ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.04.2023

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2023

HOTĂRÂRE
27.04.2023
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2126/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 27 aprilie 2023

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.12.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar B., a chemat în judecată pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor și Tehnologiilor Medicale și C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună: anularea refuzului de soluționare din data de 10.11.2021 a cererii nr. x de înscriere pe autorizația de funcționare a farmaciei nr. 9309/CSA4548 din 07.05.2010, a mențiunii privind schimbarea deținătorului de autorizație prin vânzare-cumpărare, emis de Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor si Tehnologiilor Medicale; obligarea pârâtului Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor si Tehnologiilor Medicale să emită anexa la autorizația de funcționare a farmaciei nr. 9309/CSA4548 din 07.05.2010 cu înscrierea mențiunii privind schimbarea deținătorului de autorizație în sensul înscrierii noului deținător S.C. C. S.R.L. ca urmare a vânzării-cumpărării fondului de comerț în baza contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț autentificat sub nr. x/08.10.2021.

Prin sentința nr. 70 din 7 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor și Tehnologiilor Medicale și C. S.R.L..

Împotriva sentinței nr. 70 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, a exercitat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., criticând-o pentru nelegalitate. A solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului a susținut, în contextul unei succinte expuneri a situației de fapt și a soluției pronunțate de prima instanță, că sentința de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a ignorat puterea de lucru judecat de care se bucură sentința nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor, prin care a fost anulat transferul fraudulos al fondului de comerț ce avea în componența sa autorizația de funcționare a farmaciei și pe baza căreia dreptul reclamantei de a opera farmacia comunitară s-a reinstaurat în patrimoniul său. Ca urmare, a apreciat că soluția adoptată în litigiul ce face obeictul dosarului nr. x/2021 nu poate schimba prezumția de lucru judecat a sentinței amintite și nici consecința firească a nulității actului subsecvent, respectiv autorizația de farmacie nr. x/29.04.2013, ca urmare a actului principal reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare fond comerț. Efect al anulării actului fraudulos de transfer al fondului de comerț, se impunea ca instanța de fond să constate că autorizația de funcționare, care este actul subsecvent, este nul, o atare apreciere nefiind de natură să antameze hotărârea ce urmează a fi pronunțată de instanța de fond în dosarul precizat, întrucât nulitatea autorizației se transpune într-o prezumție legală ce decurge din efectul pozitiv al puterii de lucru judecat și din principiul consacrat de art. 1254 alin. (2) și art. 1325 C. civ.

În opinia recurentei, legătura pe care o reține instanța de fond între autorizația nr. x din 07.05.2010 și autorizația nr. x din 29.04.2013 este doar aparentă și, chiar în ipoteza în care ar exista o legătură, aceasta este irelevantă din perspectiva refuzului pârâtului de a opera schimbarea de deținător solicitată.

A reiterat recurenta apărările formulate și în fața instanței de fond în ceea ce privește distincția dintre cele două autorizații, noțiunea de autorizație de funcționare în accepțiunea art. 8 coroborat cu art. 1 și art. 9 din Legea nr. 266/2008 și caracteristicile și condițiile necesare pentru a avea loc procedura transferului autorizației prin vânzarea-cumpărarea fondului de comerț, pentru a demonstra că prima instanță a interpretat greșit normele de drept material, în speță cele ale legii farmaciei, atunci când a apreciat că cele două autorizații de funcționare farmacie (cea din 2013, care face obiectul dosarului nr. x/2021, și cea din 2010, care a fost transferată către C. SRL) sunt una și aceeași autorizație.

În condițiile în care cele două autorizații de farmacie sunt distincte, refuzul pârâtului îi încalcă reclamantei dreptul asupra fondului de comerț vândut, precum și pe cel al intimatei-pârâte C. S.R.L., care nu își poate desfășura activitatea profesională, fiind un refuz dat cu exces de putere, iar interpretarea instanței de fond este nelegală.

