ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, s-a dispus, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autoritățile judiciare din Țările de Jos, față de persoana solicitată A., și predarea acesteia către autoritățile judiciare olandeze, cu respectarea regulii specialității.

În baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 13.03.2024 la 11.04.2024, inclusiv.

S-a constatat că aceasta a fost reținută și arestată provizoriu de la 4.03.2024 la zi.

Pentru a dispune astfel, în esență, Curtea de Apel București a avut în vedere că prin adresa nr. x/2024 din 05.03.2024, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat instanța în conformitate cu disp. art. 104 din Legea nr. 302/2004, republicată, pentru desfășurarea procedurii de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare din Țările de Jos la data de 31.01.2024, împotriva numitei A., urmărită internațional pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de extorcare - furt cu violență - tentativă - distrugere de bunuri publice sau private - încălcarea proprietății, prev. de art. 317, 312, 45, 350, 138 din C. pen. olandez.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața procurorului la data de 04.03.2024 fiindu-i aduse la cunoștință existența mandatului european de arestare și a infracțiunilor care au determinat emiterea acestuia de către autoritățile judiciare din Țările de Jos și a fost prezentată ulterior instanței de judecată la termenul din 05.03.2024, termen la care, ascultată fiind, a declarat că nu este de acord cu predarea sa și, că, se prevalează de regula specialității.

S-a reținut că autoritățile judiciare din Țările de Jos au emis împotriva persoanei solicitate un mandat european de arestare la data de 31.01.2024, pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de extorcare - furt cu violență - tentativă - distrugere de bunuri publice sau private - încălcarea proprietății, prev. de art. 317, 312, 45, 350, 138 din C. pen. olandez, iar ca urmare a sesizării Biroului Național Interpol, împotriva persoanei solicitate s-a luat de către procuror măsura reținerii pe o durată de 24 de ore.

S-a menționat că, în procedura în regim de urgență desfășurată pe baza semnalării transmise de SIRENE, au fost atașate formularele aferente semnalării în limba engleză și traducerea în limba română, sesizarea Biroului Național Interpol din România, ordonanța de reținere, procesul-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și a dreptului de a fi asistată de apărător, procesul-verbal de depistare.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat instanței arestarea preventivă a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, până la transmiterea mandatului european de arestare.

Autoritățile judiciare olandeze au reținut ca situație de fapt că, în data de 28 octombrie 2020, persoana solicitată A. l-a constrând prin violență împreună cu o altă persoană pe B., să predea o sumă de bani, în acest scop pătrunzând cu forța în locuința acestuia și amenințându-l cu un obiect tăietor. Comiterea infracțiunii nu s-a finalizat însă. În aceeași împrejurare persoana solicitată A. împreună cu cealaltă persoană, au distrus ușa numitului B. și au pătruns pe nedrept în locuința acestuia.

Față de aceste împrejurări, având în vedere că mandatul european de arestare urmează a fi depus, că persoana solicitată nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, reținând natura juridică a acestei instituții, care are la bază încrederea reciprocă între statele membre, Curtea de Apel București a apreciat că, pentru buna desfășurare a procedurii de executare a mandatului european de arestare și pentru a împiedica sustragerea persoanei solicitate, se impune admiterea cererii formulate și arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o perioadă de 15 zile, urmând ca în acest termen Parchetul să depună mandatul european de arestare și traducerea acestuia în limba română, pentru a putea dispune asupra procedurii de punere în executare a mandatului.

Astfel, (prin încheierea din 05.03.3024), Curtea de Apel București a dispus arestarea provizorie în vederea punerii în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate A. pe o durată de 15 zile cu începere de la data de 05.03.2024 la 19.03.2024, inclusiv, apreciind că nu există nici un impediment pentru a se dispune altfel, măsura luată având un titlu provizoriu, determinat de caracterul urgent al procedurii de punere în executare a mandatului european și a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limbă română la data de 13.03.2024.

La termenul menționat, Curtea de Apel București a constatat că sunt îndeplinite condițiile de fond și de formă cerute de legea internă relativă la procedura de punere în executare a mandatului european de arestare, respectiv Legea 302/2004, respectiv, instanța a constatat întrunirea exigențelor art. 86-87 din Legea nr. 302/2004, referitoare la autoritățile judiciare competente în procedură, dar și la forma și conținutul mandatului european de arestare.

