ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2873/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de formulată, reclamanta S.C. Fotbal Club Brașov S.A. – prin lichidator judiciar, a solicitat instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în tot a Deciziei nr. 12/15.01.2021 privind soluționarea contestației administrative, prin intermediul căreia s-a dispus respingerea contestației privind suma de 7.185.608 RON, precum și anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală nr. x/15.03.2017 și a Deciziei de impunere nr. x/15.03.2017, întocmite de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de inspecție fiscală.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 74/2021 din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S.C. Fotbal Club Brașov S.A. - în faliment, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamanta S.C. Fotbal Club Brașov S.A. - în faliment - prin Lichidator Judiciar CII A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ. Recurenta arată că instanța de fond își întemeiază hotărârea pe inexistenta procesului-verbal de predare/primire și a anexei, menționate în actul de vânzare-cumpărare. În ceea ce privește procesul-verbal de predare/primire, recurenta apreciază că acest document nu era necesar, chiar dacă a fost menționat (din eroare) în contract (mențiune stereotipă), predarea/primirea bunului reprezentând o obligație de a face necontestată de părți, cu atât mai mult cu cât, oricum, bunul ce a făcut obiectul contractului (investițiile asupra bazei sportive) erau folosite de mulți ani de cumpărătoare, aspect de notorietate, de asemenea, necontestat de părți. Așadar, chiar și în lipsa procesului-verbal, este fără dubii că posesia asupra bunului s-a transferat de la vânzător la cumpărător, aspect pe care părțile nu l-au contestat. Recurenta precizează că potrivit art. 1.685 C. civ.: " Predarea se face prin punerea bunului vândut la dispoziția cumpărătorului, împreună cu tot ceea ce este necesar, după împrejurări, pentru exercitarea liberă și neîngrădită a posesiei". Textul de lege necondiționând îndeplinirea obligației de predare de întocmirea unui proces-verbal în acest scop. Or, în condițiile în care s-a făcut cu prisosință dovada faptului că posesia s-a transmis (cu mult înainte de încheierea actului de vânzare), impunerea acestei obligații de către instanță reprezintă o aplicare greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 1.685 C. civ. Pe de altă parte, instanța de fond a aplicat greșit și prevederile art. 1.674 C. civ., ignorând faptul că efectele contractului de vânzare s-au produs în speță, întrucât, obligația de a da, de a transmite dreptul de proprietate asupra bunurilor care au făcut obiectul vânzării, a fost îndeplinită. Așa fiind, obligația patrimonială menționată în facturile pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a fost îndeplinită întocmai, conform legii, ceea ce face ca operațiunea să fie perfect reală, cu atât mai mult cu cât această clauză a fost stipulată expres în Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.02.2014 (art. 1 alin. (2). În ceea ce privește anexele la contract, recurenta arată că, astfel cum a dovedit în fața instanței de fond, anterior încheierii contractului și emiterii facturii fiscale a fost întocmit și un raport de evaluare în care sunt identificate și evaluate separat și cumulat bunurile care au făcut obiectul vânzării. Astfel, Raportul de Evaluare nr. x/2013 conține o serie întreagă de anexe, constând în devize de calcul, acte de recepție și alte înscrisuri care atestă inechivoc lucrările efectuate la baza sportivă B. și valoarea acestora, lucrări care fac obiectul vânzării. Contrar celor susținute de prima instanță de judecată, raportul de evaluare face referire evidentă la investițiile efectuate de vânzător în baza sportivă și care au făcut obiectul vânzării. În opinia recurentei, contractul, factura și raportul de evaluare (însoțit de o serie de anexe) justifică pe deplin dreptul de deducere a TVA. Concluzionând pe aceste aspecte, prima instanță, practic, nu justifică fundamentul de fapt și de drept pentru care deductibilitatea TVA-ului este indispensabil legată de existența anexelor, în ciuda existenței contractului și a facturii, a transmiterii posesiei și a depunerii la dosar a raportului de evaluare. Prin aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât, în speță, sunt îndeplinite toate condițiile