ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 672/2024

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj – secția a II-a Civilă la 14 aprilie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B., C. S.R.L. și D. obligarea acestora, în solidar, la plata următoarelor sume: 288.000 RON, reprezentând prejudiciul efectiv creat reclamantei prin săvârșirea unei fapte ilicite de către pârâtul B., în calitate de prepus al comitenților C. S.R.L. și D.; contravaloarea lipsei de folosință a imobilului și dobânda legală aferentă capătului principal de cerere, calculată potrivit O.G. nr. 13/2011, de la data săvârșirii faptei ilicite și până la momentul achitării efective a debitului principal, cu titlu de beneficiu nerealizat; daune morale în cuantum de 10.000 de euro în echivalent RON la data plății și cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1516, art. 1531 C. civ.

La data de 13 iunie 2016, reclamanta A. a formulat cerere de modificare a acțiunii principale, solicitând modificarea cadrului procesual, în sensul că a înțeles să se judece în contradictoriu și cu pârâții U.A.T. Municipiul Calafat - prin Primar și E. S.A., renunțând la judecată față de pârâta inițial menționată în cuprinsul acțiunii, respectiv C. S.R.L.

La data de 28.06.2016, reclamanta A. a formulat o precizare la cererea principală, cu privire la solicitarea din cererea principală de a se dispune obligarea pârâților în solidar, indicând, în concret, temeiurile de drept, pentru fiecare pârât în parte.

La data de 3 noiembrie 2016, reclamanta A. a depus o altă cerere de modificare a acțiunii principale, prin care a solicitat modificarea cadrului procesual cu privire la părțile cu care înțelege să se judece, în sensul conceptării în cauză, în calitate de pârâți, a numiților F. și G. S.R.L. și o precizare a acțiunii prin care a solicitat obligarea în solidar a acestora, împreună cu ceilalți pârâți, la acoperirea prejudiciului cauzat reclamantei.

La data de 3 aprilie 2017, reclamanta A. a formulat precizare la acțiune prin care a înțeles să își majoreze pretențiile aferente primelor două capete de cerere, raportat la concluziile raportului de expertiză.

Astfel, cu privire la primul capăt de cerere, respectiv obligarea pârâților la plata contravalorii prejudiciului efectiv creat, reclamanta a înțeles să își majoreze pretențiile de la suma de 288.000 RON la suma de 425.880 RON, rezultată din concluziile raportului de expertiză, iar în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință, a înțeles să își precizeze pretențiile la nivelul sumelor indicate în concluziile raportului de expertiză, respectiv la suma de 364 RON pe lună, aferentă perioadei 14.02.2016-14.09.2016, precum și la plata sumei de 52 RON pe lună, începând cu 14.09.2016 și până la achitarea integrală a debitului.

Prin sentința civilă nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar și E. S.A.; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L.

A admis în parte acțiunea modificată și precizată formulată de reclamanta A. și a obligat, în solidar, pârâții B., F., D. și G. S.R.L. să plătească reclamantei suma de 425.880 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat, suma de 52 RON lunar reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului și a dobânzii legale calculate la aceste sume, începând cu 14.02.2016 și până la achitarea integrală a debitului.

A respins acțiunea formulată împotriva U.A.T. Calafat și E. S.A. și a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea cererii împotriva C. S.R.L.

Totodată, a respins cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de E. S.A. și de către reclamantă.

Prin sentința nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă a admis cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 422/2017, formulată de reclamanta A., în sensul că a admis în parte cererea având ca obiect daune morale și a obligat pârâții F., D. și G. S.R.L., în solidar, la plata sumei de 4000 Euro, reprezentând daune morale.

Împotriva sentinței nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, reclamanta A. și pârâții D. S.A., F., G. S.R.L. au declarat apel.

Totodată, pârâtele D. S.A. și G. S.R.L. au declarat apel și împotriva sentinței nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunțată în același dosar.

Prin apelul propriu, pârâta D. S.A. a susținut că nu are calitate procesuală pasivă.

