ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2024

HOTĂRÂRE

28.02.2024

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2024
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 28 februarie 2024

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 07.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE. au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, solicitând instanței să acorde un număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018-2023, precum și acordarea dreptului de a beneficia, pentru viitor, de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, la obligarea pârâților la plata sumei reprezentând compensarea în bani a indemnizației de concediu aferente acestor zile și obligarea pârâților la aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În drept, au evocat dispozițiile art. 194, 127 alin. (2) indice 1 C. proc. civ., art. 65, art. 73 Legea nr. 303/2004, art. 147, art. 278 Codul Muncii, H.G. nr. 250/1992 și H.G. nr. 118/2018.

La termenul din 02.10.2023, Tribunalul Iași a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale a instanței.

Prin sentința civilă nr. 1899/2023 din 13.10.2023, Tribunalul Iași a admis excepția necompetenței materiale și a declinat judecarea cauzei, în favoarea Tribunalului Mehedinți.

În esență, Tribunalul Iași a reținut că prin Decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. stabilind că sintagma instanța la care își desfășoară activitatea din cuprinsul art. 127 alin. (1) C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul/asistentul judiciar/grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță.

Tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Teleorman, instanță aflată în circumscripția Curții de Apel București.

Instanța a constatat că nu există vecinătate între Curtea de Apel Iași, instanță superioară Tribunalului Iași, investit cu judecata prezentei cauze și Curtea de Apel București, astfel cum se prevede în mod clar la art. 127 alin. (2) C. proc. civ., iar norma de drept nu dă posibilitatea reclamanților de a alege orice instanță din țară, în funcție de practica favorabilă a acesteia (având în vedere că reclamanții au depus la dosar hotărâri de admitere a unor acțiuni similare pronunțate de Tribunalul Iași).

Prin urmare, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Iași și a declinat judecata prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 5 din 11 ianuarie 2024, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de personal de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Teleorman, iar prin acțiunea adresată Tribunalului Iași au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel București și Tribunalul Teleorman, solicitând instanței să acorde un număr de 60 de zile de concediu de odihnă suplimentar, aferent perioadei 2018-2023, precum și acordarea dreptului de a beneficia, pentru viitor, de câte 10 zile de concediu de odihnă suplimentar pe an, la obligarea pârâților la plata sumei reprezentând compensarea în bani a indemnizației de concediu aferente acestor zile și obligarea pârâților la aplicarea actualizării cu indicele de inflație și a dobânzii legale penalizatoare, începând cu data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

Instanța a mai reținut că potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 în vigoare la data introduceri cererii de chemare in judecată, competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține tribunalului în a cărui circumscripție reclamanții își au domiciliul, respectiv Tribunalului Teleorman. Însă, având în vedere că reclamanții își desfășoară activitatea la instanța competentă să soluționeze cauza, în speță sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ.

Totodată, a constatat că întrucât cererea a fost introdusă împotriva instanței căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii, în speță, este atrasă incidența art. 127 alin. (2) raportat la alin. (2)

C. proc. civ.

De asemenea Tribunalul Mehedinți a constatat că reclamantul a învestit cu soluționarea litigiului Tribunalul Iași, aflat în circumscripția Curții de Apel Iași, astfel manifestându-și opțiunea, în condițiile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., determinând astfel competența teritorială în soluționarea cererii de chemare în judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că instanțele, respectiv Tribunalul Iași și Tribunalul Mehedinți, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre aceste instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Nici una din instanțele aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere teritorial, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Înalta Curte reține că instanțele au fost învestite cu o cerere de chemare în judecată având ca obiect un litigiu de muncă, reclamanții având calitatea de personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Tribunalului Teleorman.

Pentru a determina competența teritorială de soluționare a cauzei, instanța supremă va avea în vedere dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., dispoziții legale care reglementează competența facultativă de soluționare a litigiilor în care părțile au calitatea de judecător sau de instanță de judecată, fie că sunt reclamanți sau pârâți.

În conformitate cu aceste dispoziții legale, în cazul cererii introduse de către un judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau împotriva unei instanțe de judecată, competența de soluționare aparține uneia dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel cum a statuat Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 290 din 26 aprilie 2018, "competența facultativă are caracter de noutate în legislația procesual civilă, neregăsindu-se în C. proc. civ. din 1865. Prin reglementarea acesteia s-a urmărit crearea unui mecanism mai simplu, mai eficient și mai energic decât cel al strămutării procesului, legea creând un drept al părții de a proceda la alegerea unei alte instanțe pentru soluționarea cauzei, fără să mai fie necesară sesizarea unei instanțe superioare spre a se pronunța asupra cererii de strămutare. Prevederile art. 127 C. proc. civ. au drept scop asigurarea climatului de imparțialitate și de obiectivitate necesar soluționării cauzelor în conformitate cu exigențele art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale referitoare la dreptul părții la "o instanță independentă și imparțială".

Prin dispozitivul aceleiași decizii a Curții Constituționale s-a stabilit că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă, soluție care a fost reflectată în alin. (2)

al art. 127 din același cod, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018.

În prezenta cauză, în calitate de pârât a fost chemat Tribunalul Teleorman, instanță din cadrul Curții de Apel București, competent să soluționeze litigiul, astfel că instanța competentă să judece cauza se stabilește în raport de noțiunea extinsă pe care Curtea Constituțională a dat-o sintagmei de judecător din art. 127 C. proc. civ., incluzând și instanța de judecată, în scopul asigurării imparțialității obiective.

În temeiul textelor de lege mai sus menționate, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Tribunalului Mehedinți, instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Teleorman, aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel București.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinți, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.