ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 418/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2024
Asupra contestației de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Obiectul contestației deduse judecății
Prin cererea înregistrată la data de 26 iulie 2023, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, contestatorul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat:
- anularea Hotărârii nr. 1803 din 27.06.2023 a secției pentru judecători, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 18.07.2023, prin care s-a dispus eliberarea domnului A. din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț și numirea în funcția de judecător la Judecătoria Târgu Neamț, conform art. 194 din Legea nr. 303/2022;
- suspendarea punerii în executare a hotărârii menționate până la pronunțarea unei hotărâri pe fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În motivarea contestației, contestatorul a susținut că, deși au fost parcurse etapele procedurii de numire a procurorilor în funcția de judecător și aparent au fost examinate criteriile legale, Hotărârea nr. 1803/2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încalcă prevederile art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 305/2022, nefiind îndeplinite cerințele/criteriile legale prevăzute de acest text de lege, hotărârea fiind, în egală măsură, neoportună.
Astfel, din chiar considerentele hotărârii atacate se desprinde concluzia că volumul de activitate al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, de la care provine solicitantul, este de 1512 cauze/procuror, iar în ce privește gradul de ocupare a schemei de personal, se reține că Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț funcționează efectiv cu 2 procurori, din care unul ocupă prin delegare funcția de prim-procuror, solicitantul ocupând o funcție de execuție.
Art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 305/2022 nu acordă preferință în ce privește aceste două criterii analizate de secția competentă a Consiliului Superior al Magistraturii între instanțele de judecată și parchete, legiuitorul urmărind prin instituirea lor să asigure un echilibru, astfel încât prin numirea dintr-o funcție în alta să nu se genereze disfuncționalități la instanța/parchetul de proveniență al magistratului.
Întrucât fac parte dintr-un întreg, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii nu pot avea în vedere în procesul decizional doar cariera pe care o deservesc (judecător sau procuror), ci efectele cu caracter general al hotărârilor luate, de vreme ce consiliul apără independența justiției (deci și buna ei funcționare) în ansamblu.
Hotărârea nr. 1803/2023 a secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii încalcă dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 305/2022, raportat la H.G. nr. 436/2022 pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a sistemului judiciar 2022-2025, în dimensiunea Consiliului de a gestiona resursele umane pentru instanțe și parchete. Potrivit obiectivului strategic 3 din strategia menționată, politicile de resurse umane din sistemul judiciar trebuie să asigure eficiență și eficacitate în funcționarea componentelor sale. Rezultatele așteptate corelative acestui obiectiv - în ce privește parchetele - constau într-un grad de ocupare de 80-85% a posturilor de procuror. Unul din obiectivele specifice ale obiectivului 3 este acela al echilibrării schemelor de personal.
Prin hotărârea contestată se generează un dezechilibru major în schemele de personal, precum și în funcționarea unității respective de parchet, lipsind-o de capacitatea de a combate eficient infracționalitatea, de a furniza un serviciu public de calitate și într-un termen rezonabil. Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Neamț are un istoric îndelungat de neatractivitate pentru ocuparea posturilor de către procurori, funcționând de-a lungul timpului cu schemă incompletă sau înregistrând fluctuație de personal.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect suspendarea punerii în executare a hotărârii menționate până la pronunțarea unei hotărâri pe fond, contestatorul a susținut că sunt îndeplinite cele două cerințe cumulative prevăzute de textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existența unui caz temeinic justificat și prevenirea unei pagube iminente.
Astfel, există o îndoială serioasă în legătură cu legalitatea hotărârii indicate, fiind evident că secția pentru judecători nu a luat în considerare îndeplinirea condiției de la art. 196 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 303/2022 în ceea ce privește dimensiunea resurselor umane și volumul de activitate înregistrate la unitatea de parchet la care funcționează solicitantul.
Apărările formulate în cauză
Intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului și a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, intimatul arată că, prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, reclamantul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu justifică legitimarea sa procesuală activă.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii contestate, se arată că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, indicate în cuprinsul acțiunii, întrucât acestea vizează ipoteza suspendării executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, prin cerere formulată după introducerea plângerii prealabile, dar înainte de introducerea acțiunii în anulare pe rolul instanței.
