Decizia nr. 4143/2023 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 06.10.2017, sub nr. x/2017, reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională, a solicitat anularea raportului de control nr. x/21.03.2016 emis de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, Direcția Management Financiar și Control, Compartimentul Control și Nereguli din cadrul M.C.S.I. privind contractul de finanțare nr. x/20.02.2015 încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Management Operațional - SMIS 57009, precum și anularea raportului nr. x din 21 iunie 2017 de soluționare a contestației formulate de Ministerul Afacerilor Interne împotriva raportului de control, prin care s-a propus o corecție financiară de 25% din valoarea eligibilă a contractului de furnizare nr. x/2015 încheiat cu A. S.R.L., înregistrat cu nr. x din data de 29.06.2017. În subsidiar, în situația respingerii capătului principal de cerere privind anularea celor două acte administrative, a solicitat reducerea corecției financiare aplicate la cuantumul de 5% din valoarea contractului, potrivit pct. 9 partea IA din anexa la H.G. nr. 519/2017 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora.

Hotărârea primei instanțe. Decizia de casare Prin sentința nr. 1874 din data de 18 aprilie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția inadmisibilității acțiunii, invocată în apărare de pârât și, totodată, a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Împotriva sentinței menționate a declarat recurs reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând casarea hotărârii recurate pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Prin decizia nr. 1796/23.03.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, a fost admis recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 1874 din 18 aprilie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost casată în parte sentința recurată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Totodată, a fost menținută soluția cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii. Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 24.05.2021, sub nr. x/2017*.

Hotărârea de fond pronunțată în al doilea ciclu procesual Prin sentința nr. 54 din 2 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României și s-a dispus reducerea corecției financiare aplicate prin raportul de control nr. x/21.03.2016 și menținute prin decizia de soluționare a contestației nr. 3552/21.06.2017, de la 25% la 5 % din valoarea eligibilă a contractului nr. x/09.09.2015.

Recursurile exercitate în cauză în al doilea ciclu procesual Împotriva sentinței nr. 54 din 2 martie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au exercitat recurs ambele părți. 4.1. În dezvoltarea recursului său, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul Ministerul Afacerilor Interne a susținut următoarele: Sentința de fond nu cuprinde o motivare corespunzătoare criticilor aduse actelor contestate, situație ce se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciind că motivarea este un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate. Totodată, obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și a art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale. În acest stadiu procesual instanța de fond era datoare să respecte sarcinile trasate prin decizia de casare, la pagina 15 din aceasta instanța supremă stabilind că în fond după casare instanța va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți și cererile ce fac obiectul judecății, să administreze toate probele necesare pentru o completă cercetare a fondului cauzei și pentru a pronunța o hotărâre temeinică și legală. Pe de o parte, instanța a reținut că prin impunerea prezentării unei certificări specifice de către ofertanți a fost încălcat art. 177 alin. (1) din O.G. nr. 34/2006, ceea ce a condus la îngrădirea accesului oricărui operator economic la procedura de atribuire; iar, pe de altă parte, aceeași instanță a reținut că reclamantul a indicat în documentația de atribuire că se poate depune o certificare echivalentă a certificării pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B., aspect ce determină concluzia că nu a fost limitată sau îngrădită în mod absolut posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedura de atribuire. Față de cele arătate, consideră că hotărârea de fond cuprinde argumente contradictorii întrucât, dacă instanța admite că cerința impusă nu este una discriminatorie, prin menționarea faptului că nu a fost limitată în mod absolut posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedura de atribuire, nu mai poate reține că au fost încălcate dispozițiile art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006. În referire la critica adusă raportului de control și raportului de soluționare a contestației din perspectiva nemotivării în fapt a neregulii constatate, susține, contrar celor reținute de prima instanță, că prin actele emise pârâtul nu a justificat motivul pentru care cerința ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B. sau echivalent