ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4601/2023

Ședința publică din data de 18 octombrie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 decembrie 2021, pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității ("CNSAS", "Consiliul"), în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat să se constate calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât.

Prin sentința civilă nr. 135 din 1 februarie 2022, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat că pârâtul a avut calitatea de colaborator al fostei Securități.

Împotriva sentinței civile nr. 135 din 1 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei și respingerea cererii introductive.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurentul-pârât afirmă că a fost citat în fața instanței de fond pentru data de 01.02.2022, orele 10:30, însă la ora 10:28 ședința era deja ridicată. Cauza nu a fost apelată la ora indicată în citație, sentința fiind dată cu încălcarea prevederilor art. 219 alin. (2) raportat la art. 223 C. proc. civ.. Apelarea cauzei înaintea orei la care părțile au fost citate reprezintă o nesocotire a regulilor procedurale, iar în raport de lipsa de procedură cu pârâtul, se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Totodată, instanța de fond a încălcat și dreptul la apărare al pârâtului, procedând la administrarea de probatorii în lipsa acestuia și fără a dispune comunicarea înscrisurilor depuse de reclamantul CNSAS în ședință publică.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât susține că instanța de fond a prezentat considerente contradictorii, în sensul că a înlăturat apărările pârâtului fără a învedera care sunt motivele pentru care le apreciază a fi neîntemeiate, limitându-se la a prelua apărările reclamantului CNSAS.

Mai arată recurentul-pârât că prima instanță a făcut trimitere la jurisprudență neaplicabile cauzei, referitoare la constatarea calității de ofițer al Securității, deși în speță se discută de constatarea calității de colaborator al Securității, iar pe de altă parte, practica judiciară nu reprezintă izvor de drept.

Subliniază și împrejurarea că instanța de fond a omis a analiza raportul întocmit la data de 24.02.1989 de organele de Securitate, care au constatat că recurentul-pârât nu a prezentat informații care să le intereseze; or, întrucât instanța a admis acțiunea, există o contrarietate între considerente și actele dosarului.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât consideră că prima instanță a interpretat eronat dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, deși, în motivare, se referă la lit. a) a aceluiași articol, ceea ce excede obiectului cauzei.

Susține recurentul-pârât că prima instanță a ignorat probele administrate în cauză, în special raportul din 24.02.1989 întocmit de organele de Securitate, din care rezultă că Securitatea însăși era nemulțumită de notele informative date de pârât. În condițiile în care Securitatea a susținut neimplicarea pârâtului în activitatea informativă, instanța se substituie acestui organ și constată calitatea de colaborator a pârâtului.

Consideră recurentul că instanța de fond a prezentat o serie de aprecieri de natură generală și a susținut incorect că pârâtul nu ar fi contestat conținutul notei informative, analizând cauza cu superficialitate și neobservând că pârâtul nu a afectat în niciun mod viața privată a persoanelor vizate de urmărirea informativă. Din motivarea soluției nu rezultă care este convingerea judecătorului, câtă vreme face trimitere la decizii de speță străine de natura pricinii.

Recurentul-pârât înfățișează condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității, astfel cum au fost reținute și în jurisprudența Înaltei Curți și a Curții Constituționale indicate, învederând că, deși nu a negat existența notelor informative, a susținut că nu au fost aduse atingeri drepturilor persoanelor urmărite, nefiind astfel întrunite condițiile cumulative prevăzute de textul de lege incident. Deși instanța a făcut trimitere la notele din 18.02.1988 și 01.04.1988, nu a avut în vedere că, la data de 24.02.1989, pârâtul a fost evaluat de organele de Securitate și s-a constatat că toate informațiile oferite sunt de ordin general și nu interesează aceste organe statale.

Consideră recurentul-pârât că informațiile oferite nu privesc activități potrivnice regimului totalitar comunist și nu au fost de natură să îngrădească dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice și nici dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 12 din același pact.

Mai arată că notele informative nu au avut caracter repetitiv, nerezultând o supraveghere activă din partea pârâtului, ci au avut caracter izolat, cuprinzând aspecte legate de activitatea școlară și de modul de interacțiune în mediul social școlar.

