ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2023

Asupra recursului în casație;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 927 din 30.08.2022 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A. , pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită la data de 26.07.2011).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata B. , pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpatul C. , pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata D. , pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. și cu aplic. art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata E., pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

În baza art. 29 alin. (5) și (1) din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curtea Constituțională cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor cuprinse în O.U.G. nr. 71/2022 cu referire la art. 155 alin. (1) C. proc. pen., excepție ridicată de către inculpatul C., prin apărător.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen. și la art. 26 alin. (1) și urm. C. proc. pen. s-a dispus disjungerea acțiunii civile formulate și s-a dispus înaintarea către Serviciul Registratură, în vederea formării unui nou dosar, prin xerocopierea integrală a prezentului dosar și atașarea copiilor certificate pentru conformitate cu originalul, pentru continuarea judecății.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C..

Prin decizia penală nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II - a Penală în dosarul nr. x/2017 s-a dispus:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul formulat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva sentinței penale nr. 927 din 30.08.2022 pronunțată de Tribunalul București – secția Penală, în dosarul nr. x/2017.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de către inculpatul C. împotriva aceleiași sentinței.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. civ..pen. a fost obligat inculpatul C. la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile avocaților din oficiu F.(pentru părțile civile G., H., I., J., K., L.), M. (pentru părțile civile N., O., P., Q., R. si S.), T. (pentru părțile civile U., V., W., X., Y., Z.), AA.(pentru părțile civile BB., S.C. CC., DD., EE., FF.), GG. (pentru părțile civile HH., II., JJ. reprezentant al S.C. KK. S.R.L., LL., MM., NN.), OO.(pentru părțile civile PP., QQ., RR., SS., TT., UU.), VV. (pentru părțile civile N., O., P., Q., R., FF.), WW. (pentru părțile civile XX., YY., ZZ., AAA., S.C. KK. S.R.L., PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – prin primar general) în cuantum de câte 2576 RON au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Onorariile avocaților din oficiu BBB.(pentru părțile civile S.C. CCC. S.R.L.., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH. si III.), JJJ. (pentru părțile civile KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP.), în cuantum de 2602 RON au fost avansate din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva hotărârii instanței de apel a formulat cerere de recurs în casație, la data de 13 februarie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, prin care a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. – în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal a inculpaților A., QQQ., C., D. și E..

S-a apreciat că în cauză este incident cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. - întrucât în mod greșit, în cauză s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul art. 16 lit. f) C. proc. pen. față de inculpații A., QQQ., C., D. și E., întrucât s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii penale.

S-a considerat că instanța a procedat în mod greșit apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii cu efecte contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.

Înlăturarea termenului special de prescripție, ca urmare a Deciziei nr. 358/2022 a CCR este de natură să creeze un risc sistemic de impunitate la nivel național și nu doar pentru infracțiunile de corupție și spălarea banilor, ci a tuturor infracțiunilor cu excepția celor imprescriptibile în acest fel urmând a fi încălcate dispozițiile art. 325 din TFUE. Procedurile penale referitoare la infracțiunile de corupție, precum cea în cauză, implică anchete complexe și greoaie, mai ales datorită faptului că organele judiciare sunt sesizate după mulți ani de la data săvârșirii unor asemenea fapte. Durata procedurii în fața tuturor instanțelor este de așa natură, în acest tip de cauze, încât impunitatea de fapt nu ar constitui în România un caz excepțional, ci regula.

S-a menționat că această înlăturare a termenului special de prescripție nu reprezintă voința legiuitorului constituant sau delegat (de altfel legiuitorul delegat a acționat imediat după pronunțarea deciziei CCR și anterior publicării ei), ci ar putea fi o consecință a

:

Deciziei CCR, instituție situată în afara sistemului judiciar, ai cărei membrii sunt numiți în proporție de 2/3 de puterea legislativă și 1/3 de președintele țarii.

În acest sens s-a făcut trimitere la cele statuate deja de C.J.U.E. în cauza Euro Box Promotion și alții (C-3 57/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19).

Legătura cauzei cu dreptul U.E. este data de obiectul acesteia, respectiv săvârșirea unor infracțiuni de corupție, pe care România s-a obligat să le combată prin tratatele la care a devenit parte odată cu aderarea la Uniunea Europeană.

