ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2013

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 43 din 25 ianuarie 2013 Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9008/118/2012,a dispus în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., condamnarea inculpatului B.G.T., la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

În baza art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 5 închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală. În baza art. 280 1 din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) teza a II-a și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. În baza art. 88 C. pen., a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada arestării preventive, cu începere de la data de 10 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.G.T. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat pe inculpatul B.G.T. la plata sumei de 146.731,40 euro, echivalent în lei la data plății, către partea civilă SC C.Î.C. SA Năvodari, cu titlu de despăgubiri civile. În baza art. 346 raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat pe inculpatul B.G.T. la plata de despăgubiri civile în cuantum de 108.151,31 lei, reprezentând impozit pe profit și 162.226,96 lei, reprezentând taxă pe valoare adăugată, către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F. În baza art. 343 alin. (3), cu referire la art. 353 C. proc.

pen., a respins cererea părții civile Statul Român, prin A.N.A.F., privind luarea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor aparținând inculpatului. S-a reținut că, inculpatul, în calitate de asociat și administrator al SC M.S. SRL Constanța, în luna februarie 2011, a procedat la inducerea în eroare a părții vătămate SC C.Î.C. SA Năvodari, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect îngrășăminte chimice, precum și pe parcursul derulării acestuia, cu privire la bonitatea financiară a firmei, prin emiterea unor bilete la ordin, care ulterior au fost refuzate la plată în urma lipsei totale de disponibil, cauzând un prejudiciu de 136.728,97 euro. În sarcina aceluiași inculpat s-a reținut și faptul că, în perioada februarie - martie 2011, a omis înregistrarea în evidențele contabile ale SC M.S.

SRL Constanța a veniturilor obținute din valorificarea îngrășămintelor chimice achiziționate de la SC C.Î.C. SA Năvodari, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma de 108.151,31 lei, reprezentând impozit pe profit și 162.226,96 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată, iar la data de 26 septembrie 2011 a procedat la cesiunea fictivă a părților sociale ale SC M.S. SRL Constanța către numiții I.I. și I.R.M., cu scopul sustragerii de la răspunderea penală. Ținând seama că recunoașterea faptelor de către inculpat a avut un caracter formal, insuficientă pentru a permite reducerea limitelor pedepsei cu o treime și susceptibilă a atrage în mod nejustificat un beneficiu legal, contrar finalității acestei instituții, instanța a respins cererea de judecare a cauzei, conform art. 320 1 C. proc.

pen. Împotriva sentinței penale nr. 43 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9088/118/2012 a declarat apel inculpatul B.G.T., care prin apărătorul ales a susținut, în esență că apelul formulat de inculpat vizează aplicarea disp. art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile în care textul de lege statuează că atunci când există probleme pe latura civilă, aceasta se disjunge urmând a fi soluționată separat de latura penală si aplicarea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, în condițiile în care inculpatul B.G.T. a dat informații relevante într-o cauză,, chiar dacă parchetul neagă această împrejurare. Față de aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc.

pen., astfel cum a fost cerută de inculpat înainte de începerea cercetării judecătorești și reținerea disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 iar la reindividualizarea pedepsei să se țină seama de toate circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv de scrisoarea medicală aflată la dosarul instanței de fond, urmând ca pedeapsa ce urmează a fi aplicată să fie una echilibrată și în acord cu scopul prevăzut de legiuitor. În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. sau art. 86 1 C. pen., având în vedere că se află la primul conflict cu legea penală, se bucură de susținerea familiei și nu în ultimul rând că are nevoie de ocrotire și tratament medical.

Examinând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelul formulat este nefondat. Curtea de apel a apreciat că instanța de fond a reținut o situație de fapt în deplină concordanță cu probele administrate și a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor comise de inculpat și a concluzionat în mod just cu privire la existența vinovăției acestuia în săvârșirea infracțiunilor. Curtea a constatat că în procesul de individualizare a pedepsei aplicate apelantului inculpat B.G.T., tribunalul a realizat o judicioasă analiză a tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C. pen., apreciind, în mod corect, asupra cuantumului pedepsei principale, complementare și accesorii aplicate inculpatului, dar și cu privire la modalitatea de executare a pedepsei principale.