Prin decizia nr. 382/2019 din 29 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 422/2017 din 10 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A respins apelul formulat de pârâtul F. împotriva aceleiași sentințe și a respins apelurile formulate de D. S.A. Craiova împotriva sentinței nr. 422/10.07.2017 și a sentinței nr. 3/14.11.2017, pronunțate de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A admis apelul formulat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinței nr. 422/10.07.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, pe care a schimbat-o în sensul că a admis în parte acțiunea modificată și precizată și a obligat în solidar pârâții B., F., G. S.R.L. și D. S.A. să plătească reclamantei suma de 282.180 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat și dobânda legală de la data rămânerii definitive a sentinței și până la data plății efective a despăgubirilor, precum și suma de 43.900 RON reprezentând contravaloare lipsă de folosință de la data producerii prejudiciului - 14.02.2016 - și până la data pronunțării acestei decizii.

Totodată, a respins apelul formulat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3/14.11.2017, pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016.

A menținut restul dispozițiilor sentinței și a obligat apelanta-reclamantă la 6432 RON cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă G. S.R.L.

Împotriva acestei decizii, pârâtele D. S.A. și G. S.R.L. au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1250 din 2 iulie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție – secția a II-a Civilă a admis recursurile declarate de recurentele-pârâte D. S.A. și G. S.R.L. împotriva deciziei nr. 382/2019 din 29 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. și intimații-pârâți B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar, E. S.A. și F..

A casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă la 9 septembrie 2020, sub nr. x/2016*.

Prin decizia nr. 558/2020 din 9 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a admis apelurile declarate de pârâtele D. S.A. și G. S.R.L. împotriva sentinței nr. 422/2017 din 10 iulie 2017 și a sentinței nr. 3/2017 din 14 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu apelanta reclamantă A., apelantul pârât F. și cu intimații pârâți B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar și E. S.A. prin lichidator judiciar C.I.T.R. FILIALA CLUJ.

A schimbat în parte sentința în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D. S.A. și G. S.R.L. și a respins acțiunea modificată și precizată față de acestea.

Totodată, a obligat apelanta reclamantă A. la 9.500 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă G. S.R.L.

Împotriva deciziei nr. 558 din 9 noiembrie 2020, reclamanta A. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 563 din 9 martie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație – secția a II-a Civilă a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 558 din 9 noiembrie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă, pe care a casat-o și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova – secția a II-a Civilă la 19 octombrie 2022, sub nr. x/2016**.

Prin decizia nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a respins apelurile declarate de reclamanta A. și de pârâții D. S.A. și F. împotriva sentinței civile nr. 422/10.07.2017 pronunțată de Tribunalul Dolj – secția a II-a Civilă, în dosarul nr. x/2016 și apelul declarat de pârâta D. S.A. împotriva sentinței civile nr. 3/14.11.2017.

A admis apelul declarat de pârâta G. S.R.L. împotriva sentinței nr. 422/10.07.2017 și apelul formulat de aceeași pârâtă împotriva sentinței nr. 3/14.11.2017.

A schimbat în parte sentința nr. 422/10.07.2017 în sensul că a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L. și a respins acțiunea modificată și precizată față de aceasta.

A schimbat în parte sentința nr. 3/14.11.2017 în sensul că a respins cererea de acordare a daunelor morale formulată împotriva pârâtei G. S.R.L. și a menținut restul dispozițiilor celor două sentințe.

Totodată, a obligat apelanta reclamantă A. la 29.400 RON către apelanta pârâtă G. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 3/2023 din 9 martie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă a admis cererea de completare a deciziei nr. 580 din 23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, formulată de apelanta reclamantă A., în contradictoriu cu apelanții-pârâți D. S.A., G. S.R.L., F. și intimații-pârâți B., U.A.T. Municipiul Calafat prin Primar, E. S.A. prin lichidator judiciar C.I.T.R. FILIALA CLUJ și a dispus completarea deciziei nr. 580 din 23.11.2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în sensul că a respins cererea având ca obiect plata cheltuielilor de judecată formulată de apelanta reclamantă A..