legale. Respectiv, recurenta arată că deține factura fiscală, iar factura fiscală conține informațiile legale, contractul încheiat între părți respectă cerințele C. civ. sub imperiul căruia a fost încheiat (tempus regit actum), iar fiecare dintre părțile contractante a înregistrat operațiunea în propria contabilitate, în acord cu dispozițiile legislației fiscale. De asemenea, recurenta mai consideră că prin hotărârea recurată au fost greșit aplicate atât prevederile art. 155 Codul fiscal, cât și jurisprudența CJUE (obligatorie pentru statele membre), întrucât, pentru a opera dreptul de deducere a TVA-ului se cere existența unei facturi fiscale emise în conformitate cu prevederile art. 155 Codul fiscal, factură care trebuie să conțină "denumirea si cantitatea bunurilor livrate". Or, denumirea si cantitatea bunurilor livrate sunt cuprinse în facturile fiscale și în contractul civil încheiat (după cum rețin inclusiv organele fiscale). Astfel, atât în contract, cât și în facturile fiscale emise se indică obiectul vânzării ca fiind "investițiile efectuate la Baza sportivă B. situate în Brașov, str. x, nr. 12". Existența sau inexistența anexelor este absolut irelevantă sub aspectul deducerii de TVA, al realității operațiunii și a valabilității contractului de vânzare. Jurisprudența CJUE este constantă sub acest aspect reținându-se faptul că "articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) si articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere [...] pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de deducere sunt îndeplinite" (cauzele conexate C-80/11 și C-142/11) ori că "Principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al TVA-ului, în special cele ale neutralității fiscale și securității juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca persoanei impozabile destinatare a acestei facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA-ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menționate, alte elemente care să probeze realitatea operațiunilor economice realizate." (Cauza C-430/19). Astfel, recurenta apreciază că întreaga practică a CJUE se fundamentează pe existența doar a facturii emise, cu atât mai mult fiind îndeplinite condițiile de deducere în contextul existenței și a unui contract civil, în contextul în care nu se pun în discuție aspecte ce privesc B. S.A., în condițiile în care anterior încheierii contractului și emiterii facturilor fiscale a fost întocmit și un raport de evaluare în care sunt identificate și evaluate separat și cumulat investițiile ce au făcut obiectul vânzării si de unde a rezultat și valoarea de vânzare a acestora, de 29.038.612 RON plus TVA. În ceea ce privește obiectul contractului de vânzare, astfel cum reține și instanța de fond, în motivarea soluției recurate, taxa pe valoare adăugată supusă analizei judiciare este aferentă achiziției de investiții la baza sportivă B.. Cu toate acestea, soluția pronunțată este în contradicție cu această constatare fiind incidente și prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., argumentând că "vânzarea unor construcții nu se putea perfecta în mod legal printr-un act sub semnătură privată". De asemenea, recurenta consideră că instanța a aplicat greșit și prevederile art. 1.657 C. civ. (Bunurile ce pot fi vândute), potrivit cărora, " Orice bun poate fi vândut în mod liber, dacă vânzarea nu este interzisă ori limitată prin lege sau prin convenție ori testament". Or, este fără putință de tăgadă că investițiile reprezintă un bun care poate fi vândut, fiind menționate ca atare atât în contractul de vânzare cât și în factura emisă în baza acestuia. Numai în privința construcțiilor se cere un act autentic, astfel cum corect reține instanța de judecată și cum prevede art. 1658 alin. (1) C. civ. Numai că, în cazul de față, nu s-au vândut construcții, ci investițiile efectuate asupra acestor construcții. În ceea ce privește efectele deciziei civile nr. 371/2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, recurenta consideră că argumentația judecătorului fondului în ceea ce privește hotărârea pronunțată în dosarul x/2015 nu numai că încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii, ci și însăși rolul și funcțiile instanțelor de judecată. Practic, instanța apreciază ca hotărârea organelor fiscale este mai pertinentă și mai temeinică decât a unei instanțe de judecată, aspect care nu poate fi primit. De asemenea, concluzia că această hotărâre nu are relevanță în cauză depășește orice noțiune privitoare la obligativitatea și puterea hotărârilor judecătorești, de vreme ce instanța a precizat expres în cuprinsul hotărârii (pag. 16, antepenultimul paragraf): "Constituie creanță certă și lichidă, în sensul art. 5 pct. 20 din Legea nr. 85/2014 doar suma de 36.007.878,88 RON, care a fost însușită de către debitoare prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/24.01.2014, prin reprezentantul sau legal..." În susținerea recursului sunt indicate și redate texte de lege incidente.

