ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3052/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

43 din 25 ianuarie 2013 Tribunalul Constanța în Dosarul nr. 9008/118/2012,a

dispus în baza art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., condamnarea inculpatului

B.G.T., la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul

de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 5

ani după executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune.

În baza art. 9 alin.

(1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa

de 5 închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit.

a) teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și

administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 3 ani după

executarea pedepsei închisorii, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală.

În baza art. 280

1

din Legea nr. 31/1990, a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 3 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a II-a, b) și c) C. pen., constând în dreptul de a fi asociat și

administrator al unei societăți comerciale, pe o durată de 2 ani după

executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 33 lit.

a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., a aplicat inculpatului

pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) teza a II-a și c) C. pen., constând

în dreptul de a fi asociat și administrator al unei societăți comerciale, pe o

durată de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 C.

pen., a interzis inculpatului pe durata executării pedepsei închisorii

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b)

C. pen.

În baza art. 88 C.

pen., a dedus din durata pedepsei rezultante aplicate inculpatului perioada

arestării preventive, cu începere de la data de 10 iulie 2012 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.G.T.

În baza art. 346

raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat

pe inculpatul B.G.T. la plata sumei de 146.731,40 euro, echivalent în lei la

data plății, către partea civilă SC C.Î.C. SA Năvodari, cu titlu de despăgubiri

civile.

În baza art. 346

raportat la art. 14 C. proc. pen., cu aplicarea art. 998-999 C. civ., a obligat

pe inculpatul B.G.T. la plata de despăgubiri civile în cuantum de 108.151,31

lei, reprezentând impozit pe profit și 162.226,96 lei, reprezentând taxă pe

valoare adăugată, către partea civilă Statul Român, prin A.N.A.F.

În baza art. 343 alin.

(3), cu referire la art. 353 C. proc. pen., a respins cererea părții civile

Statul Român, prin A.N.A.F., privind luarea măsurilor asiguratorii asupra

bunurilor aparținând inculpatului.

S-a

reținut că, inculpatul, în calitate de asociat și administrator al SC M.S. SRL

Constanța, în luna februarie 2011, a procedat la inducerea în eroare a părții

vătămate SC C.Î.C. SA Năvodari, cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare,

având ca obiect îngrășăminte chimice, precum și pe parcursul derulării

acestuia, cu privire la bonitatea financiară a firmei, prin emiterea unor

bilete la ordin, care ulterior au fost refuzate la plată în urma lipsei totale

de disponibil, cauzând un prejudiciu de 136.728,97 euro.

În

sarcina aceluiași inculpat s-a reținut și faptul că, în perioada februarie -

martie 2011, a omis înregistrarea în evidențele contabile ale SC M.S. SRL

Constanța a veniturilor obținute din valorificarea îngrășămintelor chimice

achiziționate de la SC C.Î.C. SA Năvodari, prejudiciind bugetul consolidat al

statului cu suma de 108.151,31 lei, reprezentând impozit pe profit și

162.226,96 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată, iar la data de 26

septembrie 2011 a procedat la cesiunea fictivă a părților sociale ale SC M.S.

SRL Constanța către numiții I.I. și I.R.M., cu scopul sustragerii de la

răspunderea penală.

Ținând

seama că recunoașterea faptelor de către inculpat a avut un caracter formal,

insuficientă pentru a permite reducerea limitelor pedepsei cu o treime și

susceptibilă a atrage în mod nejustificat un beneficiu legal, contrar

finalității acestei instituții, instanța a respins cererea de judecare a

cauzei, conform art. 320

1

C. proc. pen.

Împotriva sentinței

penale nr. 43 din 25 ianuarie 2013 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul

nr. 9088/118/2012 a declarat apel inculpatul B.G.T., care prin apărătorul ales

a susținut, în esență că apelul formulat de inculpat vizează aplicarea disp. art.

320

1

C. proc. pen., în condițiile în care textul de lege statuează

că atunci când există probleme pe latura civilă, aceasta se disjunge urmând a

fi soluționată separat de latura penală si aplicarea disp. art. 19 din Legea nr.

