ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3839/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data 07.08.2017, reclamantele A. și B., reprezentate de C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea actului administrativ privind acordarea indemnizației de asigurare (despăgubiri materiale si morale).

Prin sentința civilă nr. 724 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamante. A obligat pârâtul să soluționeze cererea de plată formulată de reclamanți la data de 21.03.2017. A obligat pârâtul să plătească reclamantelor suma de 50 RON, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile atacate a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate conform art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate de către intimatele-reclamante împotriva FGA, precum și obligarea intimatelor-reclamante Ia plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul a prezentat situația de fapt, după care a susținut că Legea 213/2015 nu prevede un termen pentru emiterea deciziei. Astfel, prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/20104 au fost interpretate de jurisprudență în sensul că,atunci când legea specială nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, iar complexitatea procedurii administrative face imposibilă, în mod obiectiv, încadrarea în termenul general de 30 de zile, conduita autorității publice se va analiza prin prisma criteriului termenului rezonabil.

În aprecierea respectării de către Fond a termenului rezonabil în emiterea deciziilor urmează; a se avea în vedere complexitatea procedurii stabilită de legea specială, volumul extrem de mare al dosarelor și al cererilor de plată înregistrate și instrumentate de Fond, precum și faptul că, în emiterea deciziilor, Fondul acționează cu maximă responsabilitate, făcând o analiză completă, temeinică și pertinentă a cererilor depuse de petenți, cu respectarea ordinii înregistrării cererilor.

Soluționarea cu prioritate a cererii reclamantelor ar insemna schimbarea ordinii firești in activitatea FGA, ceea ce ar conduce Ia un sistem inechitabil si preferențial raportat la celelalte persoane ale căror cereri sunt in așteptare.

Soluționarea unei cereri reprezintă, de fapt, soluționarea unui caz, respectiv a unui dosar, printr-o procedura speciala instituită de Legea 213/2015, care nu prevede un termen imperativ, legiuitorul având in vedere acest aspect la elaborarea actului normativ, specific instituțiilor a căror activitate este excesiva si care practic nu poate soluționa o cerere intr-un termen impus.

Sub acest aspect, sunt relevante prevederile art. 13 alin. (3) din Legea 213/2015, potrivit cărora: "In vederea efectuării plații sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de dauna și a creanțelor de asigurări înregistrate in evidentele sale, tinand seama de normele aplicabile", in materie si de condițiile de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare incheiate cu asigurătorul fata de care s-a stabilit starea de insolventa."

Aceste dispoziții legale certifica împrejurarea ca parcurgerea procedurii administrative presupune efectuarea:- nu numai a unei analize cu privire la indeplinirea condițiilor formale pentru plata despăgubirilor (condiții care vizează, in principal, incadrarea asiguratului in plafonul de 450.000 RON si intrunirea elementelor prevăzute de art. 14, alin. (4) din lege cu privire la structura cererii de plata);-ci si a unei analize de fond a cererii, care consta in verificarea dosarelor de dauna si a creanțelor de asigurare, prin raportare la "normele aplicabile in materie "si la "condițiile de asigurare generale si specifice prevăzute in contractele de asigurare ".

Recurentul a prezentat etapele de soluționare a cererilor de daună potrivit Legii nr. 213/2015 coroborat cu art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, precum și posibilitățile legale de recuperare a sumelor cuvenite (proceduri pe care FGA este nevoită să le verifice atunci când solutionează o cerere) creditorilor de asigurări.

Astfel, verificările pe care Fondul trebuie sa le facă pentru soluționarea unei cereri sunt diferite de cele existente în procedurile administrative obișnuite și necesită timp pentru a le putea parcurge.

In ciuda celor expuse, prin sentința civilă 724/20.02.2018, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamanți, obligând Fondul să soluționeze cererea de despăgubire depusa de către aceștia.