Apărările formulate în cauză Intimații - pârâți au formulat întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului formulat de recurenta – reclamantă S.C. Fotbal Club Brașov S.A. - în faliment - prin Lichidator Judiciar CII A., ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse prin întâmpinări, Înalta Curte apreciază că recursul declarat este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") Înalta Curte reține că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților." Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de partea reclamantă, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat. Prin urmare, verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar reține că aceasta îndeplinește exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii de chemare în judecată. Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinței recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanța de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raționamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinței, astfel că nu se poate susține, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului. Doctrina și jurisprudența au afirmat constant că o motivare clară și cuprinzătoare a unei hotărâri judecătorești nu presupune analizarea tuturor afirmațiilor părților, ci doar a acelora cu caracter esențial, chiar și acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real și păstrându-și echilibrul dar și obiectivitatea, susținerile ambelor părți cu interese contrare în proces, dar doar acele susțineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretențiilor deduse judecății și cu soluția ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluții, urmând a fi filtrate și cenzurate respectivele susțineri, fie în sensul reținerii, fie în cel al înlăturării lor. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 12/15.01.2021 privind soluționarea contestației administrative s-a dispus respingerea contestației privind suma de 7.185.608 RON, precum și anularea în parte a Raportului de inspecție fiscala nr. x/15.03.2017 și a Deciziei de impunere nr. x/15.03.2017 întocmite de AJFP Brașov - Activitatea de inspecție fiscală. În perioada 10.01.2017 - 03.03.2017 activitatea societății recurente-reclamante a făcut obiectul unei inspecții fiscale având ca obiect verificarea legalității si conformității TVA-ului în perioada 01.10.2012 - 31.07.2016. Organele fiscale au emis raportul de inspecție fiscala nr. x și decizia de impunere nr. x prin care au stabilit că recurenta-reclamantă nu a dedus corect TVA-ul aferent unor cheltuieli efectuate, motiv pentru care s-a stabilit TVA suplimentar de plată în cuantum total de 7.269.359 RON. Urmare contestației formulate de reclamantă, prin Decizia nr. 415/07.11.2017 ANAF - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a admis în parte contestația, iar cu privire la TVA suplimentar în cuantum de 7.269.359 RON a dispus suspendarea soluționării contestației. Această decizie a fost atacată în instanță, iar prin Decizia nr. 6779/2020 Înalta Curte de Casație si Justiție a obligat pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală să soluționeze contestația în ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 7.185.608 RON. Ulterior pronunțării deciziei instanței supreme, Agenția Națională de Administrare Fiscală a emis Decizia nr. 12/15.01.2021. Instanța de fond a respins acțiunea formulată împotriva Deciziei nr. 12/2021, soluție pe care Înalta Curte o consideră temeinică și legală, pentru considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește taxa pe valoarea adăugată în sumă de 7.185.608 RON, Înalta Curte constată faptul că instanța de fond în mod corect a apreciat că Fotbal Club Brașov S.A. nu beneficiază de exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugata înscrisă în facturile nr. x/24.01.2014 și nr. y/10.03.2014 