De asemenea, s-a reținut că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele dispozițiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 privind dubla incriminare a faptei și limitele pedepselor în legislația statelor implicate în procedură și nu există nici un motiv de refuz al executării, dintre cele enumerate în art. 99 din Legea nr. 302/2004 republicată, nici vreunul de forță majoră, împrejurări în raport de care, în baza art. 109 cu referire la art. 104 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, Curtea de Apel București a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin urmare, în baza art. 109 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, instanța a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autoritățile judiciare din Țările de Jos, față de persoana solicitată A., și predarea acesteia către autoritățile judiciare olandeze, cu respectarea regulii specialității și de asemenea, în baza art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea persoanei solicitate A. pe o durată de 30 de zile, cu începere de la 13.03.2024 la 11.04.2024, inclusiv.

Împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, a formulat contestație persoana solicitată A..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, sub nr. x/2024, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 26.03.2024, cu citarea contestatoarei persoană solicitată A. și asigurarea apărării, la acest termen fiind luate concluziile părții și ale Parchetului, acestea fiind redate în cuprinsul părții introductive a prezentei hotărâri.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București – secția a II-a Penală, în raport de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanța de control judiciar notează că, potrivit dispozițiilor art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată: "Mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate".

Totodată, alin. (2) al aceluiași text de lege statuează în sensul că: "Mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/13 iunie 2002", modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI din 26 februarie 2009, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L81/24 din 27 martie 2009.

Din dispozițiile art. 85 și următoarele din Legea nr. 302/2004 rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă.

Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare.

În aceste coordonate de principiu, analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că în cauza de față, din cuprinsul mandatului european de arestare aflat la dosar, rezultă că hotărârea ce a stat la baza mandatului european de arestare, respectiv Hotărârea judecătorească a Curții de Apel 's-Hertogenbosch din data de 3 august 2022, a fost pronunțată în lipsă. Din conținutul mandatului european de arestare nu rezultă care sunt motivele pentru care persoana solicitată nu s-a înfățișat la judecarea cauzei, nefiind menționat niciunul dintre motivele potențiale de judecare a cauzei în lipsă, nerezultând dacă: persoana solicitată a fost citată și notificată cu privire la locul și momentul procesului și dacă a fost înștiințată cu privire la faptul că în caz de neprezentare se poate pronunța o hotărâre în lipsă; sau dacă: persoana solicitată nu a fost citată personal, însă a fost notificată oficial, în alt mod, cu privire la locul și momentul procesului, astfel încât, s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana solicitată era la curent cu iminența procesului și cu faptul că o hotărâre poate fi pronunțată și în absența sa; sau: persoana solicitată a fost anunțată cu privire la proces, a împuternicit un avocat ales sau desemnat de stat și a fost realmente apărată de acest avocat; sau: persoana solicitată, după ce a fost informată explicit cu privire la drepturile sale de a iniția căi de atac sau o procedură de recurs (la care are dreptul de a fi prezentă și în cadrul căreia cazul va fi rejudecat în întregime, cu administrarea de noi dovezi, acest lucru putând conduce la revizuirea hotărârii inițiale), a indicat explicit că nu se opune hotărârii; sau, persoana solicitată nu a inițiat în timp util o cale de atac sau o cerere de recurs; sau: hotărârea nu i-a fost comunicată persoanei solicitate, însă, îi va fi comunicată personal, fără întârziere, după predarea sa, iar după comunicarea hotărârii va fi informată explicit cu privire la drepturile sale de a iniția o cale de atac sau o procedură de recurs și cu privire la termenele pe care le are la dispoziție pentru inițierea unei căi de atac.

Din cuprinsul mandatului european de arestare tradus a rezultat faptul că procesul de fond a avut loc în ședința de judecată a instanței din Oost-Brabant din data de 8 aprilie 2021, ședință la care persoana solicitată nu a fost prezentă, însă s-a prezentat un avocat care a precizat în mod expres că nu a fost împuternicit de persoana judecată pentru a o apăra. Instanța a condamnat în absență persoana solicitată la o pedeapsă cu închisoarea de 12 luni, din care 3 luni cu suspendare pentru un termen de probațiune de 2 ani. La data de 16 septembrie 2022, un avocat a introdus cerere de recurs în casație în numele persoanei condamnate, însă cererea de recurs în casație a fost respinsă ca inadmisibilă prin hotărârea din 26 septembrie 2023 a Consiliului Suprem al Țărilor de Jos.

Înalta Curte constată că deși faptele pentru care a fost condamnată persoana solicitată de instanța străină fac parte dintre cele care dau loc la predare, prevăzute de art. 97 din Legea 302/2004 (constituind potrivit legii române violare de domiciliu, distrugere, tentativă la tâlhărie), cu toate acestea, executarea mandatului european de arestare este supus și unor condiții speciale, prevăzute de art. 98 din aceeași lege. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) din Legea 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, executarea unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare de executare române poate fi supusă următoarelor condiții: a) în cazul în care mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate aplicate printr-o hotărâre pronunțată în lipsă, dacă persoana în cauză nu a fost citată personal și nici informată în orice alt mod cu privire la data și locul ședinței de judecată care a condus la hotărârea pronunțată în lipsă, predarea persoanei solicitate va fi acordată dacă autoritatea judiciară emitentă garantează că persoana care face obiectul mandatului european de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa; b) (...).

