ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 22/2024

HOTĂRÂRE

16.01.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 22/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 08.12.2022, sub nr. x/2023, disjunsă din dosarul nr. x/2022, reclamanta A., în numele și pentru membrul de sindicat B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, R.N.P. Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Brăila: (1) obligarea pârâtelor la încadrarea salariatului, având calitatea de personal silvic, ce ocupă locuri de muncă ce presupun, potrivit atribuțiilor din fișa postului, desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate, control silvic și cinegetic, exploatări forestiere, în condiții speciale de muncă, începând cu data încadrării (angajării) în locul de muncă respectiv; (2) obligarea pârâtei R.N.P. Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brailei R.A. la încheierea actelor adiționale la contractul individual de muncă al salariatului, având calitatea de personal silvic, încadrat în condiții speciale de muncă, în sensul modificării condițiilor de muncă, din condiții normale de muncă în condiții speciale de muncă, începând cu data încadrării în locul de muncă respectiv; (3) obligarea pârâtelor la plata contribuției suplimentare de asigurări sociale în cuantum de 8%, pentru condiții speciale de muncă, pentru salariat, având calitatea de personal silvic, încadrat în condiții speciale de muncă, conform prevederilor art. 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, coroborat cu art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu data încadrării în locul de muncă respectiv și în continuare, pe toată durata existenței contractului individual de muncă în condiții speciale de muncă.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 194 C. proc. civ., art. 1 alin. (3), alin. (2) alin. (1), art. 6 alin. (1)-(4), (9), art. 15 lit. a) și art. 17 din H.G. nr. 229/2009, art. 1 alin. (1), art. 2 lit. b), art. 4 alin. (1) lit. b), art. 4 alin. (2) lit. a) - f), 20 alin. (2) - (4) din O.U.G. nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, art. 40 alin. (2) lit. c), f), art. 41 alin. (1) și alin. (3) lit. d), art. 229 alin. (4) și art. 268 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii republicat, art. 28, art. 148 alin. (1) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social și art. 138 lit. c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3307 pronunțată la 26 mai 2023, Tribunalul București – secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brăila.

În considerentele hotărârii de declinare a competenței s-a reținut, în esență, că în cazul stabilirii calității procesuale active în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat, Înalta Curte de Casație și Justiție Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în decizia nr. 1/2013, a menționat expres denumirea de organizație sindicală (acestea fiind denumirea generică pentru sindicat, federație sau confederație sindicală după cum reiese din art. 1 lit. u) din Legea dialogului social nr. 62/2011), iar în cazul problemei de drept referitoare la instanța competentă în soluționarea acestor acțiuni, a făcut referire la sediul sindicatului.

A mai reținut instanța că reclamantul este membru de sindicat în Sindicatul Silvicultorilor Brăileni, criteriul de determinare al competenței fiind cel al sediului sindicatului al cărui membru este, respectiv Brăila.

De asemenea, făcând trimitere la dispozițiile art. 6 C. proc. civ., instanța a considerat că, prin alegerea competenței în raport de sediul organizației sindicale, și nu a sindicatului, s-ar încălca principiul celerității soluționării litigiului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, secția I civilă sub același număr de dosar, iar prin sentința civilă nr. 690 din 4 octombrie 2023, instanța și-a declinat la rândul său competența de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și, în consecință, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În argumentarea soluției, s-a reținut, în esență, că acțiunea a fost introdusă de o organizație sindicală de tip federație, aceasta având calitatea de reclamantă, iar față de considerentele Deciziei nr. 1/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă este cea de la sediul sindicatului reclamant, în cauză A. având sediul în municipiul București.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 08.11.2023, sub numărul x/2023.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect obligarea pârâtelor Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei R.A. și Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția Silvică Brăila la încadrarea membrului de sindicat în condiții speciale de muncă, încheierea unor acte adiționale în acest sens și plata contribuțiilor suplimentare de asigurări sociale, cerere formulată de A., în numele membrului de sindicat B..

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a conflictului de muncă pendinte, instanța supremă, în raport cu data introducerii acțiunii inițiale, disjunsă din dosarul nr. x/2022, respectiv 08 decembrie 2022, va avea în vedere dispozițiile legale specifice jurisdicției muncii, cele prevăzute de art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011 și statuările din Decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Art. 269 alin. (2) din Codul muncii prevede că cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul.

Potrivit prevederilor art. 28 alin. (3) din Legea nr. 61/2011 a dialogului social, în vigoare la data sesizării instanței, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2) ale aceluiași articol, printre care se numără și dreptul de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora.

Organizațiile sindicale au fost definite prin art. 1 lit. u) din Legea nr. 62/2011, ca fiind o denumire generică pentru sindicate, federații sau confederații sindicale.

Totodată, prin decizia dată în interesul legii nr. 1 din 21 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justitie, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea nouă a dialogului social nr. 367/2022), referitor la calitatea procesuală activă a organizațiilor sindicale în acțiuni promovate în numele membrilor de sindicat, precum și a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost 284 alin. (2)] din Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 01 martie 2013, s-a statuat că "instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant".

Cât privește calitatea procesuală activă a federațiilor, confederațiilor sau uniunilor sindicale, ca forme de asociere a sindicatelor/organizațiilor sindicale, Înalta Curte, pentru identitate de rațiune, conform principiului ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet, formulează observația că și acestea au aceleași drepturi ca ale sindicatelor/organizațiilor sindicale care le constituie, având în vedere scopul pentru care s-a realizat această asociere, respectiv apărarea drepturilor și intereselor salariaților, membri ai unui sindicat dintr-un anumit domeniu ori sector de activitate.

Față de împrejurarea că sediul A. se află în municipiul București, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București.

Pentru considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, căruia i se va trimite dosarul spre soluționare.