Aceasta întrucât a constatat că a avut loc o atingere a dreptului intimatei-pârâte C. S.R.L. de a fi înscrisă ca deținător al autorizației, însă a reținut că această încălcare a dreptului nu este suficient de mare, interpretând greșit art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, care nu stabilește o limită minimă și una maximă atunci când face referire la încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor. Or, atât timp cât există o încălcare a dreptului, este evident, în opinia recurentei, că dreptul de apreciere al pârâtului a fost exercitat în mod abuziv.

A mai criticat recurenta sentința de fond și din perspectiva interpretării greșite a normelor de drept material referitoare la emiterea autorizațiilor de farmacie, atunci când instanța a considerat că prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a contestat aceeași anexă I la autorizația menționată în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț, autentificat sub nr. x/08.10.2021.

Astfel, interpretarea primei instanțe este greșită din perspectiva art. 10 alin. (9) din Legea nr. 266/2008 conform cărora, la schimbarea deținătorului autorizației, se emite o nouă autorizație cu păstrarea și menționarea istoricului. Totodată, este greșită și din perspectiva art. 3 alin. (16) din OMS nr. 444/2019 potrivit căruia, în anexe la autorizația de funcționare farmacie, se înregistrează orice modificare a condițiilor inițiale de autorizare.

Ca atare, a susținut că actul administrativ contestat în dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție este anexa I la autorizația de funcționare nr. x din 29.04.2013, în timp ce prin contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț autentificat sub nr. x/08.10.2021, încheiat cu intimata-pârâtă C. S.R.L., se face referire la anexa I la autorizația de funcționare nr. x din 07.05.2010, în realitate, fiind două acte diferite chiar dacă poartă același nume, respectiv anexa I.

În final, a criticat aprecierile instanței de fond în sensul lipsei de relevanță a autorității provizorii de lucru judecat a sentinței nr. 160/CA/2021 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2021, considerând că acestea sunt consecința aplicării greșite a prevederilor art. 431 C. proc. civ., interpretarea dată de instanță fiind de natură să golească de conținut instituția autorității de lucru judecat pe care art. 430 alin. (4) din același act normativ o atribuie hotărârii judecătorești.

Pentru motivele arătate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Prin întâmpinarea depusă de Ministerul Sănătății s-a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În motivare a susținut, în contextul expunerii pe larg a circumstanțelor factuale ale cauzei, că soluția pronunțată de prima instanță respectă cerințele legii aplicabile, iar criticile recurentei sunt nefondate.

Analizând sentința recurată raportat la criticile recurentei-reclamante, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., la apărările formulate de intimatul-pârât prin întâmpinarea depusă la dosar, și la normele legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul exercitat în cauză este nefondat și îl va respinge pentru considerentele ce succed.

În fapt, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 30.12.2021, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, prin lichidator judiciar B., a solicitat anularea refuzului emis de pârâtul Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor și Tehnologiilor Medicale la data de 10.11.2021, de soluționare a cererii nr. x privind înscrierea pe autorizația de funcționare a farmaciei nr. 9309/CSA4548/07.05.2010 a mențiunii privind schimbarea deținătorului de autorizație prin vânzare-cumpărare; precum și obligarea pârâtului să emită anexa la autorizația de funcționare a farmaciei nr. 9309/CSA4548/07.05.2010 cu înscrierea mențiunii privind schimbarea deținătorului de autorizație în sensul înscrierii noului deținător S.C. C. S.R.L. ca urmare a vânzării-cumpărării fondului de comerț în baza contractului de vânzare-cumpărare fond de comerț autentificat sub nr. x/08.10.2021.

Soluționând acțiunea, prima instanță a respins-o ca neîntemeiată, reținând, în esență, că pârâtul Ministerul Sănătății nu și-a exercitat dreptul de apreciere cu privire la solicitarea C. S.R.L. în mod arbitrar, abuziv, fără justificări legale sau cu depășirea proporționalității măsurii dispuse.

