Decizia nr. 1550/2020 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 25/2018 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților să emită decizia de soluționare a cererii de despăgubire formulată la data de 17.10.2016 și 11.05.2017.

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 25 din data de 09.01.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților. A obligat pârâtul să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamant în data de 17.10.2016 și în data de 11.05.2017 și la plata sumei de 50 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 25 din data de 09.01.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât arată că hotărârea dată de prima instanță este pronunțată cu nesocotirea prevederilor Legii nr. 213/2015 care nu impune ca FGA să soluționeze o cerere de plată în termen de 30 de zile de la înregistrare, termen vădit nerealist pentru ca FGA să-și îndeplinească atribuțiile legale de verificare și analiză, eventual completare - a fiecărei cereri de plată - conform normei de drept material stabilită la art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 - în contextul unui volum atât de mare de dosare de daună (peste 100.000) preluate de la un asigurător în faliment și de cereri de plată (cca. 110.000 la data de 15 februarie 2018) depuse la FGA ca urmare a deschiderii procedurii de faliment a unui asigurător. Învederează faptul că, potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 213/2015, Fondul (FGA), ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecințele insolvenței unui asigurător. Fondul garantează plata de indemnizații/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative și obligatorii, încheiate, în condițiile legii, în cazul falimentului unui asigurător. Conform prevederilor art. 11 din Legea nr. 213/2015, Fondul asigură efectuarea plății - indemnizațiilor/despăgubirilor din disponibilitățile sale, către creditorii de asigurări, având în vedere condițiile și plafonul de garantare stabilite de această lege, iar potrivit dispozițiilor art. 13 din același act normativ, "de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale". Astfel, sunt neîntemeiate apărările intimatului-reclamant care afirmă că, în speță, este vorba despre o nesoluționare în termenul legal a cererilor de plată, precum și argumentele reținute de prima instanță care apreciază că soluționarea cererii de plată trebuia realizată în termenul de 30 de zile prevăzut de legea contenciosului administrativ și că, în fapt, este vorba despre un "refuz nejustificat al FGA de a soluționa cererea", fiind nesocotite dispozițiile de drept material prevăzute la art. 2 alin. (j) lit. h) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care definesc noțiunea de "refuz nejustificat" ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea".

Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței atacate.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 20 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte, învestită cu soluționarea prezentei cereri de recurs va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de recurentul-pârât. Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. Intimatul-reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o cerere prin care a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților la emiterea unei decizii de soluționare a cererii de despăgubire formulată la data de 17.10.2016 și 11.05.2017. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților să soluționeze cererea de despăgubire formulată de reclamant în data de 17.10.2016 și în data de 11.05.2017. Înainte de a proceda la expunerea și analiza în concret a criticilor formulate de către recurentul-pârât, cât și a legalității hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte constată că, cererea de plată nr. x/15.05.2017 formulată de reclamantul A. prin care a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 110.000 RON daune morale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 17.07.2016, a fost analizată, iar prin Decizia nr. 15766 din data de 12.07.2018 Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea pentru suma de 36.000 RON daune morale și a respins cererea de plată cu privire la diferența dintre suma solicitată și cea acordată. Cum obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea recurentului-pârât la emiterea deciziei de soluționare a cererii de despăgubire formulată la data de 17.10.2016 și 11.05.2017, iar această decizie a fost emisă, Înalta Curte va ține cont de modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actul administrativ emis în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate, aspect față de care constată că cererea de chemare în judecată a rămas fără obiect.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va admite recursul fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive invocate și va respinge cererea de chemare în judecată, ca rămasă fără obiect.