este una restrictivă. Aspectele reținute de instanță pentru a respinge această criticiă nu sunt valabile, atât timp cât capitolul VI din raport cuprinde concluziile, iar motivarea în fapt a acestor concluzii, adică justificarea constatării neregulii, se regăsește la capitolul IV din raport, capitol în care pârâtul prezintă în mod confuz neregula constatată. Astfel, deși reține că neregula este reprezentată de cerința ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificarea în discuție, motivarea în fapt se referă la certificatul CISSP, care "nu are calificare oficială (… ) fiind emis de o organizație non-profit". În concluzie, instanța de fond trebuia să lămurească și această critică a nemotivării raportului de control, respectiv a raportului de soluționare a contestației, critică prezentată prin cererea de chemare în judecată. Al doilea motiv circumscris dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost susținut de recurentul-reclamant din perspectiva interpretării geșite a art. 179, art. 178 alin. (2), art. 187 alin. (3) și art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de servicii, precum și a art. 8 și art. 7 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din O.U.G. nr. 34/2006, acte normative aplicabile procedurii de achiziție publică desfășurată în cursul anului 2015. În privința cerințelor stabilite prin documentația de atribuire a contractului având ca obiect achiziționarea serviciilor de implementare a proiectului "Extinderea capabilităților sistemelor informative ale MAI prin realizarea interoperabilității cu sistemul informatic SNUAU-112 al STS, cod SMIS", arată că autoritatea contractantă a emis Nota justificativă nr. x/16.06.2015, aprobată de conducerea MAI, prin care au fost motivate criteriile minime de calificare și selecție prevăzute în documentația de atribuire. De asemenea, în privința criteriului tehnic în discuție, în nota justificativă s-a menționat că această cerință este necesară, având în vedere că la nivelul sistemului informatic de management integrat al evenimentelor de ordine publică, aflat în exploatare la nivelul MAI, se impune a se efectua modificări la nivelul procesului de înregistrare a evenimentelor prin introducerea uneri noi surse, respectiv SNUAU 112 pentru înregistrarea datelor de inițializare a fișei de eveniment. Ca atare, a considerat că se dovedește legătura indisolubilă dintre cele două programe, respectiv C. și platforma B., astfel cum a expus pe larg în cererea de chemare în judecată. Aceasta, deoarece legea prevede că toate cerințele de calificare au ca scop tocmai demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare. În speță, C. a fost implementat având la bază platforma B., iar de la operaționalizare aceasta a devenit un sistem critic, de o importanță deosebită la nivelul tuturor structurilor MAI, prin intermediul platformei respective realizându-se comunicarea inter și intrainstituțională în domeniul situației operative 24/24h. Potrivit Notei justificative cerința criticată va facilita realizarea cu ușurință și în timp scurt a modificărilor necesare a se efectua la nivelul aplicației pentru interoperabilitatea cu aplicația SNUAU 112, în caz contrar existând riscul ca prin modificările efectuate să se producă disfuncționalități în funcționarea C., ceea ce poate conduce la întreruperea fluxului informațional la nivel național, cu impact major în desfășurarea activităților MAI, precum și cu impact asupra termenului de finalizare a proiectului, având în vedere timpul avut la dispoziție pentru implementarea soluției de interoperabilitate, condiție obligatorie potrivit contractului de finanțare, care nu poate fi modificată. Or, instanța de fond nu a avut în vedere argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată în sprijinul opiniei potrivit căreia cerința în discuție nu este una restrictivă, contrar celor reținute de instanță și de organul de control pe motiv că nu există un echivalent al certificatului solicitat. În contextul citării art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, a concluzionat recurentul-reclamant că autoritatea contractantă nu poate stabili limite care nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit și care ar duce la restricționarea participării la procedura de atribuire organizată, în speță, cerința ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare pentru dezvoltare/configurare aplicații pe platforma B. sau echivalent (în acord cu art. 38 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006), fiind imperios necesară pentru autoritatea pârâtă în contextul în care legătura și relevanța acesteia cu proiectul au fost explicate prin actele întocmite de reclamant. Pentru motivele arătate a subliniat că instituirea acestei cerințe nu a limitat accesul la procedură pentru operatorii economici care aveau în portofoliu implementări de soluții sau sisteme informatice similare, astfel că se impune admiterea recursului formulat. 