Soluția instanței de fond a fost criticată de reclamantă, aceasta clamând aplicarea greșită a normelor de drept material incidente, în contextul în care, în opinia sa, instanța de fond a ignorat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor, a interpretat greșit prevederile din Legea farmaciei nr. 266/2008, atunci când a apreciat că cele două autorizații de funcționare farmacie sunt una și aceeași, în realitate, acestea fiind distincte.

Totodată, a susținut că instanța de fond a interpretat greșit chiar și normele de drept material referitoare la emiterea autorizațiilor de farmacie atunci când a constatat că prin acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 s-a contestat aceeași anexă I la autorizația menționată în contractul de vânzare-cumpărare a fondului de comerț autentificat sub nr. x/08.10.2021, iar cu privire la aprecierile instanței potrivit cărora nu are relevanță autoritatea provizorie de lucru judecat a sentinței nr. 160/CA/2021 a Curții de Apel Oradea, pronunțată în dosarul nr. x/2021, a arătat că sunt consecința aplicării greșite a prevederilor art. 431 C. proc. civ.

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în înțelesul acestor dispoziții legale încălcarea normelor de drept material putându-se face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din probatoriul administrat la dosarul cauzei reiese că, la data de 29.10.2021, societatea C. S.R.L. a înregistrat prin intermediul platformei electronice PCUe, cererea nr. x, împreună cu dosarul aferent, prin care a solicitat schimbarea deținătorului persoană juridică în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/08.10.2021, prin care societatea A. S.R.L. a transferat dreptul de proprietate asupra fondului de comerț reprezentat de autorizația de funcționare nr. x din data de 07.05.2010, din oraș Aleșd, județul Bihor, către această societate, fiind anexate și acte justificative eliberate de ONRC-ORC Bihor privind radierea punctului de lucru cu activitatea de farmacie a societății A. S.R.L..

Relativ la motivul refuzului comunicat cu adresa nr. x/17.11.2021 de către Ministerul Sănătății - Direcția Politica Medicamentului, Dispozitivelor și Tehnologiilor Medicale, este de observat că autoritatea menționată a avut în vedere faptul că dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, implică și autorizația de funcționare nr. x din data de 07.05.2010, întemeindu-și soluția, potrivit comunicării de rectificare, pe art. 7 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 444/2019, cu modificările și completările ulterioare, de aplicare a Legii farmaciei nr. 266/2008, care prevede că: "...în cazul în care există litigiu care implică autorizația de funcționare, Ministerul Sănătății nu va aproba schimbarea deținătorului de autorizație-persoană juridică și nu va înscrie mențiunea pe anexa la autorizația de funcționare."

În sprijinul apărării conform căreia cele două autorizații nr. x din 07.05.2010 și nr. 9309/EN4499 din 29.04.2013 sunt distincte, neexistând între acestea decât o legătură aparentă, recurenta-reclamantă susține că soluția adoptată în litigiul ce face obiectul dosarului nr. x/2021 nu poate schimba prezumția de lucru judecat a sentinței nr. 433/F/2017 și nici consecința firească a nulității actului subsecvent reprezentat de autorizația de farmacie nr. x din 29.04.2013, ca urmare a actului principal constând în contractul de vânzare-cumpărare fond comerț, și că instanța de fond trebuia să constate că autorizația din 29.04.2013, act subsecvent, este nulă ca efect al anulării actului de transfer al fondului de comerț.

Contrar alegațiilor recurentei și în acord cu judecătorul fondului, al cărei raționament logico-juridic îl împărtășește, instanța de control judiciar reține că pronunțarea sentinței nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor a avut ca efect reintrarea în patrimoniul societății recurente-reclamante a autorizației nr. x/07.05.2010, ca urmare a repunerii părților în situația anterioară, consecință a anulării tranzacției frauduloase prin care societatea D. S.R.L. a dobândit fondul său de comerț, iar anexa I la autorizație, ce conține această mențiune, a fost emisă de Ministerul Sănătății la data de 12.10.2020, făcând trimitere la autorizația de funcționare nr. x din data de 29.04.2013.