Recurentul-pârât critică și soluția dată asupra excepției tardivității, arătând că între data aprobării notei de constatare (27.10.2021) și data depunerii acesteia în instanță au trecut mai mult de 30 de zile. Acest termen este prevăzut de dispozițiile art. 37 alin. (1) din Hotărârea nr. 2 din 2008, ce constituie Regulamentul de organizare și funcționare al CNSAS și are natura unui termen de decădere.

Intimatul-reclamant CNSAS a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

II.1. Referitor la criticile încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., vizând nesocotirea unor reguli de procedură a căror încălcare ar conduce la casarea cauzei cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte reține că recurentul-pârât a invocat, pe de-o parte, aspecte referitoare la neapelarea cauzei la ora la care părțile au fost citate, cu consecința judecării pricinii cu nelegala sa citare, iar pe de altă parte, încălcarea dreptului la apărare și a regulilor de administrare a probatoriului, prin necomunicarea înscrisurilor depuse de reclamantul CNSAS în ședință publică.

Conform citativului aflat la dosarul instanței de fond, întocmit pentru termenul de judecată din 1 februarie 2022, a fost fixată ora 10:30 pentru apelarea cauzei, părțile fiind astfel citate. În recurs, pârâtul a susținut că instanța de fond nu a respectat ora stabilită pentru apelarea cauzei, pricina fiind strigată mai devreme și judecându-se în lipsa pârâtului; a mai arătat că ședința era încheiată la ora 10:28, când s-a prezentat apărătorul acestuia la instanță.

În vederea lămuririi acestor împrejurări, instanța de control judiciar a solicitat Curții de Apel București să comunice atât ora de începere a ședinței de judecată, cât și orele la care pricina a fost apelată la ambele strigări, iar informațiile comunicate nu confirmă susținerile recurentului-pârât. Conform adresei emise de instanța de fond la data de 11.07.2023, ședința de judecată din data de 01.02.2022 a început la ora 09:04, prima apelare a cauzei având loc la ora 10:20, iar a doua apelare la ora 10:31.

Coroborând conținutul acestei adrese cu mențiunile din încheierea de ședință de la termenului respectiv, rezultă că, deși prima apelare a cauzei s-a realizat anterior orei la care părțile au fost citate, instanța de fond a dispus lăsarea cauzei la o nouă strigare, iar cea de-a doua apelare a pricinii s-a făcut după ora 10:30, în prezența reprezentantului reclamantului, pârâtul și/sau reprezentantul său convențional nefiind prezenți la efectuarea apelului în sala de judecată.

În acest context, instanța de fond a procedat în mod corect la judecarea pricinii, potrivit art. 223 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care statuează că lipsa părții legal citate nu împiedică judecarea cauzei, iar dacă la orice termen de judecată se înfățișează doar una din părți, instanța, după ce va cerceta toate lucrările din dosar și va asculta susținerile părții prezente, se va pronunța pe temeiul dovezilor administrate, examinând și excepțiile și apărările părții care lipsește.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului-pârât prin care se invocă judecarea cauzei cu procedura de citare nelegal îndeplinită, câtă vreme pârâtul a fost legal citat, cauza a fost apelată la data și ora indicate în citație, iar lipsa pârâtului la strigarea cauzei, personal sau prin reprezentant, nu împiedică judecata.

Nefondată este și critica vizând încălcarea dreptului la apărare prin necomunicarea către pârât a unor înscrisuri depuse de reclamant în ședință publică.

Este adevărat că, la termenul din 01.02.2022, la care pârâtul nu a fost prezent în ședință publică, reprezentantul reclamantului CNSAS a suplimentat probatoriul cu înscrisuri, depunând, în plus față de documentele anexate cererii introductive, o declarație de proprie răspundere dată de pârâtul A. la data de 12.04.2016 și înregistrată la Primăria comunei Bălănești, Județul Gorj, în cuprinsul căreia pârâtul A. a declarat că nu a fost lucrător sau colaborator al Securității.

Înalta Curte constată că, față de natura și conținutul înscrisului depus în ședință publică, nu era necesară comunicarea acestuia către pârât și acordarea unui nou termen de judecată în acest sens. Pe de-o parte, acest înscris emana chiar de la pârât, prin urmare avea cunoștință de existența sa, iar pe de altă parte, înscrisurile relevante pentru obiectul cererii și în raport de care se apreciază asupra calității pârâtului de colaborator al Securității sunt actele aflate în dosarul personal și mapele informative întocmite de organele de Securitate în privința pârâtului, care au fost depuse de reclamant odată cu acțiunea și au fost comunicate în procedura prealabilă .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sunt nefondate toate criticile subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

II.2. În ceea ce privește motivele de nelegalitate expuse din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât A. a susținut că sentința recurată are o motivare insuficientă, contradictorie, care nu analizează apărările pe care le-a formulat, ci preia integral argumentația reclamantului CNSAS, cuprinde referințe străine de natura cauzei (jurisprudență referitoare la alt temei de drept) și nu analizează întreg probatoriul aflat la dosar.

