Nilov împotriva Rusiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 11462/02 de către Sergey Vladimirovich NILOV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 5 iulie 2007 în calitate de Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele Kovler dna Steiner Hajiyev Spielmann S.E. Jebens Malinverni, judecători și dl. Nielsen Grefier având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2002, Având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului. Prin deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Sergey Vladimirovich Nilov, este un național rus care s-a născut în 1968 și trăiește în Sf. Petersburg. El este reprezentat în fața Curții de către dl K. Poliantsev, un avocat practicant la Sf.

Petersburg. Guvernul Rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl Laptev, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 2 februarie 1998, reclamantul a fost arestat și retras în custodie pe suspect de a fi comis o infracțiune. Potrivit reclamantului, el a fost reținut în închisoarea de încarcerare IZ 47/1 la San Petersburg și a petrecut acolo „aproximativ patru ani”. Reclamantul a descris condițiile de detenție după cum urmează. Prizona IZ 47/1 a fost construită în 1896 și inițial a fost menită să găzduiască o mie de deținuți. Se pare că închisoarea nu a fost renovată niciodată de atunci.

La momentul detenției reclamantului a adăpostit aproximativ zece mii de deținuți. În timpul deținutului, reclamantul a avut nu mai mult de 0,6 m2 de spațiu personal, spre deosebire de 4 m2 necesare de reglementările interne aplicabile. Nici el nu a avut un loc de dormit personal, nici nu a fost furnizată nici o linie de pat. Reclamantul a susținut că a fost privat de un somn de opt ore și o plimbare de o oră la care a avut dreptul în conformitate cu regulamentele menționate. El a susținut, de asemenea, că a fost ținut în condiții anti-sanitare. Calitatea alimentelor și asistenței medicale a fost sub standardul. Datorită suprapopulației și lipsei medicamentelor necesare, epidemia de tuberculoză, SIDA, hepatită și alte boli a afectat întreaga colonie, fiecare al treilea deținut care suferă de una dintre bolile menționate.

Într-o scrisoare din 1 octombrie 2001 și adresată unuia dintre colegii deținuți ai reclamantului, procurorul adjunct responsabil cu supravegherea executării pedepselor din S. Petersburg a declarat că situația în închisoarea de încarcerare IZ 47/1 din S. Petersburg a fost foarte gravă și că acest lucru a fost valabil în ceea ce privește toate centrele de detenție gestionate de Ministerul Justiției. Scrisoarea a recunoscut că nu era posibil ca autoritățile respective să respecte cerințele dispozițiilor care reglementează condițiile de detenție în reținere. În special, datorită suprapopulației, nu era posibil să ofere deținuților 4m2 de spațiu personal, precum și să le ofere locuri de dormit personale.

La o dată neespecificată, cauza penală împotriva reclamantului a fost transferată Curtea San Petersburg. Reclamantul susține că instanța de judecată a început examinarea cazului său cu aproape trei ani de întârziere. Se pare că un avocat de apărare dl K. a reprezentat reclamantul în cursul anchetei preliminare și în timpul ședințelor ulterioare ale instanței judiciare. La o audiere din 4 aprilie 2001, reclamantul a solicitat să recunoască dl Poliantsev ca avocat al său în domeniul apărării. Prin decizia din 23 aprilie 2001, instanța a respins cererea referindu-se la faptul că dl Poliantsev a fost supus unei examinări cu experții psihiatru legist și, prin urmare, nu a putut fi admis în proceduri ca apărător al reclamantului.

La 4 aprilie 2001, reclamantul a reintrodus o propunere de admitere a dlui Poliantsev ca să-l reprezinte, susține că, până la momentul celei de-a doua cereri, examinarea dlui Poliantsev a fost încheiată și că a fost condus sănătos de experți. Prin o hotărâre de aceeași dată, instanța a respins propunerea reclamantului din cauza faptului că dl Poliantsev a fost retras în custodie și nu a putut să-i ofere o „apărare completă”. Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamantul a fost reprezentat în mod corespunzător de dl K. Prin hotărârea din 17 mai 2001, care a durat 45 de pagini, Curtea din orașul Petersburg a condamnat reclamantul pentru un număr de jaf și două conturi de extorcare și l-a condamnat la opt ani de închisoare într-o colonie de înaltă securitate și confiscarea proprietăților.