Prin memoriul de recurs declarat la 29 decembrie 2022, în termen legal, D. S.A. Craiova a solicitat admiterea recursului, admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamanta A., ca netemeinică și nelegală.

În susținerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, recurenta a învederat că proprietarul rețelei de alimentare cu apă și de canalizare este, potrivit Legii nr. 213/1998, Consiliul Local al Municipiului Craiova, D. fiind numai administratorul rețelelor de alimentare cu apă și de canalizare.

Totodată, arată că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească și să dispună de bunurile aparținând domeniului public în condițiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare.

Mai arată că, prin art. 20 alin. (1) din Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, se stabilește că, pentru funcționarea serviciului, autoritățile administrației publice locale transferă, unuia sau mai multor operatori, toate sarcinile și responsabilitățile privind furnizarea/prestarea serviciilor de utilități publice, cât și administrarea și exploatarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare aferente acestuia, pe baza unui contract de delegare a gestiunii.

Astfel, susține că, la data producerii incidentului, predase amplasamentul și rețelele respective către societatea C. S.R.L., sens în care solicită admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Totodată, susține că, în cazul în care prejudiciul este dovedit, obligația acordării de despăgubiri aparține celui care l-a provocat și răspunde legal de amplasament/de șantier, și nu societății recurente.

Recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, operatorii ser­viciilor de utilități publice, indiferent de modul de organizare, de forma de proprietate, natura capitalului sau țara de origine, au drept de servitute le­gală asupra sistemelor de utilități publice destinate realizării serviciilor, aceleași dispoziții regăsindu-se și în Legea nr. 241/2006 privind serviciul public de alimentare cu apă și de canalizare, care statuează că operatorul serviciului de alimentare cu apă și de canalizare beneficiază de dreptul de servitute asupra proprietăților afectate de aceste sisteme, cu titlu gratuit, pe toată durata existenței acestora.

În continuare, recurenta evidențiază că, potrivit prevederilor art. 480 C. civ., proprietatea este dreptul pe care îl are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod ex­clusiv și absolut, însă în limitele stabilite de lege.

Având în vedere că sfera de exercitare a acestui drept nu este nelimitată, recurenta afirmă că, în cauza de față, prin voința legiuitorului, s-a restrâns exercitarea dreptului de proprietate la o anumită parte a bunului ce formează obiectul acestui drept, ceea ce echivalează cu suspendarea prerogativelor folosinței în relațiile cu acest bun. Prin urmare, apreciază că exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate asupra suprafeței de teren menționate este limitată legal prin instituirea dreptului de servitute în favoarea operatorilor serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare, pentru exploatarea și realizarea unor lucrări de utilitate publică.

De asemenea, arată că, potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, pentru asigurarea protecției și funcționării normale a sistemelor de utilități publice, precum și pentru evitarea punerii în pericol a per­soanelor, bunurilor și mediului, se instituie zone de protecție sanitară și de siguranță a acestora, în conformitate cu normele tehnice elaborate de auto­ritățile competente.

Ca urmare a celor precizate, apreciază că, întrucât rețeaua nu se mai află în administrarea societății recurente, ci a societății C. S.R.L., reclamanta A. nu este îndreptățită la plata con­travalorii lipsei de folosință a terenului sau la despăgubiri din partea D. atât timp cât, la momentul pro­ducerii avariei, rețeaua era predată societății C. S.R.L.

Mai mult, recurenta susține că nici de această dată Curtea de Apel Craiova nu a verificat înscrisurile pe care le-a depus în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive conform indicațiilor deciziilor de casare ale Î.C.C.J. (decizia 1250/02.07.2020 și decizia nr. 563/9.03.2022), prin care a arătat că, în perioada avariei, amplasamentul era predat către societatea C., lider de asociere, și societății G. S.R.L., în calitate de subcontractant, conform sub-clauzei 4.4 (subantreprenori), prestări servicii pentru obiectivul CL-17- Extindere sisteme de alimentare cu apă Golenti, Basarabi, conducta de aducțiune Basarabi-Golenti.