Într-adevăr, din conținutul anexei amintite reiese fără putință de tăgadă faptul că farmacia în structura societății D. S.R.L. își încetează activitatea prin anularea autorizației de funcționare nr. x din 29.04.2013 emisă de Ministerul Sănătății, iar prin anularea de către instanță, a transferului patrimonial realizat prin contractul de vânzare cumpărare a fondului de comerț din 18.12.2012, înregistrat la Ministerul Sănătății la data de 29.04.2013, farmacia se repune în situația anterioară și funcționează în structura A. S.R.L., având autorizația de funcționare nr. x/07.05.2010.

În acest context, nu se poate susține cu suficient temei că existența unei legături între cele două autorizații ar fi irelevantă din perspectiva refuzului pârâtului de a opera schimbarea de deținător solicitată de C. S.R.L., cum în mod greșit pretinde recurenta.

De la data eliberării autorizației de funcționare nr. x din 07.05.2010 pentru farmacia comunitară S.C. A. S.R.L., aceasta a intrat în circuitul civil și a produs efectele juridice pentru care a fost emisă, conform art. 12 alin. (2) din Legea farmaciei nr. 266/2008, forma în vigoare în perioada de referință, fiind înființată prin excepție-centru comercial.

În schimb, autorizația de funcționare nr. x din 29.04.2013, a fost emisă de Ministerul Sănătății, în temeiul art. 10 alin. (8) din Legea farmaciei nr. 266/2008, pentru "Farmacia comunitară S.C. D. SRL", înființată tot prin excepție-centru comercial, ca urmare a transferului dreptului patrimonial valorificat prin contractul de vânzare cumpărare fond comerț nr. 2217/18.12.2012 (din care a făcut parte și autorizația de funcționare nr. x/07.05.2010), contract încheiat între S.C. A. S.R.L., în calitate de vânzător, și S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărător.

În temeiul prevederilor legale precizate, în situația în care farmacia comunitară își schimbă persoana juridică pe numele căreia a fost eliberată autorizația, Ministerul Sănătății eliberează o nouă autorizație de funcționare pe numele noii persoane juridice, iar până la eliberarea noii autorizații farmacia comunitară funcționează în baza vechii autorizații, așa încât nu se poate reține că autorizația de funcționare nr. x/29.04.2013, deținută de D. S.R.L., nu se identifică cu autorizația de funcționare nr. x din 07.05.2010, deținută de A. S.R.L., și că sunt distincte, cum pretinde recurenta.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că apărările formulate de intimatul-pârât sunt întemeiate, fiind confirmate de probatoriul administrat în cauză, în sensul că societatea D. S.R.L. a devenit unitate farmaceutică ca urmare a cumpărării fondului de comerț al unei unități farmaceutice existente deja, care funcționa în baza autorizației nr. x din data de 07.05.2010, emisă pentru societatea A. S.R.L., și nu prin înființare conform dispozițiilor art. 6-10 din Legea farmaciei nr. 266/2008. Ca atare, la data schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizația de funcționare, autorizația nr. x din 07.05.2010 a devenit autorizația nr. x din 29.04.2013, aceasta din urmă fiind anulată ca efect al pronunțării sentinței nr. 433/F/2017 a Tribunalului Bihor.

Așadar, mențiunea înscrisă în anexa 1 la autorizația de funcționare nr. x din 29.04.2013 a fost făcută de Ministerul Sănătății în condițiile în care această autorizație emisă pentru D. S.R.L., în contextul preluării unui fond de comerț al unei autorități farmaceutice preexistente în baza unui contract de vânzare cumpărare anulat în mod definitiv de instanța de judecată, este subsecventă autorizației de funcționare emise la data de 07.05.2010 pentru A. S.R.L., care reintră astfel în patrimoniul recurentei.

