ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 106/2024
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 106/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2024
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 februarie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2020 cererea de recurs formulată de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de la data de 10 februarie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Galați – secția de contencios administrativ și fiscal, cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor vechiul C. proc. civ. și a art. 29 din Legea nr. 47/1992.
Prin încheierea de ședință, pronunțată la data de 17 iunie 2022 în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal a dispus suspendarea judecății cauzei în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 vechiul C. proc. civ., care prevede că: "(1) Instanța va suspenda judecata: …2. dacă niciuna dintre părți nu se înfățișează la strigarea pricinii
(2)Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Întrucât recurenta, de la data suspendării pricinii, nu a formulat o cerere de repunere pe rol a dosarului, în sensul înfăptuirii unui act de continuare a judecății, la data de 26 septembrie 2023, Înalta Curte a fixat termen pentru a se discuta eventuala incidență a perimării, părțile fiind citate cu mențiunea de a expune un punct de vedere cu privire la excepția de perimare.
Instanța de control judiciar constată că încheierea de ședință de la data de 17 iunie 2022 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 248 alin. (1) vechiul C. proc. civ., care, în raport de prevederile art. 101 alin. (3) vechiul C. proc. civ., s-a împlinit la data de 17 decembrie 2022.
În acest sens, instanța de control judiciar observă că, de la data la care a intervenit suspendarea judecății în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv de la data de 17 decembrie 2022, cauza de față a rămas în nelucrare.
Având în vedere cele expuse anterior, precum și dispozițiile legale ce reglementează perimarea, ca sancțiune procesuală ce intervine de drept, se constată că aceasta operează cu condiția ca timp de 6 luni să nu se fi săvârșit niciun act de procedură în scopul judecării cauzei, situație datorată lipsei de diligență a părților ce nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea sa o facă.
Pe de altă parte, nu s-a invocat sau dovedit vreo cauză mai presus de voința părții, care să o fi împiedicat să stăruie în judecata pricinii, ceea ce ar fi întrerupt și termenul defipt de lege.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la judecarea cererii făcute, dedusă din faptul nestăruinței în timpul prevăzut de lege, și intervenind din necesitatea de a pune punct stării de incertitudine privind raporturile juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de 6 luni, din vina părții.
Astfel, în temeiul art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții timp de 6 luni, iar art. 249 din același Cod prevede că termenul de perimare se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.
Față de textul de lege mai sus menționat, Curtea reține că în prezenta cauză un astfel de act de procedură nu a fost îndeplinit în interiorul termenului de perimare.
Prin urmare, dacă termenul de primare nu a fost întrerupt, atunci la momentul împlinirii sale perimarea operează de drept și în bloc asupra întregului cadru procesual. Astfel, termenul de 6 luni, stabilit de art. 249 alin. vechiul C. proc. civ., aplicabil în cauza de față, s-a împlinit, ceea ce a condus la intervenirea de drept a perimării.
În consecință, Înalta Curte va constata intervenită sancțiunea perimării cererii de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de perimare, invocată din oficiu.
Constată perimat recursul declarat de recurentul-reclamant S.C. A. S.R.L. Galați prin administrator B. împotriva încheierii din 10 februarie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 ianuarie 2024.