Sentința civila nr. 724/20.02.2018 nu are in vedere respectarea principiului egalității de tratament a petentilor, incalcandu-se astfel dispozițiile art. 15 din Legea 213/2015, care prevăd ca FGA soluționează cererile pe măsura înregistrării lor.

Fondul instrumentează și soluționează un volum extrem de mare de dosare de daună (peste 72.800 dosare doar în ce privește D.) și cereri de plată (peste 53.380 cereri doar în ce privește D.) în ordinea înregistrării și completării dosarelor, cu respectarea procedurii reglementată de Legea 213/2015 și Norma 16/2015, în vederea protejării intereselor tuturor și fiecărui creditor de asigurare, desfășurând o activitate susținută și responsabilă în soluționarea cererilor creditorilor de asigurări.

Cu titlu de practică judiciară și în sensul unei practici unitare la nivel național, a invocat o hotărâre judecătorească pronunțată într-o cauză cu obiect similar de obligare la emiterea unei decizii, în care instanța învestită a reținut următoarele argumente pentru a pronunța soluții de admitere a excepției de inadmisibilitate a acțiunii de obligare a FGA la emiterea unei decizii de soluționare a cererilor de plată și, pe cale de consecință, a respins acțiunea ca fiind inadmisibilă: "Imposibilitatea serviciului public pârât de a soluționa în termen numărul mare de dosare arătate mai sus, susținere ce este rezonabilă, având în vedere că D. S.A. a avut activitate pe întreg teritoriul țării și făcea parte din categoria de asigurători de primă importanță, nu-i poate fi reproșată. În drept, această imposibilitate constituie un caz fortuit care înlătură caracterul ilicit al faptei.

În aceste condiții, nici instanța nu poate să oblige serviciul public să soluționeze o cerere sau alta, căci aceasta nu ar putea să stabilească în mod rezonabil un termen de soluționare, fără a risca să perturbe activitatea serviciului public și cu atât mai mult să o oblige la daune cominatorii în condițiile prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În fine, a susținut recurenta că prin amestecul instanței în ordinea fixată de serviciul public, ar deturna ordinea de soluționare a cererilor, obligând pârâta să soluționeze cererea reclamanților care s-au adresat instanței, înaintea altor persoane care aveau prioritate față de reclamanți, de exemplu, ordinea de soluționare după criteriul vechimii cererii adresate serviciului (conf. considerentelor sentinței civile nr. 15/F - CONT din 6 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal).

Prin stabilirea de către instanță a obligării FGA de a soluționa o cerere a unui petent înaintea altor cereri s-ar deturna ordinea de soluționare, obligând astfel Fondul să soluționeze cererea intimaților-reclamanți care s-au adresat instanței înaintea altor persoane care aveau prioritate față de intimatele reclamante.

În concluzie a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, casarea în tot a sentinței civile nr. 724/20.02.2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii intimatelor-reclamante.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat, în esență, respingerea recursului ca neîntemeiat.

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2020, intimații-reclamanți au solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în sumă de 1500 RON, depunând în acest sens chitanța eliberată de cabinet avocat E..

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că recursul nu este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Obiectul cauzei îl formează cererea reclamantelor privind obligarea pârâtului FGA la emiterea Deciziei de despăgubiri, ca urmare a cererii de plată formulate la data de 21.03.2017.

Intimata a formulat cerere de plată la data de 21.03.2017, adresată Fondului de Garantare a Asiguraților, în temeiul art. 12 rap. la 14 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, în calitate de creditor de asigurare, a solicitat acordarea indemnizației constând în despăgubirile materiale si morale ca urmare a accidentului de circulație produs prin intermediul unui vehicul asigurat la S.C. D. S.A.; a invocat obligația Comisiei Speciale din cadrul Fondului de garantare a asiguraților de a emite Decizie de acordare a indemnizației în termen de 30 de zile, conform art. 2 alin. (1) lit. "g" din Legea nr. 554/2004, faptul că acesta nu a soluționat și nici nu a emis actul administrativ până la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, încălcându-se totodată și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privitoare la desfășurarea procedurilor administrative și judiciare într-un termen rezonabil.