Nu aceeași este situația în speța de față, unde reclamantul a invocat în sprijinul cazului bine justificat aspecte ce țin de însăși oportunitatea emiterii actului administrativ atacat, critici care vizează fondul cauzei și care pot fi analizate numai în cadrul capătului de cerere având ca obiect anularea actului administrativ.
Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației
Examinând Hotărârea nr. 1803 din 27.06.2023 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, publicată pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii la data de 17.07.2023, prin prisma criticilor formulate de contestator, a apărărilor intimatului și față de prevederile legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte apreciază că prezenta contestație este neîntemeiată.
Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Analizând cu prioritate, în raport cu dispozițiile art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Potrivit art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022: "Hotărârile prevăzute la alin. (5) pot fi atacate cu contestație de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție."
Prin urmare, calitatea procesuală activă nu este rezervată de legiuitor doar magistratului vizat de respectiva hotărâri, ci oricărei persoane interesate, terminologie ce nu poate fi nejustificat îngrădită.
Or, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că justifică un interes, în accepțiunea textului art. 29 alin. (6) din Legea nr. 305/2022, în ce privește contestarea hotărârii menționate, întrucât hotărârea atacată vizează un aspect de organizare a parchetelor și de asigurare a independenței funcționale, sens în care dispozițiile se răsfrâng asupra bunei funcționări în ansamblu a Ministerului Public și a procurorilor, care fac parte sub aspect statutar din Ministerul Public.
În fine, Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic privind analiza efectuată de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la îndeplinirea în cauză a criteriilor prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată sunt neîntemeiate.
Astfel, este de remarcat că, în cauză, întreaga procedură s-a desfășurat cu respectarea prevederilor art. 194- art. 196 din Legea nr. 303/2022, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.
Potrivit art. 194 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor: "(1) La cererea lor motivată, judecătorii pot fi numiți în funcția de procuror la parchetele de pe lângă judecătorii, iar procurorii pot fi numiți în funcția de judecător la judecătorii, prin decret al Președintelui României, la propunerea secției Consiliului Superior al Magistraturii corespunzătoare funcției pe care va fi numit, cu respectarea condițiilor prevăzute în prezenta lege. Propunerea de numire în funcția de judecător se formulează de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul conducătorului parchetului de la care provine și al președintelui instanței la care urmează să activeze, iar propunerea de numire a judecătorilor în funcția de procuror se formulează de către secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, cu avizul președintelui instanței în care își desfășoară activitatea și al conducătorului parchetului la care urmează să activeze. (...)"
În primul rând, Înalta Curte reține că prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a avizat favorabil solicitarea formulată de domnul procuror A..
Or, în condițiile în care contestatorul a justificat legitimarea sa procesuală activă tocmai prin atribuțiile sale de organizare și control cu privire la parchetele de rang inferior, Înalta Curte reține că în exercitarea acestor atribuții contestatorul avea instrumentele de coordonare care să îi permită pe linie administrativ ierarhică să prevină avizarea favorabilă a unor cereri de transfer care ar fi perturbat grav activitatea unui parchet, dacă ar fi considerat că aceasta este situația.
Conducătorul unității de parchet unde activa solicitanta era cel mai în măsură să evalueze impactul și riscurile potențiale ale demersurilor efectuate de doamna procuror asupra modului de desfășurare a activității în unitatea de parchet respectivă.
În măsura în care chiar parchetul a cărui activitate ar fi potențial astfel preturbată a avizat pozitiv cererea, nu se mai poate susține că s-ar fi comis un exces de putere de către secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin soluționarea favorabilă a cererii de transfer, avizul parchetului de la care se solicită transferul având tocmai rolul de a preîntâmpina situații în care această instituție ar fi grav afectată printr-o astfel de măsură, iar exprimarea acestui aviz infirmă teza contestatorului că activitatea parchetului ar fi astfel blocată. O eventuală carență în managementul resurselor umane ale unei unități de parchet nu poate fi acoperită prin invocarea unui exces de putere al secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii care a acționat în limitele atribuțiilor conferite de lege, solicitând avizul parchetului de la care se cere transferul și a ținut seama în hotărârea sa de acest aviz pozitiv.
