ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4/2024

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024

Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 2419, art. 2428 alin. (1) și (2) lit. a), art. 1617 alin. (1), art. 1511, art. 1556 din Noul C. civ. și contractul de factoring (art. VI alin. (8).

Prin sentința civilă nr. 453 din 13 decembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Prin decizia civilă nr. 140/2019 din 8 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă s-au admis apelurile formulate, fiind anulată sentința atacată și dispusă trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Prin încheierea din 14 iulie 2020 s-a constatat că obiectul cauzei îl reprezintă acordarea de daune-interese, ca urmare a rămânerii fără obiect a capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la radierea ipotecii și constatarea intervenirii compensației legale.

De asemenea, s-a apreciat că expertiza nu este utilă cauzei, fiind respinsă această probă.

Prin sentința civilă nr. 281/2020 din 21 iulie 2020 pronunțată de Tribunalul Brăila – secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de A. S.A., prin administrator special D. și prin lichidator judiciar C..

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienții E., F., D., G., în ceea ce privește capătul 2 al cererii.

Totodată, au fost respinse, ca rămase fără obiect, acțiunea și cererea de intervenție accesorie cu privire la capetele 1 și 3.

Prin decizia civilă nr. 325/2022 din 6 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Galați – secția a II-a Civilă s-a respins ca neîntemeiat apelul.

De asemenea, a fost admisă în parte cererea formulată de expertul contabil H., fiind suplimentat onorariul cuvenit acestuia cu suma de 2.000 RON, cu consecința obligării apelanților, în solidar, la plata acestei sume.

5.1. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. și intervenienții accesorii E., F., D. și G., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Recurenta a expus parcursul procesual al demersului său judiciar, după care a trecut la dezvoltarea motivelor de recurs.

Cu privire la omisiunea băncii de a radia ipoteca, se arată că instanța de apel în mod greșit a constatat că, în cauză, nu poate fi aplicat art. 2.419 C. civ.

În mod greșit s-a apreciat că nu se poate vorbi de o plată în sensul textului din C. civ., respectiv că fapta delictuală a băncii nu există.

Potrivit recurentei, interpretarea dată de instanță art. 2.419 C. civ., în sensul că, prin plată, nu se înțelege stingerea obligației în oricare din modurile recunoscute de C. civ., este fundamental greșită, cum, de altfel, greșită și contradictorie este și confuzia creată între natura și izvorul creanței chirografare deținute de pârâtă la masa credală și creanța care izvora din contractele de factoring, stinsă prin novatie.

De asemenea, se invocă faptul că instanța de apel, în analiza sa, nu a observat dispozițiile art. 1.611 alin. (1) și (2) C. civ.

Susține recurenta că, prin raportare la aceste dispoziții legale, pârâta era obligată să elibereze ipotecile înscrise asupra bunurilor reclamantei care garantau obligația inițială, fiind evidentă omisiunea băncii, aceasta din urmă făcându-se vinovată de încălcarea legii și de producerea prejudiciului cauzat reclamantei, astfel cum a fost calculat de experți.

În opinia recurentei, confuză și contradictorie este motivarea instanței de apel care arată că termenul de 10 zile privitor la ridicarea ipotecilor ar fi curs de la momentul pronunțării sentinței nr. 343/2017 de către Tribunalul Brăila, fapt care, potrivit curții, ar conduce la ideea că debitoarea nu putea fi vătămată întrucât era deja în insolvență.

În opinia sa, fapta ilicită constând în neradierea ipotecilor a avut loc la data de 10.01.2014, când obligațiile decurgând din contractul de factoring au fost stinse prin novație, pârâta acordând în acest sens o linie de credit, pentru care, fără a exista un acord cu debitoarea și, cu încălcarea art. 1.611 C. civ., a reținut nelegal și abuziv toate garanțiile care afectau contractul de factoring.