Cererea reclamantelor a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea 554/2004, referitoare la nesoluționarea cererii în termenul de 30 de zile de la data înregistrării.

În ceea ce privește termenul de soluționare a cererii de despăgubire, instanța de fond a reținut că sunt întemeiate susținerile pârâtului FGA în sensul că Legea nr. 213/2005 nu instituie un astfel de termen. Însă, a constatat în mod corect că prevederile de drept comun în materie aplicabile sunt cele prev. de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, care instituie un termen de 30 de zile pentru soluționarea cererii de către autoritatea publică învestită, astfel că soluționarea cererii urmează a se face prin raportare la un termen rezonabil, în acord cu practica CEDO în ce privește emiterea unei hotărâri de către o autoritate administrativă, având în vedere că de la data de 21.03.2017 a trecut un interval de timp de mai bine de un an de zile.

Emiterea unei hotărâri de către o autoritate administrativă constituie, potrivit practicii C.E.D.O., o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum acesta a fost consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar soluționarea cererii într-un termen rezonabil constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu.

În raport cu dispozițiile legale arătate, instanța de control judiciar nu poate primi criticele recurentului potrivit cărora prima instanță nu a avut in vedere respectarea principiului egalității de tratament a petenților, încălcând astfel dispozițiile art. 15 din Legea 213/2015, care prevăd ăa FGA soluționează cererile pe măsura înregistrării lor, criticile potrivit cărora "în drept, această imposibilitate constituie un caz fortuit care înlătură caracterul ilicit al faptei", privind faptul că amestecul instanței în ordinea fixată de serviciul public ar deturna ordinea de soluționare a cererilor, obligând-o să soluționeze cererea reclamanților care s-au adresat instanței înaintea altor persoane care aveau prioritate față de reclamanți.

În condițiile în care autoritatea pârâtă nu a răspuns cererii reclamantelor, pe o perioadă de aproape un an de zile, a fost tergiversată soluționarea cererii, aceasta nefiind realizată într-un termen rezonabil, fapt care conduce la existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, act cenzurabil pe calea acțiunii în contencios administrativ, având caracterul juridic al unui act administrativ asimilat, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004.

Argumentele recurentului referitoare la faptul că volumul de dosare înregistrate la FGA este foarte mare, la timpul de lucru acordat acestor lucrări sau la personalul angajat existent în cadrul FGA, privesc o chestiune de management care nu poate avea prioritate în raport cu necesitatea respectării dreptului la un proces echitabil instituit de disp. art. 6 din CEDO.

Toate aceste argumente ale recurentului privind nesoluționarea cererilor petenților într-un termen rezonabil, practic neasumarea obligațiilor ce îi revin, nu pot reprezenta un caz fortuit, în sensul dispozițiilor art. 1351 alin. (3) din C. civ., potrivit cărora "cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs." Recurentul, susținând în favoarea sa un caz fortuit de neexecutare, nu a dovedit caracterul neprevăzut al evenimentului și imposibilitatea în care s-a aflat pentru a-și respecta obligațiile, ci a invocat exclusiv volumul mare al cererilor care trebuie soluționate la nivelul instituției.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, prima instanță pronunțând o hotărâre legală prin admiterea cererii formulate de reclamante.

În temeiul disp. art. 451, 453 C. proc. civ., ca urmare a respingerii recursului, având în vedere culpa procesuală a recurentului, la solicitarea intimatelor, Înalta Curte va obligarea recurentul la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, în sumă de 1500 RON, potrivit chitanței nr. 55/25.06.2020 depuse la dosar.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat și va obliga recurentul la 1500 RON cheltuieli de judecată către intimate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 724 din 20 februarie 2018 a Curții de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.