ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4549/2023

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.A. a formulat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, plângere împotriva Deciziei nr. 362/21.10.2021, solicitând, în principal, anularea acesteia pentru lipsa faptelor imputate, respectiv neîncadrarea faptelor expuse în prevederile legale invocate, iar, în subsidiar, reaprecierea sancțiunii și înlocuirea acesteia cu avertismentul prevăzut la art. 90, alin. (3) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului (somația publică).

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 771 din 15 aprilie 2022, a respins cererea formulată de către reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamantul A. S.A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond apreciază că plângerea este neîntemeiată deoarece realizatoarea emisiunii a făcut afirmații vădit subiective, tendențioase, în acord cu participanții la mitingul de protest, argumentul fiind că moderatoarea avea obligația de a se abține de la orice comentariu pro sau contra mitingului ori a părerilor exprimate de protestatari. Sentința nu explică și care este temeiul legal al acestui argument, căci altfel, în virtutea dreptului constituțional la liberă exprimare (art. 30-31 Constituția României), este evident că jurnaliștii, inclusiv realizatorii de emisiuni, au și ei dreptul să își exprime opiniile în legătură cu un subiect, mai ales dacă acesta este de larg interes public. Se recunoaște astfel implicit separarea faptelor - prezentate în direct - de opiniile realizatorului sau ale participanților la miting. Din aceste considerente rezultă interpretarea și aplicarea eronată a legii, deoarece poziția eventual subiectivă excesivă a moderatorului/prezentatorului unei emisiuni este reglementată/sancționată în art. 67 din Decizia CNA. nr. 220/2011, iar nu de art. 64 pe care se întemeiază sancțiunea aplicată. Din art. 67 rezultă, contrar concluziilor sentinței recurate, că și prezentatorii de emisiuni au dreptul să își expună propriile opinii, dar fără a profita de apariția lor constantă pentru a induce publicului o anumită opinie, ceea ce presupune o acțiune repetitivă a prezentatorului. În prezenta speță și în contextul analizat, din moment ce este prezentat în direct, un miting de protest la care participă mai mult de 1000 de persoane și se cunoștea că aproximativ 60% din populația țării nu dorește să se vaccineze cu noile vaccinuri împotriva coronavirusului apărut în 2019, este în afara oricărui dubiu că opiniile prezentatorului, chiar pentru susținerea mitingului, nu puteau să mai influențeze esențial publicul telespectator. Pe de altă parte, fiind o prezentare în direct a unui miting, aceasta nu poate avea caracter repetitiv, deci nu sunt întrunite nici cerințele art. 67 din Decizia CNA. nr. 220/2011. Deși instanța reține că acel miting era transmis în direct, apreciază că legea (cu referire la art. 64 din Decizia CNA. nr. 220/2011) nu face distincție între tipurile sau caracterul emisiunilor prezentate. Sensul, spiritul și chiar litera legii vorbesc despre separarea faptelor de opinii și despre prezentarea obiectivă a faptelor cu privire la "informarea" făcută/transmisă telespectatorilor. Ori, fiind o transmisiune în direct, distincția între fapte și opinii rezultă nemijlocit/indiferent de opiniile realizatorului, pentru că acele fapte se derulează în timp real, telespectatorul observând și extrăgându-și informația ne-mijlocit și putând decide singur dacă opiniile prezentatorului reflectă sau nu ceea ce el vede și aude "în direct". Recurentul mai susține că la argumentele: "- fiind "în direct", prezentarea nu poate fi "trucată", incorectă: ea este așa cum este, cum se vede/aude în direct; - fiind "în direct", prezentarea poate fi evident și incontestabil verificată de telespectator; - fiind "în direct", prezentarea, nu poate fi imparțială, acest aspect fiind și trebuind să fie interpretat în mod concret, în fiecare caz în parte. Eventualul caracter părtinitor trebuie expus și motivat concret și convingător, nu prin fraze cu caracter generic, vizând mai degrabă "traducerea" textului legal, decât particularizarea la cazul concret; - fiind "în direct", prezentarea nu poate fi făcută cu rea-credintă decât în mintea celor care vor cu tot dinadinsul ca la televizor să ne fie prezentate, mai ales "în direct", doar anumite puncte de vedere, anumite evenimente, în acord, probabil (de cele mai multe ori) cu trendul politic, cu interesele ori pretențiile puterii politice sau a unor interese economice obscure, care trebuie sau nu trebuie prezentate publicului "în direct", pentru a nu deranja", instanța de fond a răspuns tot cu un argument de tip sofism (pag. 20 ultimul par), că: "...jurnaliștii au obligația de a prezenta faptele, evenimentele întâmplările în mod imparțial, echidistant, fără a reda opiniile lor personale despre subiectele prezentate..". Acest considerent nu precizează și de unde rezultă că jurnaliștii au obligația de a prezenta evenimentele fără a expune si propriile lor opinii. Libertatea presei și libertatea de exprimare, încă din cele mai vechi timpuri ale apariției surselor media, s-au bazat în ceea ce privește judecățile de valoare (opiniile) pe cele formulate de jurnaliști în primul rând. Ori, dacă în cazul unei emisiuni de știri, cu caracter pur informativ, acest considerent/argument al sentinței este perfect veridic și acceptabil, nu se poate susține în mod pertinent că în cazul emisiunilor de tip talk-show sau al celor care prezintă în direct evenimente de protest care reflectă nemulțumirea unei categorii foarte mari a populației unui stat (60% din populație, de exemplu...), jurnaliștii nu au dreptul să își exprime propriile opinii. Instanța de fond a ignorat însă cu desăvârșire concluziile scrise ale reclamantei în acest sens. Dezacordul jurnalistului-realizator față de măsurile adoptate de guvernanți, însă în acord cu manifestanții dar și cu cea mai mare parte a populației, nu poate fi considerată o prezentare lipsită de obiectivitate, chiar prin prisma art. 67 din Codul audiovizualului. Considerentul sentinței recurate în sensul că în analiza obiectivității prezentării este lipsit de importanță faptul că 60% din populația României refuză vaccinarea, deci este contra vaccinării obligatorii, reprezintă o opinie vădit subiectivă, exprimată însă de un judecător într-o hotărâre, fapt cu siguranță mai grav decât exprimarea unei opinii subiective de către un jurnalist, pe care publicul îl poate respecta, aclama, sau dimpotrivă. În repetate rânduri CEDO a recunoscut dreptul jurnaliștilor chiar la anumite exagerări care subliniază încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale cetățenilor, astfel că argumentele instanței de fond sunt vădit subiective și nefondate în raport cu contextul prezentării analizate (o emisiune de televiziune "în direct", prezentând un protest public). Un alt considerent nefondat al sentinței recurate este cel de la pag. 21, penultimul paragraf, în care instanță constată lipsa oricărei dovezi pentru afirmațiile noastre cu privire la notorietatea încălcării chiar de către funcționari publici și politicienii care au le-au adoptat a restricțiilor impuse altminteri tuturor cetățenilor. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

