ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3490/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 14 iulie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin sentința nr. 89 din 14.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a admis excepția lipsei dovezii de reprezentant și a-a anulat contestația în anulare formulată de către contestatoarea S.C. A. S.R.L.
Împotriva sentinței nr. 89 din data de 14 februarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, a formulat contestație în anulare contestatoarea S.C. A. S.R.L..
Prin încheierea de ședință de la 05.12.2018, Curtea de Apel Craiova a dispus suspendarea judecății, în temeiul dispozițiilor prevăzute de art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât contestatoarea nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 275/2019 din 3 iulie 2019, Curtea de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal a constatat perimată contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 89 din 14.02.2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2018.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe, contestatoarea S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea recursului, s-a invocat încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 22 alin. (6), art. 397 alin. (1), art. 416 alin. (1), art. 248 alin. (5) și art. 424 alin. (5) C. proc. civ.
A mai invocat recurenta că procedura de citare nu a fost legal îndeplinită, invocând nulitatea citației, aspect nesoluționat de către instanța de fond.
Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 421 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) teza I C. proc. civ.: " (2) Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare".
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost pronunțată la data de 3 iulie 2019, fiind comunicată contestatoarei A. S.R.L. la data de 11 iulie 2019, iar recursul a fost declarat la data de 8 august 2019, astfel cum rezultă din ștampila poștei aplicată pe plicul cu care recurenta a expediat recursul, aflat la dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile de la pronunțare.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".
Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și, în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ., se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 275/2019 din 3 iulie 2019 a Curții de Apel Craiova – secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.