În cauză o astfel de garanție nu a fost acordată, mai mult, astfel cum s-a menționat, a fost declarat și recurs în casație de un avocat din oficiu, recurs care a fost respins ca inadmisibil.

Art. 5 din Decizia cadru nr. 584/2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, transpus în art. 98 din legea internă, oferă măsuri de protecție a drepturilor persoanei solicitate, concretizate în măsuri suplimentare pentru predare, subsecvente deciziei de executare. În acest sens sunt prevăzute posibilități de condiționare a predării persoanei de către autoritatea judiciară de executare de oferirea anumitor garanții procesuale de către autoritatea judiciară emitentă, în legătură cu rejudecarea persoanei condamnate în lipsă, revizuirea pedepsei detențiunii pe viață sau transferarea după condamnare a resortisanților și rezidenților statului membru de executare. Astfel de garanții reprezintă un mecanism larg aplicat în procedura extrădării, însă, în sistemul mandatului european de arestare în care rapiditatea este esențială pentru atingerea scopului instituit prin Decizia cadru, diferența este reprezentată de faptul că însuși formularul permite autorității de executare să ia cunoștință de circumstanțele în care hotărârea judecătorească ce a stat la baza mandatului a fost pronunțată, sancțiunile impuse sau prevăzute de legea statului emitent.

În situația în care persoana solicitată este vizată de un mandat european de arestare emis în scopul executării unei pedepse aplicate printr-o hotărâre judecătorească pronunțată în lipsă, predarea persoanei solicitate se va putea face numai dacă autoritatea emitentă garantează că persoana judecată în lipsă are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa. Scopul reglementării acestei condiții este acela ca persoana solicitată să nu execute o pedeapsă fără să aibă posibilitatea de a-și valorifica dreptul la apărare.

Această garanție este în acord cu standardele instituite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Curtea de la Strasbourg a statuat că o hotărâre pronunțată în lipsa persoanei acuzate nu este în sine incompatibilă cu art. 6 din CEDO însă, nu este compatibilă cu dreptul la un proces echitabil o procedură desfășurată în totalitate în lipsa condamnatului, care nu ar putea obține ulterior, din partea unei instanțe o nouă stabilire a vinovăției sale în ceea ce privește acuzația adusă. Un caz particular în prezența căruia CtEDO a fost chemată să decidă dacă art. 6 din Convenția europeană a fost violat este acela al condamnaților judecați in absentia și extrădați apoi în vederea executării pedepsei pronunțate în lipsă. În acest context, Curtea a avut ocazia să sublinieze că o procedură de judecată în contumacie nu este, în esență, întotdeauna contrară textului Convenției, dacă celui în cauză i s-au respectat drepturile apărării, între care cel de a fi citat în mod legal și informat asupra cauzei și naturii acuzației și, atunci când nu și-a exprimat fără echivoc voința să nu participe la proces, de a obține posibilitatea să fie rejudecat în prezența sa, fără să fie obligat să probeze că nu a dorit să se sustragă justiției sau că absența s-a datorat unor cauze de forță majoră. Cu totul alta este situația în ipoteza în care autoritățile l-au tratat pe inculpat ca fugar și l-au judecat în contumacie, deși nu fusese notificat în mod legal asupra acuzației și acesta nici nu renunțase într-o manieră incontestabilă la dreptul său de a compărea. Într-un asemenea caz, Curtea a constatat încălcarea dreptului prescris de art. 6 din Convenția europeană, dacă statele nu oferă o procedură efectivă de rejudecare a cauzei în prezența celui vizat, indiferent dacă acesta a fost extrădat sau s-a predat de bună-voie (a se vedea: CEDO, Hotărârea Sejdovic c. Italiei), iar detenția unei persoane după ce i s-a respins cererea de rejudecare a fost calificată ca ilegală și în contradicție cu dreptul recunoscut de art. 5 din Convenție (a se vedea: CEDO, Hotărârea Stoichkov c. Bulgariei, 24 martie 2005).

Executarea unei hotărâri pronunțate în absența persoanei condamnate ridică în mod necesar problema respectării drepturilor fundamentale. Această abordare și-a găsit expresia în al doilea Protocol adițional la Convenția Europeană de extrădare din anul 1957 care prevede în mod expres posibilitatea statului solicitat de a refuza extrădarea dacă, după părerea sa, procedura de judecată nu a satisfăcut minimul de drepturi de apărare recunoscute oricărei persoane acuzate de o infracțiune. Cu toate acestea, extrădarea se va acorda dacă statul solicitant va da asigurări apreciate ca suficiente spre a garanta persoanei judecate în lipsă o nouă procedură de judecată în care să-i fie salvgardat dreptul la apărare.