Instanța de recurs constată că nu este întemeiat niciunul dintre aspectele susținute de recurentul-pârât.

Considerentele sentinței au o întindere corespunzătoare și suficientă raportat la obiectul cauzei și la argumentele părților, iar din lecturarea lor, rezultă că sunt îndeplinite exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ., prima instanță expunând în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportat la dispozițiile legale aplicabile litigiului dedus judecății. De altfel, hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susțineri formulate de părțile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susține soluția pronunțată în cauză, obligație îndeplinită în prezenta speță. Prezentarea considerentelor care susțin soluția nu este o chestiune de volum, iar în speță, motivarea sentinței recurate cuprinde argumente suficiente în sprijinul soluției date.

Nu se poate susține nici că judecătorul cauzei s-a limitat la a-și însuși argumentele reclamantului, Înalta Curte constatând că prima instanță a analizat în mod complet argumentele și apărările formulate de părți, inclusiv cele ale pârâtului și a expus în mod corespunzător raționamentul care a condus la formarea convingerii sale, prin raportare la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinței recurate corespund poziției procesuale exprimate de Consiliu nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul neanalizării susținerilor pârâtului, în condițiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu ușurință din lecturarea hotărârii.

Cât privește jurisprudența citată în cuprinsul hotărârii, Înalta Curte constată că în cuprinsul sentinței au fost menționate trei decizii de speță, dintre care două în sprijinul soluției de respingere a excepției tardivității. Cea de-a treia decizie, deși pare să analizeze situația unei persoane încadrate în categoria lucrătorilor Securității (iar nu a colaboratorilor Securității), a fost menționată de instanța de fond pentru a înfățișa coordonatele în care se analizează condiția îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cerință legală impusă de dispozițiile art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 atât în privința lucrătorilor, cât și a colaboratorilor Securității. Așadar, trimiterile jurisprudențiale nu sunt străine de cauza de față.

Referitor la argumentul neanalizării complete a probatoriului (omisiunea analizării raportului din 24.02.1989 întocmit de organele de Securitate), Înalta Curte constată că aceasta nu reprezintă o critică subsumată acestui caz de casare, ci va fi avută în vedere la examinarea criticilor întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cuprinsul cărora recurentul-pârât a reiterat și dezvoltat acest argument.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

II.3. În ceea ce privește cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât A. a susținut greșita aplicare a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, apreciind că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de acest text de lege, întrucât notele informative nu priveau activități potrivnice regimului totalitar comunist și nu au fost de natură să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, este considerat colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.".

Prima instanță a verificat înscrisurile administrate prin prisma condițiilor impuse de lege pentru constatarea calității de colaborator al Securității, concluzionând în sensul admiterii acțiunii promovate de reclamantul CNSAS, întrucât în cauză au fost dovedite cele două condiții prevăzute de textul de lege, respectiv pârâtul să fi furnizat informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte reține că la dosarul cauzei au fost depuse angajamentul din 19.02.1988, semnat olograf de pârât, nota de relații din 19.02.1988 și notele informative din 19.02.1988, 01.04.1988, 19.05.1988, 02.02.1989 (două note date în această dată).

Prin nota de relații din 19.02.1988, recurentul-pârât, având numele conspirativ "B.", semnalează persoane care ar putea interesa organele de Securitate, respectiv un profesor de limba germană și limba franceză la Școlile generale nr. 10 și nr. 11, care este ghid turistic și însoțește grupuri de străini pe litoral, o elevă a Școlii generale nr. 10 (C.), ai cărei membri de familie sunt stabiliți ilegal în S.U.A. și un profesor de istorie la Școala generală nr. 11 (D.), care este apreciat a avea o personalitate dificilă.