Cât privește instanțele naționale, acestora le revine sarcina de a da efect deplin obligațiilor care decurg din articolul 325 alin. (1) TFUE, precum și din Decizia nr. 2006/928 și de a lăsa neaplicate dispoziții interne care, în cadrul unei proceduri care privește infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau infracțiuni de corupție în general, împiedică aplicarea unor sancțiuni efective și disuasive pentru a combate astfel de infracțiuni.

În concluzie a arătat că legătura cauzei cu dreptul Uniunii Europene reiese din faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă judecarea unei infracțiuni care intră sub incidența art. 325 alin. (1) TFUE și a Convenției PIF (acte ale Uniunii aplicabile României, în temeiul Tratatului de aderare și a actului de aderare, începând cu 1 ianuarie 2007).

Totodată, în Hotărârea din 15 iulie 1964 pronunțată în cauza Flaminio Costa împotriva E.N.E.L., Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre. În această privință, Curtea a constatat că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunitar și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție.

Or, în acest context, s-a arătat că aplicarea coroborată a Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022 (a căror aplicare este obligatorie pentru instanțele naționale) încalcă dreptul Uniunii Europene și, ca atare, acest drept al Uniunii obligă/permite instanțelor naționale să lase neaplicate normele de drept național în materie de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, astfel cum au fost sancționate de instanța de contencios constituțional și interpretate de instanța supremă, fără a se aduce, deopotrivă, atingere principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

Aplicarea reglementărilor naționale în materie de întrerupere a prescripție, în forma conturată în urma Deciziilor CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei ÎCCJ nr. 67/2022, în cauzele privind judecarea - infracțiunilor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, dar și cele de corupție, ar conduce la pronunțarea unor soluții de încetare a procesului penal în foarte multe dintre aceste cauze, (precum în prezenta cauză), aplicare de natură să creeze un risc de impunitate a faptelor ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție în general, contrar articolului 325 alin. (1) TFUE coroborat cu art. 2 din Convenția elaborată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind protejarea intereselor financiare, ale Comunităților Europene, semnată la Luxemburg la 26 iulie 1995.

De aceea, având în vedere infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma deciziei nr. 297/2018 a CCR.

Totodată, din jurisprudența Curții Constituționale privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile

:

nr. 511/2013 și 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale.

Referiri la termenele de prescripție din prezentă cauză

În cauză, infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din L 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., s-a epuizat la data de 30.09.2011 și dacă se reține aplicabilitatea dispozițiilor art. 155 alin. (4) C. pen., termenul prescripției speciale a răspunderii penale se împlinește la data de 29.09.2027.

În cazul infracțiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., consumată la data de 26.07.2011, termenul special de prescripție a răspunderii penale, potrivit art. 155 alin. (4) C. proc. pen. este de l6 ani și se împlinește la 25.07.2027. În cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum și cu legea în vigoare până la apariția Deciziilor CCR nr. 297 publicată în 26 aprilie 2018 și, respectiv nr. 358 publicată în 09.06.2022. În considerente s-a arătat că reglementarea din vechiul C. pen. satisfăcea toate exigențele de constituționalitate.

Ulterior Deciziei nr. 297/2018 textul prevedea în continuare posibilitatea întreruperii cursului prescripției, iar practica judiciară, în conformitate cu jurisprudența C.E.D.O. a clarificat gradual regulile răspunderii penale, a înlăturat dubiile cu privire la interpretarea art. 155 C. pen. și s-a uniformizat în sensul că întreruperea cursului prescripției se produce prin îndeplinirea unui act care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.

Prin Decizia nr. 358/2022, CCR a declarat textul neconstituțional încă o dată considerând că este imprevizibil, întrucât cauzele de întrerupere a cursului prescripției au fost stabilite de practica judiciară și nu de legiuitor. De asemenea, în ciuda practicii judiciare constante în sens contrar, CCR a arătat, în considerentele hotărârii,- că între 2018 și 2022 în legislație nu ar fi fost prevăzut vreun caz de întrerupere a cursului prescripției.

Înainte de publicarea Deciziei CCR nr. 358/2022 în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022, prin O.U.G. nr. 71/2022 publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022 s-a modificat art. 155 alin. (1) din C. pen. în sensul că termenul de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, adică exact în sensul art. 124 C. pen. din 1969, a celor statuate de CCR prin Decizia nr. 297/2018 și conform interpretării constante și unanime date de instanța supremă timp de aproape 4 ani (de la data - publicării Deciziei nr. 297/2018, până la pronunțarea Deciziei nr. 358/2022).

