ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 447/2024

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Regia Națională a Pădurilor – Romsilva – Direcția Silvică Satu Mare la încheierea actelor adiționale la contractele individuale de muncă ale salariaților, având calitatea de personal silvic, încadrați în condiții speciale de muncă, în sensul modificării condițiilor de muncă, din condiții normale de muncă în condiții speciale de muncă, începând cu data de 16.12.2019 sau pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă.

Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata contribuției suplimentare de asigurări sociale în cuantum de 8%, pentru condiții speciale de muncă, pentru salariații, având calitatea de personal silvic, încadrați în condiții speciale de muncă, conform prevederilor art. 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, coroborat cu art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data de 16.12.2019 sau, pentru salariații angajați ulterior datei de 16.12.2019, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv și în continuare, pe toată durata existenței contractelor individuale de muncă ale respectivilor angajați, în condiții speciale de muncă.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1 alin. (3), alin. (2) alin. (1), art. 6 alin. (1)-(4) și (9), art. 15 lit. a) și art. 17 din H.G. nr. 229/2009, art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b), art. 4 alin. (1) lit. b), art. 4 alin. (2) lit. a) - f) și art. 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, art. 40 alin. (2) lit. c) și f), art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. d), art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003, Codul Muncii republicat, art. 28 și art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

La 15 decembrie 2022 și 30 ianuarie 2023, reclamanta a modificat acțiunea introductivă în sensul extinderii cadrului procesual activ prin introducerea unor noi membri de sindicat și completării acțiunii cu un nou petit privind solicitarea de obligare a pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 7 februarie 2023, Tribunalul Satu Mare – secția I civilă a admis excepția de conexitate și a dispus conexarea dosarului nr. x/2022 la prezentul dosar, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1146 din 6 martie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosar nr. x/2022, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În motivarea hotărârii, instanța a constatat că acțiunea a fost promovată de o organizație sindicală, respectiv Federația Sindicatelor din Silvilcultură Silva, în numele membrilor Organizației Sindicale Corpul Silvic Satu Mare.

În continuare, instanța a reținut incidența deciziei nr. 1/2013, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în sensul că în cazul stabilirii calității procesuale active, în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, s-a menționat expres denumirea de organizație sindicală - respectiv sindicat, federație sau confederație sindicală - potrivit art. 1 lit. u) din Legea dialogului social nr. 62/2011, însă în cazul problemei de drept referitoare la instanța competentă în soluționarea acestor acțiuni, s-a făcut referire la sediul sindicatului.

Având în vedere că printre membrii federației reclamante se numără și Organizația Sindicală Corpul Silvic Satu Mare cu sediul în Satu Mare, tribunalul a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Prin sentința civilă nr. 597 din 14 noiembrie 2023, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, secția I civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de părți și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Totodată, constatându-se ivit conflictul negativ de competență a fost suspendată din oficiu judecata cauzei și s-a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

În argumentarea soluției, instanța a reținut în esență că reclamantă este federația care are sediul în București și nu sindicatul, motiv pentru care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între Tribunalul București și Tribunalul Satu Mare, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, pentru următoarele considerente:

În cauză, obiectul regulatorului de competență îl reprezintă stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva, în numele membrilor Organizației Sindicale Corpul Silvic Satu Mare, afiliat la federație, a solicitat obligarea pârâtelor la încadrarea membrilor de sindicat în condiții speciale de muncă, încheierea unor acte adiționale în acest sens și plata contribuțiilor suplimentare de asigurări sociale.

Prin urmare, pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, respectiv cele prevăzute la art. 269 alin. (2) din Codul muncii, art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011, în vigoare la data formulării acțiunii și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Așadar, potrivit dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Este de menționat și faptul că organizațiile sindicale au fost definite prin art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federații sau confederații sindicale.

Totodată, prin Decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011) referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Având în vedere că în înțelesul Legii nr. 62/2021 privind dialogul social, organizația sindicală este o denumire generică pentru sindicat, federație sindicală, confederație sindicală și uniune sindicală teritorială, în condițiile în care legiuitorul a recunoscut legitimare procesuală activă tuturor organizațiilor sindicale, indiferent de denumire/formă de înființare/asociere, interpretarea oferită prin decizia evocată, dată în recurs în interesul legii, privește oricare organizație sindicală care introduce o acțiune în justiție în numele și pentru membrii unui sindicat și care, astfel, dobândește calitatea de reclamant.

Prin urmare, în speță, ceea ce prezintă relevanță în stabilirea competenței teritoriale nu este sindicatul de care aparțin membrii în numele cărora s-a introdus o acțiune, ci organizația sindicală reclamantă, indiferent că este un sindicat, federație sindicală, confederație sindicală sau uniune sindicală teritorială care acționează în numele membrilor unui sindicat afiliat unei astfel de forme de asociere, aceasta fiind, de altfel, și interpretarea instanței supreme care se desprinde inclusiv din considerentele deciziei 1/2013.

Așadar, în interpretarea dată, instanța supremă nu a statuat în sensul că se va ține seama de sediul sindicatului indiferent de circumstanțe, ci interpretarea vizează însăși calitatea de reclamant în care acționează organizația sindicală, urmând ca, în stabilirea competenței teritoriale, să se țină cont de sediul respectivei organizații sindicale reclamante, indiferent că aceasta este un sindicat, federație sindicală, confederație sindicală sau uniune sindicală teritorială.

Totodată, se cuvine evidențiat faptul că doar sindicatul are membri afiliați, în timp ce, potrivit art. 41 din Legea nr. 62/2021, federațiile și confederațiile sunt forme de asociere ale sindicatelor/federațiilor.

Însă, potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 62/2021, toate aceste "organizații sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși", astfel încât, în litigiul pendinte, și federația sindicală reclamantă are aceleași drepturi ca și sindicatele ce fac parte din respectiva federație, putând acționa deopotrivă, la cerere, în apărarea drepturilor și intereselor membrilor sindicatelor asociate în respectiva federație.

De altfel, la art. 2 și 4 din Statul Federației Sindicatelor din Silvilcultură Silva s-a prevăzut că federația apără drepturile și interesele profesionale, materiale și sociale ale membrilor săi, ce decurg din legislația muncii.

Față de împrejurarea că sediul Federației Sindicatelor din Silvilcultură Silva se află în Municipiul București, Înalta Curte constată competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

În considerarea celor expuse, și prin raportare la dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a-VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 februarie 2024.