Prin nota informativă din 19.02.1988, recurentul-pârât informează organele de Securitate despre intenția elevei C. (anterior semnalată ca persoană de interes) și a surorii sale de a pleca din țară, pentru a se stabili în S.U.A., la fratele lor, tatăl acestora fiind de asemenea plecat ilegal în această țară. Prin nota informativă din 01.04.1988, recurentul-pârât a transmis informații despre un alt elev, E., al cărui frate este stabilit în S.U.A., arătând că acesta ar vrea să plece în vizită la fratele său.

În baza acestor note informative, ofițerul de legătură a notat că C. este semnalată cu intenții de plecare din țară, iar în privința lui E., se impune a se stabili, în discuțiile purtate cu acesta, dacă intenționează să plece ilegal din țară la fratele său, ce comentarii face privind viața și ocupația sa în S.U.A., dacă încearcă să atragă și alți elevi și să le împărtășească din ideile sale.

Prin Nota informativă din 19.05.1988, recurentul-pârât informează în legătură cu D., expunând aspecte despre comportamentul apreciat a fi nepotrivit cu calitatea de profesor; ca urmare, ofițerul de legătură a instruit sursa (pe recurentul-pârât) să stabilească dacă cel în cauză se dedă la comentarii politice sau dă unele interpretări tendențioase unor aspecte din școală.

La data de 02.02.1989, recurentul-pârât a dat două note informative, în prima informând în legătură cu venirea la Școala nr. 10 a unei persoane necunoscute, care cerea bani pentru copilul său bolnav și despre care arată că a aflat că a fost lucrător în miliție și obișnuiește să frecventeze diverse locuri și medii, pentru a procura bani și obiecte din milă.

Prin cea de-a doua notă, recurentul-pârât a informat că profesorul F. s-a transferat de la Școala Sportivă la o altă școală, pe fondul unor neînțelegeri cu conducerea școlii, că soția sa este profesoară de limba germană și intenționează să se mute împreună la Timișoara. Ca urmare a acestei note, ofițerul de legătură a instruit sursa să stabilească dacă profesorul F., pe fondul nemulțumirilor personale, se dedă la comentarii necorespunzătoare.

În acest context, trebuie menționată și Nota de instruire "B.", din 06.02.1989, prin care recurentul-pârât a fost instruit să semnaleze stările de spirit negative în rândul cadrelor didactice, care, pe acest fond, s-ar putea deda la comentarii necorespunzătoare, să semnaleze comentariile privind evenimentele politice interne sau practicarea unor sporturi interzise și să furnizeze informații despre D., despre care se arată că a fost semnalat cu unele comentarii necorespunzătoare la adresa partidului și statului.

Atât în fond, cât și în recurs, pârâtul a susținut că notele informative nu au avut aptitudinea de a atrage consecințe negative asupra persoanelor vizate, întrucât aspectele declarate nu prezintă atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Contrar acestor argumente, Înalta Curte constată că informațiile comunicate de recurentul-pârât prin Nota de relații din 19.02.1988 și Notele informative din 19.02.1988 și 01.04.1988, urmate de măsurile dispuse prin Nota de instruire din 06.02.1989 (aceste înscrisuri fiind reținute de instanța de fond ca dovedind calitatea de colaborator al Securității), fac parte din activitățile considerate potrivnice regimului comunist totalitar, care se opunea libertății de exprimare și libertății de circulație.

Recurentul-pârât a oferit informații despre colegii și elevii din unitățile școlare unde lucra, referitoare la situația familială, cu indicarea rudelor acestora care s-au stabilit ilegal în străinătate, a discuțiilor și comentariilor făcute cu privire la intenția de a se stabili, la rândul lor, în altă țară. Aceste informații interesau organele de Securitate, în perioada regimului totalitar comunist astfel de persoane fiind prezumate ca având atitudini potrivnice regimului politic. În consecință, ofițerul de Securitate a considerat necesară continuarea supravegherii informative și a instruit sursa să obțină mai multe informații referitoare la atitudinea persoanelor urmărite individual sau chiar a întregului colectiv de profesori cu privire la politica internă și să informeze dacă există comentarii la adresa regimului politic, ori intenții de plecare din țară, într-o perioadă în care libertatea de circulație era îngrădită de autoritățile statale.

A mai susținut recurentul-pârât că notele informative nu au avut caracter repetitiv, ci au avut caracter izolat, nerezultând o supraveghere activă din partea sa, argument care nu poate fi primit, câtă vreme art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de colaborator persoanei care a furnizat informații, indiferent sub ce formă și pe ce perioadă, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist. Textul de lege nu impune cerința caracterului repetitiv al furnizării informațiilor sau o condiție a numărului de note informative pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității.

