al primei categorii. 53. Cum deja s-a arătat, este firesc ca nivelul de salarizare să fie același în condițiile în care personalul din aparatul de specialitate al Autorității Electorale Permanente are același statut cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, iar salarizarea vizează remunerația cuvenită în desfășurarea raporturilor de serviciu. 54. Dreptul la pensia de serviciu excedează însă raporturilor de serviciu, care încetează de drept tocmai la împlinirea cumulativă a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, așa încât nu se poate susține că un regim de salarizare identic în cazul celor două categorii implică același regim juridic și în cazul dreptului la pensie. 55. Prin urmare, pensia de serviciu reglementată de lege în favoarea funcționarilor publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului s-ar cuveni și altor categorii, în speță Autorității Electorale Permanente, doar în cazul în care ar exista o dispoziție legală în acest sens, care, în legislația actuală, nu se regăsește pentru categoria de personal menționată. 56. Astfel, prin art. 94 alin. (1) din Legea nr. 7/2006, s-a reglementat acordarea pensiei de serviciu și altor categorii de personal, respectiv funcționarilor publici din cadrul Consiliului Legislativ și membrilor acestuia, precum și personalului Curții Constituționale, asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului. 57. De asemenea, conform art. 93 alin. (5) din Legea nr. 7/2006, s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu și în favoarea personalului prevăzut la art. 5 alin. (4) din aceeași lege, respectiv personalului din structurile Parlamentului, care desfășoară activități administrative, de gospodărire, investiții, întreținere-reparații și de deservire, pentru care încadrarea în muncă se face prin contract individual de muncă, potrivit Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare. 58. În același sens sunt și dispozițiile art. 3 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, în ceea ce privește categoriile de persoane care au dreptul la pensia de serviciu reglementată de art. 73 1 din Legea nr. 7/2006. 59. În concluzie, după cum se poate observa, deși beneficiază de un statut identic cu cel al personalului din aparatul celor două Camere ale Parlamentului, personalul Autorității Electorale Permanente nu este enunțat între categoriile speciale care au dreptul la pensia de serviciu stabilită pentru funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului în art. 73 1 din Legea nr. 7/2006. 60. În acest caz, pentru ca personalul Autorității Electorale Permanente să beneficieze de pensie de serviciu este necesară intervenția legislativului, autoritatea competentă să aprecieze asupra oportunității unui asemenea demers." Ca și în ipoteza avută în vedere prin Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018, și în cauza pendinte, conform art. 59 alin. (3) teza a III-a din Legea nr. 35/1997, funcțiile de conducere și de execuție de specialitate din cadrul instituției Avocatului Poporului sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului. De asemenea, după cum se va argumenta și în cele ce urmează, Legea nr. 35/1997 nu reglementează și o asimilare a dreptului la pensie de serviciu, în sensul celor indicate de reclamant (pensia de serviciu stabilită pentru funcționarii publici parlamentari din structurile de specialitate ale Parlamentului). În acest context, contrar celor evocate de recurent, Înalta Curte apreciază că prima instanță a procedat corect atunci când a evidențiat existența unei similarități între chestiunea de drept dedusă analizei în prezentul litigiu și cea ce a făcut obiectul analizei în Decizia nr. 50 din 18 iunie 2018 suficientă pentru ca raționamentul juridic să se aplice mutatis mutandis și cauzei pendinte. Nefondate sunt și criticile prin care recurentul susține că instanța de fond ar fi aplicat sau interpretat eronat prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997, coroborate cu art. 94 din Legea nr. 7/2006, întrucât trebuie realizată o delimitare între drepturile de care beneficiază personalul din cadrul instituției Avocatului Poporului pe perioada deținerii statutului de personal în activitate (salariat) și drepturile aferente posturii de persoană ce a încetat activitatea profesională prin pensionare (pensionar). Înalta Curte apreciază că simplul beneficiu al unui statut identic, în timpul activității profesionale exercitate ca salariat, cu cel al personalului din aparatul Parlamentului (conform art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997) nu este suficient spre a genera și un drept la pensie de serviciu similar celui de care beneficiază funcționarul public parlamentar, întrucât, după cum corect a reținut și judecătorul fondului, dreptul la pensia de serviciu excedează raporturilor de serviciu. Prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu reglementează, în cazul funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate din cadrul instituției Avocatului Poporului, și asimilarea acestora, din perspectiva dreptului la pensia de serviciu, cu funcționarii publici parlamentari, ci doar din perspectiva drepturilor aferente exercitării funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate. De asemenea, dispozițiile art. 94 din Legea nr. 7/2006 reglementează expres categoriile de personal cărora le sunt aplicabile prevederile din antereferitul act normativ referitoare la pensia de serviciu (personalului Curții Constituționale asimilat, potrivit legii, celui cu funcții similare din structurile