Cu aceeași hotărâre, Curtea a condamnat patru reclamanți co-accultați pentru numeroase conturi de jaf, extorcare și furt și le-a condamnat la diferite condiții de închisoare. Prin o hotărâre de aceeași dată, instanța a întrerupt procedura penală împotriva reclamantului și a co-acusat pentru bandit, alte conturi de jaf, răpire și infligerea unor prejudicii grave, deoarece acuzația a renunțat la aceste acuzații. Reclamantul și dl K au apelat împotriva hotărârii judecătorilor. La 22 ianuarie 2002, Curtea Supremă a Rusiei a examinat apelul reclamantului. În ceea ce privește acuzațiile reclamantei că instanța judecătorească și-a încălcat dreptul de apărare refuzând să-l lase pe dl Poliantsev să reprezinte instanța de recurs a remarcat următoarele: „... Membrul unei organizații de drepturi omului [dl] Poliantsev nu a fost admis să participe la examinarea cazului deoarece el a fost retras în custodie.

Libertatea sa fiind restricționată, el nu a putut furniza [Dl. Nilov [reclamantul] o apărare pe scară deplină. [Dl. Nilov a fost reprezentat, atât în timpul anchetei preliminare, cât și în timpul procedurii de judecată, de dl K, un avocat al cărui servicii nu a renunțat niciodată.” Prin o decizie de aceeași dată, instanța a respins apelul reclamantului și a susținut integral hotărârea din prima instanță. COMPLAINTS (1) În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul s-a plâns în legătură cu condițiile de detenție în închisoarea de încarcerare IZ 47/1. El a susținut, în continuare, în temeiul articolului 7 § 1 că detenția în condiții terifiante a fost o „puniție fără lege” și o penalitate mai grea decât încarcerarea într-o colonie de înaltă securitate ordonată prin decizia finală din 23 ianuarie 2002. (2) În temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul a afirmat că procedura penală împotriva acestuia a durat prea mult timp.

Reclamantul a susținut că lungimea excesivă a indicat că instanțele au fost prejudecate. (3) În temeiul articolului 6 § 3 litera (c) reclamantul s-a plâns că instanța i-a refuzat cererea de a-l recunoaște pe dl Poliantsev ca avocat al său de apărare, susținând că refuzul a fost contrar dreptului intern și l-a privat de o audiere echitabilă. La 5 septembrie 2005, președintele Curții a comunicat cererea guvernului contestat în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții. Guvernul a prezentat observațiile lor cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei la 13 decembrie 2005. Prin scrisoarea din 7 martie 2006, reclamantul a fost solicitat să prezinte, până la 1 mai 2006, observațiile sale cu privire la observațiile guvernului.

Având în vedere absența răspunsului reclamantului, prin scrisorile din 6 martie și 20 aprilie 2007, trimise prin poștă înregistrată, a fost atrasă atenția reclamantului la art. 37 alineatul (1) litera (a) din convenție, care prevede că Curtea poate elimina cazul din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele au condus la concluzia că un reclamant nu a intenționat să urmeze cererea. Curtea remarcă că, în ciuda scrisorilor Curții din 7 martie 2006, 6 martie și 20 aprilie 2007, reclamantul nu și-a prezentat observațiile în răspunsul la cele ale Guvernului și nici nu a formulat alte argumente Curții. În acest context, Curtea consideră că reclamantul a pierdut interesul în urmărirea cererii.

Curtea nu constată motive privind respectarea drepturilor omului care justifică examinarea în continuare a cazului. Cu privire la art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea consideră că cererea ar trebui eliminată din lista sa de cazuri. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să elimine aplicarea din lista cazurilor sale.

FIRST SECTION

DECISION Application no. 11462/02 by Sergey Vladimirovich NILOV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 5 July 2007 as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mr A. Kovler , Mrs E. Steiner , Mr K. Hajiyev , Mr D. Spielmann , Mr S.E. Jebens , Mr G. Malinverni, judges , and Mr S. Nielsen , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 6 February 2002, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together. Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Sergey Vladimirovich Nilov, is a Russian national who was born in 1968 and lives in St Petersburg.

He is represented before the Court by Mr K. Poliantsev, a lawyer practising in St Petersburg. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr P. Laptev, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 2 February 1998 the applicant was arrested and remanded in custody on suspicion of having committed a crime. According to the applicant, he was detained in remand prison IZ 47/1 in St Petersburg and spent there “almost four years”. The applicant described the conditions of his detention as follows. Prison IZ 47/1 was built in 1896 and initially meant to accommodate one thousand detainees.

It appears that the prison has never been renovated since that time. At the time of the applicant’s detention it accommodated around ten thousand inmates. Throughout his detention the applicant had no more than 0.6 m² of personal space as opposed to 4 m² required by the applicable domestic regulations. Neither did he have a personal sleeping place, nor was provided with any bedding. The applicant submitted that he had been deprived of an eight-hour sleep and one-hour walk to which he had been entitled under the said regulations. He also submitted that he had been held in anti-sanitary conditions. The quality of food and medical assistance was below the standard. Because of the overcrowding and lack of the necessary medications the epidemic of tuberculosis, AIDS, hepatitis and other diseases struck the whole colony, every third inmate suffering from one of the mentioned illnesses.