Totodată, menționează că nu se poate reține în sarcina sa o vinovăție, cu exonerarea de la plată, pentru lipsa de calitate (procesuală pasivă), a societăților care aveau un contract ferm de lucrări și aveau în pază juridică respectivul amplasament.

În plus, învederează că, din cuprinsul legii speciale, Legea 51/2006 cu modificările și completările ulterioare, reiese foarte clar când ar trebui despăgubit un utilizator (în urma unor intervenții, retehnologizări, ceea ce nu se verifică în cauza de față), or recurenta arată că avea un contract ferm de lucrări, iar amplasamentul era predat către o asociere de firme cu subcontractanți care aveau drepturi și obligații ferme, fiind vorba de un contract pe fonduri europene.

În acest sens, invocă adresa cu nr. x/18.02.2016 emisă de societatea C. către H. și D., prin care societatea G. se obliga să închirieze niște utilaje cu deservenți/personal pentru manevrare.

În probatoriu, recurenta solicită a se observa înscrisurile pe care aceasta le-a depus în apel, în ședință publică, din care rezultă lipsa calității sale procesuale pasive.

În încheiere, autoarea prezentului demers judiciar a solicitat admiterea excepției invocate, admiterea recursului și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii formulate împotriva societății recurente.

În drept, a arătat că recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 483, art. 488 pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.

La 8 iunie 2023, intimata-reclamantă A., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 19 iunie 2023, societatea G. S.R.L., prin avocat, a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității cererii de recurs (în raport de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. – nu se indică hotărârea care se atacă conform art. 486 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cerință imperativă prevăzută sub sancțiunea nulității cererii de recurs; precum și în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.); în subsidiar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a reținut nulitatea recursului, iar prin încheierea din 31 octombrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți, cu mențiunea că acestea au posibilitatea de a depune punct de vedere.

Față de raportul comunicat, la 16 noiembrie 2023, intimata-reclamantă A., prin avocat, a depus la dosar punct de vedere, prin care a arătat că achiesează la concluziile raportului, sens în care a solicitat constatarea nulității recursului în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea completului de filtru din 23 ianuarie 2024, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă și a stabilit termen de judecată la 26 martie 2024, ora 10, în ședință publică, cu citarea părților, termen la care a prorogat discutarea excepției nulității recursului.

La 19 martie 2024, recurenta-pârâtă a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului și admiterea excepției lipsei calității sale procesuale pasive, precum și admiterea recursului și, în consecință, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca netemeinică și nelegală.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte urmează a anula recursul pentru următoarele considerente:

Motivele de recurs reprezintă ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate, însă, pentru a fi susceptibilă de a declanșa un control judecătoresc, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor. Aceasta înseamnă că recursul nu se poate limita la o simplă indicare a motivelor de casare, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii/criticilor formulate raportat la considerentele hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De asemenea, se reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs,…", iar, potrivit art. 489 alin. (1) teza I C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, …".

Totodată, exceptând situația în care instanța, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, invocă, din oficiu, un motiv de casare care este de ordine publică, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ. se reține că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, instanța de recurs având obligația de a verifica dacă motivul/motivele invocate prin cererea de recurs se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că, spre deosebire de calea de atac devolutivă a apelului, recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii extraordinare de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar criticile formulate să fie apte de a fi încadrate în cel puțin unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, în considerarea faptului că recursul este o cale de atac extraordinară, autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege, iar controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, se constată că, deși recurenta și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., în realitate, invocarea acestor motive de nelegalitate este formală, neputând fi reținută existența unor (veritabile) critici de nelegalitate, în sensul exigențelor prevăzute de dispozițiile art. 483 alin. (3) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În concret, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale), recurenta nu a formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze acest motiv de casare, astfel încât, Înalta Curte reține că autoarea prezentului demers judiciar a invocat pur formal motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Totodată, nici celelalte susțineri, care privesc încălcarea unor norme de drept material, nu sunt veritabile critici de nelegalitate.