Ca atare, și concluzionând s-a apreciat că în prezenta cauză nu s-a împlinit termenul special de prescripție a răspunderii penale și drept urmare nu s-ar fi impus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției penale.

Prin încheierea din 13 septembrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în dosarul nr. x/2017, s-au dispus următoarele:

S-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II - a Penală în dosarul nr. x/2017, s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la completul C8, în compunere de 3 judecători și s-a fixat termen de judecată, în ședință publică, la data de 11 octombrie 2023.

Pentru a dispune astfel, în esență, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată în cauză îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

Examinând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2017 în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea din 13 septembrie 2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat prin sentința penală nr. 927 din 30.08.2022 pronunțată de Tribunalul București – secția I penală, definitivă prin decizia instanței de apel, prin respingerea apelului parchetului, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpaților: A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită la data de 26.07.2011) și pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); C. pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); D. pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011); E. pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale), prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen. (faptă presupus săvârșită în perioada 04.01.2020 – 30.09.2011).

Cu privire la invocarea de parchet a hotărârii pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 24 iulie 2023, în cauza C-107/23 se reamintește că, dată fiind natura juridică a recursului în casație, aceea de cale extraordinară de atac de anulare, al cărei scop este, potrivit art. 433 din C. proc. pen. acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, constatarea nelegalității deciziei date în apel prin respingerea apelului parchetului declarat împotriva sentinței instanței de fond sub aspectul intervenirii cauzei de încetare, nu poate fi raportată decât la fondul legislativ existent la momentul pronunțării hotărârii recurate.

Din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate atât sub aspect factual, cât și legislativ. Astfel, în cazul prescripției răspunderii penale, analiza de legalitate se limitează la verificarea împlinirii sau nu a termenului, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptelor și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau de întrerupere a cursului acestui termen în raport de cadrul normativ și interpretativ existent la data pronunțării deciziei.

Or, hotărârea Curții Europene de Justiție, Marea Cameră, în cauza C-107/23, a fost pronunțată la data de 24 iulie 2023, ulterior deciziei atacate din data de 10 mai 2023, așadar, legalitatea soluției de încetare nu poate fi analizată în raport de această decizie.

Astfel, la momentul pronunțării deciziei atacate, în raport de calificarea în dreptul național a instituției prescripției ca fiind o instituție de drept substanțial, chestiune asupra căreia a statuat cu caracter obligatoriu instanța supremă prin decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, atrăgea incidența principiului legii penale mai favorabile, iar elementele de interpretare oferite prin Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană de Justiție, Marea Cameră, la data de 21 decembrie 2021, în cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 și C-840/19, cât și prin Hotărârea din 5 decembrie 2017, în cauza C-42/17, nu ofereau argumente pentru o eventuală înlăturare a jurisprudenței obligatorii menționate.

În acest sens, este relevantă statuarea din cuprinsul paragrafului 209 din hotărârea pronunțată la data de 21 decembrie 2021, Euro Box Promotion, în cuprinsul căreia Curtea precizează expres că, în cauzele în care s-a dispus sesizarea prealabilă, sunt antamate cerințele care decurg din articolul 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, privind dreptul la un proces echitabil, situație în care nu poate fi opus un standard național de protecție a drepturilor fundamentale care să implice un risc sistemic de impunitate, instanța națională având obligația de a se asigura că infracțiunile ce intră în domeniul dreptului Uniunii fac obiectul unor sancțiuni penale care au un caracter efectiv și disuasiv. Curtea a subliniat, însă, că, în drept, ipoteza este distinctă de situația în care instanța națională ajunge să considere că obligația de a lăsa neaplicate dispozițiile naționale în cauză se lovește de principiul legalității infracțiunilor și pedepselor, astfel cum este consacrat la articolul 49 din Cartă, situație în care nu este ținută să se conformeze acestei obligații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, EU:C:2017:936, punctul 61).

Or, în speță în raport de deciziile obligatorii amintite, era incidentă tocmai ipoteza avută în vedere de Curtea de Justiție la pronunțarea Hotărârii din 5 decembrie 2017, M. A. S. și M. B., C-42/17, (Taricco 2), prin care s-a statuat în sensul că "Articolul 325 alin. (1) și (2) TFUE trebuie interpretat în sensul că impune instanței naționale ca, în cadrul unei proceduri penale având ca obiect infracțiuni privind taxa pe valoarea adăugată, să lase neaplicate dispoziții interne în materie de prescripție care intră sub incidența dreptului material național și care se opun aplicării unor sancțiuni penale efective și disuasive într-un număr considerabil de cazuri de fraudă gravă aducând atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene sau care prevăd termene de prescripție mai scurte pentru cazurile de fraudă gravă aducând atingere intereselor respective decât pentru cele aducând atingere intereselor financiare ale statului membru în cauză, cu excepția cazului în care o astfel de neaplicare determină o încălcare a principiului legalității infracțiunilor și pedepselor, din cauza unei lipse de precizie a legii aplicabile sau pentru motivul aplicării retroactive a unei legislații care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii."

