ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 833/2024

Ședința publică din data de 16 aprilie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna la data de 03.01.2023, sub nr. x/2023, reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D. și E. a chemat în judecată pe pârâtul Sanatoriul de Nevroze Predeal, solicitând instanței să dispună: obligarea pârâtului la achitarea contravalorii voucherelor de vacanță neacordate, aferente anilor 2019,2020 și 2022 în valoare de 1450 RON pentru fiecare angajat; obligarea instituției pârâte la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data scadenței obligației de acordare aferentă fiecărei an, până la acordarea efectiva a valorii voucherelor de vacanță, precum și actualizarea valorii acestora cu indicele de inflație de la data scadenței obligației de acordare și până la data acordării efective.

Prin încheierea de ședință din 16 martie 2023, Tribunalul Covasna a dispus disjungerea prezentei cauze privind pe reclamanții cu domiciliul în județul Prahova, față de reclamanții care au domiciliul în județul Brașov, și față de lipsa părților, în baza art. 99 alin. (1) C. proc. civ., a admis excepția disjungerii cauzei și a dispus formarea unui nou dosar având ca obiect achitarea voucherelor de vacanță neacordate, reclamanții fiind: C., D. și E., formându-se dosarul nr. x/2023.

La termenul de judecată din data de 16.03.2023, Tribunalul Covasna a invocat excepția de necompetență teritorială și a rămas în pronunțare pe excepția invocată.

Prin sentința civilă nr. 408/06.04.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, Tribunalul Covasna a admis excepția de necompetență teritorială și, în consecință, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna, în numele și pentru membrii de sindicat C., D. și E. în contradictoriu cu pârâtul Sanatoriul de Nevroze Predeal, în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul Covasna a reținut că membrii de sindicat pentru care a fost promovată prezenta acțiune sunt angajați ai părții pârâte Sanatoriul de Nevroze Predeal (în meseriile indicate în tabelul depus la dosar), unii din reclamanți locuind în județul Brașov, iar restul în județul Prahova.

La primul termen de judecată instanța, din oficiu, a invocat și admis excepția de disjungere dat fiind că prezenta acțiune vizează exclusiv membrii de sindicat din județele Brașov și Prahova. Astfel, s-a format un nou dosar cu nr. x/2023 privind pe membrii de sindicat C., D. și E., domiciliați în județul Prahova, reprezentați de partea reclamantă Sindicatul Sanitas Covasna.

De asemenea, tot la primul termen de judecată instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale exclusive a Tribunalului Covasna și a rămas în pronunțare pe această excepție reținând că din înscrisurile aflate la dosar rezultă că membrii de sindicat reprezentați de partea reclamantă Sindicatul Sanitas Covasna - C., D. și E. au domiciliul în județul Prahova, în Bușteni și Azuga.

Așa cum rezultă din prevederile art. 269, alin. (1) și (2) din Codul Muncii, în dreptul muncii, normele speciale de procedură civilă, de competență, instituie, atât în sprijinul salariaților, cât și al angajatorilor, o competență teritoriala exclusivă (de ordine publică), în favoarea instanței de la domiciliul/reședința/sediul reclamantului.

Cu privire la noțiunea de "reclamant", folosită de art. 269, alin. (2) din Codul Muncii, instanța a reținut că trebuie să ne raportăm la definiția din dreptul comun, care completează regulile speciale, în virtutea art. 275 din Codul Muncii.

Prin urmare, reclamant/reclamanți, în sensul art. 269, alin. (2) din Codul Muncii și al dispozițiilor corelative din C. proc. civ., sunt numai salariații părții pârâte, ca persoane fizice, nu și Sindicatul Sanitas Covasna, ca persoană juridică, chiar dacă cererea de chemare în judecată a fost redactată și însușită numai de către organizația sindicală respectivă.

Este adevărat că, în exercitarea atribuției de mai sus organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, însă aceasta este una specială, derivată și accesorie din și față de calitatea procesuală activă principală, propriu-zisă, a titularilor drepturilor subiective astfel apărate, în condițiile în care sindicatul poate acționa numai: "la cererea scrisă a membrilor săi", a căror manifestare de voință determină și soarta ulterioară a acțiunii, dacă salariatul în cauză: "se opune, respectiv renunță la judecată în mod expres."

Altfel spus, puterea legiuitoare a creat prin acest mecanism o nouă facilitate pentru salariații membrii de sindicat, fără însă a opera vreun transfer de drepturi subiective deduse judecății, de la membrii organizației sindicale către organizația sindicală însăși, pentru ca aceasta din urmă și nu salariații la comanda căruia acționează să fie, astfel, considerată reclamant, în accepțiunea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul Muncii.

