ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3486/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 24.06.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Buftea a solicitat instanței, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca prin sentința ce o va pronunța să dispună:

• Admiterea plângerii prealabile formulată UAT Buftea nr. 5350/15.04.2016;

• Anularea parțială a Informării nr. 20702/17.03.2016 privind situația cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x în ceea ce privește sumele declarate neeligibile în cuantum de 25.450 RON și 6.108 RON TVA aferent;

• Anularea Adresei nr. x/31.05.2016 emisă de AMPOR prin care a fost respinsă plângerea formulată de UAT Buftea împotriva informării nr. 20702/17.03.2016 emisă de AMPOR în care s-au stabilit cheltuieli neeligibile sumele de 25.450 RON și 6.108 RON TVA aferent;

• Reanalizarea temeiului de drept și a cheltuielilor stabilite drept cheltuieli neeligibile în sumă de 25.450 RON și 6.108 RON TVA aferent facturii nr. x/30.12.2015 emisă de către S.C. A. S.R.L.;

• Includerea la plată a cheltuielilor efectuate de beneficiar a 25.450 RON și 6.108 RON TVA aferent, conform facturii nr. x/30.12.2015 emisă de către S.C. A. S.R.L.

Prin sentința civilă nr. 770 din 7 martie 2017, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Buftea, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Buftea, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente, respectiv a dispozițiilor art. 22 din O.U.G. nr. 64/2009 și a celorlalte legale incidente, în aplicarea legalității soluționării cererii de rambursare.

A susținut recurenta că Raportul nr. 25930 înregistrat la Primăria Orașului Buftea la data de 30.12.2015 a fost denumit raport de audit final preliminar, deoarece: pentru a fi plătite serviciile de audit, raportul final trebuia realizat până la data de 31.12.2015, respectiv data finalizării contracului de finanațare nr. 3907/23.10.2013; termenul limită până la care beneficiarii puteau plăti cheltuielile efectuate în cadrul proiectelor finanațate prin POR 2007 – 2013 era 31.12.2015, aceasta fiind și data exigibilității cheltuielilor și, ca urmare, nicio cheltuială efectuată după această dată nu mai putea fi solicitată la rambursare, conform Instrucțiunii nr. 134/2015 privind termenele limită de depunere a Cererilor de rambursare și a cererilor de plată în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2007 – 2013; termenul limită până la care beneficiarii puteau depune la Organismele Intermediare cererile de rambursare finală a fost 29.02.2016, conform Instrucțiunii nr. 134/2015; toate cheltuielile care, prin natura lor, puteau interveni după finalizarea proiectului erau considerate neeligibile dacă nu erau plătite până la data de 31.12.2015.

Dacă raportul final ar fi însoțit cererea de rambursare finală și era realizat după data de 31.12.2015, respectiv până la data de 28.02.2016, ar fi reprezentat cheltuială neeligibilă, întrucât ar fi intervenit după finalizarea proiectului.

Ca urmare, cheltuielile realizate în cadrul proiectului au fost auditate, iar concluziile predate sub forma unui raport de audit intermediar final.

A susținut recurenta că folosirea sintagmei "intermediar" nu înseamnă că nu au fost verificate toate cheltuielile realizate de beneficiar.

De asemenea, mențiunea auditorului din raportul de audit "Deoarece procedurile întreprinse de noi nu reprezintă un audit sau o revizuire realizată în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (...) noi nu ne exprimăm nicio asigurare cu privire la cererea de rambursare a cheltuielilor" reprezintă o formulare care se regăsește în toate rapoartele de audit întocmite, fiind în conformitate cu modelele agreate, așa cum rezultă din Manualul de Reglementări internaționale de control al calității, audit, revizuire, alte servicii de asigurare și servicii conexe, elaborat de Consiliul pentru Standarde Internaționale de Audit și Asigurare.

Intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 48881) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, în cauză în opinia Curții, sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009.

Conform acestor dispoziții autoritățile competente "au obligația de a exclude de la rambursare acele cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari pentru care în procesul de verificare a cheltuielilor se constată nerespectarea regulilor de eligibilitate stabilite la nivel național și comunitar".