emise de B. S.A., în condițiile în care nu a prezentat documente justificative din care să rezulte îndeplinirea condiției de fond, respectiv că achizițiile au fost destinate realizării de operațiuni taxabile. Organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada ianuarie - martie 2014, societatea și-a exercitat dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată în suma de 7.185.608 RON, aferentă achiziției bazei sportive B., achiziții pentru care a prezentat contractul, dar nu și anexele menționate ca făcând parte integrantă din acesta. Referitor la anexe, administratorul judiciar a precizat că nu a intrat niciodată în posesia acestora, singurele înscrisuri doveditoare ale tranzacției fiind contractul sub semnătura privată nr. x/25.01.2004 și facturile nr. x/24.01.2014 și nr. y/10.03.2014. Prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/15.03.2017, referitor la această tranzacție, organele de inspecție fiscală au precizat că în anul 2013, asupra clădirilor fostei baze sportive B. a fost instituită ipotecă legală, terenul pe care sunt edificate construcțiile este proprietatea municipiului Brașov, iar imobilele care au făcut obiectul tranzacției nu au fost înscrise în cartea funciară. Astfel fiind, organele de inspecție fiscală au concluzionat că FC Brașov nu putea sa dobândească vreun bun sau vreun drept asupra unui bun de la B. S.A., întrucât avea cunoștință de faptul că aceste imobile sunt edificate pe un teren care nu este proprietatea acestei societății. De asemenea, organele de inspecție fiscală nu au recunoscut tranzacțiile derulate de FC Brașov cu B. S.A. Brașov întrucât scopul nu a fost de natură economică, ci de a crea premisele deducerii și compensării de către FC Brașov, iar deținerea unei facturi care conține informațiile obligatorii prevăzute de lege, nu este suficientă pentru a beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată, societatea trebuie să justifice în primul rând faptul că bunurile achiziționate pe bază de factură sunt în beneficiul său, respectiv sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legale. Din contractul de vânzare - cumpărare nr. x/24.01.2014 reiese că acesta a fost încheiat între B. S.A., în calitate de vânzător și FC Brașov, având calitatea de cumpărător. În baza Contractului nr. x/24.01.2014, B. S.A. a emis: - factura seria x ICI nr. x din data de 24.01.2014 în valoare totală de 36.007.879 RON (TVA în sumă de 6.969.267 RON) cu mențiunea "transfer - preluare investiții efectuate la baza sportivă B. situată în Brașov, str. x, conform contract x/24.01.2014+anexe"; - factura seria x ICI nr. x din data de 10.03.2014 în valoare totală de 1.117.761 RON (TVA în sumă de 216.341 RON) cu mențiunea "B. baza situată în Brașov, str. x, conform Contract x/24.01.2014 + anexe + lista mijloace fixe". Având în vedere că atât în Contractul de vânzare - cumpărare nr. x/24.01.2014, cât și în facturile nr. x/24.01.2014 și nr. y/10.03.2014, sunt menționate anexe și liste cu mijloace fixe care fac obiectul vânzării cumpărării, prin Notificarea nr. x/02.02.2017 transmisă către administratorul judiciar al FC Brașov, de organele de inspecție fiscală au solicitat următoarele: - anexele la contractul nr. x/24.01.2014 menționat în descriere la factura seria x ICI nr. x din 24.01.2014 emisă de B. S.A. x, în valoare totală de 36.007.878,88 RON; - lista mijloacelor fixe și anexele menționate în factura seri BV ICI nr. x din 10.03.2014 emisă de B. S.A. x, în valoare totală de 1.117.761 RON. Referitor la aceste solicitări, prin nota explicativă din data de 06.02.2017, Cabinetul Individual de Insolvență C. a precizat că în ceea ce privește documentele anexe menționate în factura BV ICI nr. x din 24.01.2014, intimata nu a intrat niciodată în posesia unor astfel de documente, singurele înscrisuri doveditoare ale acestei tranzacții fiind contractul sub semnătură privată nr. x/25.01.2014 și factura fiscală BV ICI nr. x. Recurenta-reclamantă nu a depus documentele solicitate nici în timpul inspecției fiscale, nici în procedura de soluționare a contestației administrative. Pe cale de consecință, în lipsa documentelor justificative, respectiv a anexelor la contract și a listei mijloacelor fixe, în mod corect prin decizia de soluționare a contestației s-a reținut că nu pot fi identificate bunurile care au făcut obiectul tranzacțiilor și nici dacă acestea au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, astfel