4.2. Pârâta Autoritatea pentru Digitalizarea României și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate arătând că este neîntemeiată susținerea instanței de fond potrivit căreia: "autoritatea contractantă a solicitat, în documentația de atribuire, la capitolul "Capacitatea tehnică", ca cel puțin unul din cei 2 ingineri de sistem să dețină certificare pentru dezvoltare/configurare aplicații pe platforma B., sau echivalent" întrucât art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, invocat de prima instanță, nu se aplică în cauză, condiția ca un inginer să aibă o anumită specializare fiind legală. Astfel, prin introducerea cerinței menționate autoritatea contractantă a stabilit că accesul participării la procedură a operatorilor economici care aveau în portofoliu implementări de soluții sau sisteme informatice similare (Certified Information Systems Security Profesional - CISSP) este o cerință impusă de documentația de atribuire, astfel cum rezultă din capitolul "capacitatea tehnică", nefiind restrictivă întrucât nu a limitat accesul la procedura de atribuire și nici nu a restrâns concurența între operatorii economici, fiind o condiție necesară și obligatorie pentru executarea obligațiilor contractuale și realizarea scopului propus de autoritatea contractantă. În opinia recurentei-pârâte, dacă s-ar accepta raționamentul instanței de fond, nicio cerință de calificare sau profesională nu ar putea fi introdusă în condițiile de atribuire a unui contract, aspect inadmisibil. Prin urmare, sentința instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Al doilea aspect de nelegalitate invocat de pârâtă în legătură cu sentința de fond vizează motivarea contradictorie a acesteia, precum și o fundamentare bazată pe motive străine de natura cauzei. În dezvoltarea acestei critici a arătat că instanța a stabilit că aplicarea unei corecții financiare de 25% constituie o încălcare a principiului proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit căruia orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, și a reținut că aplicarea unei corecții financiare de 5% este o sancțiunea mai adecvată. Pentru a pronunța această soluție s-a limitat la indicarea unor pasaje din textele de lege privind regimul juridic al contravențiilor, fără a motiva efectiv cauzele pentru care reclamantul ar trebui să beneficieze de o astfel de favoare. De asemenea, nu a indicat circumstanțele care să ateste de ce fapta comisă de reclamant nu prezintă gradul de pericol social al unei sancțiuni maxime. Pentru motivele arătate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei pe fond cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de Ministerul Afacerilor Interne a fost invocată excepția nulității recursului pârâtei pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare invocate, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. A formulat întâmpinare și recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantului ca neîntemeiat pentru argumentele arătate. În esență, a apreciat că instanța de fond a constatat în mod corect că reclamantul a îngrădit accesul oricărui operator economic la procedura de atribuire derulată. Recurenta-pârâtă a depus și note scrise prin care a combătut excepția nulității recursului său, excepție invocată de partea adversă, solicitând respingerea acesteia și admiterea cererii de recurs conform argumentelor prezentate. Cu privire la excepția nulității recursului pârâtei, Înalta Curte s-a pronunțat în sensul respingerii, la termenul de dezbateri din 28 septembrie 2023, astfel cum reiese din practicaua deciziei, reținând că, deși nu au fost identificate critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele prezentate de recurentă se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. II. Soluția instanței de recurs. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în cererile de recurs și a apărărilor și susținerilor din întâmpinări, raportat la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate și le va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Demersul judiciar ce face obiectul analizei de față are la bază solicitarea de anulare a raportului de control nr. x/21.03.2016 emis de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, Direcția Management Financiar și Control, Compartimentul Control și Nereguli din cadrul M.C.S.I. privind contractul de finanțare nr. x/20.02.2015 încheiat cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală de Management Operațional - SMIS 57009, precum și anularea raportului nr. x/21.06.2017 de soluționare a contestației formulate de Ministerul Afacerilor Interne împotriva raportului de control menționat. În fapt, între M.C.S.I., în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operațional "Creșterea Competitivității Economice" și Ministerul Afacerilor Interne s-a încheiat contractul de finanțare nr. x/20.02.2015, prin care s-a acordat reclamantului o finanțare nerambursabilă de către Autoritatea de management pentru finanțarea proiectului intitulat "Extinderea capabilităților sistemelor informatice ale MAI prin realizarea interoperabilității cu sistemul informatic SNUAU-112 al STS", cod SMIS 57009. În urma verificărilor efectuate în cadrul