ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3821/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții Guvernul României și Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor – Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, solicitând anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006, în ceea ce privește Anexa 26, privind imobilul înscris la poziția x, cod de clasificare 8.29.06, cu denumirea CSVCA Tătărași nr. 1.

Prin sentința civilă nr. 6 din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității.

A respins ca tardivă acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Direcția Sanitar - Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași, Guvernul României și Statul Român.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, invocând disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material.

A arătat recurenta că prin acțiunea formulata a solicitat revocarea parțiala a H.G. nr. 1705/29.11.2006 in ceea ce privește Anexa 26, privind imobilul înscris la poziția x, cod de clasificare 8.29.06. cu denumirea CSVCA Tatarasi nr. 1, conform Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Statului la data de 01.06.2009, arătând faptul că aceasta este salariată a Direcției Sanitar Veterinare si pentru Siguranța Alimentara lasi și titlulara contractului de închiriere pentru suprafețe locative cu destinația de locuința nr. x/1992. Acest spațiu a devenit locativ la data inchirierii prin transformarea in locuința de serviciu a pavilionului poarta ce deservea fostul dinspensar, impreuna cu alte doua locuințe de serviciu aparținând numiților B. si C.. Locuințele închiriate numiților B. si C. au fost ulterior înstrăinate de către DSVSA lasi către aceștia, in baza unor hotărâri judecătorești definitive si irevocabile, prin obligarea instituției la a incheia contracte de vânzare cumpărare in temeiul legii 85/1992, in condițiile in care toate cele trei locuințe de serviciu aveau același regim juridic. După demersul in instanța întreprins de către B. si C., DSVSA Iași a procedat la introducerea in domeniul public al statului a imobilului in care locuiesc, astfel incat demersul juridic propriu întreprins, similar celor intreprinse de ceilalți doi titltulari de contracte de inchiriere, a fost sortit eșecului, hotărârea judecătoreasca pronuntată in cauza stabilind cu autoritate de lucru judecat ca imobilul deținut in baza contractului de inchiriere si pentru care a solicitat obligarea instituției deținătoare la incheierea contractului vânzare cumpărare face parte din domeniul public al statului.

Imobilul - spațiu de locuit reprezentând pavilion poarta de la poziția x, având cod de clasificare 8.29.06 cu denumirea CSVCA Tatarasi nr. 1 disp+loc+pavilon poarta a fost introdus nelegal in Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la data de 1.06.2009, Anexa 26 a H.G. nr. 1705/29.11.2006 neexistand o justificare a introducerii in domeniul public, raportat la disp. art. 3 alin. (1) si 2 din Legea nr. 213/1998.

Prin sentința civila nr. 6/23.01.2018 pronunțata de Curtea de Apel Iași, a fost admisa excepția tardivității și, prin urmare, respinsa acțiunea ca tardivă, reținându-se dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd pentru introducerea acțiunii in anulare un termen de decădere de un an, calculat de la momentul luării la cunoștința. Or, a reținut instanța, dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăsește în Anexa 26 a H.G. nr. 1705/2006 a fost intabulat in Cartea Funciara a Municipiului Iași nr. x încă din anul 2011.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termenul de introducerea acțiunii pentru terțul vătămat intr-un act administrativ adresat altui subiect de drept curge de la data luării la cunoștința a actului vătămător.

In conformitate cu art. 25 alin. (1) din Legea nr. 7/1996 "înscrierile in cartea funciara își vor produce efectele de opozabilitate față de terți de la data înregistrării cererilor...".

In ceea ce privește momentul de început al curgerii termenului de decădere pentru acțiunile formulate de terți vătămați prin acte administrative adresate altor subiecți de drept, în practica judiciară exista soluții divergente, inclusiv in jurisprudența ICCJ, pornind de la interpretarea diferita a efectelor înscrierilor in Cartea Funciara.

Intr-o prima opinie, pe care a reținut-o si Curtea de Apel Iași, prin soluția adoptata, s-a considerat ca îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliara are efectul opozabilității erga omnes, termenele curg de la data înscrierii in cartea funciara.

In cea de a doua opinie, data de la care terțul a luat cunoștința de existenta actului si de conținutul actului trebuie sa rezulte fara echivoc din împrejurările de fapt stabilite prin probele adminstrate in cauza.

Recurenta a arătat că este corectă cea de a doua opinie, in considerarea faptului ca o inscriere in cartea funciara care nu este dublata de cunoastea in concret a conținutului actului, de certitudinea privind individualizarea imobilului, precum si de faptul ca anexa care prezintă bunurile atestate ca facând parte din domeniul public, a fost publicata intr-un Monitor Oficial cu nr. bis, care nu se comunica decât instituțiilor interesate.

Mai mult decât atât, este de observat ca inscrisul de la fila x menționat de prima instanță, cu referire la extrasul de carte funciara, menționează Monitorul Oficial nr. 1020 din 21.12.2006, or H.G. nr. 1705/2006 a fost publicata in M.Of., partea I nr. 1020 bis din 21.12.2006.

Așadar, Anexa 26 din H.G. nr. 1705/29.11.2006, în care sunt menționate bunurile atestate ca făcând parte din domeniul public, nu s-a comunicat intr-un Monitor Oficial pe care reclamanta sa îl poată obține si, prin urmare, cunoaște conținutul acestuia, in aceste condiții este evident ca nu avea cunoștința de derularea procedurilor reglementate de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

Prin urmare, nu se poate retine că reclamanta a luat cunoștința de acest act administrativ in momentul inscrierii in cartea Funciara. In acest sens, M.I. Galan in lucrarea publicata in RDC nr. 3/2009, pag. 60-66 intitulata "Inexistenta unei echipolente intre opozabilitatea erga omnes a dreptului real pentru care s-au efectuat formalitățile de publicitate imobiliara si luarea la cunoștința, de către terți, despre existenta\actului administrativ individual in baza căruia s-a efectuat publicitatea". Potrivit autorului, indiferent de modalitatea de comunicare, începutul termenului de prescripție sau de decădere pentru introducerea plângerii impotriva actului administrativ individual de către persoana căreia nu i se adresează actul este marcat de cunoașterea efectiva de către aceasta a conținutului actului adminstrativ in discuție.