682/2002 privind protecția martorilor, în condițiile în care inculpatul B.G.T.

a dat informații relevante într-o cauză,, chiar dacă parchetul neagă această

împrejurare.

Față de aceste motive

s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond

aplicarea dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., astfel cum a fost

cerută de inculpat înainte de începerea cercetării judecătorești și reținerea

disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002 iar la reindividualizarea pedepsei să se

țină seama de toate circumstanțele personale ale inculpatului, inclusiv de

scrisoarea medicală aflată la dosarul instanței de fond, urmând ca pedeapsa ce

urmează a fi aplicată să fie una echilibrată și în acord cu scopul prevăzut de

legiuitor.

În ceea ce privește

modalitatea de executare a pedepsei s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 81

C. pen. sau art. 86

1

C. pen., având în vedere că se află la primul

conflict cu legea penală, se bucură de susținerea familiei și nu în ultimul

rând că are nevoie de ocrotire și tratament medical.

Examinând sentința

penală apelată prin prisma criticilor formulate de apelant, precum și din

oficiu, conform art. 378 C. proc. pen., curtea de apel a constatat că apelul

formulat este nefondat.

Curtea de apel a apreciat că instanța

de fond a reținut o situație de fapt în deplină concordanță cu probele

administrate și a realizat o corectă încadrare juridică a faptelor comise de

inculpat și a concluzionat în mod just cu privire la existența vinovăției

acestuia în săvârșirea infracțiunilor.

Curtea a constatat că în procesul de

individualizare a pedepsei aplicate apelantului inculpat B.G.T., tribunalul a

realizat o judicioasă analiză a tuturor criteriilor prevăzute în art. 72 C.

pen., apreciind, în mod corect, asupra cuantumului pedepsei principale,

complementare și accesorii aplicate inculpatului, dar și cu privire la

modalitatea de executare a pedepsei principale.

Criticile formulate de inculpat vizând

greșita individualizare a pedepsei, au fost apreciate ca fiind neîntemeiate în

contextul în care instanța de fond a valorificat toate datele care țin de

împrejurările în care au fost comise faptele, de persoana inculpatului și

atitudinea procesuală a acestuia, de natura și gravitatea faptelor și în

consecință a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate, ținând

seama de criteriile menționate în art. 72 C. pen.

S-a arătat că nu este întemeiată

cererea inculpatului de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 202/2010, dispoziții

referitoare la reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul „pledării

vinovat”, deoarece, potrivit art. 320

1

C. proc. pen., recunoașterea

vinovăției nu s-a făcut „până la începerea cercetării judecătorești” la

instanța de fond, iar reducerea pedepsei are loc numai în cazul în care

„inculpatul declară că recunoaște în totalitate si necondiționat faptele

reținute în actul de sesizare.”

Din actele dosarului rezultă că

inculpatul nu a recunoscut total și necondiționat faptele pentru care a fost

trimis în judecată

,

a contestat întinderea

prejudiciului adus bugetului consolidat al statului.

De

asemenea s-a arătat că nu poate primi solicitarea apelantului inculpat de

aplicare a disp. art. 19 din Legea nr. 682/19 decembrie 2002 privind protecția

martorilor.

Din adresa

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța reiese că dosarul penal care

se află în lucru s-a format ca urmare a denunțului altor părți vătămate, fiind

cercetate alte persoane, iar apelantul inculpat B.G.T., are calitatea de

martor, neînregistrându-se nici un dosar penal ca urmare a sesizării sau denunțului

apelantului inculpat.

Solicitarea

apelantului inculpat de a se aplica o pedeapsa cu suspendare sub supraveghere

nu a fost primită de instanța de control judiciar, fata de întinderea

prejudiciului produs și procedeelor utilizate, atât cu ocazia încheierii și

executării contractului,o perioada îndelungata de timp, apelantul inculpat s-a

sustras urmăririi penale iar în faza de judecată a încercat sa acrediteze ideea

că ar fi fost cooptat în afaceri de diferite persoane care s-au folosit de

naivitatea sa, aspect infirmat de probele administrate în cauză.