controlului desfășurat la sediul beneficiarului în perioada 02.02.2016-04.02.2016, s-a constatat că în documentația de atribuire, la capitolul "Capacitatea tehnică", autoritatea contractantă a solicitat ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare sau echivalent pentru dezvoltare/configurare aplicații pe platforma B., cerință considerată a fi restrictivă, în sensul că a îngrădit accesul la procedura de atribuire a operatorilor economici care aveau în portofoliu implementări de soluții sau sisteme informatice similare. Astfel, s-a aplicat autorității contractante, în temeiul H.G. nr. 519/2014, Partea 1A, pct. 9, o corecție financiară de 25 % din valoarea eligibilă a contractului nr. x/09.09.2015 încheiat cu S.C. A. S.R.L.. Învestită fiind cu soluționarea contestației formulate de reclamantul Ministerul Afacerilor Interne, după casarea cu rejudecare dispusă în primul ciclu procesual, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea și a dispus reducerea corecției financiare aplicate prin raportul de control contestat și menținută prin decizia de soluționare a contestației administrative, de la 25% la 5% din valoarea eligibilă a contractului menționat. Soluția pronunțată în rejudecare a fost atacată de ambele părți, considerând-o nelegală din perspectiva incidenței motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Cu titlu preliminar, Înalta Curte amintește că, așa cum a reținut la termenul de dezbateri din 28 septembrie 2023, cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Digitalizarea României nu conține critici care să poată fi circumscrise cazului de casare reglementat la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dezvoltarea susținerilor făcând posibilă decelarea exclusiv a unor critici de nelegalitate ce vor fi analizate din perspectiva pct. 6 al aceluiași text de lege. 1.1. Verificând sentința de fond prin prisma criticilor ambilor pârâți formulate din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că nu poate fi reținută în cauză incidența acestui motiv de nelegalitate. Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Interne a susținut, în sprijinul acestui motiv de nelegalitate, că sentința de fond, pe de o parte nu cuprinde o motivare corespunzătoare criticilor aduse actelor contestate, iar, pe de altă parte, că aceasta cuprinde argumente contradictorii, în condițiile în care, dacă a admis că cerința impusă nu este una discriminatorie prin menționarea faptului că nu a fost limitată în mod absolut posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedura de atribuire, instanța nu mai putea reține că au fost încălcate dispozițiile art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006. Cât privește primul aspect circumscris acestei critici de nelegalitate, referitor la nemotivarea în fapt a neregulii constatate, a susținut recurentul, contrar celor reținute de instanța de fond, că autoritatea pârâtă nu a justificat motivul pentru care a considerat că este restrictivă cerința ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare sau echivalent pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B.. Înalta Curte nu poate reține nelegalitatea hotărârii pe motiv că argumentele invocate de reclamant în susținerea acțiunii nu au fost analizate sau că motivarea instanței de fond ar fi contradictorie. În primul rând, față de îndrumările instanței de recurs din decizia de casare pronunțată în primul ciclu procesual, se observă că instanța de fond a rejudecat cauza cu respectarea acestora, în acest sens analizând litigiul sub toate aspectele de fapt și de drept. Totodată, așa cum reiese din considerentele expuse la paginile 4-5 ale sentinței atacate, judecătorul fondului a expus prin argumente convingătoare raționamentul logico-juridic ce a fundamentat convingerea potrivit căreia motivarea actului contestat este corespunzătoare cerințelor unei motivări legale, care nu conține aspecte străine litigiului. Astfel, a constatat că, deși la pct. IV din raport se face vorbire și de cerința prezentării de către ofertanți a CISSP (Certified Information Systems Security Profesional), care se regăsește în fișa de date a achiziției, concluziile comisiei de soluționare ce se regăsesc la pct. VI din raport au în vedere constatările din raportul de control referitoare la faptul că în documentația de atribuire, la capitolul "Capacitatea tehnică", a fost impusă cerința ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B. sau echivalent. Totodată, în ceea ce privește neregula reținută în sarcina reclamantului, a arătat că nu a fost contestată realitatea constatărilor de fapt din raportul de control, aspecte ce rezultă nemijlocit din fișa de date a achiziției, la secțiunea III 2.3.a "Condiții de participare-capacitatea tehnică și/sau profesională", respectiv cerința nr. 3.4. Așadar, instanța de fond a apreciat că anumite clauze din documentația de atribuire au condus la îngrădirea accesului oricărui operator economic la procedura de atribuire, iar în privința altor clauze că, dimpotrivă, nu au condus la o atare îngrădire, însă nu se poate susține cu suficient