ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1078/2024

Ședința publică din data de 23 februarie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 565 din 8 iunie 2023, Tribunalul Covasna – secția civilă a admis excepția necompetenței materială a completului de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul Tribunalului Covasna invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureș, Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Curții de Apel București.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1570 din 27 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței materială a Curții de Apel București, secția a VIII–a contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu, a declinat judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Covasna – secția Civilă – complet de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale, a constatat invit conflictul negativ de competență și, în temeiul art. 134 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competența de soluționare a litigiului aparține Tribunalului Covasna –Secția civilă-Complet specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.".

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că reclamanții au solicitat în contradictoriu cu pârâții Tribunal Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureș, Ministerul Justiției:

- obligarea pârâtului Tribunalul Harghita la plata către reclamanți a sumei ce reprezintă diferența dintre indemnizația de hrană care trebuia plătită și cea plătită efectiv, pe ultimii 3 ani anteriori înregistrării acțiunii, perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2022;

- obligarea paratului Tribunalul Harghita la indexarea acestor sume cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) și (3) din O.G. nr. 13/2011, cu modificările ulterioare, începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Tribunului Harghita la plata în continuare către reclamanți, a indemnizației de hrană conform art. 18 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 cu modificările ulterioare, reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată;

- obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate.

Potrivit art. 7 alin. (2) din Secțiunea I a Capitolului VIII Anexa V la Legea nr. 153/2017 legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, reglementând o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

Litigiile privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupațională Justiție, în afara situației circumstanțiate prevăzute la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 și la art. 7 alin. (1) Capitolul VIII din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competența de soluționare instanțelor de contencios administrativ, astfel că acestea urmează a intra sub jurisdicția muncii.

În cauza de față, reclamanții nu contestă un act administrativ tipic (hotărârea/decizia colegiului de conducere a curții de apel de stabilire a drepturilor salariale) și nici nu deduc judecății un act administrativ asimilat, ci pretinde plata/acordarea unor sume ce reprezintă diferența dintre indemnizația de hrană care trebuia plătită și cea plătită efectiv, pe ultimii 3 ani anteriori înregistrării acțiunii, perioada noiembrie 2019 - noiembrie 2022, aspect rezultat în mod cert din acțiunea reclamanților.

Reclamanții nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu a formulat contestație împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiul de conducere al Curții de Apel Târgu - Mureș, ci s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune ce vizează obligarea pârâților la acordarea unor sume ce reprezintă indemnizația de hrană cuvenită și neachitată.

Litigiul dedus judecății se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le consideră cuvenite și neplătite și deci competența de soluționare în primă instanță revine secțiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pe de altă parte, instanța reține că obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reprezentat fie de actul administrativ tipic, fie de actul administrativ asimilat, acesta din urmă în una dintre cele două ipoteze prevăzute de legiuitor: refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv tardivitatea (nesoluționarea în termen a cererii).

Prezentul litigiu nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum este definit de legiuitor prin dispozițiile art. 2 lit. f) si art. 8 din Legea nr. 554/2004, având in vedere ca in cuprinsul acțiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicita anularea unor astfel de acte si nu se critica un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care sa se stabilească o altă salarizare, ci se solicita, în principal, obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale pe care reclamanții le considera cuvenite si neplătite.

În aceste condiții, litigiul de față nu are natura unuia de contencios administrativ.

Acestea fiind, se constată că instanța competentă material a soluționa litigiul de față este instanța specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecății intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Covasna –Secția civilă-Complet specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Curtea de Apel Târgu Mureș, Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, în favoarea Tribunalului Covasna –Secția civilă-Complet specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.