Cu privire la biletele la ordin, se susține că motivarea instanței de apel, potrivit căreia, neexecutarea acestora de către bancă nu poate fi reținută drept culpabilă, întrucât societățile emitente ale biletelor nu aveau disponibilități bănești necesare acoperirii creanțelor înscrise la masa credală, este în contradicție cu înscrisurile de la dosar, în acord cu care, societățile I. S.R.L. și J. S.A. au rulat sume consistente prin conturile deschise la banca pârâtă.

Potrivit recurentei, neexecutarea biletelor la ordin aflate în posesia pârâtei reprezintă o culpă gravă a băncii și o dovadă a intenției frauduloase de a proteja interesele societăților emitente în dauna reclamantei, cu consecința falimentării acesteia.

Concluzionează recurenta că, în cauză, sunt îndeplinite toate condițiile antrenării răspunderii, banca pârâtă fiind direct responsabilă de prejudiciile produse reclamantei, astfel cum au fost cuantificate prin raportul de expertiză existent la dosar.

5.2. Împotriva aceleiași decizii a formulat recurs și expertul contabil H., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea, în parte, a deciziei atacate și rejudecarea cauzei, cu consecința încuviințării onorariului definitiv cuvenit expertului în valoare de 12.707,02 RON și a obligării părților la plata diferenței de onorariu de 8.105,91 RON (suma de 2.000 RON fiind achitată cu titlu de onorariu provizoriu).

Totodată, a solicitat obligarea pârâtei B. S.A. la plata către expert a sumei de 2.601,11 RON, reprezentând onorariu pentru suplimentarea expertizei judiciare.

Pentru cazul în care s-ar considera că doar apelanții trebuie să achite suma de 8.105,92 RON, reprezentând diferență onorariu expert, se solicită obligarea tuturor apelanților, în solidar, la plata acestei sume.

În motivare, a arătat că, la data de 16.12.2020, curtea de apel a încuviințat proba cu expertiza contabilă judiciară, probă care trebuia să identifice prejudiciul cauzat reclamantei de către pârâtă, fiind stabilit un onorariu provizoriu de 2.000 RON. La termenul din 22.02.2022 s-a depus raportul de expertiză contabilă judiciară, prin care s-a răspuns întocmai obiectivelor stabilite de instanță.

La termenul de judecată din data de 23.03.2022 expertul a solicitat instanței încuviințarea onorariului definitiv al lucrării de expertiză contabilă judiciară, în cuantum total de 10.105,91 RON.

De asemenea, la termenul de judecată din 22.06.2022 a cerut obligarea pârâtei să achite suma de 2.601,11 RON, pentru că a uzat nepermis de art. 337 C. proc. civ., prin formularea unor obiecțiuni nefondate, fapt care a dus la suplimentarea nejustificată a expertizei judiciare.

Cu privire la solicitarea de definitivare a onorariului de expert, se arată că instanța, la termenul din 22.06.2022, a prorogat nejustificat pronunțarea pentru termenul următor, contrar dispozițiilor art. 339 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit recurentului, Curtea de Apel Galați a dispus, fără motivare și contrar art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000, admiterea în parte a cererii de majorare a onorariului de expert, încuviințând doar o diferență în valoare de 2.000 RON.

A solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.

La 22 martie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă B. S.A.

Cu privire la recursul formulat de expertul H., s-a invocat, în principal, excepția nulității sau, după caz, a inadmisibilității recursului, în temeiul art. 458 și art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu alin. (3) C. proc. civ., cu consecința anulării cererii de recurs, având în vedere că expertul nu poate formula cale de atac, nefiind parte în proces, ci doar un participant, după cum cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate în privința hotărârii atacate, motivele de casare fiind invocate formal.

În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de recurs ca neîntemeiată.

Cu privire la recursul formulat de reclamanta A. S.A. și de intervenienții accesorii, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

S-a solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 28 martie 2023 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de expertul H., prin care s-a arătat că recursul reclamantei A. S.A. și a intervenienților accesorii nu vizează onorariul său.