Și instrumentele de cooperare bazate pe recunoașterea reciprocă a deciziilor judiciare conțin astfel de dispoziții. Prin Decizia cadru nr. 2009/299 de consolidare a drepturilor procedurale ale persoanelor și de încurajare a aplicării principiului recunoașterii reciproce, care a modificat Decizia cadru nr. 2002/584/JAI, a fost prevăzut ca motiv de refuz de executare a mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, cazul în care persoana solicitată nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată hotărârea. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 4a alin. (1) din Decizia cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent: (a) în timp util:

(i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit; și (ii) a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;

sau (c) după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale: (i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia; sau (ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător; sau (d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă: (i) i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale; și (ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant.

Aceste prevederi au fost preluate în legislația internă în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004, ca motiv de refuz facultativ al predării. Potrivit acestor dispoziții, autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului atunci când: i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:

(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Cu referire la acest motiv de refuz de predare, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a reținut în cauza Pawel Dworzecki C108/16 PPU din 24 mai 2016 că modalitatea de citare prevăzută de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia cadru anterior menționată urmărește să garanteze un nivel ridicat de protecție și să permită autorității de executare să predea persoana în cauză în pofida absenței de la proces, respectând, totodată, dreptul la apărare. Respectarea condițiilor de citare prevăzute de art. 4a alin. (1) lit. a) pct. (i) din Decizia cadru 2002/584 este de natură să asigure faptul că persoana în cauză a primit în timp util informațiile referitoare la data și locul desfășurării procesului și să permită autorității de executare să considere că dreptul său la apărare a fost respectat. Deși dreptul persoanei acuzate de a fi prezentă la proces constituie un element esențial al dreptului la un proces echitabil, această cerință nu este absolută. Persoana acuzată poate renunța la aceasta cu condiția ca renunțarea să fie neechivocă, să fie însoțită de un minim de garanții corespunzătoare gravității infracțiunii și să nu intre în conflict cu vreun interes public important.

În cauză, Înalta Curte constată că autoritatea emitentă nu a înțeles să bifeze niciuna din rubricile de la punctul D ale mandatului.

Concluzionând, persoana solicitată nu a fost prezentă la proces personal, nu i s-a înmânat hotărârea de condamnare, iar autoritatea judiciară emitentă nu a furnizat garanția cerută de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea 302/2004 și art. 4a alin. (1) lit. d) din Decizia cadru 2002/584 JAI, respectiv, aceea că, imediat după predare, persoanei condamnate i se va înmâna hotărârea de condamnare și i se va aduce la cunoștință că aceasta este supusă într-un termen determinat unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată, inclusiv pe baza unor probe noi.

Reținând incidența în cauză a motivelor de refuz al executării, prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 și lipsa oricăror garanții din partea autorității emitente, de natură a asigura respectarea dreptului la apărare, drept fundamental al cetățenilor români, pe care statul român, prin instituțiile sale are datoria să-l asigure, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită solicitarea de predare a numitei A..

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Va desființa în tot sentința penală atacată și rejudecând:

Va respinge solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autoritățile judiciare din Țările de Jos, față de persoana solicitată A. și va revoca măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate dispusă prin sentința penală atacată. Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 102 din Legea 302/2004, în procedura executării mandatului european de arestare persoana solicitată nu poate fi arestată provizoriu mai mult de 15 zile iar arestarea ocazionată de predare nu mai poate fi menținută, având în vedere soluția de respingere a predării. Constată în același timp, că nu pot fi dispuse față de persoana solicitată nici alte măsuri preventive, atâta vreme cât aceasta a declarat că nu locuiește la adresa din cartea de identitate și nu poate indica o adresă la care locuiește în fapt.

De asemenea, va dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 17 EAW din 13.03.2023, emis în baza sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024.

Desființează în tot sentința penală atacată și rejudecând:

Respinge solicitarea de punere în executare a mandatului european de arestare, emis la data de 3.11.2023 de către autoritățile judiciare din Țările de Jos, față de persoana solicitată A..

Revocă măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate dispusă prin sentința penală atacată.

Dispune punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A., de sub puterea mandatului de arestare în vederea predării nr. 17 EAW din 13.03.2023, emis în baza sentinței penale nr. 60/F din data de 13 martie 2024 a Curții de Apel București – secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr. x/2024, dacă nu este reținută sau arestată în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1098 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2024.