Or, acțiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2021 este tocmai anularea anexei nr. 1 din 12.10.2020 la autorizația de funcționare nr. x din 29.04.2013 a farmaciei în structura S.C. D. S.R.L. din orașul Aleșd, județul Bihor, precum și anularea adresei de răspuns nr. x/18.05.2021, prin care Ministerul Sănătății a răspuns plângerii prealabile formulate de reclamanta S.C. D. S.R.L..

Prin sentința nr. 160 din 13 decembrie 2021, pronunțată în dosarul menționat, Curtea de Apel Oradea a admis excepția inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., și a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Această sentință a fost însă casată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 814 din 16.02.2023, și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, reținându-se că au fost interpretate eronat dispozițiile legale ce vizează parcurgerea procedurii prealabile de recurenta-reclamantă S.C. D. S.R.L. prin administrator judiciar E., cu referire la data la care a luat cunoștință de actul atacat.

Cum mențiunea din anexa ce face obiectul litigiului indicat vizează tocmai reintrarea în patrimoniul recurentei-reclamante a autorizației nr. x din 07.05.2010, cu privire la care intimata-pârâtă C. S.R.L. a solicitat schimbarea deținătorului autorizației, Înalta Curte reține că refuzul emis de pârâtul Ministerul Sănătății prin actul contestat este unul justificat, bazat pe interpretarea corectă a normelor legale incidente raportat la situația de fapt stabilită.

Cu alte cuvinte, anexa I ce face obiectul dosarului nr. x/2021 al Curții de Apel Oradea reprezintă chiar anexa noii autorizații emise în favoarea S.C. D. S.R.L. în 2013, care conține însă mențiunea referitoare la reintrarea în patrimoniul recurentei-reclamante a autorizației nr. x din 07.05.2010, având în mod evident legătură cu autorizația din 2010 cu privire la care intimată-pârâtă C. S.R.L. a solicitat schimbarea deținătorului.

Este adevărat că, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (9) din Legea farmaciei nr. 266/2008, care reglementează atribuțiile Ministerului Sănătății în ipoteza schimbării persoanei juridice pe numele căreia a fost eliberată autorizația de funcționare prevăzută la alin. (1) al aceluiași text legal, intimatul-pârât emite o nouă autorizație de funcționare, cu păstrarea și menționarea istoricului acesteia, însă, această emitere se realizează doar în cazul în care nu există litigii care să implice autorizația de funcționare respectivă, în acord cu dispozițiile art. 7 alin. (2) lit. f) teza a II-a din Normele privind înființarea, organizarea și funcționarea unităților farmaceutice, aprobate prin OMS nr. 444/2019, incidente în speță.

Această interpretare a legii reflectă voința legiuitorului de a preîntâmpina situațiile în care o autorizație de funcționare farmaceutică poate fi înstrăinată fără a se ține cont de existența unor împrejurări în care aceasta face obiectul unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, soluția primei instanțe de respingere a acțiunii reclamantei ca neîntemeiată fiind, prin urmare, corectă și legală, neputând fi primite criticile formulate din perspectiva aplicării greșite a art. 10 din Legea farmaciei nr. 266/2008, cum pretinde recurenta.

Pe cale de consecință, întrucât nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond, soluția fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei, cu consecința păstrării ca legale a sentinței de fond atacate, sub toate aspectele criticate.

Pentru considerentele arătate la pct. II.1. din prezenta decizie, nefiind întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același act normativ, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă și va menține sentința de fond atacată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinței nr. 70 din 7 aprilie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 27 aprilie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 814/2023
Ședința publică din data de 16 februarie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înr
ÎCCJ 2023-10-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4514/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul
ÎCCJ 2024-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3013/2024
10 zile calendaristice de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării unor penalități în cuantum de 1000 RON pe zi de întârziere, până la executarea obligației și anularea Referatului de clasare petiție nr. 389/05.02.2021
ÎCCJ 2021-11-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5775/2021
Ședința publică din data de 23 noiembrie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2023-05-03
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2296/2023
Ședința publică din data de 3 mai 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel
Sursă