ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 527/2024

Ședința publică din data de 6 martie 2024

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea la 15.12.2022, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Ministerul Justiției, solicitând să se constate vătămarea drepturilor și intereselor lor legitime prin măsura reglementată de art. VII din O.U.G. nr. 130/2021 – de suspendare, pentru anul 2022, a dreptului la acordarea a 7 indemnizații lunare la pensionare –, să fie obligat pârâtul Ministerul Justiției la plata celor 7 indemnizații prevăzute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, să fie obligați pârâții la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale penalizatoare aferente sumelor datorate, calculate începând cu 01.01.2022, și să asigure fonduri pentru plata acestor indemnizații, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație și pentru care să fie plătită dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Totodată, reclamanții au invocat și excepția de neconstituționalitate a art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 14, 44, 47, 115 și 125 din Constituție.

Prin sentința nr. 63/CA/2023-P.I./14.03.2023, Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Curții de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței de contencios administrativ de la domiciliul reclamanților, pe care părțile nu o pot înlătura.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 243/02.05.2023, Curtea de Apel Timișoara – secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, a reținut că acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 revine instanței de contencios administrativ, competentă în raport cu prevederile art. 10 din lege, iar în cauză tribunalului, față de criteriul valoric.

Astfel învestit, prin încheierea din 16.10.2023, Tribunalul Timiș – secția de contencios administrativ și fiscal a disjuns cauza și a dispus formarea unui nou dosar cu privire la reclamantul B., a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanta A. în favoarea completurilor specializate în soluționarea cauzelor de litigii de muncă și asigurări sociale din cadrul secției I Civile a aceleiași instanțe.

Această instanță a reținut că demersul judiciar are la bază un raport specific de drept al muncii, iar indicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004 ca temei al acțiunii și invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. VII din O.U.G. nr. 130/2021, nu transformă litigiul într-unul de contencios administrativ.

La rândul său, prin sentința civilă nr. 36/18.01.2024, Tribunalul Timiș – secția I Civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Timișoara, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării incidentului procedural.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dat fiind că reclamanta, magistrat pensionar, are domiciliul în circumscripția Curții de Apel Timișoara și se consideră vătămată printr-o dispoziție dintr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvernul României, autoritate publică centrală.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara, pentru următoarele considerente:

Statuările divergente ale instanțelor aflate în conflict privesc competența materială și derivă din evaluarea elementelor de care depinde calificarea unei acțiuni ca fiind subsumată art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Articolul 126 alin. (6) teza a II-a din Constituție prevede că "instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale", iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 reglementează exercitarea acestei categorii de acțiuni.

Instanța supremă reține că procesele circumscrise art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt date în competența instanțelor de contencios administrativ atât de norma constituțională, cât și de legea specială, astfel încât natura raportului juridic litigios nu poate determina stabilirea competenței de atribuțiune în favoarea altei jurisdicții.

O acțiune de această natură are drept cauză tocmai neconstituționalitatea ordonanței sau ordonanței de urgență, despre care reclamantul afirmă că i-a produs o vătămare, direct sau prin intermediul actului administrativ subsecvent al cărui destinatar este; de asemenea, cadrul procesual pasiv al acestor cereri relevă prezența Guvernului – ca legiuitor delegat – și, eventual, a autorităților publice emitente ale actelor administrative contestate.

Întrucât în conformitate cu art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă", esențial pentru a atribui, în acest temei, un litigiu în competența jurisdicției administrative este a decela subordonarea acțiunii față de soluția ce va fi pronunțată asupra excepției de neconstituționalitate.

Transpunând considerentele anterioare la conflictul de competență de față, Înalta Curte observă că acțiunea introductivă reflectă subsumarea acesteia categoriei cererilor reglementate de art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel cum se va arăta în continuare.

Prin capătul de cerere principal, reclamanta pretinde că dispozițiile art. VII din O.U.G. nr. 130/2021 i-au vătămat dreptul de a beneficia de cele 7 indemnizații la pensionare, reglementat de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; de asemenea, invocă excepția de neconstituționalitate a art. VII alin. (1) și (2) din ordonanța de urgență.

Totodată, autoarea demersului judiciar solicită suspendarea cauzei, până la soluționarea, de Curtea Constituțională, a excepției invocate.

Așadar, competența materială procesuală revine instanței de contencios administrativ, iar în raport cu criteriul rangului autorităților publice chemate în judecată – Guvernul României și Ministerul Justiției –, autorități publice centrale, curții de apel, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 martie 2024.