În ceea ce privește analiza criteriilor prevăzute de art. 196 alin. (3) din Legea 303/2022, Înalta Curte reține că hotărârea atacată cuprinde, contrar celor susținute de contestator, o analiză efectivă a acestora.
Înalta Curte reține că vocația numirii din funcția de procuror în funcția de judecător reprezintă o componentă importantă a dreptului la carieră al unui magistrat, fiind expresia libertății de alegere a evoluției traseului profesional, în condițiile în care persoana în discuție a dovedit stabilitate în exercitarea funcției pentru o perioadă suficientă de timp, precum și motivația și aptitudinile necesare pentru a accede la o altă funcție în cadrul profesiei de magistrat, aspecte verificate în cadrul unui interviu.
Or, această opțiune inerentă statutului magistratului nu poate fi complet îngrădită din motivul exclusiv că un procuror provine de la o unitate de parchet neatractivă, cu un volum de activitate crescut, din motive independente de persoana acestuia.
Nu se poate invoca eventuala încălcare a principiului independenței funcționale a unității de parchet atâta vreme cât secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a acționat în limitele atribuțiilor conferite de lege, solicitând avizul parchetului de la care se cere transferul, iar acesta a fost unul pozitiv.
În ceea ce privește criticile de oportunitate formulate de contestator, Înalta Curte reiterează că, din interpretarea tuturor dispozițiilor legale privitoare la transferul judecătorilor și procurorilor, inclusiv al transferului de la judecător la procuror sau invers rezultă că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la rațiunile și la necesitățile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncționalități în activitatea parchetelor și a instanțelor, cu păstrarea unui just echilibru între interesele parchetului/instanței implicate în procedură și interesul privat al solicitantului.
În speță, noțiunea de oportunitate se analizează prin raportare la măsura ce urmează a fi dispusă de organul emitent, în speță transferul de la procuror la judecător, și constă în capacitatea acestuia de a alege, dintre mai multe soluții posibile și egale în aceeași măsură, pe cea care corespunde cel mai bine interesului public care trebuie satisfăcut.
Controlul de legalitate pe care Înalta Curte îl efectuează în temeiul art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii implică cenzurarea excesului de putere al autorității în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege, astfel cum este acesta definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea 303/2022.
Or, de vreme ce secția pentru judecători a urmat procedura prevăzută de lege, a ținut seama de avizul pozitiv al parchetului de la care s-a solicitat transferul și și-a întemeiat hotărârea pe criteriile prevăzute de lege, inclusiv pe cel privind volumul de activitate și schema de personal ale unității de parchet de la care s-a solicitat transferul, pe care l-a analizat însă prin coroborare cu alte criterii legale relevante, nu se poate vorbi despre un exces de putere, hotărârea emisă având o bază legală și fiind fundamentată pe un raționament obiectiv și nediscriminatoriu.
În cauză, raportat la rațiunile și necesitățile sistemului judiciar, analiza cererii de transfer de la procuror la judecător s-a efectuat prin prisma criteriilor prevăzute de lege, tocmai pentru a asigura luarea unei decizii obiective, în condiții de legalitate și oportunitate și în raport de circumstanțele concrete ale solicitării de transfer, cu menținerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligația să-l ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenței justiției și interesul legitim privat.
Cu privire la cererea de suspendare a executării hotărârii contestate, având în vedere că aceasta viza suspendarea până la soluționarea contestației, iar contestația a fost soluționată la termenul de astăzi, Înalta Curte o va respinge ca rămasă fără obiect.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și a art. 29 alin. (5) - (7) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității procesuale active, va respinge contestația formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 1803 din 27 iunie 2023, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători, va respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția lipsei calității procesuale active.
Respinge contestația formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva Hotărârii nr. 1803 din 27 iunie 2023, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru judecători.
Respinge cererea de suspendare, ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 26 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.