La data de 21 aprilie 2023 a fost înregistrat răspunsul la întâmpinare formulat de expertul H., prin care s-a învederat că expertul judiciar are calitate procesuală în cauză.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din 19 septembrie 2023, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor către părți, cu mențiunea că pot depune puncte de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

La 30 octombrie 2023 intimata B. S.A. a depus punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu, prin care a solicitat respingerea în principiu a celor două recursuri față de lipsa motivelor de casare invocate. Cu privire la recursul expertului a reiterat excepția inadmisibilității față de lipsa calității procesuale active.

Prin încheierea din 05 decembrie 2023 au fost admise în principiu recursurile, stabilindu-se termen de judecată la 16 ianuarie 2024, cu citarea părților în ședință publică, pentru când a fost prorogată discutarea excepțiilor nulității recursurilor.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității căilor extraordinare de atac, urmând a anula ambele recursuri pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta A. S.A. prin lichidator judiciar C.. și intervenienții accesorii E., F., D. și G., întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține inexistența motivelor de nelegalitate.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul memoriului de recurs este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Obligația părții recurente de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu se sancționează cu nulitatea recursului, însă invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul de casare indicat și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte reține că din memoriul de recurs nu se desprind critici de nelegalitate care să poată fi analizate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În mod formal, recurenții invocă art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv motivarea inexactă și insuficientă și existența unor motive contradictorii.

În fapt, recurenții susțin existența unor pretinse considerente contradictorii cu privire la executarea unor bilete la ordin, prin raportare la probatoriul administrat în cauză și interpretarea acestuia prin decizia atacată.

Totodată, se invocă pretinsul caracter contradictoriu al analizei ipotetice asupra aplicării art. 2.419 C. civ., pentru a se ajunge la concluzia existenței unor fapte ilicite ale intimatei și a unui prejudiciu.

Prin urmare, criticile nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din moment ce nu se susține lipsa motivării soluției din dispozitiv și nici cuprinderea unor considerente contradictorii în raport cu soluția pronunțată ori care, prin argumentele expuse, s-ar exclude reciproc în raport cu pretențiile deduse judecății.

Toate argumentele vizează, în realitate, considerentele instanței de apel referitoare la evaluarea situației de fapt și a probatoriilor privind pretinsele fapte ilicite imputate intimatei în vederea antrenării răspunderii sale delictuale și argumentele în drept invocate.

Mai mult, referirile la reinterpretarea probatoriului țin de temeinicia hotărârii atacate, aspecte ce nu pot avea aptitudinea de a declanșa un control de legalitate în raport de motivul invocat.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența acelui motiv de recurs, ci trebuie indicate critici concrete privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Prin urmare, se constată că în cauză criticile formulate nu configurează niciuna din ipotezele motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat în mod formal de recurenți în cuprinsul memoriului de recurs.

Nici celelalte susțineri circumscrise motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu pot fi convertite într-un veritabil motiv de recurs.

Într-o primă critică, în dezvoltarea acestui motiv de casare, s-a susținut că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu era incident art. 2.419 C. civ., privind obligația de radiere a ipotecii, întrucât, în speță, creanța nu ar fi fost achitată, intimata fiind înscrisă la masa credală a societății apelante.

De asemenea, se susține confuzia între natura și izvorul creanței chirografare deținute de pârâtă la masa credală și creanța care izvora din contractele de factoring, stinsă prin novație.

O altă critică vizează nesocotirea dispozițiilor art. 1611 alin. (1) și (2) C. civ.

Motivul de casare vizează încălcarea legii de drept substanțial, însă recurenții nu invocă, în realitate, o restrângere nejustificată a aplicării prevederilor legale corespunzător situației de fapt reținute prin decizia atacată prin referire la raționamentele logico-juridice ale instanței de apel din decizia recurată.

Motivele de recurs sunt formulate, astfel cum au fost susținute criticile din calea de atac devolutivă, respinsă ca nefondată.

