Decizia nr. 4168/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la data de 26.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General, S.C. Herăstrău Nord S.A. și B., solicitând achitarea sumei de 50.000 Euro pentru lipsa de folosință a apartamentului nr. x din strada x nr. 108A și 100.000 Euro daune morale, precum și restituirea apartamentului. I.

Prin sentința nr. 140 din 9 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența soluționării cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Primăria Municipiului București, prin Primar General, S.C. Herăstrău Nord S.A. și B., în favoarea Tribunalului București, secția civilă. I.

Împotriva acestei sentințe reclamantul a declarat recurs, fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 02.06.2021, sub nr. x/2020. Prin rezoluția din 07.06.2021 a completului legal învestit, s-a stabilit termen în vederea soluționării recursului, la data de 23.09.2021, cu citarea părților. I.

Prin încheierea din 23.09.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2020, s-a dispus amânarea judecării cauzei la data de 04.11.2021, în vederea soluționării cererii de ajutor public judiciar formulate de recurentul-reclamant. I.

Prin încheierea din 04.11.2021, constatând că părțile legal citate nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă, Înalta Curte a dat eficiență dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. și a dispus suspendarea cauzei pentru lipsa părților. La data de 29.03.2022 recurentul-reclamant a depus o cerere prin care a solicitat repunerea pe rol a dosarului nr. x/2020, pentru discutarea căreia s-a stabilit termen la data de 29.09.2022, părțile fiind citate cu această mențiune, iar recurentul-reclamant și cu obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 150 RON (100 RON taxa de timbru aferentă căii de atac, iar 50 RON taxa de timbru pentru cererea de repunere pe rol a cauzei). I.

Prin încheierea din 29.09.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de recurentul-reclamant A., ca netimbrată, și a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispuse prin încheierea din data de 04.11.2021. II. Soluția Înaltei Curți asupra recursului. Analizând, cu prioritate, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția de perimare a cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, urmând să o admită și să constate că prezentul recurs s-a perimat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Articolul 416 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., care reglementează instituția perimării cererii, prevede că "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță." Totodată, art. 411 alin. (1) pct. 2 din același cod statuează că: "(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părți, legal citate, nu se înfățișează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă." În speță, este de observat că prin încheierea din 04.09.2021 a fost dispusă suspendarea judecății recursului, având în vedere că părțile, cu privire la care procedura de citare a fost legal îndeplinită, nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecata în lipsă, iar prin încheierea din 29.09.2022 s-a menținut măsura suspendării judecății cauzei dispuse prin încheierea anterioară. Această încheiere din 29.09.2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, iar de la data menționată a început să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la 29.03.2023, conform art. 181 alin. (1) pct. 3 din același act normativ. Înalta Curte reține că prin încheierea sus-menționată s-a constatat că, în lipsa achitării taxei judiciare de timbru, cererea recurentului-reclamant de repunere a cauzei pe rol nu a îndeplinit condițiile prevăzute de lege pentru a determina o legală învestire a instanței cu soluționarea cererii de reluare a judecății în condițiile art. 415 C. proc. civ., fiind privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea disciplinei procesuale. Astfel, deși formularea cererii de repunere pe rol reprezintă o dovadă că recurentul-reclamant a înțeles inițial să stăruie în judecată, prezumția de desistare pe care se întemeiază sancțiunea procesuală a perimării recursului de față este dedusă din faptul neîndeplinirii obligațiilor stabilite de instanță în sarcina sa, aspect ce a determinat rămânerea fără efect a solicitării de continuare a judecății. Mai reține Înalta Curte că pentru termenul din 29.09.2022 procedura de citare a fost legal îndeplinită, părțile nefiind însă prezente în fața instanței de recurs, astfel cum rezultă din practicaua încheierii întocmite la termenul arătat. Totodată, deși încheierea din 29.09.2022 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza finală C. proc. civ., părțile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării judecății să solicite reluarea procesului, prin intermediul unei cereri formulate în conformitate cu art. 415 alin. (1) din același cod, cu atât mai mult cu cât această încheiere le-a fost comunicată, astfel cum rezultă din dovezile de înmânare aflate la dosar. În conformitate cu art. 416 C. proc. civ., perimarea reprezintă o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează de drept, atât în etapa judecății în prima instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, precum și o prezumție de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruință a părților în soluționarea pricinii. În analiza prioritară a excepției absolute și peremptorii de perimare a judecății recursului, excepție invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține că, atât timp cât pricina a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecății în interiorul termenului imperativ prevăzut de lege, deși le-a fost comunicată încheierea din 29.09.2022, din care rezultă motivul menținerii măsurii de suspendare a judecății cauzei, precum și temeiul legal al acesteia, și nici nu s-a făcut dovada intervenirii vreunei situații care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează exclusiv pasivității părților. Această stare de pasivitate a fost menținută mai mult de 6 luni, timp în care nu au fost efectuate demersuri pentru reluarea judecății înainte de a se împlini termenul de perimare și nici nu s-a făcut dovada că părțile au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voința lor. În aceste condiții, reținând că de la momentul suspendării judecății din 29.09.2022, până la data de 29.03.2023, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., părțile nu au formulat cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 din același act normativ, că în aceeași perioadă nu s-a îndeplinit niciun act de procedură, că nu este incident vreunul dintre cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit de instanță din oficiu și că nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, astfel cum prevede art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția perimării este fondată și că recursul promovat în cauză s-a perimat. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru motivele arătate la pct. II.1. din prezenta decizie, având în vedere lipsa de diligență a părților, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficiență sancțiunii instituite prin art. 416 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din motive imputabile părții, în conformitate cu art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 420 și art. 421 alin. (2) din același act normativ, va constata perimat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 140 din 9 februarie 2021 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.