temei că aceste argumente ar fi contradictorii, câtă vreme instanța a analizat neregula în discuție prin prisma constatărilor de fapt reținute în actul criticat, stare de fapt care, de altfel, nu a fost contestată. Faptul că a reținut încălcarea art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006, deși a constatat că cerința impusă nu este una discriminatorie prin menționarea faptului că nu a fost limitată în mod absolut posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedura de atribuire, nu reprezintă o argumentare contradictorie a soluției pronunțate. Dimpotrivă, această motivare validează soluția de reducere a corecției financiare aplicate, instanța de fond reținând că în mod corect a emis autoritatea pârâtă actele contestate raportat la neregula constatată a fi fost săvârșită de reclamant, dar că nu a fost aplicat în mod corect principiul proporționalității în stabilirea cuantumului corecției financiare, față de circumstanțele reținute, respectiv împrejurarea că deținerea certificatului impus a ajuns să fie considerat drept recunoaștere la nivel internațional a experienței și a cunoștințelor specialiștilor în domeniul IT. În concluzie, argumentarea instanței nu este una contradictorie, ci validează raționamentul conform căruia abaterea reclamantului există, este motivată în fapt și în drept, însă este una de o mică gravitate, fiind determinată de contextul reliefat și imputabilă acestuia, așa încât nu pot fi primite alegațiile recurentului în sensul existenței unei nemotivări a sentinței de fond sub aspectele evidențiate. Înalta Curte constată că sunt nefondate și criticile recurentei-pârâte formulate din perspectiva cazului de casare ce vizează nemotivarea hotărârii. Concret, Autoritatea pentru Digitalizarea României a susținut că din motivarea sentinței realizate de instanța de fond rezultă că aceasta cuprinde atât argumente contradictorii, cât și străine de natura cauzei. În dezvoltarea acestei critici a arătat că instanța a stabilit că aplicarea unei corecții financiare de 25% constituie o încălcare a principiului proporționalității prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, iar aplicarea unei corecții financiare de 5% este o sancțiune mai adecvată. Pentru a pronunța această soluție s-a limitat să indice unele pasaje din textele de lege privind regimul juridic al contravențiilor, fără să motiveze efectiv cauzele pentru care reclamantul ar trebui să beneficieze de o astfel de favoare. De asemenea, nu a indicat circumstanțele care atestă de ce fapta comisă de reclamant nu prezintă gradul de pericol social al unei sancțiuni maxime. Contrar alegațiilor recurentei-pârâte, Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe nu este nici contradictorie și nici fundamentată pe argumente străine de natura cauzei. Așa cum s-a precizat în considerentele expuse anterior, instanța de fond a efectuat o analiză concretă și specifică a sancțiunii ce face obiectul actului contestat, prin raportare la temeiul de drept incident și la circumstanțele factuale, argumentând în mod convingător măsura reducerii corecției financiare aplicate față de împrejurarea că deținerea certificatului impus a ajuns să fie considerat drept recunoaștere la nivel internațional a experienței și a cunoștințelor specialiștilor în domeniul IT, iar pentru autoritatea contractantă ar fi constituit o garanție în plus din punct de vedere profesional. Așadar, în condițiile în care curtea de apel a reținut că în stabilirea gravității abaterii trebuie să se țină cont de faptul că reclamantul a indicat în documentația de atribuire că se poate depune o certificare echivalentă a certificării pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B., aspect de natură a determina concluzia conform căreia nu a fost limitată sau îngrădită în mod absolut posibilitatea operatorilor economici de a participa la procedura de atribuire, este evident că motivarea soluției pronunțate respectă rigorile legii atât sub aspectul conținerii argumentelor de fapt, cât și a celor de drept, astfel cum impun art. 425 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 6§1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textele precizate reprezentând elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Pe cale de consecință, Înalta Curte va respinge toate criticile recurenților formulate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reținând că nemulțumirea părților cu privire la argumentele sentinței de fond nu echivalează cu nemotivarea acesteia, iar casarea unei hotărâri se poate face doar dacă aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ipoteze ce nu au fost demonstrate în speță. 