Apărările formulate în cauză Intimatul Consiliul Național al Audiovizualului a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 362/21.10.2021, reclamanta A. S.A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea art. 64 alin. (1) lit. a) și b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, cu modificările și completările ulterioare Astfel, s-a reținut că în data de 26.09.2021, în intervalul orar 18:45:40 - 21:11:39, postul B. a difuzat emisiunea "C." (cu mențiunea "Direct" pe ecran), moderată de D.. În cadrul acesteia, s-a transmis un protest din București (la Ministerul Sănătății, Ministerul Educației și în Piața Victoriei), D. (realizatoare) a prezentat scandările, a comentat și a realizat interviuri cu protestatarii, iar în emisiune au mai fost redate discursuri ale protestatarilor și s-au făcut afirmații (ale realizatoarei și ale unor protestatari) despre autorități și despre vaccinare, testare, starea de alertă, purtatul măștii sau pașapoarte, certificat de vaccinare sau testare, "pașaportul verde", restricții și despre copii și vaccinarea acestora la scoală. Având în vedere că din conținutul mențiunilor făcute de prezentatoarea emisiunii "C.!", informațiile prezentate cu privire la desfășurarea protestului care a avut loc în București la data de 26.09.2021 împotriva campaniei de vaccinare desfășurată în România pe parcursul pandemiei Covid 19, au avut un puternic caracter subiectiv, moderatoarea exprimând opinii personale cu privire la deciziile luate la nivel guvernamental și impactul acestora asupra populației din România, instanța de fond a reținut că Decizia nr. 362/21.10.2021 a fost adoptată de Consiliul Național al Audiovizualului cu respectarea dispozițiilor art. 91 alin. (1) teza finală și a alin. (3) din Legea nr. 504/2002. Înalta Curte împărtășește soluția pronunțată de instanța de fond. Sancțiunea aplicată de CNA nu a vizat subiectele dezbătute în emisiune, așa cum în mod greșit afirmă recurenta, ci modul în care acestea au fost prezentate publicului telespectator, respectiv cu încălcarea prevederilor specifice domeniului audiovizual referitoare la informarea corectă a publicului. Legislația audiovizuală nu distinge după cum o emisiune este difuzată în direct, ori este înregistrată și nici nu există reglementări specifice uneia sau alteia dintre aceste două situații. Normele din domeniul audiovizual referitoare la informarea corectă a publicului se aplică indiferent de modalitatea de difuzare a emisiunii (după cum este în direct ori înregistrată), indiferent de publicul căruia i se adresează emisiunea (respectiv emisiuni pentru copii ori emisiuni pentru publicul adult) și indiferent de tipul de emisiune (emisiune de știri, emisiune de dezbatere, emisiuni pentru copii, emisiuni de divertisment ori publicitate etc). Nici argumentul potrivit căruia emisiunea nu ar fi fost una cu caracter informativ nu este de natură să exonereze recurenta de la respectarea dispozițiilor referitoare la informarea corectă a publicului, pentru considerentele deja expuse. Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanța de fond a reținut că: "Nu poate fi reținută nici critica reclamantei referitoare la faptul că emisiunea nu era una informativă despre pandemie, despre vaccinuri și măsurile dispuse de autorități, ci era doar o transmisiune în direct a unui miting de protest împotriva obligativității vaccinării, a certificatului verde și a măsurilor dispuse de autorități (...) câtă vreme dispozițiile art. 64 alin. (1) din Codul de reglementare a audiovizualului nu disting între emisiunile informative și cele care nu au un caracter predominant, un anumit specific informativ, respectiv între emisiunile înregistrate și cele realizate în direct, obligația furnizorilor de servicii media audiovizuale de a asigura informarea corectă, verificată, imparțială și de bună-credință a publicului cu privire la un subiect, fapt sau eveniment fiind prevăzute pentru orice tip de emisiune și orice categorie de informație." De asemenea, în privința individualizării sancțiunii aplicate prin decizia contestată, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea contravențională a fost aplicată spre minimul prevăzut de dispozițiile art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, proporțional cu pericolul social al faptei contravenționale săvârșite. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.