încât să rezulte fără echivoc îndeplinirea condiției de fond expres prevăzută de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, aspecte reținute și de instanța de fond. F.C. Brașov nu a făcut dovada că tranzacțiile efectuate au avut un scop economic, respectiv că bunurile au fost achiziționate în folosul operațiunilor taxabile, fapt care ar fi justificat exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Înalta Curte reține că în mod corect s-a apreciat că, în situația în care nu s-au prezentat anexele, listele cu mijloace fixe, astfel cum au fost acestea menționate în contract și facturi, sau a altor documente justificative, nu a fost posibilă identificarea bunurilor care au făcut obiectul tranzacțiilor și nu s-a făcut dovada că acestea au fost destinate în folosul operațiunilor sale taxabile, pe cale de consecință nu a fost respectată condiția de fond pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Potrivit dispozițiilor art. 49 Codul de procedură fiscală, pentru determinarea stării de fapt fiscale, organul fiscal, în condițiile legii administrează mijloace de probă, putând proceda, printre altele, la solicitarea de informații de orice fel din partea contribuabililor și a altor persoane precum și la administrarea probei cu înscrisuri. Așadar, contrar susținerilor recurentei, deținerea unei facturi fiscale care cuprinde informațiile prevăzute la art. 155 alin. (5) Codul fiscal nu dovedește decât îndeplinirea condițiilor de formă. Pentru verificarea condițiilor de fond privind realitatea datelor înscrise în factură sau destinația achiziției, autoritatea fiscală poate să ceară informații sau documente contabile suplimentare. Nu pot fi avute în vedere nici argumentele referitoare la existența unei ipoteci, înscrierea în cartea funciară, existența dreptului de proprietate asupra terenului/imobilului în situația în care nu s-a făcut dovada respectării condițiilor de fond pentru acordarea deductibilității taxei pe valoarea adăugată. Înalta Curte constată că în ceea ce privește raportul de evaluare nr. x/2013 acesta nu a fost depus la organele de inspecție fiscală și în contestația administrativă, iar ceea ce a fost supus cenzurii instanței de contencios administrativ a fost decizia de soluționare a contestațiilor. Contrar celor susținute de către recurenta-reclamantă privitor la reținerile instanței de fond ce vizează procesul-verbal de predare-primire, Înalta Curte reține că lipsa acestor documente (proces-verbal de predare-primire, a listei mijloacelor fixe) a condus în mod evident la imposibilitatea identificării (de către organele fiscale și implicit instanța de fond) a bunurilor care au făcut obiectul tranzacțiilor și nici dacă acestea au fost destinate realizării de operațiuni taxabile, astfel încât, să rezulte îndeplinirea condiției expres prevăzută de legiuitor pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată. Instanța de fond a reținut că, de fapt, dată fiind valoarea facturii x/24.01.2014 în sumă de 36.007.879 RON și a împrejurării că obiectul vânzării l-a reprezentat întreg B. - mai puțin terenul, a reținut și că, vânzarea unor construcții nu se putea perfecta în mod legal printr-un act sub semnătură privată, iar actul autentic nu se putea încheia întrucât construcțiile nu erau înscrise în cartea funciară. Instanța de fond nu a aplicat greșit prevederile art. 1657 C. civ., de altfel nici nu a fost sesizată cu analiza acestor dispoziții legale, analiza acesteia a fost efectuată prin raportare la TVA deductibil în sumă de 6.969.267 RON, care a avut la bază factura nr. x/24.01.2014 emisă de B. S.A.. Cu privire la efectele deciziei civile nr. 371/Ap/2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, contrar celor susținute de recurenta-reclamantă, instanța de fond nu a pronunțat hotărârea cu nerespectarea art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Contrar celor susținute prin cererea de recurs, instanța de fond nu a încălcat autoritatea de lucru judecat a hotărârii și nici rolul și funcțiile instanțelor de judecată. Instanța de fond a analizat acest motiv invocat de către recurenta-reclamantă prin cererea de chemare în judecată și, prin raportare la aspectele invocate și de către pârâte. Corect și legal a reținut instanța că, înscrierea la masa credală nu are nicio importanță în prezenta cauză în care se analizează - deductibilitatea sau nedeductibilitatea TVA. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.