În raport de aceste dispoziții legale a fost emisă Informarea nr. x/17.03.2016 privind situația cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x, prin care a fost declarată cheltuială neeligibilă suma de 25.450 RON și 6.108 RON TVA, aferente Capitolului bugetar 7.1 Audit: factura nr. x/30.12.2015 emisă de S.C. A. S.R.L..

Reclamantul Unitatea Administrativ Teritorială Buftea a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ Informarea nr. x/17.03.2016, precum și Adresa nr. x/31.05.2016 emisă de AMPOR prin care a fost respinsă plângerea formulată de UAT Buftea împotriva acestei Informări.

Înalta Curte reține că, în conformitate cu contractul de finanțare nr. x/23.10.2013, privind implementarea proiectului "Dezvoltarea și modernizarea sistemului de iluminat public, cu rețea subterană, în orașul Buftea", reclamanta a încheiat contractul de prestări servicii de audit nr. x/14.03.2014 cu S.C. A. S.R.L., pentru realizarea activității de audit.

Potrivit art. 4.2 din contract, auditorul avea obligația de a realiza un raport de audit intermediar și un raport de audit final, ce urma a însoți cererea de rambursare finală.

Totodată, potrivit art. 4 din Instrucțiunile privind achiziționarea serviciilor de audit pentru contractele finanțate prin POR 2007-2013: "Serviciile de audit vor fi contractate pentru desfășurarea a două audituri pe parcursul duratei de implementare a proiectului, astfel:

- un audit interemediar va fi efectuat după ce Beneficiarului i-au fost rambursate cheltuielile, de către AMPOR, în proporție de 50%, iar raportul privind constatările factuale va însoți următoarea cerere de rambursare ce va fi depusă de Beneficiar –se aplică numai în cazul contractelor de finanțare mai mari de valoarea de 5.000.000 RON;

- un audit final, iar raportul privind constatările factuale va însoți Cererea de rambursare finală – se aplică pentru toate Contractele de finanțare indiferent de valoarea acestora. În situația rezilierii contractului de servicii încheiat cu auditorul financiar independent, beneficiarul va notifica AMPOR/Organismul Intermediar și va justifica motivele care au condus la luarea acestei decizii".

În cadrul cererii de rambursare nr. x - intermediară, reclamanta a solicitat contravaloarea serviciilor de audit, respectiv suma aferentă raportului de audit final.

În mod corect s-a reținut că, deși în cuprinsul facturii fiscale nr. x/30.12.2015 se menționează că s-a facturat contravaloarea serviciilor de întocmire a raportului de audit final, documentul justificativ furnizat de prestatorul S.C. A. S.R.L. și în baza căruia a fost emisă factura este raportul de audit final preliminar nr. 25930/30.12.2015.

Ori, potrivit Instrucțiunii AMPOR privind achiziționarea serviciilor de audit pentru contractele finanțate prin POR 2007-2013, raportul final trebuia să însoțească cererea de rambursare finală.

S-a reținut, de asemenea, mențiunea auditorului din cuprinsul raportului de audit final preliminar nr. 25930/30.12.2015, referitoare la faptul că "în cadrul misiunii de audit nu a fost verificată realitatea cheltuielilor efectuate de beneficiar în sumă de 428.225,81 RON, contractul nr. x/06.03.2009, suma inclusă în CR 14, întrucât pentru aceste cheltuieli AM a înaintat DLAF și DNA suspiciunea de fraudă . . . . . . . . . .

Deoarece procedurile întreprinse de noi nu reprezintă un audit sau o revizuire realizată în conformitate cu Standardele Internaționale de Audit (...) noi nu ne exprimăm nicio asigurare cu privire la cererea de rambursare a cheltuielilor".

În consecință, în condițiile în care reclamanta a solicitat în cadrul cererii de rambursare intermediară cheltuieli aferente unui raport de audit final preliminar în care se precizează că nu este auditată cererea de rambursare nr. x finală, precum și mențiunea auditorului potrivit căreia "procedurile întreprinse de noi nu reprezintă un audit (...)", în mod corect instanța de fond a reținut ca fiind legală și temeinică măsura de declarare ca neeligibile a cheltuielilor solicitate la rambursare, transmisă reclamantei prin Informarea nr. x/17.03.2016.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile pârâtului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Buftea împotriva sentinței civile nr. 770 din 7 martie 2017 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.