Criticile formulate de inculpat vizând greșita individualizare a pedepsei, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în contextul în care instanța de fond a valorificat toate datele care țin de împrejurările în care au fost comise faptele, de persoana inculpatului și atitudinea procesuală a acestuia, de natura și gravitatea faptelor și în consecință a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate, ținând seama de criteriile menționate în art. 72 C. pen. S-a arătat că nu este întemeiată cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, dispoziții referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării vinovat”, deoarece, potrivit art. 320 1 C. proc.

pen., recunoașterea vinovăției nu s-a făcut „până la începerea cercetării judecătorești” la instanța de fond, iar reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care „inculpatul declară că recunoaște în totalitate si necondiționat faptele reținute în actul de sesizare.” Din actele dosarului rezultă că inculpatul nu a recunoscut total și necondiționat faptele pentru care a fost trimis în judecată , a contestat întinderea prejudiciului adus bugetului consolidat al statului. De asemenea s-a arătat că nu poate primi solicitarea apelantului inculpat de aplicare a disp. art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecția martorilor.

Din adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța reiese că dosarul penal care se află în lucru s-a format ca urmare a denunțului altor părți vătămate, fiind cercetate alte persoane, iar apelantul inculpat B.G.T., are calitatea de martor, neînregistrându-se nici un dosar penal ca urmare a sesizării sau denunțului apelantului inculpat. Solicitarea apelantului inculpat de a se aplica o pedeapsa cu suspendare sub supraveghere nu a fost primită de instanța de control judiciar, fata de întinderea prejudiciului produs și procedeelor utilizate, atât cu ocazia încheierii și executării contractului,o perioada îndelungata de timp, apelantul inculpat s-a sustras urmăririi penale iar în faza de judecată a încercat sa acrediteze ideea că ar fi fost cooptat în afaceri de diferite persoane care s-au folosit de naivitatea sa, aspect infirmat de probele administrate în cauză.

De altfel, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen., persoana inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acestuia, astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond sau schimbarea modalității de executare. Curtea a apreciat că o pedeapsă rezultanta de 10 ani închisoare, în condițiile art. 57 C. pen.

pentru săvârșirea acestor infracțiuni corespunde unei posibilități reale de reeducare a inculpatului, iar circumstanțe reale și personale conduc la concluzia că aplicarea unor pedepse orientate spre limitele minime ale textelor de lege incriminatoare, ținând seama și de limitele prevăzute de textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate, asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând motive nici pentru agravarea, dar nici pentru ușurarea tratamentului sancționator aplicat inculpatului de către instanța de fond.

Astfel, s-a arătat că această pedeapsă constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a apelantului inculpat, fiind aptă să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, iar o modalitate de executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă, urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei, nu asigură realizarea caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate de executare. Prin Decizia penală nr. 69/ P din 8 mai 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a respins apelul inculpatului B.G.T., ca fiind nefondat. Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul B.G.T. a declarat recurs reiterând în esență criticile invocate în apel corect respins de Curtea de Apel Constanța.

Analizând recursul declarat de inculpat în raport de materialul probator de la dosar, Înalta Curte constată că acesta este nefondat. Recurentul inculpat invocă în susținerea recursului oral cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc. pen., arătând că fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., fapt pentru care solicită readministrarea probatoriului prin audierea unor martori și dispunerea efectuării unei expertize contabile. În baza cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen. inculpatul B.G.T. solicită a se reține că s-a făcut o greșită aplicare a legii atunci când s-a individualizat pedeapsa cât și modalitatea de executare, sens în care solicită admiterea recursului și aplicarea disp.art.

86 1 C. pen. Examinând recursul declarat de inculpatul B.G.T. prin raportare la dispozițiile art. 385 9 C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondat pentru următoarele considerente. Cunoscând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară art. 386 6 C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385 9 din același cod. Rezultă așadar că în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385 9 C. proc.

pen. Instituind, totodată o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen., prevede în alin. (2) 1 ca instanță de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul din aceste cazuri de casare, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din oficiu. În ceea ce privește criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului se constată că acestea se puteau încadra în dispozițiile art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen., caz de casare neinvocat în termenul prevăzut de lege. Față de cele reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu Înalta Curte de Casație și Justiție în conformitate cu disp.art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 10 iulie 2012 la 9 octombrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie 2013.