A socoti altfel ar insemna sa accepte ca dreptul de decădere sau de prescripție începe sa curgă inaintea nașterii dreptului la acțiune, iar a nega, in aceste condiții, dreptul la acțiune al reclamantei, inseamna a nega dreptul de acces la instanța prevăzut de art. 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului. Asa cum menționează autorul, "prin acest ratioanament nu se aduce cu nimic atingere principiului opozabilității erga omnes a inscrierii in cartea funciara (...) pentru ca obiectivul publicității imobiliare este acela de asișura o certitudine mai mare a transmiterii drepturilor reale imobiliare, iar nu acela de a asigura comunicarea actelor care au stat la baza înscrierilor."

In alta ordine de idei, nu lipsit de importanta este faptul ca ICCJ a statuat in recurs in interesul legii ca includerea unui imobil in inventarul centralizat al bunurilor aparatinand domeniului public al statului nu constituie, in sine, un titlu de proprietate in favoarea statului, valabilitatea atestării domeniului public al statului fiind conditonata de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice.

Or, în condițiile în care nu s-a făcut dovada existentei unui titlu de proprietate in favoarea statului, respectiv a unui certificat de atestare a dreptului de proprietate care să fie înscris in Cartea Funciara, reținerea instanței de fond conform căreia "dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăsește in Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006 a fost intabulat in cartea Funciara a Municipiului Iași, nr. x, inca din anul 2011" este esențial greșita.

Intimații au formulat îmtâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând recursul formulat, raportat la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:

În temeiul dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (4) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat anularea parțială a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în ceea ce privește Anexa 26, imobilul înscris la poziția x, cod de clasificare 8.29.06., cu denumirea CSVCA Tătărași nr. 1.

A invocat reclamanta faptul că imobilul - spațiu de locuit reprezentând pavilion poartă, de la poziția x, având cod de clasificare 8.29.06, cu denumirea CSVCA Tătărași nr. 1 disp+loc+pavilon poartă, a fost introdus nelegal în Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului la data de 1.06.2009, Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2006, neexistând o justificare a introducerii în domeniul public, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998.

Instanța de fond a reținut că excepția tardivității acțiunii este fondată, întrucât, analizând natura actului administrativ atacat, respectiv dacă acesta este un act administrativ normativ sau individual, a constatat că H.G. nr. 1705/2006 are natura unui act administrativ individual, întrucât se adresează unor subiecți de drept administrativ determinați. A reținut că din conținutul înscrisului depus la dosar reiese că dreptul de proprietate asupra imobilului ce se regăsește în Anexa 26 a Hotărârii de Guvern nr. 1705/2006 a fost intabulat în Cartea funciară a Municipiului Iași, nr. x, încă din anul 2011, astfel încât de la acel moment, ca urmare a intabulării, dreptul a devenit opozabil erga omnes și, prin urmare, operează prezumția legală absolută că orice persoană a avut cunoștință de existența lui. Or, raportat la momentul 2011, acțiunea introdusă în cursul anului 2017 apare ca tardivă.

Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a analizat cu prioritate excepția tardivității, invocată de pârâtul Statul Român, și a reținut-o ca fiind întemeiată.

H.G. nr. 1705/2006, prin care a fost aprobat inventarul centralizat al imobilelor proprietate publică a statului, este un act administrativ unilateral cu caracter individual, iar nu un act administrativ cu caracter normativ, emis in temeiul art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 213/1998, care prevăd că inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri, iar centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către Ministerul Finanțelor Publice și se supune spre aprobare Guvernului.

În mod corect a constatat instanța de fond că H.G. nr. 1705/2006 este un act administrativ individual, întrucât acesta produce efecte juridice numai în raport cu persoana fizica sau juridică prevăzute în actul respectiv.

Actul administrativ atacat fiind un act administrativ individual, iar reclamanta terț, au fost avute în vedere în mod corect dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care prevăd, pentru introducerea acțiunii în anulare, pentru motive temeinice, că poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data luării la cunoștință.

În ceea ce privește, însă, data luării la cunoștință, aceasta nu este data întabulării imobilului în Cartea Funciară, care naște doar prezumția că reclamanta a luat la cunoștință de situația juridică a imobilului, și nu poate fi considerată o certitudine.

Data certă când reclamanta a luat cunoștință de stuația imobilului rezultă, însă, din actele dosarului, aceasta fiind data notificării înregistrată de reclamantă la intimata Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Animalelor - Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Iași la data de 06.01.2014, sub nr. x, prin care a solicitat unității angajatoare depunerea demersurilor legale pe cale administrativă pentru schimbarea regimului juridic al imobilului pe care aceasta îl ocupă din anul 1992, în vederea încheierii contractului de vânzare- cumpărare, din care rezultă că avea cunoștință de Anexa 26 a H.G. nr. 1705/2006, pe care o menționează, astfel că termenul de decădere de un an pentru introducerea acțiunii în anulare, prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a început să curgă de la această dată, acțiunea introdusă la data de 28.07.2017 fiind tardivă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind motive care să conducă la nelegalitatea sentinței prin care acțiunea în anulare a fost respinsă ca tardiv formulată

Înalta Curte, în baza disp. art. 496 alin .1 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 6 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Iași – secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iulie 2020.