Înalta Curte reține totodată că primează principiul securității raporturilor juridice și cel al autorității de lucru judecat, atât în ordinea juridică europeană, cât și în sistemele juridice naționale, Curtea de Justiție a Uniunii Europene statuând constant asupra necesității ca hotărârile judecătorești definitive să nu mai poată fi puse în discuție (Hotărârea din 30 septembrie 2003, Kobler, în cauza C-224/01), cu excepția situației în care normele de procedură interne aplicabile autorizează reexaminarea (Hotărârea din 13 ianuarie 2004, Kuhne & Heitz, în cauza C-453/00 și Hotărârea din 10 iulie 2014, Impresa Pizzarotti & C. Spa, în cauza C-213/13).

În concluzie, analiza privind cazul de recurs în casație se raportează, potrivit legii procesual penale române, la regulile de drept existente la data pronunțării deciziei în apel, instanța nefiind abilitată să reexamineze pe această cale hotărârea atacată prin prisma compatibilității acesteia cu interpretarea dreptului Uniunii reținută de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ulterior datei la care aceasta a rămas definitivă.

Mai mult, solicitarea reprezentantului Ministerului Public, în sensul că la soluționarea recursului în casație să fie avută în vedere Hotărârea C-107/24.07.2023 a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Marea Cameră), Înalta Curte constată că aceasta nu este incidentă în cauza de față, domeniul de aplicare al acesteia fiind distinct. Astfel, dacă hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene, invocată de parchet, are în vedere protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene prin raportare la frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii – fraudă gravă în domeniul TVA-ului, în cauza de față inculpații A., QQQ., C., D. și E. au fost cercetați pentru infracțiunile de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 5 alin. (1) C. pen. și abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată prev. de art. 13

2

din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen. și a art. 5 alin. (1) C. pen.

Ca urmare, Înalta Curte constată că, așa cum au fost formulate, criticile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție sunt neîntemeiate, iar decizia atacată este legală și prin urmare, recursul în casație formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins ca atare.

Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1) din C. proc. pen., Înalta Curte, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2017.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile S.C. CCC. S.R.L., LLL., PPP., W., Z., EE., RRR.- reprezentant Al S.C. SSS. S.R.L., LL., O., FF., J., QQ., UU., TTT., YY., în cuantum de 2810 RON, apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile GGG., KKK., OOO., V., Y., DD., JJ. – reprezentant al S.C. KK. S.R.L., N., R., I., PP., TT., UUU., XX., S.C. KK. S.R.L., EEE., HHH., în cuantum de 2862 RON, apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile MMM., VVV., BB., HH., WWW., P., G., K., RR., XXX., YYY., ZZ., DDD.- reprezentant al S.C. KK. S.R.L., FFF., III., în cuantum de 2810 RON, precum și apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile NNN., U., X., S.C. CC. S.R.L., II., NN., Q., H., L., SS., ZZZ., AAAA., AAA., în cuantum de 2758 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva deciziei penale nr. 19/A din data de 12 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală în dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile S.C. CCC. S.R.L., LLL., PPP., W., Z., EE., RRR.- reprezentant Al S.C. SSS. S.R.L., LL., O., FF., J., QQ., UU., TTT., YY., în cuantum de 2810 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile GGG., KKK., OOO., V., Y., DD., JJ. – reprezentant al S.C. KK. S.R.L., N., R., I., PP., TT., UUU., XX., S.C. KK. S.R.L., EEE., HHH., în cuantum de 2862 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile MMM., VVV., BB., HH., WWW., P., G., K., RR., XXX., YYY., ZZ., DDD.- reprezentant al S.C. KK. S.R.L., FFF., III., în cuantum de 2810 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți civile NNN., U., X., S.C. CC. S.R.L., II., NN., Q., H., L., SS., ZZZ., AAAA., AAA., în cuantum de 2758 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 noiembrie 2023.