Parlamentului și personalului Consiliului Legislativ - organ consultativ de specialitate al Parlamentului - și membrilor acestuia), iar în rândul acestora nu se numără și personalul din categoria căruia a făcut parte recurentul – reclamant. În raport de aceste aspecte, în mod corect prima instanță a apreciat că legea primară, în aplicarea și executarea în concret a căreia a fost emis Ordinul nr. 965/XXXV/3598/274/2015 din 25.08.2015, nu cuprinde prevederi normative care să reglementeze dreptul subiectiv al recurentului de a beneficia de pensie de serviciu ca funcție asimilată, motiv pentru care nu se poate reține o neconformitate a ordinul emis de intimații – pârâți cu Legea nr. 7/2006 și nici o aplicare greșită, de către instanța de fond, a prevederilor art. 78 din Legea nr. 24/2000. Aspectele statuate de pct. 108 din Decizia nr. 77/2019 a Curții Constituționale trebuie interpretate din perspectiva chestiunii concret analizate de instanța de contencios constituțional, mai precis conformitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului cu art. 138 alin. (5) coroborat cu art. 111 alin. (1) din Constituție, "în sensul că legea generează noi cheltuieli din fonduri publice "necesare plății unor categorii de pensii speciale, pensii anticipate și a unor cheltuieli cu veniturile încadrate pe alte grile de salarizare", fără a se preciza impactul bugetar, cheltuielile pe anul curent și următorii ani, precum și sursele din care să se asigure acoperirea acestor cheltuieli". Antereferitul pct. 108 din Decizia nr. 77/2019 nu poate fi scos din contextul analizei realizate de Curtea Constituțională, cum propune recurentul – reclamant și nici în manieră incompletă, prin extragerea unor paragrafe din textul integral al acestuia. Conform textului integral al pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019: "Cu privire la aceste critici, Curtea observă că pensia de serviciu a Avocatului Poporului este reglementată de legislația în vigoare [art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997]. Tot astfel este reglementată și asimilarea funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului, inclusiv sub aspectul salarizării. Art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, stabilește în acest sens că "funcțiile de conducere și de execuție de specialitate sunt asimilate cu cele din aparatul Parlamentului". Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, stabilește în art. 30 că "salarizarea personalului cu funcții de conducere și de execuție se face la nivelul prevăzut de lege pentru funcțiile similare din aparatul Parlamentului". Prin urmare, critica referitoare la creșterea cheltuielilor financiare este inexactă, creând impresia unei sporiri a cheltuielilor bugetare ce nu își are suport în realitate. Desigur însă că reglementarea de pensii de serviciu pentru adjuncții Avocatului Poporului și pentru persoanele care au ocupat aceste funcții (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), acordarea de sporuri și creșterea numărului de posturi presupun cheltuieli bugetare, sens în care Guvernul s-a exprimat în punctul său de vedere, înregistrat la Camera Deputaților cu nr. 2/4852 din 18 mai 2018, însă a reținut că susține propunerea legislativă, cu propuneri și observații. Tot astfel, Comisia de buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a dat aviz favorabil cu amendamente (nr. XXII/413/26 iunie 2018) propunerii legislative." Pe cale de consecința, chestiunea analizată de CCR a fost cea a creșterii cheltuielilor financiare prin reglementarea în legea analizată, pe de o parte, a unor pensii de serviciu pentru adjuncții Avocatului Poporului și pentru persoanele care au ocupat aceste funcții (Avocat al Poporului/adjunct al Avocatului Poporului), iar, pe de altă parte, a unor sporuri și creșterea numărului de posturi. Astfel, trimiterea (din debutul paragrafului în discuție) la prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu a privit chestiunea pensiei de serviciu la nivelul instituției Avocatului Poporului (vizată, în fapt, doar de trimiterea la art. 9 alin. (4) din Legea nr. 35/1997), ci pe cea a drepturilor salariale. Curtea Constituțională a indicat expres că prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 și art. 30 din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatului Poporului privesc salarizarea personalului cu funcții de conducere și de execuție. În acest context, nu poate fi realizată, între tezele expuse în pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019, analogia propusă de recurentul – reclamant, fiind corect modul în care prima instanță a analizat incidența considerentelor pct. 108 din Decizia CCR nr. 77/2019 în cauza pendinte, câtă vreme instanța de contencios constituțional nu a statuat în sensul că asimilarea funcțiilor de conducere și de execuție de specialitate cu cele din aparatul Parlamentului s-ar referi și la acordarea dreptului de pensie de serviciu. De asemenea, nu se poate reține nici o încălcare, de către prima instanță, a prevederilor art. 97 din Legea nr. 7/2006 și nici a art. 16 din Legea nr. 24/2000, întrucât (după cum s-a arătat mai sus) prevederile art. 59 alin. (3) din Legea nr. 35/1997 nu reglementează un drept la pensie specială, în sensul indicat de reclamant neexistând o dublare a reglementării sau o completare a Legii nr. 7/2006, în materia pensiei speciale prevăzute de art. 94 coroborat cu art. 73 indice 1 din Legea nr. 7/2006, cu prevederile Legii nr. 35/1997. În concluzie, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A., ca nefondat.