În concret, se reține că recurenta a indicat anumite norme de drept material pretins a fi fost nesocotite/încălcate de instanța de apel, însă, pentru a putea declanșa un control de legalitate, este necesar nu numai ca autorul recursului să indice norma de drept pretins a fi fost încălcată/interpretată eronat, ci acesta trebuie să arate, în concret, și în ce mod instanța de apel a nesocotit acea normă, raportat la considerentele hotărârii atacate.

Așadar, având în vedere că, și în apelul propriu, criticile recurentei au vizat lipsa calității sale procesuale pasive, față de care instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit o răspundere legală specială în sarcina operatorului serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, ce există în temeiul art. 27 alin. (3) din Legea nr. 241/2006, independent de transmiterea obligației de reparare către o altă entitate, recurenta trebuia să dezvolte critici de nelegalitate în raport de considerentele deciziei recurate, conform cerinței impuse de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Or, având în vedere că, prin criticile formulate, recurenta nu combate nicicum acest considerent, în lipsa unor critici de nelegalitate care să vizeze înseși considerentele deciziei recurate, instanța de recurs nu poate proceda la verificarea legalității deciziei recurate, substituindu-se recurentei în demersul său judiciar, așa-zisele critici formulate fiind străine de considerentele deciziei atacate.

Prin urmare, în lipsa unei motivări efective a criticilor formulate, care să vizeze considerentele pe care instanța și-a întemeiat soluția, trimiterea pe care o face recurenta la (conținutul unor) texte de lege nu reprezintă o motivare aptă să declanșeze un control de legalitate în această etapă procesuală.

În altă ordine de idei, recurenta formulează și o critică prin care afirmă că, în rejudecare, Curtea de Apel Craiova nu a procedat conform indicațiilor deciziilor de casare ale Înaltei Curți (nr. 1250/02.07.2020 și 563 din 9.03.2022), susținând că instanța de apel nu a verificat înscrisurile pe care (recurenta) le-a depus în susținerea excepției lipsei calității procesuale pasive. Chiar dacă, aparent, prin critica formulată, recurenta semnalează o presupusă nerespectare a indicațiilor deciziilor de casare, în realitate, aceasta nu formulează veritabile critici de nelegalitate, ci antamează chestiuni de temeinicie, ce tind la verificarea probatoriului administrat în cauză, or aceste aspecte sunt incompatibile cu specificul căii extraordinare de atac a recursului, intrând exclusiv în atribuția instanțelor devolutive.

În concluzie, nefiind motivat în raport cu cerințele art. 486 alin. (1) lit. d) raportat art. 488 C. proc. civ., devine incidentă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să impună aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 489 alin. (2) raportat la art. 493 alin. (5) din același act normativ, va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Cu privire la cererea intimatei G. S.R.L. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte reține că, prin decizia recurată, instanța de apel a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei G. S.R.L. și a respins acțiunea modificată și precizată față de aceasta, iar prin recurs nu este criticată această soluție.

Prin urmare, având în vedere că societatea mai sus amintită nu mai justifică calitate procesuală în această etapă a litigiului, aspect recunoscut în mod explicit la termenul de judecată de însuși apărătorul acesteia, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte G. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Cu privire la cererea intimatei-reclamante A. de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, Înalta Curte constată că intimata-reclamantă, reprezentată de avocat cu împuternicire aflată la dosar recurs, a făcut dovada efectuării acestor cheltuieli, în sumă de 5000 RON, conform facturii seria x nr. x din 27.06.2023 însoțită de chitanța seria x nr. x din 27.06.2023, aflate la dosar recurs.

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, către intimata-reclamantă A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. împotriva deciziei nr. 580/2022 din 23 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Craiova – secția a II-a Civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte G. S.R.L. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.A. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5000 RON, către intimata-reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2024.