In a letter dated 1 October 2001 and addressed to one of the applicant’s fellow inmates, the deputy prosecutor in charge of supervision of the execution of punishments in St Petersburg stated that the situation in the remand prison IZ 47/1 in St. Petersburg was very serious indeed and that this held true in respect of all the detention facilities run by the Ministry of Justice. The letter admitted that it was impossible for the respective authorities to abide by the requirements of the provisions regulating conditions of detention in remand. In particular, due to the overcrowding, it was unfeasible to offer the inmates 4m² of personal space, as well as to provide them with personal sleeping places.

On an unspecified date the criminal case against the applicant was transferred to the St. Petersburg City Court. The applicant submits that the trial court commenced the examination of his case with almost three years delay. It appears that a defence counsel Mr K. represented the applicant throughout the pre-trial investigation and during the subsequent court hearings. At a hearing of 4 April 2001 the applicant requested to admit Mr Poliantsev as his defence counsel. By a decision of 23 April 2001 the court rejected the request referring to the fact that Mr Poliantsev was undergoing a forensic psychiatric expert examination and thus could not be admitted to the proceedings as the applicant’s defender.

On 4 April 2001 the applicant re-introduced a motion for Mr Poliantsev to be admitted to represent him. He submits that by the time of his second request the examination of Mr Poliantsev had been terminated and that he had been ruled sane by the experts. By a decision of the same date the court rejected the applicant’s motion on the ground that Mr Poliantsev was remanded in custody and was not able to provide him with a “full-fledged defence”. The court also noted that the applicant was adequately represented by Mr K. By a judgment of 17 May 2001, which was forty-five pages long, the St Petersburg City Court convicted the applicant on one count of robbery and two counts of extortion and sentenced him to eight years’ imprisonment in a high security colony and confiscation of property.

By the same judgment the court convicted four applicant’s co-accused on numerous counts of robbery, extortion and theft and sentenced them to various terms of imprisonment. By a decision of the same date the court discontinued the criminal proceedings against the applicant and his co-accused for banditry, other counts of robbery, abduction and infliction of serious bodily harm because the prosecution dropped those charges. The applicant and Mr K appealed against the trial court judgment. On 22 January 2002 the Supreme Court of Russia examined the applicant’s appeal. In respect of the applicant’s allegations that the trial court had violated his right to defence by refusing to let Mr Poliantsev represent him the appeal court noted the following.

“... The member of a human rights organisation [Mr] Poliantsev was not admitted to participate in the examination of the case because he was remanded in custody. His liberty being restricted, he was unable to provide [Mr] Nilov [the applicant] with a full-scale defence. [Mr] Nilov was represented, both during the pre-trial investigation and throughout the court proceedings, by Mr K, a lawyer whose services he never renounced.” By a decision of the same date the court rejected the applicant’s appeal and upheld the first instance judgment in full. COMPLAINTS 1. Under Article 3 of the Convention the applicant complained about the conditions of detention in the remand prison IZ 47/1.

He further submitted under Article 7 § 1 that the detention in appalling conditions had been a “punishment without law” and a heavier penalty than his imprisonment in a high security colony ordered by the final decision of 23 January 2002. 2. Under Article 6 § 1 of the Convention the applicant alleged that the criminal proceedings against him had lasted too long. The applicant submitted that the excessive length indicated that the courts had been biased. 3. Under Article 6 § 3 (c) the applicant complained that the courts had denied his request to admit Mr Poliantsev as his defence counsel. He submitted that the refusal had been contrary to the domestic law and deprived him of a fair hearing.

THE LAW On 5 September 2005 the President of the Court communicated the application to the respondent Government under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of Court. The Government submitted their observations on the admissibility and merits of the case on 13 December 2005. By letter of 7 March 2006 the applicant was requested to submit, by 1 May 2006, his comments on the Government’s observations. In view of the absence of the applicant’s reply, by letters of 6 March and 20 April 2007, sent by registered mail, the applicant’s attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention which provides that the Court could strike the case out of its list of cases where the circumstances led to the conclusion that an applicant did not intend to pursue the application.

The Court notes that, despite the Court’s letters of 7 March 2006, 6 March and 20 April 2007, the applicant has not submitted his observations in reply to those of the Government. Nor has he made any other submissions to the Court. Against this background, the Court considers that the applicant has lost interest in pursuing the application. The Court finds no reasons concerning the respect for Human Rights warranting the further examination of the case. With reference to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court considers that the application should be struck out of its list of cases. For these reasons, the Court unanimously Decides to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the application out of its list of cases.

Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President