Cât privește raportul din 24.02.1989, întocmit de organele de Securitate, Înalta Curte constată că acest înscris nu are caracterul exonerator pe care îl invocă recurentul-pârât. Prin Nota de analiză privind activitatea desfășurată de informatorul "B.", ofițerul de Securitate a reținut că sursa nu a avut o activitate mulțumitoare și a dispus intensificarea procesului de educare și instruire a recurentului-pârât. Însă opinia ofițerului de legătură, respectiv nemulțumirea sa în legătură cu calitatea informațiilor oferite, nu este relevantă în analiza condițiilor prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu este opozabilă instanței de contencios administrativ, singura în măsură să aprecieze cu privire la calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului A.; verificarea acestei calități se face în raport de conținutul informațiilor furnizate de pârât, iar nu de modalitatea în care aceste informații au fost apreciate de organele de Securitate.

Totodată, Înalta Curte constată că situațiile de excepție în care furnizarea de informații nu trebuie considerată activitate de colaborare cu Securitatea sunt numai cele prevăzute expres de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 și nu se regăsesc în speță.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut în mod corect îndeplinirea în speță a primei condiții prevăzute de textul de lege amintit, aceea ca informațiile furnizate de pârât să fi privit atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, recurentul-pârât a susținut că informațiile oferite nu au fost de natură să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv nici dreptul la viață privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, nici dreptul la liberă exprimare, prevăzut de art. 12 din același pact.

Înalta Curte constată că art. 2 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 nu se referă la îngrădirea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, fiind suficientă "vizarea" unei astfel de îngrădiri. Or, oferirea de informații și sprijinirea activităților de supraveghere informativă sunt apte să afecteze dreptul la viață privată al persoanelor vizate, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, precum și dreptul la libertatea cuvântului și dreptul la liberă circulație, prevăzute de art. 12 și 19 din același pact, astfel cum a susținut și Consiliul reclamant și a confirmat instanța de fond, iar recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze că, prin furnizarea informațiilor, asupra persoanelor denunțate exista riscul de a se desfășura acțiuni represive din partea organelor statale. Activitatea de urmărire informativă privea aspecte din sfera de interes a vieții particulare a persoanelor vizate, scopul real al urmăririi fiind acela de a identifica și persecuta opozanții regimului politic comunist.

În aceste condiții, în speță este demonstrată și cea de-a doua condiție legală pentru a se constata calitatea de colaborator al Securității în persoana pârâtului A., astfel că soluția primei instanțe este pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În ceea ce privește soluția dispusă cu privire la excepția tardivității, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile recurentului-pârât, constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 24/2008, coroborate cu cele ale Regulamentului de organizare și funcționare a CNSAS, aprobat prin Hotărârea nr. 2/2008.

În calea de atac, recurentul-pârât a reiterat argumentul tardivității introducerii acțiunii, susținând că între data aprobării notei de constatare și data formulării cererii au trecut mai mult de 30 de zile, acest termen, prevăzut de art. 37 alin. (1) din regulamentul amintit, fiind unul de decădere.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că O.U.G. nr. 24/2008 nu cuprinde vreo prevedere legală care să impună formularea acțiunii într-un anumit termen de la data aprobării Notei de constatare. Pe de altă parte, Regulamentul CNSAS este un act administrativ normativ care nu poate deroga de la legea în temeiul căreia a fost emis; astfel fiind, chiar dacă prin regulament s-a prevăzut un termen de 30 de zile pentru introducerea acțiunii, acesta nu poate avea decât natura unui termen administrativ de recomandare, în raport de care autoritatea să își adapteze conduita, nefiind stipulată nicio sancțiune pentru nerespectarea sa.

De altfel, nici în fond și nici în recurs, recurentul-pârât nu a prezentat raționamentul pentru care a apreciat că termenul respectiv ar fi unul de decădere, iar nu unul de recomandare, în condițiile în care termenele pentru efectuarea unor proceduri pot avea regimuri juridice diferite, iar natura acestora se apreciază în funcție de izvorul lor, de modul de redactare a normei, de consecințele produse prin nerespectare și alte criterii, după caz.

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 135 din 1 februarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 18 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.