De

altfel, în ansamblul criteriilor indicate de art. 72 C. pen., persoana

inculpatului reprezintă doar un reper care nu poate prevala față de criteriul

gradului de pericol social concret ridicat pe care îl prezintă fapta acestuia,

astfel că nu se justifică reducerea pedepsei aplicată de instanța de fond sau

schimbarea modalității de executare.

Curtea

a apreciat că o pedeapsă rezultanta de 10 ani închisoare, în condițiile art.

57 C. pen. pentru săvârșirea acestor infracțiuni corespunde unei posibilități

reale de reeducare a inculpatului, iar circumstanțe reale și personale conduc

la concluzia că aplicarea unor pedepse orientate spre limitele minime ale

textelor de lege incriminatoare, ținând seama și de limitele prevăzute de

textele incriminatorii, dar cu executare efectivă, prin privare de libertate,

asigură realizarea corespunzătoare a funcțiilor pedepsei, astfel

cum sunt prevăzute în art. 52 C. pen., neexistând

motive nici pentru

agravarea, dar nici pentru ușurarea tratamentului

sancționator aplicat inculpatului de către instanța de fond.

Astfel, s-a arătat că această pedeapsă

constituie o reală măsură de constrângere și reeducare a apelantului inculpat,

fiind aptă să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, iar o modalitate de

executare a pedepsei, neprivativă de libertate, în raport cu fapta comisă,

urmările produse, scopul urmărit prin comiterea faptei, nu asigură realizarea

caracterului preventiv al pedepsei, nefiind justificată o astfel de modalitate

de executare.

Prin Decizia penală nr.

69/ P din 8 mai 2013 Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie, a respins apelul inculpatului B.G.T., ca fiind

nefondat.

Împotriva acestei din

urmă decizii inculpatul B.G.T. a declarat recurs reiterând în esență criticile

invocate în apel corect respins de Curtea de Apel Constanța.

Analizând recursul

declarat de inculpat în raport de materialul probator de la dosar, Înalta Curte

constată că acesta este nefondat.

Recurentul inculpat

invocă în susținerea recursului oral cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen., arătând că fapta săvârșită nu întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev.de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen.,

fapt pentru care solicită readministrarea probatoriului prin audierea unor

martori și dispunerea efectuării unei expertize contabile. În baza cazului de

casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen.

inculpatul B.G.T. solicită a se reține că s-a făcut o greșită aplicare a legii

atunci când s-a individualizat pedeapsa cât și modalitatea de executare, sens

în care solicită admiterea recursului și aplicarea disp.art. 86

1

C.

pen.

Examinând recursul

declarat de inculpatul B.G.T. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen. astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că este nefondat pentru următoarele

considerente.

Cunoscând efectul

parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară art.

386

6

C. proc. pen. stabilește în alin. (2) că instanța de recurs

examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod. Rezultă așadar că în cazul recursului declarat împotriva

hotărârilor date în apel, nici recurentul și nici instanța nu se pot referi

decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege,

neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde

decizia recurată ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia din

motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

C. proc. pen.

Instituind, totodată

o altă limită a devoluției recursului, art. 385

10

C. proc. pen.,

prevede în alin. (2)

1

ca instanță de recurs nu poate examina

hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul din aceste

cazuri de casare, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, cu singura excepție a cazurilor de casare care

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. se iau în considerare din

oficiu.

În ceea ce privește

criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii

reținută în sarcina inculpatului se constată că acestea se puteau încadra în

dispozițiile

art.

385

9

pct. 12 C. proc. pen., caz de casare neinvocat în termenul

prevăzut de lege.

Față de cele

reținute, constatând că nu sunt incidente nici celelalte cazuri de casare ce ar

putea fi avute în vedere din oficiu Înalta Curte de Casație și Justiție în

conformitate cu disp.art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va

respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale

nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

penale cu minori și de familie.

Văzând și

dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.G.T. împotriva Deciziei penale nr. 69/ P din 8 mai 2013 a Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului

durata reținerii și arestării preventive de la 10 iulie 2012 la 9 octombrie

2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de

400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 octombrie

2013.