1.2. Incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost susținută de recurentul-reclamant sub aspectul realizării unei interpretări greșite a art. 179, art. 178 alin. (2), art. 187 alin. (3) și art. 177 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de servicii, precum și a prevederilor art. 8 și art. 7 din H.G. nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 34/2006, acte normative aplicabile procedurii de achiziție publică desfășurată în cursul anului 2015. Astfel, a considerat că prima instanță nu a avut în vedere argumentele expuse prin cererea introductivă, în sprijinul opiniei potrivit căreia cerința în discuție nu este una restrictivă, contrar celor reținute de instanță și de organul de control pe motiv că nu există un echivalent al certificatului solicitat. Cu alte cuvinte, a apreciat că instanța nu a înțeles natura și complexitatea contractului, precum și importanța sistemului informatic dezvoltat în urma implementării contractului, raportat la criteriile de calificare și selecție stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, adică să aibă o legătură cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, în acest scop fiind necesară impunerea cerinței depunerii certificatului în discuție sau echivalent, în acord cu art. 38 alin. (2) din aceeași ordonanță. Contrar alegațiilor recurentului, Înalta Curte reține că soluția pronunțată de prima instanță reflectă o interpretare și aplicare corectă a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară. Ca o primă observație, se reține că în cadrul acestui motiv partea nu a invocat critici concrete sub aspectul individualizării sancțiunii, susținând doar că instanța de fond nu a analizat incidența principiului proporționalității și din perspectivă legală, prin prisma argumentelor invocate prin cererea de chemare în judecată în referire la cerințele de calificare și legătura acestora cu obiectul contractului. Principiul proporționalității este definit la art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011 și presupune că orice măsură administrativă adoptată se impune a fi adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului sau programului respectiv. De asemenea, conform art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011: "Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și al stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității, ținându-se seama de natura și de gravitatea neregulii constatate, precum și de amploarea și de implicațiile financiare ale acesteia." Așadar, principiul proporționalității presupune un raport apreciat ca fiind echilibrat între măsura juridică adoptată, realitatea socială și scopul legitim urmărit de legiuitor în adoptarea cadrului legislativ în discuție. De asemenea, dreptul Uniunii Europene se referă la acest principiu în art. 5 alin. (4) din Tratatul Uniunii Europene, în sensul adecvării deciziilor la scopul legitim urmărit. De aceea, proporționalitatea sancțiunilor se apreciază în raport cu un scop legitim bine determinat, a cărei semnificație este dată, în speță, de întregul cadru normativ incident în materie și nu doar de natura și complexitatea contractului, precum și de importanța sistemului informatic dezvoltat în urma implementării contractului, cum pretinde partea. Este adevărat că legea prevede că cerințele de calificare au ca scop demonstrarea potențialului tehnic financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia în a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți. Însă, în speță, impunerea cerinței ca cel puțin unul dintre cei doi ingineri de sistem să dețină certificare pentru dezvoltare sau configurare aplicații pe platforma B. sau un echivalent al acestei certificări, fară ca o atare cerință să fie emisă de o autoritate publică competentă sau să existe o astfel de echivalare, a fost de natură să limiteze în mod real posibilitatea operatorilor economici de a prezenta un certificat echivalent care respectă standarde europene de certificare, în vederea demonstrării criteriului de calificare impus, restricționând participarea oricărui operator economic la procedura de atribuire a contractului și constituind astfel o neregulă. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula constă în "orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". Față de cele arătate, instanța era obligată să procedeze la cercetarea tipului abaterii și a gravității acesteia, prin prisma prevederilor legale incidente și a particularităților concrete ale cauzei, ceea ce a și realizat prin sentința pronunțată, sens în care a verificat incidența principiului proporționalității prin raportare la neregula constatată de către autoritatea pârâtă și la măsura dispusă în aplicarea prevederilor Anexei la H.G. nr. 519/2014, Partea 1A, punctul 9, reducând corecția la un minim de 5% din valoarea eligibilă a contractului nr. x/09.09.2015, care corespunde principiului în discuție și reprezintă o sancțiune administrativă adecvată ținând cont de impactul financiar pe care îl va putea avea asupra proiectului respectiv. În aceste condiții, Înalta Curte va respinge și criticile recurentului-reclamant invocate din perspectiva încălcării normelor de drept material incidente și va constata că sentința de fond este la adăpost de orice critică formulată sub acest aspect, fiind și motivată cu respectarea rigorilor legii. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind întrunite motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de părți și va menține sentința de fond atacată.