ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 658/2024

HOTĂRÂRE

26.03.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 658/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 26 martie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 februarie 2023 pe rolul Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă sub număr de dosar x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., prin reprezentant D. și cu domiciliul procedural ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în Municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC-PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și cu citarea Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, au solicitat să se dispună obligarea pârâților să calculeze indemnizația de bază a reclamanților cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 605,225 RON ce li se cuvine în baza sentinței civile nr. 3344/18.06.2021 pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul civil nr. x/2020, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 4818/17.11.2022 a Curții de Apel Pitești și să se dispună reîncadrarea reclamanților prin raportare la această indemnizație, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, pentru viitor, fără plafonarea prevăzută de dispozițiile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017; să se dispună, obligarea pârâților la acordarea în integralitate (fără limitarea la 30% prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017) a sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, cuvenite, în procent de 45% prevăzut de art. 4 și 5 din Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, aplicate la indemnizația lunară de încadrare calculată conform pct. 1, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare pentru viitor și obligarea pârâților la plata pentru fiecare lună, pentru fiecare reclamant în parte, pentru perioadele în care au lucrat în cadrul pârâților, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată, până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr. 1249 din 13 iunie 2023 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița s-a admis excepția necompetenței teritoriale și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Dâmbovița a reținut, în esență că, din perspectiva calității de reclamant a doamnei E., care își desfășoară activitatea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, față de dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., soluționarea pretențiilor reclamantei nu poate fi în competența teritorială a Tribunalului Dâmbovița, ci a uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu Curtea de apel Ploiești.

Au fost respinse apărările reclamanților, în sensul că doamna E. nu ar îndeplini atribuții de procuror de ședință, ci își desfășoară activitatea ca procuror de urmărire penală la sediul parchetului, întrucât textul de lege se raportează la parchetul în cadrul căruia își desfășoară activitatea, nefiind permisă adăugarea la lege.

Astfel, conform art. 269 alin. (2) Codul Muncii, judecarea conflictelor de muncă este de competența instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, însă în cazul de față, reclamanții se află într-un litisconsorțiu procesual activ asumat.

Prin urmare, chiar dacă reclamanților A., B., C., D. și F., foști magistrați procurori, nu li se aplică dispozițiile art. 127 C. proc. civ., dat fiind că sunt în litisconsorțiu procesual activ cu reclamanta E., competența instanței să soluționeze cauza este direct influențată de calitatea de procuror în activitate în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița a reclamantei E..

Cauza a fost înregistrată la 25 iulie 2023 pe rolul Tribunalului Argeș – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale sub același număr unic de dosar.

În ședința publică din 22 noiembrie 2023 Tribunalul a dispus disjungerea cererii formulate de E. ce îndeplinește funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița și formarea unui nou dosar cu nr. x/2023, cu termen de judecată la data de 22 noiembrie 2023.

Cu privire la ceilalți reclamanți, respectiv A., B., C., D. și F., Tribunalul Argeș a luat în discuție excepția necompetenței sale teritoriale.

Tribunalul Argeș a reținut că reclamanții din prezenta cauza sunt foști procurori, în prezent pensionari, iar cererea de chemare în judecată ar fi, potrivit legii, de competența Tribunalului Dâmbovița.

A mai arătat că prima condiție pentru a opera prorogarea de competență instituită de art. 127 C. proc. civ. nu este îndeplinită, reclamanții fiind procurori pensionați.

S-a apreciat că prorogarea de competența nu poate opera nici în virtutea art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., devenind astfel incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este tribunalul în a cărui circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă, potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 4578/2023 din 22 noiembrie 2023 pronunțată de Tribunalul Argeș – secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Argeș și a fost declinată competență de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă, competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanții au învestit Tribunalul Dâmbovița cu un litigiu asimilat conflictelor de muncă, pârâți fiind Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Potrivit dispozițiilor art. 232 din Codul Muncii, procedura de soluționare a conflictelor de muncă se stabilește prin lege specială.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că la data introducerii cererii de chemare în judecată – 16 februarie 2023, legea specială care reglementa soluționarea conflictelor colective și individuale de muncă – Legea dialogului social nr. 62/2011 – era abrogată, fiind înlocuită de noua Lege a dialogului social nr. 367/2022, care a intrat în vigoare în data de 25.12.2022. Această nouă lege a dialogului social nu mai reglementează soluționarea conflictelor individuale de muncă, stabilind exclusiv procedura de rezolvare a conflictelor colective de muncă.

Prin urmare, neexistând o lege specială în raport cu Codul Muncii care să reglementeze soluționarea conflictelor individuale de muncă, rezultă că litigiile de muncă se soluționează în baza prevederilor Codului Muncii (Titlul XII, Jurisdicția muncii, art. 266 – art. 275) și ale C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) Codul Muncii, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de Urgență nr. 42/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 367/2022 privind dialogul social și a Legii nr. 53/2003, văzând și prevederile art. III alin. (2) din Ordonanță: "cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul."

În ceea ce privește dispozițiile art. 127 C. proc. civ., amintite de instanțele aflate în conflict, Înalta Curte reține că aceste prevederi legale își găsesc aplicabilitatea atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de un judecător/procuror/asistent judiciar/grefier sau împotriva unui judecător/procuror/asistent judiciar/grefier care își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze litigiu ori la o instanță inferioară acesteia cât și atunci când cererea de chemare în judecată este formulată de instanța de judecată sau împotriva instanței de judecată competentă să soluționeze litigiul ori când parte (reclamant sau pârât) este o instanță inferioară acesteia.

Reclamanții din prezenta cauza sunt foști procurori, în prezent pensionari, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

Nici ipoteza de la art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., conform căreia dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau pârât, nu este incidentă în cauză, deoarece calitatea de pârât o are Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, iar nu Tribunalul Dâmbovița, pentru a fi în ipoteza reglementata de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2)

C. proc. civ.

În aceste condiții, devin incidente prevederile de drept comun, astfel încât tribunalul competent este tribunalul în a cărui circumscripție reclamanții își au domiciliul, reședința sau locul de muncă ori, după caz, sediul, potrivit art. 269 alin. (2) Codul Muncii.

În considerarea celor arătate, Înalta Curte constată că litigiul pendinte este de competența Tribunalului Dâmbovița (instanța inițial învestită), instanță în circumscripția căreia se află locul de muncă al reclamanților, respectiv parchetul la care aceștia și-au desfășurat activitatea.

Pentru rațiunile înfățișate, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmbovița – secția I Civilă.