Prin urmare, față de aceste argumente, s-a reținut că, în speță, cererea de chemare în judecată descrisă mai sus, în care membrii de sindicat reprezentați de partea reclamantă domiciliază în Bușteni și Azuga, trebuie să se judece de către Tribunalul Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova, secția I civilă, care, prin sentința civilă nr. 104 din 20 februarie 2024, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova, secția I civilă invocată de reclamant; a declinat competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna, cu sediul în Sfântu Gheorghe în contradictoriu cu pârâtul Sanatoriul de Nevroze Predeal, în favoarea Tribunalului Covasna; a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului de competență.

În fundamentarea acestei sentințe s-au reținut următoarele:

La data de 20.11.2023, reclamantul Sindicatul Sanitas Covasna a formulat note de ședință prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova motivat de faptul că prezenta cerere a fost formulată în baza mandatului dat de reclamanți în calitate de membri de sindicat, iar sediul Sindicatului este în municipiul Sfântu Gheorghe, competența teritorială revenind Tribunalului Covasna.

Instanța, față de excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Prahova invocată de reclamant, a constatat că, potrivit art. 269, alin. (2) Codul muncii "(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul."

În cazul de față, reclamantul este un sindicat, persoană juridică care este mandatată de membrii săi pentru a formula o cerere de chemare în judecată.

Tribunalul a reținut că Decizia RIL Nr. 1/2013 a ICCJ statuează, astfel:" Organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat. Instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant."

Pe cale de consecință, competența de soluționare a prezentei cauzei revine Tribunalului Covasna.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă, Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reține că prezentul litigiu, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, are natura juridică a unui conflict de muncă.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Potrivit art. 269 alin. (2) Codul muncii, competența de soluționare a cauzelor având ca obiect litigii de muncă revine tribunalului în a cărui rază teritorială reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Competența teritorială de soluționare a cauzei în materia conflictelor de muncă a fost reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Prin Legea nr. 53/2003 republicată – Codul Muncii legiuitorul a stabilit, cu valoare imperativă, care este criteriul obiectiv în raport de care se stabilește competența teritorială de soluționare a conflictelor de muncă, și anume domiciliul sau reședința ori, după caz, locul de muncă al reclamantului, criteriul impus de legiuitor fiind unul obiectiv și limitativ.

Codul muncii, în art. 267, determină persoanele care pot avea calitatea de parte în litigiile de dreptul muncii: a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă; b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod; c) sindicatele și patronatele; d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al C. proc. civ.

Înalta Curte reține că stabilirea competenței se realizează raportat la cererea de chemare în judecată, mai precis părțile, obiectul și cauza acesteia, astfel cum au fost stabilite de către reclamant, instanța care soluționează incidentul procedural ivit stabilind doar care dintre judecători este mai bine plasat în analiza cauzei conform dispozițiilor legale.

Se observă că, în speță, acțiunea a fost promovată de o organizație sindicală, respectiv Sindicatul Sanitas Covasna, în condițiile în care cererea de chemare în judecată, conform înscrisurilor dosarului, a fost formulată în baza mandatului dat de reclamanți în calitate de membri de sindicat, are aplicată ștampila sindicatului și este semnată de președintele acestuia, respectiv domnul F..

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Prin urmare, raportat la cererea de chemare în judecată, Sindicatul Sanitas Covasna este reclamant în litigiul pendinte.

De asemenea, se reține că prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, republicat, că instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acțiunilor formulate de organizațiile sindicale în numele membrilor lor este instanța de la sediul sindicatului reclamant.

Or, în condițiile în care în analiza competenței instanța trebuie să se limiteze la elementele cererii de chemare în judecată, așa cum le-a înțeles reclamantul, raportat la limitele învestirii, competența teritorială de soluționare a prezentului conflict de muncă se determină în funcție de sediul sindicatului reclamant, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul muncii, ținând cont și de cele reținute prin Decizia nr. 1/2013 pronunțată în recursul în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În speță, sediul sindicatului reclamant se află în localitatea Sfântu Gheorghe. Dată fiind importanța acestui element de identificare, față de caracterul competenței teritoriale în materia conflictelor de muncă, ce este reglementată prin norme imperative, Înalta Curte reține că soluționarea cauzei este de competența teritorială a Tribunalului Covasna, în circumscripția căruia se află sediul sindicatului reclamant.

Așa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă, Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Covasna, secția Civilă - Completul de fond specializat în soluționarea cauzelor în materiile litigii de muncă și asigurărilor sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2024.