Or, instanța de apel a înlăturat incidența dispozițiilor de drept material evocate, constatând, în legătură cu susținerile din acțiune, că nu există faptele ilicite pretinse vizând neîndeplinirea obligației radierii ipotecilor constituite în favoarea garantării creanței intimatei ori împiedicarea executării unor bilete la ordin și nici legătura de cauzalitate față de intrarea în insolvență a societății reclamante, instanța devolutivă întemeindu-și soluția atât pe dispozițiile art. 1 C. civ., cât și pe efectele hotărârii judecătorești din procedura insolvenței asupra raporturilor juridice dintre părțile în litigiu.

Atributul stabilirii situației de fapt și al aprecierii probelor aparține în mod exclusiv instanțelor de fond, nefiind permisă o substituire în prerogativele determinate de lege, câtă vreme obiectul și scopului recursului sunt reglementate, în mod imperativ, prin dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac examinate, recurenții, sub pretextul invocării art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu fac decât să își prezinte nemulțumirea față de soluția pronunțată.

Prin urmare, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că autorii acestuia nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În alți termeni, față de considerentele precedente se poate reține că accesul la justiție presupune și respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii extraordinare de atac.

În calea de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, prin prisma respectării regulilor de drept incidente.

Prin urmare, modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către recurenta-reclamantă și recurenții-intervenienți nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., nefiind identificate nici motive de casare de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, sancțiunea nulității recursului.

În continuare, referitor la recursul formulat de expertul H., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Apărările intimatei-pârâte privind inadmisibilitatea determinată de neîndeplinirea condiției de subiect al căii extraordinare de atac nu vor fi analizate, întrucât prin încheierea interlocutorie pronunțată în procedura de filtru în data de 5 decembrie 2023, s-a admis în principiu recursul și s-a stabilit cadrul dezbaterilor în legătură cu condițiile formale și ordinea de prioritate a excepțiilor prin prorogarea discutării excepției nulității recursului, potrivit art. 248 C. proc. civ.

Prin recursul declarat, recurentul a invocat, în esență, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 și art. 339 alin. (2) C. proc. civ., privind admiterea în parte a cererii sale de majorare a onorariului cuvenit, instanța de apel încuviințând, fără a motiva, doar suma de 2.000 RON din 12.707,02 RON cât a solicitat, cererea de recurs fiind întemeiată formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Textul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. prevede că cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, dezvoltarea motivelor trebuie să facă posibilă încadrarea lor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege.

Prin urmare, controlul judiciar în casație nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aparența unei motivări insuficiente, recurentul-expert judiciar pune în discuție o reevaluare a materialului probator în privința cuantumului onorariului cuvenit. Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte va înlătura, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., și criticile întemeiate pe pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., întrucât acestea vizează, în esență, soluția de admitere în parte a cererii sale de majorare a onorariului cuvenit. Or, cenzurarea cuantumului drepturilor bănești stabilite pentru expert nu se poate realiza în calea extraordinară de atac a recursului, în care se examinează exclusiv legalitatea hotărârii atacate, aplicarea în concret a dispozițiilor art. 339 C. proc. civ. și art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 2/2000 presupunând o analiză a circumstanțelor cauzei și a complexității lucrării de expertiză, chestiuni de temeinicie, incompatibile cu calea extraordinară de atac a recursului, potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3), art. 486 alin. (1) lit. d) și art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, instanța de recurs nu ar putea cenzura raționamentul instanței de apel din perspectiva criticilor privind argumentele reținute și proporționalitatea onorariului de expert.

Totodată, nu ar putea fi analizate în raport cu obiectul învestirii, pretinsele critici față de măsurile procesuale dispuse de instanță la termenul din 22.06.2022, încheierea respectivă nefiind recurată.

Față de considerentele ce preced, sunt întemeiate apărările intimatei B. S.A. formulate prin întâmpinare și punctul de vedere cu privire la raportul întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., privind nulitatea recursurilor.

Prin urmare, cum sancțiunea nulității intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, cum în cauză nu pot fi reținute nici motive de ordine publică pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) din același cod, urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1), să anuleze recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar C.. și de intervenienții D., E., F. și G., precum și recursul declarat de expertul H., împotriva deciziei civile nr. 325/2022 din 6 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 ianuarie 2024.