ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2024

Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 la data de 07.12.2021, reclamantul A. a chemat în judecată GUVERNUL ROMÂNIEI, privind nerespectarea legii privind majorarea punctului de pensie, cum prevede art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea 127/2019, lege votată de Parlamentul României și promulgată de Președintele României.

Prin sentința civilă nr. 162 de la data de 5 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca inadmisibilă.

Împotriva soluției emise de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de la fond și admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în susținerea căii de atac, a arătat că a învestit instanța de judecată cu o cerere având ca obiect obligația de a face, respectiv obligarea pârâtului la respectarea prev. art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.

A mai precizat că prima instanță a calificat greșit obiectul acțiunii, care, în realitate, viza recalcularea pensiei sale în raport de toate promisiunile pe care Guvernul le-a făcut și pe care nu le-a respectat.

Totodată, a expus reclamantul ample considerațiuni de ordin constituțional referitoare la forța juridică a legilor în statul de drept precum și la atribuțiile pe care legea le stabilește în sarcina Parlamentului, ca autoritate legislativă.

Ca și temei de drept, a invocat art. 86 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 127/2019.

În același timp, a solicitat judecata cauzei în lipsă.

Legal citat în cauză cu copie a cererii de recurs, pârâtul Guvernul României nu a depus întâmpinare în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul-reclamant A. este nemotivat.

Înalta Curte urmează a analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din susținerile recurentului-reclamant A., prin comparație cu argumentația expusă în fața Curții de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal, rezultă că aceasta a reluat în cadrul căii de atac o serie de elemente circumscrise situației de fapt, fără a aduce nicio critică de nelegalitate deciziei atacate, care să se poată încadra în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 – 8 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate hotărârii recurate, respectiv o minimă argumentare a criticii de nelegalitate.

Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale de drept procesual sau de drept material pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Or, simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația atât să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute în mod expres și limitativ de lege, cât și să dezvolte criticile sale de nelegalitate prin prisma acelui motiv de casare/nelegalitate.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită legal doar cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, raportat la motivele de casare/nelegalitate expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În sfârșit, Înalta Curte arată că potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul în cazul în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același act normativ.

Recurentul-reclamant A. nu a dezvoltat nicio critică susceptibilă de a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.

După cum s-a arătat în precedent, susținerile din cererea de recurs constau în referiri ample dar cu caracter general la încălcarea dispozițiilor legale de la art. 86 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 127/2019 de către autoritățile legislative, care nu pot fi asimilate cu îndeplinirea cerinței de motivare a recursului.

În concret, Curtea de Apel Constanța și-a argumentat soluția pronunțată arătând, în esență, că pretenția reclamată nu poate face obiectul unei acțiuni în instanță, întrucât exercitarea atribuțiilor constituționale prin "parcurgerea" procedurii legislative parlamentare privind inițierea, examinarea și avizarea proiectelor de legi, pregătirea dezbaterii, dezbaterea și votarea unei propuneri legislative în Parlament (reglementare, modificare, abrogare) nu poate avea semnificația unui act administrativ care să poată atrage răspunderea administrativă a autorității legiuitoare. Totodată, a mai reținut instanța de fond că acțiunea se dovedește a fi inadmisibilă întrucât instanța de contencios administrativ nu poate dispune direct cu privire la actele administrative ale autorităților publice care privesc raporturile acestora cu Parlamentul sau actele Parlamentului, reclamantul solicitând obligarea pârâtului la emiterea unui nou act administrativ, atributul exclusiv al autorității legislative și/sau executive, neputând face obiectul unei acțiuni direct în instanță, care astfel ar depăși atribuțiile puterii judecătorești.

Cu toate acestea, recurentul-reclamant s-a limitat să afirme prin cererea de recurs că «ceea ce dorește este realizarea dreptului său la plata pensiei prin raportare la o altă valoare a punctului de pensie, respectiv prin raportare la 1875 lei».

Or, prin hotărârea recurată, Curtea de Apel Constanța nu a antamat fondul cauzei deduse judecății și nu a analizat pe fond pretenția reclamată câtă vreme a considerat că atributul exclusiv al emiterii legilor revine autorității legislative și/sau executive, neputând face obiectul unei acțiuni direct în instanță.

În ciuda dezvoltării argumentative a Curții de Apel Constanța, recurentul-reclamant nu a prezentat un raționament critic față de considerentele sentinței recurate, ci s-a limitat la afirmația generală că acțiunea având ca obiect obligația de a face este întemeiată pentru nerespectarea de către forul legislativ dispozițiilor legale prin care s-a dispus rectificarea bugetară ce prevăd că «pensiile vor fi majorate conform legii».

Or, o asemenea neregularitate a cererii de recurs este sancționată de lege cu nulitatea căii de atac formulate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 05 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța – secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 162 din 05 septembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 12 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.